Connect with us

Actualitate

EXCLUSIV/TEPELE DE LA POLITIA LOCALA PLOIESTI, PE BANI PUBLICI

Comisarul

Publicat

pe

Când, la începutul lunii februarie 2010, comunitara GHEORGHE CARMEN DANIELA a fost demisă din funcţie de primarul de atunci, VOLOSEVICI ADRIAN, pentru mai multe ilegalităţi printre care şi faptul că îşi dădea singură prime lunare de 1.000 de lei, mulţi au crezut că, în realitate, măsura ar fi fost una politică ori vreo hachiţă personală a edilului.

Că nu a fost aşa, chiar duduia a ţinut să dovedească ulterior, prin fapte, reieşind că ea este penală 100%.

Astfel, la Câmpina, a făcut ce ştie cel mai bine: infracţiuni.

Horia Tiseanu, primarul Câmpinei, a fost pus sub urmărire penală de DNA Ploieşti la 27 septembrie 2016 pentru abuz în serviciu şi luare de mită. În acelaşi dosar cu nr. 34/P/2016, procurorii anticorupţie au mai dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspecţii Ecatrinescu Gheorghe, la data faptei director economic în cadrul Primăriei municipiului Câmpina, GHEORGHE CARMEN DANIELA, la data faptei director executiv la Poliţia Locală Câmpina şi Costin-Octavian Micu, reprezentant legal al unei societăţi comerciale, cu privire la săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu. S-a reţinut că, în cursul anului 2014, inculpatul Horia Tiseanu, primar al municipiului Câmpina, beneficiind de ajutorul celor trei suspecţi, a dispus achiziţionarea unei maşini marca Opel Insignia, în scopul folosirii personale şi exclusive, cu încălcarea dispoziţiilor legale. Autoturismul a fost cumpărat din fondurile alocate Poliţiei Locale Câmpina, unitate fără personalitate juridică aflată în subordinea primarului, deoarece, conform prevederilor legale, Primăria Câmpina nu avea dreptul de a achiziţiona autoturisme pentru folosinţa proprie. „Pentru a păstra o aparenţă de legalitate, au fost întocmite două facturi pentru cumpărarea autoturismului, ambele emise de societatea reprezentată de suspectul Micu Costin-Octavian, în valoare totală de 131.600,66 lei (79.802,20+51.798,46 lei), echivalent al sumei de 29.654 euro. Ulterior, documentele respective au fost înregistrate în contabilitatea instituţiei publice în conturi separate, cu consecinţa aparentei respectări a pragului valoric legal de 18.000 de euro, în contextul în care s-a considerat că o achiziţie în această limită ar fi fost legală (este de menţionat că potrivit O.U.G. 34/2009, cu completările ulterioare, instituţiilor publice li se interzisese la acea dată însuşi dreptul de a achiziţiona autoturisme)”. În acest fel, s-a prejudiciat bugetul local, fiind totodată creat un folos necuvenit atât pentru primar, prin utilizarea nelegală a autovehiculului, cât şi pentru societatea reprezentată de suspectul Micu Costin-Octavian, achiziţia făcându-se cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Şi, tot la Câmpina, când tanti GHEORGHE era director al Poliţiei Locale, îl avea ca angajat pe IOSIF LIVIU, care, deşi plătit din banii publici ai câmpinenilor, era, de fapt, şoferul personal al ministrului pentru Relaţia cu Parlamentul, GRAŢIELA GAVRILESCU, actual ministru al Mediului şi … vicepremier în locul lui Daniel Constantin (te doare mintea ce cadre valoroase are alianţa PSD-ALDE!).

Pentru a-şi deconta serviciile de care a beneficiat, ministreasa GRAŢIELA GAVRILESCU a impus-o pe prietena sa devotată în funcţia de director general al Poliţiei Locale Ploieşti (pe 10 aprilie 2015), instituţie la care comunitara mai fusese şefă între 2005 şi februarie 2010, perioada de glorie a sinistrului tandem politico-infracţional ADRIAN SEMCU – GRAŢIELA GAVRILESCU, care făcea legea prin Ploieşti. De remarcat este faptul ca, madam „el comandante” a fost trimisa in judecata inca de pe data de 04.12.2017 de catre DNA-ST Ploiesti pentru fapte de coruptie dar, inca este directorul general al acestei unitati si primeste salariul ilegal cu sprijinjul nemijlocit al primarului Adrian Dobre!

Dar, cum ANDREI VOLOSEVICI făcea „una caldă, alta rece”, probabil alergat şi prins şi el prin „câmpul tactic” al SRI, după destituirea tantelei GHEORGHE l-a numit şef la Poliţia Comunitară Ploieşti pe tovarăşul DUŢĂ MARIUS, locotenent-colonel SRI, fost (un neica nimeni!) pe la Direcţia de Informaţii a SRI Buzău, dar „bazat” politic, care a scăpat hăţurile (că frâiele nu le-a putut ţine!) până în aprilie 2011.

