Connect with us

Actualitate

​Primăria Capitalei a terminat o singură statuie din cele 4 promise pentru Centenar, în valoare totală de peste 40 milioane lei – Administratie Locala

Comisarul

Publicat

pe

Primăria Capitalei a comandat patru statui pentru a celebra pe 1 decembrie 2018 o sută de ani de la Marea Unire. Este vorba despre monumente dedicate Generalului Berthelot, Reginei Maria, Regelui Ferdinand I și ilustrului om politic liberal IC Brătianu. În total, costurile pentru 3 dintre monumente se ridică la circa 40 milioane lei, iar pentru cel de-al patrulea încă nu știm valoarea. Anul Centenar a trecut de mult, însă din cele 4 statui promise doar una a fost terminată la timp și amplasată pe domeniul public, respectiv statuia Gen. H.M.Berthelot, inaugurată pe 10 decembrie 2018.

„Monumentul a fost amplasat în decembrie 2018 la intersecția străzilor General Henri Mathias Berthelot și Luigi Cazzavillan. Costul total pentru realizarea și amplasarea monumentului este de 2.069.658 lei cu TVA inclus. Autor Elena Nucă”, se arată în răspunsul transmis de Primăria Capitalei la solicitarea HotNews.ro.

Monumentele dedicate lui IC Brătianu și regelui Ferdinand au fost turnate în bronz, dar nu au fost expuse pe domeniul public.

„În anul 2018 s-au realizat componentele artistice ale ansamblului monumental și au fost transpunse în material definitiv bronz. Valoarea acordului-cadru pentru realizarea componentelor artistice din bronz și a soclului de piatră este de 11.900.000 lei cu TVA inclus. Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic a demarat recent lucrările pentru amplasarea monumentului de for public „I.C. Brătianu”. Valoarea contractului pentru proiectarea, montarea și amplasarea monumentului în Piața Universității este de 4.760.000 cu TVA inclus”, a răspuns Primăria Capitalei referitor la statuia dedicată lui IC Brătianu. Lucrarea este executată de SC Exorno Studio SRL și reprezintă o reproducere după monumentul public omagial construit în anii 1902-1903 de către autorii Ernest-Henri Dubois și arh. Petre Antonescu.
În ceea ce privește monumentul dedicat Regelui Ferdinand, statuia este realizată de sculptorul Florin Codre și va fi amplasată în Piața Victoriei.

„În anul 2018 s-a realizat statuia ecvestră Regele Ferdinand I Întregitorul, transpusă în material definitiv bronz. Suma plătită pentru realizarea statuii este de 20.051.500 lei cu TVA inclus. Au mai rămas de executat: soclul statuii ecvestre și postament cu trepte; postamentul circular cu trepte (pentru tot ansamblul monumental); soclurile hemiciclului + hemiciclul pe care vor fi fixate basoreliefurile; realizarea proiectului tehnic de amplasare (inclusiv asistență tehnică din partea proiectantului) și execuție (inclusiv a elementelor de structura necesare montării soclului și a statuii ecvestre), precum și amplasarea monumentului. Ansamblul Monumental Regele Ferdinand I Întregitorul va fi amplasat în Piața Victoriei”, se arată în răspunsul transmis de Primăria Capitalei la solicitarea HotNews.ro.

În ceea ce privește realizarea monumentului dedicat Reginei Maria a României, municipalitatea nu a desemnat nici măcar sculptorul care va face lucrarea.

„În anul 2019 se va organiza un concurs de soluții – suma alocată 30.000 lei. Amplasamentul propus este Parcul Regina Maria, sector 1, București”, a răspuns Primăria Capitalei.

Parteneri speciali-probleme juridice

Parteneri

Articole noi

Actualitate22 de minute ago

Trump declară că s-ar putea să facă publică convorbirea telefonică cu președintele Ucrainei – International

Președintele Donald Trump a declarat că ia în calcul publicarea versiunii în scris a convorbirii telefonice pe care a avut-o...

ActualitateO oră ago

Candidații înscriși în cursa pentru prezidențiale – Politic

Termenul limită de depunere a candidaturilor la Biroul Electoral Central a expirat duminică, 22 septembrie, la ora 24:00. Biroul Electoral...

Actualitate2 ore ago

Iranul intenționează să prezinte la ONU un plan de securitate regional pentru Golf – International

După anunțarea de întăriri pentru trupele americane din regiune vineri, președintele iranian, Hassan Rohani, a afirmat duminică, 22 septembrie, că...

Actualitate3 ore ago

Ministrul francez de Externe: Principalul nostru obiectiv este detensionarea situației dintre Statele Unite și Iran – International

Ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, a declarat că principalul său scop în cadrul sesiunii anuale a Adunării Generale...

Actualitate4 ore ago

Cumpănașu și-a depus la BEC candidatura la prezidențiale. A strâns peste 230.000 de semnături – Politic

Alexandru Cumpănașu și-a depus, duminică, la BEC, candidatura la alegerile prezidențiale. El a reușit să strângă peste 230.000 de semnături,...

