Connect with us

Actualitate

In memoriam Niki Lauda: Fascinaţia renaşterii pentru victorie

Comisarul

Publicat

pe

1976,
pentru români, rămâne indiscutabil anul Nadiei cu ale sale note de 10 obţinute,
în iulie, la Jocurilor Olimpice de Vară de la Montreal. Alte momente şi
evenimente din lume se pierd (sau nu) în cotloanele memoriei. Moare Agatha
Christie la 85 de ani şi are loc primul zbor comercial al avionului Concorde.
În Marea Britanie ia sfârşit prin demisie „domnia” de prim-ministru a lui
Harold Wilson, iar în vară demisionează şi premierul francez Jacques Chirac. Pe
1 aprilie Steve Jobs, Steve Wozniak şi Ronald Wayne fondează Compania Apple
Computer, la aproape un an după apariţia Microsoft, dar despre acestea nu se
ştia în România. Se face Vietnamul Mare şi, în aceeaşi zi cu raidul trupelor
aeropurtate israeliene pentru eliberarea ostaticiilor de la Entebbe (Uganda),
ambasadorul SUA în România, Harry G. Barnes, ne salută în limba română, la ceas
de după-amiază la TVR, cu ocazia Bicentenarului Revoluţiei lor. Lista
personală, subiectivă – care se poate încheia cu alegerea democratului Jimmy
Carter ca preşedinte în faţa lui Gerald Ford, acesta luându-i faţa viitorului
preşedinte Ronald Reagan în cursa pentru nominalizarea republicană – este una
lungă.

Niki Lauda (22 februarie 1949 – 21 mai 2019

Lasând
la o parte orice urmă de pasiune, de înţeles la nişte copii mărişori, nu uităm
emoţia mondială produsă de aşteptarea Marelui Premiu de Formula 1 al Japoniei,
programat pe 24 octombrie pe circuitul de la Fuji. Austriacul Niki Lauda,
campionul en-titre, avea trei puncte avans în clasament în faţa urmăritorului,
britanicul James Hunt. Lauda suferise arsuri cumplite la faţă şi cap şi ale
căilor respiratorii în accidentul teribil de pe Nurburgring, la Marele Premiu al
Germaniei, pe 1 august. Abia a scăpat cu viaţă. În numai şase săptămâni se urcă
înapoi în cockpit, renunţând la unele operaţii de chirurgie plastică şi
reparatorie pentru a câştiga timp. Lipseşte practic doar de la două curse.
Formidabila întrecere dintre cei doi piloţi era urmărită cu sufletul la gură de
întreaga planetă. Cursa de la Fuji stă sub semnul amânării sau anulării până în
ultima clipă, pe fondul protestelor câtorva piloţi. Plouase torenţial, era
ceaţă, apa băltea pe unele porţiuni. Istoria se scrie repede. Lauda se retrage
în turul II, cum aveau s-o facă şi alţi piloţi printre care legenda braziliană
Emerson Fitipaldi. Cursa e câştigată de Mario Andretti (SUA, Lotus), urmat de
Patrick Depailler (Franţa, Tyrrell) şi James Hunt pe McLaren, suficient pentru ca
acesta să urce în faţa austriacului în clasamentul sezonului cu un singur
punct. Supărată foc, echipa Ferrari adună însă un nou titlu în competiţia
constructorilor, graţie şi punctelor strânse de al doilea pilot, o altă
legendă, italianul Clay Regazzoni. Lauda, chinuit de condiţiile de concurs, de
casca specială, de dificultăţile de clipit şi nefuncţionarea glandelor
lacrimale afectate de arsurile profunde, lasă în urmă o declaraţie mişcătoare despre
supremaţia vieţii în faţa oricărei alte victorii sau titlu.

Astăzi
poate părea incredibil, dar aceste informaţii erau accesibile în România anilor
‘70. TVR transmitea în direct cursele
importante de Formula 1, în limtele impuse de decalajul de fus orar. Inegalabilul
Andrei Bacalu, comentator ultra-calificat, modela din ele un spectacol aşteptat
şi savurat. În plus, revista lunară Autoturism (fondată în 1904, apoi reeditată
de Automobil Clubul Român după 1969) şi Almanahul Auto ţineau steagul foarte
sus, cu prezentări de acurateţe. Într-o perioadă revista edita inclusiv suplimente
sau afişe la mijlocul ediţiei pentru colecţionarii pasionaţi de F1, dar şi de
alte competiţii auto în genul fostei Cupe Can-Am (1966-1987), spectaculoasă
întrecere de prototipuri. Aşa se face că biografia, palmaresul şi ambiţiile
piloţilor, ale marilor echipe, râvneau la a se înscrie în cultura generală a
vremii. Evoluţia monoposturilor şi transferul piloţilor talentaţi contribuiau
la atractivitatea a ceea ce era botezat Marele Circ al Formulei 1. Era greu să
câştigi sezoane la rând. Jackie Stewart învinge în 1969 cu Matra, apoi în 1971
şi 1973 cu Tyrrell. Anul 1970 aduce singurul campion post-mortem, pe germanul
Jochen Rindt (Lotus), iar în 1972 şi 1974 laurii îi revin lui Emerson
Fitipaldi, întâi cu Lotus, apoi cu McLaren.

