Connect with us

Actualitate

Darius Vâlcov a zburat de la Guvern și a luat două „mimoze” după el. Pentru ce urmează, merită urmărit tot Remus Borza

Comisarul

Publicat

pe

Joia trecută, deputatul Remus Borza a fost numit în funcția de consilier onorific al premierului Viorica Dăncilă pe probleme economice, reformă și fiscalitate. Firesc și legitim s-a născut o întrebare : cât mai stă consilierul de Stat plătit Darius Vâlcov? Atribuțiile celor doi erau identice. În plus, cel considerat eminența cenușie a programului economic al PSD, în sarcina sa fiind reținută generarea tuturor măsurilor economice, fiscale și bugetare iresponsabile, nu avea nicio o fărâmă de șansă să-i ia fața lui Borza. Pentru ca lucrurile să aibă claritate politică, după ce s-a jucat puțin cu Partidul Forța Națională, fostul deputat ALDE a semnat adeziunea la PSD, luni dimineață, la o cafea cu Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților. Oficial, după cum a declarat pentru Agerpres, s-a înscris „în semn de solidaritate față de un partid care a făcut și lucruri bune pentru țară, și chiar nu merită să fie înfierat cu atâta mânie proletară”. Pentru aceeași agenție de presă a subliniat că s-a alăturat Executivului (și) pentru a „optimiza mai multe instituții care sunt hipergonflate și hiper-remunerate”. Propunerea Vioricăi Dăncilă o acceptase tot la o cafea, dar joi dimineață.

Răspunsul
public în privința lui Vâlcov a venit imediat după vizita Papei Francisc, sub
formă de demisie grabnic acceptată. La puțin timp, s-a aflat din Monitorul
Oficial despre demiterea șefei ANAF, Alina Triculescu, și revocarea Adrianei
Cotel de la conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, ambele „mimoze”
fiind propulsate în funcții de protejatul lui Liviu Dragnea.

Unul
dintre partenerii lui Vâlcov în activitatea susținută de compromitere și
distrugere a câtorva sectoare de activitate esențiale, inclusiv Banca
Națională, precum și în cruciada împotriva multinaționalelor, a fost însuși ministrul
de Finanțe în funcție. E natural, prin urmare, să mergem pe firul firescului și
legitimității cu încă o întrebare: cât mai stă Orlando Teodorovici prin guvern?
Nu de alta, dar Remus Borza tocmai a declarat ferm că PSD și Guvernul nu sunt
inamicii multinaționalelor. Iar faptul că evaziunea fiscală reprezintă o
amenințare la adresa siguranței naționale a României, altfel o țară
prietenoasă, dar campioană la evaziune fiscală, trebuie înțeles de toate
firmele. 16 miliarde de euro anual traduse în echivalent autostrăzi sună ca un
verdict al neputinței și pun un diagnostic teribil de ineficiență și anacronism
unei pe numele său Agenția Națională de Administrare Fiscală, care ne ține pe
ultimul loc în Europa în privința ponderii veniturilor bugetare în PIB. Cu
certitudine, ANAF nu e la Ministerul românilor de pretutindeni.

În fine, interesante de subliniat în context sunt conexiunile cu Victor Ponta. Fostul premier a fost coleg de facultate cu Borza, care i-a mulțumit public, la momentul potrivit, pentru sprijinul guvernamental și personal acordat la vremea insolvenței Hidroelectrica. Îl apără pe Teodorovici, lăudându-l în continuare pentru prestațiile (cel puțin discutabile) de ministru la Fonduri Europene și Finanțe în guvernul său, și cam uită cum a poftit cu mândrie la susținere din partea lui Vâlcov în cursa prezidențială din 2014. (Viorel COSMA)

Parteneri speciali-probleme juridice

Parteneri


Articole noi

Actualitate6 minute ago

Liderii Mercosur discută în Argentina despre Acordul de liber schimb cu Uniunea Europeană – International

Liderii Mercosur discută miercuri în orașul argentinian Santa Fe despre pașii necesari pentru accelerarea implementării Acordului de liber schimb cu...

ActualitateO oră ago

Ceasul Rolex al lui Marlon Brando va fi scos la licitație. La ce sumă se preconizează că va fi vândut – Magazin

Ceasul, model unicat, pe care actorul Marlon Brando l-a purtat în timpul filmărilor de la pelicula „Apocalypse Now” va fi...

Actualitate2 ore ago

CE Under-19 (handbal f): Reprezentativa României a ratat calificarea în semifinale (21-31 vs Ungaria) – TeamBall

​Naţionala de handbal feminin Under-19 a României a ratat, miercuri, calificarea în semifinalele Campionatului European din Ungaria, după ce a...

Actualitate3 ore ago

Înscrieri online: Cursuri de antreprenoriat pentru tineri

Tinerii pot urma gratuit cursuri de antreprenoriat la Spark Week – The Future Entrepreneurs Festival, eveniment care va avea loc...