I-a succedat Tănase Daniel, un fel de “finis coronat opus”, dacă n-am lua în calcul că instituţia e într-o comă şi mai profundă de când a revenit GHEORGHE DANIELA CARMEN.

Nea Caisă ăsta de DUŢĂ , şi habarnist şi împins de la spate de interese „de partid şi de stat”, a făcut, împreună cu nişte salariaţi „de bine”, pe care nu i-a deranjat nimeni până în prezent, nişte găuri în bugetul instituţiei comunitarilor ploieşteni de neam de neamul lor de cioflingari nu vor putea să-l acopere: 8,5 miliarde ROL ! (3,60 mld. – din contractul cu SC BARBY ROUTE SRL Braşov pentru un soft „fantomă” pe care nici Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) nu l-a putut identifica şi 4,85 miliarde ROL stabiliţi de Curtea de Conturi a României.

Primul prejudiciu a fost observat de TOADER CRISTINEL după numirea sa în funcţia de director general, acesta constatând că, anterior mandatului lui, în anul 2011, la respectiva instituţie publică locală s-a derulat procedura pentru achiziţionarea unui soft care, conform semnalarii specialistilor STS, nu corespundea la niciun parametru standardelor de securitate, verificările complete efectuate conducând la concluzia că nu s-au respectat normele legale privind achiziţiile publice şi că, deci, şi plata contravalorii acestuia (cca. 3,6 mld. ROL) a fost integral nejustificată. Având in vedere conotaţiile penale care s-au conturat, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, adresa Poliţiei Locale Ploieşti având nr. de iesire 6857 / 08.10.2013, înregistrată în aceeaşi zi la poz. 16 din Registrul procurorului de serviciu (s-a format dosarul, care zace şi astăzi la procuratură, cu nr. 11232/P/2014, procuror de caz Topală Bogdan).

De menţionat că plângerea penală îi vizeaza pe numiţii: SC BARBY ROUTE SRL Braşov, C.S.D, IONESCU MARIANA, ECHIMESCU PAULA (pentru această pagubă recompensată de primarul „YETI” zis şi „DOBI” cu funcţia de director general al Poliţiei Locale Ploieşti; la mai mare, să ne trăieşti!), BALACI CRISTIAN şi STEGARU IONELIA, şi a fost nelucrată / tergiversată la cererea, intervenţiile şi presiunile pseudo-procurorului NEGULESCU MIRCEA, zis „Zdreanţă, alias „Portocală, făcute asupra colegilor de la parchetul inferior în grad.

Al doilea prejudiciu a fost stabilit de Camera de Conturi Prahova (Decizia nr. 6/23.03.2011) şi Curtea de Conturi a României (Încheierea nr. VI 253/09.06.2011), confirmate şi rămase definitive prin Decizia nr. 1006/01.04.2015 a Curţii de Apel Ploieşti (care a respins recursul funcţionarilor publici care au creat prejudiciul şi a menţinut Decizia nr. 1373/23.04.2014 a Tribunalului Prahova, prin care li s-a respins acţiunea în anularea actelor administrativ-fiscale ale Curţii de Conturi), toate fiind acum şi irevocabile prin Decizia nr. 2035/15.07.2015 a Curţii de Apel Ploieşti, prin care li s-a respins funcţionarilor publici contestaţia în anulare.

În întreg acest context, domnişoara director general GHEORGHE CARMEN DANIELA, impreuna cu hartuitorul Adrian Vaida, director general adjunct si Pitariu Paula Maria, director general adjunct:

  • Au blocat orice demers legal şi firesc de recuperare a imensului prejudiciu de 8,5 miliarde ROL;
  • S-au înconjurat de o camarilă toxică (frustratele de la Juridic, ŢURLOIU RALUCA, fina lui „Portocală” etc.) ŞI BIRJĂRESC INSTITUŢIA FĂRĂ CA Primăria, DNA, Poliţia şi alte „organe” să ii întrebe măcar dacă se simt bine!

Deci, ploieşteni, aici sunt banii dumneavoastră! Onoare muncii! (Dumitru Madalina).

 

 

Parteneri

Articole noi

Actualitate21 de minute ago

Final dramatic în meciul pentru bronz dintre România și Olanda! Ce s-a întâmplat de fapt pe teren în ultimele minute. Detalii de ultimă oră / Comisarul de Prahova

România a pierdut cu 20 la 24 în meciul pentru medaliile de bronz în faţa Olandei, după ce în prima...

ActualitateO oră ago

EXPLOZIV/CIRCUL SE INTOARCE! INRARE LEBERA, BILETE GRATIS!/LUNI – 17.12.2018, orele 13.30

CIRCUL SE INTOARCE! INRARE LEBERA, BILETE GRATIS!, conform colegilor de la Incisiv de Prahova. Florea Daniel, liderul sindicatului Pro-Lex este...

Actualitate2 ore ago

Breaking news. Se închid școlile! Vezi unde și pentru cât timp / Comisarul de Prahova

Școlile din Timiș vor fi închise luni și marți din cauza fenomenelor meteo extreme. Este posibil, ca și în alte...

