Connect with us

Exclusiv

EXCLUSIV/DIRECTORUL GENERAL ADJUNCT AL POLITIEI LOCALE PLOIESTI, PITARIU PAULA MARIA, PRIN ABUZURI SI PRESIUNI INCEARCA MUSAMALIZARE UNUI DOSAR PENAL/INREGISTRARI AUDIO/VIDEO

Comisarul

Publicat

pe

In numerele anterioare va precizam ca exista doua plangeri penale depuse recent la nivelul Parchetului General in care se fac referire la unele adrese catre A.N.F.P intocmite de conducerea Politiei Locale Ploiesti, in fals si/sau cu un continut fals pentru a se putea da o forma de legalitate (prin raspunsurile primite de la A.N.F.P) mentinerii ilegale ale unor functionari publici (politisti locali) care nu indeplineau criteriile legale minime de numire in functie si/sau care nu au urmat, in termen de un an prevazut de lege, un program de formare initiala ce are ca efect eliberarea imediata si imperativa din functia publica, aspect care nu s-a realizat.

In cele doua plangeri penale sunt vizati politistii locali, sefi de birouri la Ordine Publica (Mihai Dimitrie Valentin –sef Birou Ordine Publica III si Finareanu Dragos –sef Birou Ordine Publica IV), conducerea Politiei Locale dar si impostoarea Mocanu Isabela Gabriela (sefa Serviciului Resurse Umane, Juridic, Contracte, Proceduri, persoana care a obtinut postul prin frauda).

Mihai Dimitrie Valentin a fost numit in functia de conducere sef Birou Ordine Publica III prin Decizia nr 270 din data de 04.09.2013.

In perioada 12.09.2013 – 11.01.2014, numitul Mihai Dimitrie Valentin s-a aflat in “concediu medical” (n.r. pentru a nu merge la cursurile de initiere obligatorii), conform adresei nr 2727/14.12.2017 emisa de “onor” conducere a Politiei Locale Ploiesti catre A.N.F.P.

Potrivit art 94 alin 1, lit h, raportul de serviciu al functionarului public se suspenda de drept in ipoteza in care acesta “se afla in concediu pentru incapacitate temporara de munca, pe o perioada mai mare de o luna, in conditiile legii”, insa faptul ca, numitul Mihai Dimitrie Valentin s-a aflat in concediu medical NU reflecta adevarul (asa cum a transmis catre ANFP prin adresa Politia Locala Ploiesti) deoarce acesta a prestat in mod real activitate in cadrul Politiei Loacale Ploiesti, iar adresa nr 2727/14.12.2017 emisa de Politia Locala Ploiesti intruneste elementele constitutive ale infractiunii de fals intelectual.

Potrivit art 18 alin 2 din Legea nr 155/2010:

“Dupa numirea in functia publica, politistii locali care au atributii in domeniul ordinii si linistii publice, precum si cei cu atributii in domeniul circulatiei rutiere, selectionati ulterior operationalizarii structurilor politiei locale, in conditiile art 3, alin 2 sunt obligati ca in termen de un an de zile sa urmeze un program de formare initiala organizat intr-o institutie de invatamant din cadrul MAI”.

Potrivit alin 6 al aceluiasi articol

“Prin derogare de la prevederile Legii nr 188/1999, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, daca, dupa expirarea perioadei de 5 ani prevazuta la alin 1, respectiv al celei de un an prevazuta la alin 2, politistul local nu a aboslvit programul de formare profesionala initiala, acesta este eliberat din functia publica.

Raportat la aceste exigente legale, numitul Mihai Dimitrie Valentin a inceput programul de formare initiala la data de 16.02.2015, cu mult peste termenul imperativ, de un an prevazut de lege, ceea ce trebuia sa antameze eliberarea din functia publica detinuta.

Nici argumentul introdus fortat si in fals de catre Politia Locala Ploiesti privind asa zisa incapacitate temporara de munca (concediu medical din care facea controale la paza, sac!) nu justifica mentinerea in functie a lui Mihai Dimitrie Valentin deoarece textele de lege nu prevad nicio exceptie.

De asemenea, in plangere se stipuleaza si despre o eventuala incalcare a legii si privind conditia minima de vechime in specialitate, studiile impuse de lege pentru concursul de recrutare pentru functia de sef birou ordine publica.

De asemenea, va prezentam cu ceva vreme in urma, un Raport de Control al ANFP –control derulat luna trecuta pe acest subiect (nr. 526/23.02.2018) care confirma fara echivoc prostia celor de la juridic, harababura din aceasta institutie si faptul ca, Mihai Dimitrie Valentin ocupa postul de sef Birou Ordine Publica in mod ilegal!