Ferrari 312T pilotat de Niki Lauda

Vine
anul 1975. Revoluţia Ferrari, începută cu un an înainte, îl are în prim-plan pe
unicul Luca di Montezemolo, o definiţie a managerului vizionar. El îl miroase bine
pe tânărul austriac, care nu strălucise până atunci din cauză de maşină
neperformantă. A contat mult recomandarea lui Clay Regazzoni, colegul de la BRM
şi simpatia personală a seniorului Enzo Ferrari. În 1975 iese pe pistă, nu de
la începutul sezonului, monopostul revoluţionar Ferrari 312T, cu al său motor
de 12 cilindri boxeri, creat de unul dintre cei mai mari ingineri ai tuturor
timpurilor, Mauro Forghieri. În 14 curse, pleacă în 9 din pole-position,
câştigă 5 şi încheie sezonul pe locul I.

După
episodul din 1976, urmează al doilea titlul în 1977. Relaţia cu echipa era în
suferinţă. Nu-i iertau retragerea de la Fuji, iar el nu se înţelegea cu pilotul
numărul 2, argentinianul Carlos Reuteman. Câştigă campionatul cu multe etape
înainte de final, dar nu-l termină la volan fiindcă locul îi este luat de un
canadian necunoscut atunci, regretatul mare talent Gilles Villneuve, tatăl lui
Jacques, campion în 1997, la al doilea său sezon în F1. (Conducea spre ultimul
titlu monopostul enervant de performant Williams Renault, greu detronat de
Scuderia Ferrari în 1999, cu şase victorii consecutive, prima a lui Mika
Hakkinen, următoarle cinci revenindu-i lui Michael Schumacher. Dar asta e deja
istorie contemporană.)

Niki Lauda alături de Alain Prost

Niki
Lauda pleacă doi ani la Brabham, echipă condusă de Bernie Ecclestone, omul care
avea să aducă peste timp Formulei 1 o grandoare, o forţă şi o influenţă de
neimaginat. Se retrage în 1979, dar revine în 1982 la McLaren cu ambiţia de a
câştiga un al treilea titlu, ceea ce se întâmplă în 1984 când îl depăşeşte pe
colegul de echipă cu doar 0,5 puncte. Colegul se numeşte Alain Prost (Franţa),
de 4 ori campion mondial (1985, 1986, 1989, 1993). În anul următor se retrage
definitiv.

Asemenea
amintiri cu piloţi, alături de poveştile despre alţi conducători de echipă de
calibrul lui Ron Dennis, Ken Tyrrell ori Colin Chapman şi Frank Williams,
trăite în timp real, vin din timpuri când nu ne imaginam că vom fi expuşi
cândva comentariilor penibile ale unuia zis Miki Alexandrescu. Am fost expusi, personajul
a făcut un rău enorm, aproape iremediabil amatorilor de F1 din România.

Dincolo
de cariera la volan şi titluri, de o viaţă plină cu de toate, de anii când a
acceptat poziţii importante în managementul echipelor Ferrari (alături de
acelaşi Luca di Montezemolo), Jaguar sau Mercedes, Lauda rămâne unul dintre
cele mai mari caractere din toată istoria Formulei 1, o personalitate
respectată şi în afara lumii sportului. Nu întâmplător, spunea despre James
Hunt, rivalul său doar pe circuit, că a fost unul dintre foarte puţinii pe care
i-a iubit, unul dintre şi mai puţinii pe care i-a respectat şi singura persoană
pe care a invidiat-o.

Viorel COSMA

Parteneri speciali-probleme juridice

Parteneri

Articole noi

Actualitate11 minute ago

Caru`cu vedete: Ce făceau Mario Iorgulescu și Bianca Drăgușanu în club?; Kim Kardashian a aflat de ce boală suferă – Vedete

L-a părăsit pe Mihai Neşu, în 2012, după 11 ani de căsnicie. Ce s-a ales acum de Maria, fosta lui...

ActualitateO oră ago

Faze tari: Metoda ingenioasă prin care un opozant cunoscut din Rusia a ascuns documente „foarte importante“ în cursul unei percheziţii; Două hoteluri spațiale vor fi inaugurate în curând – Faze Tari

Metoda ingenioasă prin care un opozant cunoscut din Rusia a ascuns documente „foarte importante“ în cursul unei percheziţii. Vizat de...

Actualitate2 ore ago

Peste 20% dintre produsele verificate de ANPC au conţinut diferit faţă de cele din Occident – Consumator

În urma investigaţiilor realizate de inspectorii alimentari, 22,78% dintre produsele verificate din România, au conţinut diferit faţă de cele din...