Actualitate4 ore ago

Probleme pentru o companie din România, cu mii de angajați. Situația ciudată în care a ajuns colosul energetic / Comisarul de Prahova

Acest lucru se întâmplă din cauza cantităţilor mici de apă de pe Dunăre şi de pe râurile principale, mult mai...

Actualitate6 ore ago

A fost terminată o nouă autostradă. Se poate merge deja pe ea / Comisarul de Prahova

Reprezentanţii CNAIR au recepţionat lucrările la sectorul de autostradă Bucureşti – Ploieşti, km 0+000 (Intersecţie Petricani) – km 3+325, Nod...

Actualitate8 ore ago

Pensiile în pericol! Guvernul Dăncilă în colaps! Ce urmează să se negocieze! Toți românii sunt vizați / Comisarul de Prahova

Ei bine, acum se vor purta negocieri intense cu UDMR pentru că legea pensiilor este în pericol. Noul ministru al...

Actualitate10 ore ago

Surpriză uriașă la Kanal D! FINAL de Exalton! S-a aflat cine va pleca acasă cu cei 100.000 de euro / Comisarul de Prahova

Surpriza zilei de sâmbătă a fost Alin Andronic, care deşi grav accidentat la genunchi, a decis să concureze pe semnătură...

Actualitate12 ore ago

Liviu Dragnea pregătește marea lovitură. Conducerea PSD, convocată. Anunț de ultimă oră! / Comisarul de Prahova

Secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu, afirmă că, duminică, la Consiliul Naţional al social-democraţilor, preşedintele partidului, Liviu Dragnea, va transmite...

Actualitate14 ore ago

EXCLUSIV Lovitură de teatru în licitația uriașă făcută de Primăria lui Firea. Cine se bate pentru 200 de milioane de euro / Comisarul de Prahova

Iată ce cerinţă obligatorie are PMB cu privire la afacerile pe care le derulează un potenţial ofertant, potrivit anunţului din...

Actualitate16 ore ago

Complet neașteptat! Cine a fost desemnat BĂRBATUL ANULUI 2018 în România și cât de bogat este / Comisarul de Prahova

Smiley a primit premiul în cadrul Galei Unica, şi i-a surclasat pe Cove şi Vladimir Drăghia. La aceeaşi categorie, Bărbatului anului...

Actualitate18 ore ago

Video. Poliția română a ars sute de milioane de euro. Motivul este INCREDIBIL! / Comisarul de Prahova

Patru tone de droguri de risc şi de mare risc, substanţe stupefiante confiscate în dosare penale din ultimii ani, au...

Actualitate21 de ore ago

Cum să înmulțești banii familiei. Metodă testată / Comisarul de Prahova

Dobânzile la depozitele în lei atrase de la populație au tot scăzut, în ultimii ani, acum randamentul mediu fiind de...

Actualitate23 de ore ago

Avertisment dur. Legea care scoate România in Europa. Riscăm să ratăm tot / Comisarul de Prahova

Evitarea iniţiativelor legislative care afectează continuarea procesului de curăţare a bilanţurilor instituţiilor de credit este una dintre măsurile prevăzute în...

ActualitateO zi ago

Ungaria ne-a dat lovitura. România este scoasă din joc. / Comisarul de Prahova

Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a declarat vineri că depozitele offshore de gaze naturale ale Ciprului ar putea deveni...

ActualitateO zi ago

Dezastru social. Câți tineri vor să emigreze din România. Care sunt motivele / Comisarul de Prahova

Un sondaj realizat de în 9 ţări din Europa relevă date îngrijorătoare pentru ţara noastră.  47% dintre tinerii români cu...

UncategorizedO zi ago

Cizmele – piesele cheie in anotimpul rece

Iarna, frigul porneste de la picioare, asa ca trebuie sa ne alegem incaltamintea bine, astfel incat sa ne tina de...

ActualitateO zi ago

Pericol nuclear la granițele României! Rusia, implicată / Comisarul de Prahova

Bulgaria, cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană, vrea să relanseze proiectul centralei nucleare de la Belene în condiţiile în...

ActualitateO zi ago

S-a aflat! Dăncilă are probleme! Ce a făcut premierul la Bruxelles / Comisarul de Prahova

Institutul pentru Politici Publice (IPP) a sesizat vineri, 14 decembrie 2018, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) cu privire la o...

ActualitateO zi ago

Românul din Silicon Valley care a avut ocazia de a ajunge multimilionar! Cum a ratat această șansă de două ori / Comisarul de Prahova

Una dintre cele mai mari şanse cărora Robert Cezar Matei le-a spus pas, a fost şansa de a face parte...

ActualitateO zi ago

HOROSCOP 15-16 decembrie. Zodia care primește o dublă lovitură: financiară și personală / Comisarul de Prahova

BERBEC Ideile noi, chiar îndrăzneţe, sunt privite favorabil de stele. Poate fi vorba, poate, de un proiect ambiţios de weekend....

Top Stiri Comisarul