Connect with us

Actualitate

Teodorovici – cheia blondă a dezastrului

Comisarul

Publicat

pe

De ce nu ia avînt economia României? De ce pierde din creșterea oricum bazată pe consum? Resorturile acestei involuții sunt greu de citit. Poate marii experți să ne poată spune  cauzele. Infrastructura încremenită în proiecte, investițiile publice sacrificate pentru cheltuieli sociale, renunțarea inexplicabilă la sursele de încasare la buget, cheltuirea a 2%  din PIB pentru înarmare (și banii au fost deja plătiți) fără ca în România să se întoarcă ceva în regim de offset. Şi așa mai departe.

Nu ne rămîne decît să privim cu atenție asupra Finanțelor și asupra Ministerului Economiei. Ultimul ministru care a plecat la fel de anonim pe cît a venit n-a putut face mare lucru. A fost o prezență extrem de discretă, fără nici o strategie economică. De altfel, nici n-ar fi încăput de ”creierul” financiar al PSD, consilierul Darius Vâlcov. Şi nici n-ar fi apucat să inițieze ceva, el fiind mai degrabă o curea de transmisie în domeniu decît un om de decizie și de strategie.

Majorarea salariului minim de la 1 Decembrie, anunțată cu mult fast, se amînă. Nu mai poate  fi o pomană sărbătorească de tip socialist. Ce înseamnă asta? Că nu sunt bani. Că risipa de cheltuieli a Guvernului (însoțită de o populistă renunțare de încasări) începe să ducă bugetul aproape de fundul sacului. Că strategia lui Vâlcov și Teodorovici se apropie de coliziunea cu zidul nemilos al realității.

Am scris de nenumărate ori despre riscul enorm pe care România și-l permite lăsînd  economia și guvernarea pe mîna a doi amatori în domeniu, Darius Vâlcov și (mult mai mare amator în materie) Viorica Dăncilă.

Mulți jurnaliști și analiști nu au urmărit cu atenție prestația ministrului Finanțelor. Probabil că l-au socotit un neîndoielnic profesionist și pentru faptul că a ocupat tot felul de posturi prin ministere, pe la fonduri europene și chiar pe la Ministerul Finanțelor. În același timp, nu putem trece peste un detaliu  din CV-ul său. Orlando Teodorovici a terminat Facultatea de Comerț, nu de Finanțe. În materie de finanțe, el este doar un politician. Nici măcar în materie de fonduri europene, prezența sa la Ministerul Finanțelor nu a fost un succes. Circulă chiar povestea cu ministrul Teodorovici care le-a cerut celor de la Fonduri Europene să includă pe lista proiectelor  aprobate lucrări efectuate de diverse primării de comune și municipii care nu au fost executate în baza unui proiect european aprobat. Solicitarea ministrului s-a izbit de rîsul zgomotos ale funcționarilor europeni și de replica ”în măsura în care repectă toate  condițiile și reglementările europene, am putea încerca”. Pînă acum, n-a fost inclus nici unul.

Cei din Ministerul Finanțelor mai povestesc despre amatorismul gomos al ministrului Teodorovici. Le cere oamenilor măsuri care îi   lasă cu gura căscată. Şi, dacă îi răspund că o asemenea măsură este ilegală, el spune

-Faceți cum zic eu, și, pe urmă, schimbăm legea.

Şi, de regulă, uită să o schimbe!

Orlando Teodorovici este un ministru bun de  apariţii televizate, lovit și el de bolovănişul  succesului. Evită cu abilitate clenciurile profesionale, spune banalități sau enormități cu o lejeritate actoricească și face tot soiul de promisiuni care sunt, fie ridicole, fie imposibile (depusul cererii la un ghișeu, ridicarea banilor la celălalt, desființarea  accizelor etc). Unii susțin că în repetate rînduri Orlando Teodorovici ar fi spus că el este salvatorul României și tot el va fi. Şi că viitorul său politic este îndreptat spre cele mai înalte poziții ale statului roman.

Te pomeni că și el se visează președintele României!

Dacă este adevărat că ne așteaptă un moment dificil, atunci cauza ar trebui căutată încă de pe acum în deciziile economice și financiare luate de troica Dăncilă-Vâlcov-Teodorovici.

Toți trei pricep puțin și suferă de boala măririi. (Cornel Nistorescu Editorial Cotidianul).

 

 

 

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Actualitate14 minute ago

VIDEO Coronavirusul chinez: Hubei a revizuit în sus numărul de infecții din cauza focarelor din închisori. Cele mai multe cazuri noi din afara provinciei sunt tot din sistemul penitenciar – International

Provincia Hubei a anunțat vineri, că a revizuit în sus, de la 411 la 631, numărul de noi cazuri de...

ActualitateO oră ago

Valeri Kuzmin, la Monumentul Ostașului Sovietic: Astăzi vedem mai multe tentative de a falsifica istoria Marelui Război – Esential

Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Valery Kuzmin, a vorbit, joi, despre tentativele de a falsifica istoria despre „Marele Război”, inclusiv de...

Actualitate2 ore ago

​Utile: Start oficial pentru Programul Prima Casă 2020; ​Netflix elimină opțiunea prin care te puteai uita gratis la filme și seriale – Utile

Ce se întamplă cu creierul tău dacă mănânci junk food doar o săptămână. Un studiu recent realizat de oameni de...