In acest moment este un razboi pe fata in randul denuntatorilor mincinosi utilizati de procurorul Negulescu Mircea impotriva fostului director Cristinel Toader. Cu schimbarile din ultimul timp in justitie (cu eliminarea procurorului periculos), cu reluarea de la zero a procesului sus-mentionat (judecatorul fiind schimbat datorita promovarii la o instanta superioara), frica si dezertarea sunt prezente in randul acestora (mai ales ca la ultimul termen nu s-au prezentat de frica motivand ca au nevoie de avocati – martori ai acuzarii…J).

Pe acest fond, unul dintre acestia s-a transformat brusc in sursa noastra inregistrand o “discutie” intre politistul local care este intimidat si abuzat de directorul general adjunct al acestei institutii, Pitariu Paula Maria, pentru a isi retrage plangerea penala, plangere in care sunt mentionati cu acte si fapte circumscrise Cpr Penala si conducerea acestei institutii.

In acest articol va prezentam un mic fragment   din aceasta inregistrare audio/video (care este foarte mare) prin care, directorul general adjunct al acestei institutii, Pitariu Paula Maria, prin intimidari, abuzuri si perfidie incearca sa-l timoreze pe politistul local care a sesizat organele de cercetare penala cu privire la aspectele mai sus mentionate. Incisiv de Prahova va sesiza organele de cercetare penala cu privire la faptele savarsite de Pitariu Paula Maria si va pune la dispozitia acestora intreaga inregistrare. Va urma. (Cerasela N.).

Cine este Paula Maria Pitariu?

In anul 2010, in urma reorganizarii Politiei Comunitare in Politie Locala, PAULA MARIA ECHIMESCU (care era Sef Birou Juridic, avand-o in subordine pe consiliera juridic MOCANU ISABELA) a fost nevoita, pentru a nu-si pierde functia de sef birou, sa opteze pentru cea de Sef Birou 2 Ordine Publica. Desi a acceptat aceasta mutare, ulterior a contestat in instanta actul administrativ, dar actiunea i-a fost respinsa si la fond (Tribunalul Prahova, Hotararea nr.  551/20.07.2011) si in recurs (la Curtea de Apel Ploiesti, care, pe 05.09.2011, i-a anulat recursul ca netimbrat). Dosarul a avut nr. unic 5785/105/2011.

Intre timp, PAULA MARIA ECHIMESCU a divortat de ECHIMESCU LAURENTIU GABRIEL.

Deci , experienta ei, in ceea ce priveste activitate de ordine publica, era zero. In urma unor probleme de sanatate, a solicitat sa lucreze numai program de zi, desi programul biroului de ordine publica este pe trei schimburi, numind pur formal la comanda biroului, pentru schimburile II si III, pe politistii locali GRIGORE PAUL si MARIN EDUARD , pentru a coordona activitatea . Acestia, pe langa faptul ca nu indeplineau conditiile pentru coordonare si conducere (nu aveau studii superioare ) erau favorizati, neefectuand activitati de patrulare in teren ca ceilalti colegi, ci de control asupra acestora, asta in timp ce PAULA MARIA PITARIU statea la suete sau lucreaza la organigrame si/ sau „REGULAMENTE DE ORDINE INTERIOARA” (deh, specialista!, vedem maine „minuta” de la Tribunalul Bucuresti sa va dezvaluim cat de „praf” este si in ochii instantelor din Romania) cu madam CARMEN DANIELA GHEORGHE. Normal era ca, pentru motive de sanatate, sa solicite si sa i se aprobe (cu avizul medicului si conform reglementarilor pe linie de sanatate si securitate in munca) schimbarea locului de munca, dar pesemne asteapta sa-i creeze madam director un post de sef birou in cadrul altei structuri, acum cu noua organigrama dospita pe ascuns. Si, iata ca, „visul”   s-a realizat. A fost numita de Adrian Dobre, director general adjunct. Oricum, in institutie era de notorietate ca „statea la cafele cu directoarea si sefa serviciului juridic, ca venea la program pe la ora 9,00 si pleca la 16,00, fara a munci absolut nimic.

In orice caz, ca sef birou ordine publica trebuia sa lucreze in ture ziua dupa amiaza si noaptea. Ea nu conducea, coordona sau controla deloc schimburile II si III, avand tot felul de inlocuitori, ca IVAN MARIAN (MARIO).

De aceea, serviciul de ordine publica, cel putin pe partea de activitate a acestui birou, era cam … „praf”.

 

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri

Articole noi

Actualitate4 ore ago

EXCLUSIV/ȘEFUL POLIȚIEI COMARNIC, NĂSTASE GABRIEL, A FOST ȘANTAJAT DE „PANARICĂ”!?/POLITIST, INTERLOP SAU OM DE AFACERI?

Ancheta devastatoare a celor de la Incisiv de Prahova! In atentia IPJ Prahova, I.G.P.R., MAI si Parchetelor! Evenimentul rutier din...

Actualitate4 ore ago

EXPLOZIV/Confruntare in biroul presidential/Iohannis, amenintat de Pahontu!

Desi continua cu o incapatanare demna de o cauza mai buna ”legendarea” lui Klaus Iohannis ca un urmas de zece...