Actualitate4 ore ago

​LIVEVIDEO Simona Halep prezintă trofeul de la Wimbledon pe Arena Națională: „Acest trofeu este al nostru, este al țării” – Tenis

Zeci de mii de români au venit pe Arena Națională unde Simona Halep prezintă trofeul de la Wimbledon, câștigat sâmbătă...

Actualitate5 ore ago

Comisia Europeană vrea ca statele membre să fie evaluate anual privind respectarea statului de drept – Esential

Comisia Europeană a decis miercuri o nouă măsură pentru prevenirea problemelor legate de statul de drept, respectiv un ciclu de...

Actualitate6 ore ago

Generalul Ciucă, decorat cu Ordinul Național al Meritului în grad de Comandor de Ambasada Franței – Esential

Generalul Nicolae-Ionel Ciucă, Şeful Statului Major al Apărării, a fost distins cu Ordinul Național al Meritului în grad de Comandor,...

Actualitate7 ore ago

Publicitatea online din Romania a crescut cu 22% in 2018, până la 270 mil. lei – Media & Publicitate

Anul 2018 a fost unul dintre cei mai buni ani ai publicității online din România, înregistrând o creștere de 22%...

Actualitate8 ore ago

Transport decedati in conditii premium

Hei, pana si mobila daca mutam dintr-un loc in altul ne doare inima daca soferul este nepriceput sau masina tremura...

Actualitate8 ore ago

Amazon.com, investigată de Uniunea Eurpeană pentru "Buy Box" și informațiile colectate de la comercianții de pe marketplace

Amazon.com este investigată de Comisia Europeană care vrea să vadă dacă platforma americană de comerț online încalcă legislația UE din...

Actualitate9 ore ago

Magistrați, despre „taxa de solidaritate”: Absolut neconstituțională / O mare nemernicie / Ar urma un val de plângeri în instanță – Esential

Fostul președinte al Curții Constituționale Augustin Zegrean spune că o „taxă de solidaritate” pentru pensiile peste un anumit plafon ar...

Actualitate10 ore ago

Stirile ProTV: A fost descoperită una dintre cele mai mari așezări din Epoca de Piatră. Are 9.000 de ani – International

O așezare din perioada neolitică a fost descoperit de arheologi în apropiere de Israel. Aceasta are o vechime de 9.000...

Actualitate11 ore ago

Aprobarea Codului Administrativ – Modificări aduse regimului juridic al proprietății publice și private deținute de stat și de unitățile administrativ-teritoriale – Opinia specialistilor Deloitte

​La data de 5 iulie 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind...

Actualitate12 ore ago

Admitere facultate 2019. Câte locuri oferă principalele universități – Educatie

Admitere facultate 2019. Cele mai multe facultăți organizează examen de admitere pe bază de dosar care să cuprindă eseu motivațional...

Actualitate13 ore ago

Champions League: CFR Cluj vs Astana (21:00) / Meciul decisiv pentru calificarea în turul doi preliminar – Fotbal

Pentru a continua aventura în Champions League, CFR Cluj trebuie să întoarcă scorul înregistrat în deplasare cu Astana (0-1). Partida...

Actualitate14 ore ago

BRD Bucharest Open: Kaja Juvan vs Irina Begu, prima partidă a zilei pe Terenul central (Programul meciurilor) – Tenis

Partida dintre Kaja Juvan (Slovenia, 111 WTA) și Irina Begu (112 WTA) va deschide ziua de tenis pe Terenul central,...

Actualitate15 ore ago

Călătoria prin Bulgaria către litoralul bulgăresc

Bulgaria a devenit de mulți ani destinația preferată a turiștilor români. Aceștia sunt atrași de litoralul Mării Negre, de stațiuni...

Actualitate15 ore ago

​VIDEO 4 idei despre noul „premier” desemnat al UE: Migranții și România, fondurile europene și statul de drept – Politic

​Vicepreședintele grupului popularilor europeni (PPE) din Parlamentul European, Siegfried Mureșan, a tălmăcit, într-un interviu acordat HotNews la Strasbourg, principalele idei...

Actualitate16 ore ago

Brazilia: Potrivit lui Bolsonaro, desemnarea lui Eduardo este „viabilă din punct de vedere juridic” iar fiul are un „acces ușor” la Trump – International

Președintele Jair Bolsonaro a anunțat luni, prin intermediul purtătorului său de cuvânt, Otávio do Rêgo Barros, un text care conține...

Actualitate17 ore ago

SUA: Camera Reprezentanţilor îl acuză pe Trump de rasism – International

Președintele american Donald Trump s-a apărat marți, spunând că ”nu există niciun strop de rasism” în el, după mesajele extrem...

Top Stiri Comisarul