Actualitate3 ore ago

Sunt ouăle benefice pentru sănătatea noastră sau sunt o cauză a bolilor de inimă? – Sanatate

Dacă ar fi să găsim o mâncare perfectă, ouăle ar fi un concurent serios la primul loc. Acestea sunt ușor...

Actualitate4 ore ago

Noile forme de muncă de tip „gig economy” nu pot opri fuga creierelor din Europa de Est (Bloomberg) – Cariere

Noile forme de muncă, cunoscute sub denumirea de „gig economy”, se dovedesc a fi o oportunitate pierdută pentru ca ţările...

Actualitate5 ore ago

Israel, sondaje: Coaliţia Albastru &Alb, pe primul loc în scrutinul parlamentar, dar scorul este foarte strâns – International

Coaliţia de centru-stânga Albastru & Alb, condusă de Benjamin Gantz, se clasează pe primul loc în scrutinul parlamentar anticipat din...

Actualitate6 ore ago

Liga Campionilor (baschet m): Falco Szombathely vs CSM Oradea 71-62, în turul I preliminar – TeamBall

Campioana României la baschet masculin, CSM Oradea, a fost învinsă marţi, în deplasare, de campioana Ungariei, Falco Szombathely, cu scorul...

Actualitate7 ore ago

Aplicație realizată de 4 studenți români, calificată la un concurs european în care startup-urile pot obține 500.000 dolari

O aplicație medicală realizată de patru studenți de la Timișoara a câștigat Seedstars Bucharest, faza pe România a unui concurs...

Actualitate8 ore ago

Câinii în care statul investește 150.000 de euro. „În România suntem singurii şi avem rezultate deosebite” – Esential

​Şeful Centrului de formare a echipelor canine care acţionează în sectorul vamal din România, Alexandru Ioniţă, a declarat marţi la...

Actualitate9 ore ago

Lia Savonea o somează pe Birchall să spună dacă a semnat o foaie de parcurs cu SUA pentru statul de drept: Foaia de parcurs, doamna ministru, nu vă mai victimizați – Esential

Șefa CSM, Lia Savonea, i-a cerut ministrului Justiției, Ana Birchall, în ședința de marți a Consiliului, să spună dacă a...

Actualitate10 ore ago

Roger Federer recunoaște: Este tot mai aproape de retragere, va lua o decizie în următoarele săptămâni – Tenis

Nu a reușit să câștige vreun Grand Slam în 2019, deși a avut două mingi de meci în finala de...

Actualitate11 ore ago

Vremea se va răci rapid în următoarele zile. În partea de nord a țării, minimele vor coborî până la minus 4 grade – Esential

Vremea va fi mai rece decât în mod normal pentru această perioadă, în următoarele zile, în special în partea de...

Actualitate12 ore ago

HTC și-a luat director de la Orange: "Voi contribui la dezvoltarea viitorului 5G"

Producătorul taiwanez de telefoane mobile și tablete HTC Corporation l-a numit în funcția de director general (CEO) pe Yves Maitre,...

Actualitate13 ore ago

​SUA: Victorie în justiție pentru două tinere care au refuzat să facă invitații pentru nunți gay, invocând credința creștină – International

Curtea Supremă a statului american Arizona a apreciat luni că două tinere din Phoenix au avut dreptate când au refuzat...

Actualitate14 ore ago

Korea Open: Patricia Maria Țig, calificată în optimi după un meci de trei ore

Patricia Maria Țig (124 WTA) s-a calificat în optimile de la Korea Open, turneu de categorie International care se dispută...

Actualitate15 ore ago

BestJobs: Majoritatea angajaților au de gând să ceară o mărire de salariu sau să plece în următoarele 3 luni jumate

Una dintre principalele paltforme de joburi din România, BestJobs, a pus câteva întrebări unor angajați din rândul utilizatorilor săi și...

Actualitate16 ore ago

Cum se ascund mai nou atacatorii pe calculator? Minatul de monedă virtuală este oprit când victimele folosesc intens dispozitivul – IT

Specialiștii în securitate informatică de la Bitdefender au descoperit noi tactici prin care atacatorii ascund de victime „minerii” de monedă...

Actualitate18 ore ago

Rusia: Explozie la centrul Vector, unul dintre cele două locuri de pe Pământ unde mai există virusul variolei – International

O explozie de gaze a provocat un incendiu la un laborator rus ce deține mai multe virusuri periculoase precum variola...

Actualitate19 ore ago

Start în Champions League: Dortmund vs Barcelona, meciul serii; Liverpool, duel cu Napoli (Programul televizărilor) – Fotbal

​O nouă ediție de Champions League va pleca marți la drum, iar prima zi din faza grupelor aduce un duel...

Actualitate20 de ore ago

Emisar ONU: Yemenul se confruntă cu o criză a propriei existențe – International

Emisarul special al Organizației Națiunilor Unite, Martin Griffiths, convoacă părţile din Yemen la o masă rotundă pentru obținerea acordului politic...

Top Stiri Comisarul