Actualitate4 ore ago

EXPLOZIV/Cine toarna in urechea lui Klemm

COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB (PRELUARE INPOLITICS.RO): Ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Hans Klemm, a primit azi decoraţia regală “Nihil...

Actualitate4 ore ago

Viorica Dancila – o proba de inteligenta politica

Comentariu de Contele de Saint Germain (preluare blog): Campaniile de defăimare sunt (și nu de ieri de azi) una dintre...

Actualitate4 ore ago

„Kovesi conduce Parchetul General. Vor să-i facă dosar și ministrului de Interne”

Liviu Dragnea a afirmat că, din cunoștințele sale, cea care conduce Parchetul General este de fapt fosta șefă a DNA,...

Actualitate3 zile ago

EXPLOZIV/Inca o “mostra” de incompetnta crasa a vidatului de la sefia Politiei Locale Ploiesti

Implicare, ordine, monitorizare… Cam în acești termeni a vorbit primarul Adrian Dobre, în a doua zi după începerea anului școlar,...

Actualitate3 zile ago

EXPLOZIV/Cine lupta in strada pentru libertate: deputatul Doru Coliu, liderul PMP Diaspora, cu patru ani de Poarta Alba

COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB (PRELUARE INPOLITICS.RO): ”Plecând de la considerentul că în acest moment democraţia din România este în...

Actualitate3 zile ago

EXPLOZIV/Badalau cere ”omerta” la DNA!

O inregistrare pur si simplu halucinanta intrata in posesia noastra arata cata importanta dau unii ”baroni” democratiei interne din partid,...

Actualitate3 zile ago

Stop minciunii și ipocriziei!/Stop manipulării si imposturii! /Dragnea stă pe un fotoliu alături de fosta șefă a DNA

Victor Ponta a publicat joi pe Facebook o altă fotografie în care apar de această dată Liviu Dragnea, Laura Codruța...

Actualitate3 zile ago

Arma secretă anti-Dragnea

Un calcul rece, dacă vreți chiar cinic, elimină răspunsul la întrebarea cine are și cine nu are dreptate în PSD....

Actualitate3 zile ago

Puciştii – salvatorii sau groparii PSD?

Nu am nici o îndoială că acel „Comitet de iniţiativă” care cere demisia lui Liviu Dragnea din toate funcţiile a...

Social5 zile ago

Ce manusi chirurgicale sa alegi

In efectuarea diferitelor tipuri de proceduri medicale, una dintre cele mai importante masuri de siguranta pentru personalul medical, pentru a evita...

Actualitate5 zile ago

EXPLOZIV/ Dezamagirea SUA/Dusmanii lui Trump, amicii lui Iohannis!

Klaus Iohannis a reusit din nou sa-i scoata din tatani pe americani, ”succesul”  Summit-ului celor Trei Mari fiind unul ”istoric”...

Actualitate5 zile ago

“Voi ati vrea sa fiti judecati de un judecator care e de acord ca justitia sa fie facuta nu doar dupa lege, care e publica si accesibila tuturor, ci si dupa protocoale secrete la care sa nu aveti acces”?

Multe voci cer, pe buna dreptate, sanctionarea magistratilor activisti care au protestat in fata la CAB duminica, pe 16 sept....

Actualitate5 zile ago

Juncker, Dancila si incidentul Shannon

COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB (PRELUARE INPOLITICS.RO) În septembrie 1994, președintele Rusiei, Boris Elțîn, efectua o vizită în SUA, cu...

Actualitate5 zile ago

Războiul hibrid împotriva României

Din ce în ce mai mulți analiști politici din România și din afara României apreciază că, într-adevăr, țara noastră este...

Actualitate5 zile ago

“Azi, cei tari sunt Sistemul. Și milogii politici stau în genunchi în fața lor”

Ne târâm prin viața noastră! Ne mulțumim cu puțin și sperăm că nu vom fi chiar noi cei care vom...

Actualitate6 zile ago

EXPLOZIV/”Tehnici de interogare” care nu i-ar fi trecut prin cap nici macar celebrului ”Mircea ”Portocala” Negulescu/ Voodoo la DNA!

De parca nu ar fi fost de ajuns bulibaseala cvasigeneralizata in care se zbate Justitia din Romania de prea multa...

Actualitate6 zile ago

CAB – raspuns in exclusivitate pentru Romanian Community Coalition: respingem ferm orice forme de protest pe treptele acestei institutii

Curtea de Apel Bucuresti a transmis Romanian Community Coalition un raspuns la cele trei intrebari care i-au fost adresate in...

Actualitate6 zile ago

Au inceput audierile in dosarul lui Orban de la DNA

Prim-vicepreşedintele PNL Sector 2, Viorel Cataramă, a fost audiat, ieri, la DNA după plângerea pe care a depus-o împotriva lui...

Top Stiri Comisarul