Actualitate5 ore ago

Claudiu Crăciun, candidatul Demos la prezidențiale: „Nu am atins pragul. Am strâns doar 13.000 de semnături” – Politic

Claudiu Crăciun, candidatul partidului Demos la alegerile prezidențiale, a afirmat, duminică, la BEC, că nu a reușit să strângă numărul...

Actualitate6 ore ago

VIDEO Laver Cup: Echipa Europei a câștigat pentru a treia oară trofeul (13-11 vs Restul Lumii): Roger Federer și Alexander Zverev au adus punctele decisive – Tenis

Echipa Europei a câștigat pentru a treia oară Laver Cup, după ce s-a impus cu scorul de 13-11 în fața...

Actualitate7 ore ago

​VIDEO Liverpool, a șasea victorie consecutivă (2-1 vs Chelsea) / Arsenal a întors scorul având un jucător mai puțin timp de o repriză (3-2 vs Aston Villa) – Fotbal

​​Liverpool continuă începutul perfect de campionat. Echipa antrenată de Jurgen Klopp a obținut a șasea victorie în tot atâtea etape,...

Actualitate9 ore ago

​Liga 1: FC Botoșani vs Chindia Târgoviște 0-3 / Prima victorie în deplasare pentru dâmbovițeni, prima înfrângere acasă pentru moldoveni – Fotbal

Chindia Târgovişte a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 3-0 (2-0), formaţia FC Botoşani, în etapa a X-a a...

Actualitate10 ore ago

​VIDEO West Ham vs Manchester United 2-0 / „Ciocănarii” continuă forma foarte bună – Fotbal

​West Ham United s-a impus cu scorul de 2-0, duminică, pe teren propriu, împotriva formației Manchester United, și a urcat...

Actualitate11 ore ago

Regizorul Alexandru Darie a fost înmormântat cu onoruri militare, duminică, la Cimitirul Bellu – Esential

Regizorul Alexandru (Ducu) Darie, managerul general al Teatrului Bulandra din Capitală, care a murit miercuri, la vârsta de 60 de...

Actualitate12 ore ago

Karolina Muchova, campioană la Seul / Primul titlu din carieră – Tenis

​Jucătoarea cehă Karolina Muchova, locul 45 WTA, a câştigat, duminică, turneul de la Seul, cu premii totale de 250.000 de...

Actualitate13 ore ago

​​MotoGP: Marc Marquez a câștigat Marele Premiu al Aragonului / Al optulea succes din acest sezon pentru iberic – Motor

Spaniolul Marc Marquez (Honda) a câştigat, duminică, Marele Premiu al Aragonului la MotoGP, a 14-a etapă a Campionatului Mondial de...

Actualitate14 ore ago

​Liga 2: Rapid București vs Gloria Buzău 3-2 / Giuleștenii au fost conduși de două ori – Fotbal

​​Rapid București s-a impus cu 3-2, duminică, în Regie, împotriva formației SCM Gloria Buzău, în etapa a opta din Liga...

Actualitate16 ore ago

VIDEO Un american s-a înecat în Tanzania în timp ce își cerea iubita în căsătorie sub apă – International

Un bărbat din statul american Louisiana, aflat în vacanță în Tanzania, s-a înecat în timp ce încerca să își ceară...

Actualitate17 ore ago

​​WTA Tashkent: Ana Bogdan și Jaqueline Cristian au ratat calificarea pe tabloul principal – Tenis

Ana Bogdan (143 WTA) și Jaqueline Cristian (214) au ratat calificarea pe tabloul principal la Tashkent, turneu cu premii de...

Actualitate18 ore ago

Une histoire a l’americaine – Opinii

Despre străbunicul meu, Stan Bădici, se povestea că umbla desculț vară sau iarnă și că avea tălpile atât de bătătorite...

Actualitate19 ore ago

Urs agresiv, într-o localitate din Bistrița-Năsăud. Populația, avertizată prin sistemul Ro-Alert – Esential

Prezența unui urs agresiv a fost semnalată, duminică dimineața, în localitatea Cușma din județul Bistrița-Năsăud. Autoritățile au emis un mesaj...

Actualitate20 de ore ago

Duminică este Ziua Mondială fără mașini / Ce străzi sunt închise în București cu această ocazie – Esential

Ziua mondială fără maşini este marcată, anual, la data de 22 septembrie, acest eveniment fiind marcat oficial și de Primăria...

Actualitate21 de ore ago

​Jennifer Lopez, în show-ul Versace, într-o versiune a rochiei „jungle” verde purtată la Grammy 2000 și care a inspirat crearea Google Images – Showbiz

Actriţa şi cântăreaţa americană Jennifer Lopez a defilat în închiderea show-ului pe care Donatella Versace l-a pregătit pentru Săptămâna modei...

Top Stiri Comisarul