Actualitate3 ore ago

Business report: Analişti: Fără corecţii bugetare leul îşi va continua deprecierea; Cea mai sigură mașină fabricată în România are probleme cu… siguranța; Încă un faliment pe piaţa asigurărilor – Business

Directorii de HR din mari companii: Nu cu croissante sau cafea, ci prin umanitate, modul în care este tratat, evoluția...

Actualitate4 ore ago

Financial report: UBS îl numește pe Ralph Hamers de la ING ca șef executiv. Banca Suediei testează prima criptomonedă națională. În UK, reforma imigraţiei îngrijorează angajatorii – Finante & Banci

Financial Times: UBS îl numește pe Ralph Hamers de la ING ca director executiv. ● Les Echos: Banca Centrală a...

Actualitate5 ore ago

Trump afirmă că Roger Stone, fostul său consilier, are „șanse reale să fie exonerat” – International

Preşedintele Donald Trump a dat asigurări că fostul său consilier Roger Stone, condamnat joi la 40 de luni de închisoare,...

Actualitate6 ore ago

Premierul irlandez, Leo Varadkar, a demisionat în urma rezultatului alegerilor – International

Primul ministru irlandez, Leo Varadkar, și-a dat demisia în urma unui rezultat neconcludent al recentelor alegeri generale, scrie Sky News...

Actualitate7 ore ago

Europa League: Victorii pentru Inter, Bayer Leverkusen, AS Roma și Arsenal; Ajax, învinsă de Getafe (Rezultatele serii) – Fotbal

Joi au avut loc duelurile din prima manșă a 16-imilor Europa League. Inter Milano s-a impus cu 2-0 pe terenul...

Actualitate8 ore ago

Julen Lopetegui, nemulțumit de condițiile de joc de la Cluj: „Nu se puteau lega două pase” – Fotbal

Tehnicianul echipei FC Sevilla, Julen Lopetegui, a declarat joi seară, după meciul cu CFR Cluj, scor 1-1, că formaţia sa...

Actualitate9 ore ago

Mihai Chirica în PNL: aranjamentele pentru capturarea Iașului – Opinii

Una dintre știrile majore discutate începând din ziua de 18 februarie a.c. în politica și mass media românească privește înțelegerea...

Actualitate10 ore ago

Beneficiile postului intermitent, prezentate de editorialista pentru sănătate de la The New York Times – Natural

Am fost sceptică, dar totuși sunt multe de spus despre postul zilnic, de preferință unul care să dureze 16 ore....

Actualitate11 ore ago

Firea îi întreabă pe Facebook pe bucureșteni dacă sunt de acord cu vinieta Oxigen, cu 10 zile înainte ca Primăria Capitalei să înceapă să dea amenzi – Administratie Locala

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, face apel pe Facebook la bucureșteni să îi transmită dacă sunt de acord sau...

Actualitate12 ore ago

Orban, despre numirea șefilor la Parchete fără avizul CSM: Candidații îndeplinesc exigențele necesare / Decizia președintelui, corectă – Politic

Premierul Ludovic Orban a declarat, joi seară, că numirea șefilor Parchetelor fără avizul CSM de către președintele Klaus Iohannis este...

Diverse13 ore ago

Translar – Campionii şcolilor de şoferi din Horezu, Râmnicu Vâlcea

Şcoala de şoferi Translar şi-a început activitatea acum aproape 30 de ani şi, prin multă muncă, perseverenţă şi seriozitate, a...

Actualitate13 ore ago

LiveText Simona Halep vs Aryna Sabalenka (de la ora 19:05) – Tenis

S-au întâlnit în urmă cu doar câteva săptămâni, la Adelaide, iar Aryna a fost jucătoarea mai bună. Sabalenka a învins-o...

Actualitate14 ore ago

Magiunul de Topoloveni se duce în Emirate și Vietnam, în 2020

Primul produs românesc protejat de Uniunea Europeană, Magiunul de Topoloveni, va fi promovat intens în anul 2020 în Vietnam și...

Actualitate16 ore ago

Avertismentul ambasadorului SUA: Capacitatea oligarhilor cu legături politice şi a baronilor de a controla interesele de afaceri trebuie să ia sfârșit – Esential

Capacitatea oligarhilor cu legături politice şi a baronilor de a controla interesele de afaceri şi de a limita competiţia pe...

Featured16 ore ago

Cătălin Gherzan pune educaţia pe primul loc şi formează generaţii la şcoala sa privată din Piteşti

Grădinița Particulară cu Program Prelungit „Lexford Castel” este locul cel mai potrivit pentru educația preșcolarilor din județul Argeș și, este...

Actualitate17 ore ago

Agenția Spațială Europeană caută voluntari care să stea două luni în pat, pentru 15.000 de euro – Esential

Agenţia Spaţială Europeană caută noi voluntari care să stea întinşi în pat 60 de zile, pentru a studia efectele vieţii...

Actualitate18 ore ago

VIDEO Al doilea videoclip din anii ’80 care strânge peste 1 miliard de vizualizări pe YouTube – Magazin

Videoclipul hitului „Take on me” al trupei norvegiene A-ha a adunat peste 1 miliard de vizualizări pe YouTube, fiind al...

Top Stiri Comisarul