Connect with us

Actualitate

Se caută director financiar contabil și director medical la Spitalul Municipal Gheorgheni

Comisarul

Publicat

pe

Spitalul Municipal Gheorgheni, județul Harghita, scoate la concurs, în conformitate cu prevederile O.M.S. nr. 284/2007, cu modificări ulterioare și prevederile art. 181 din Legea nr. 95/2006 republicată, următoarele funcții:

  • director financiar contabil.
  • director medical;

La concurs/examen se pot înscrie candidații, care îndeplinesc, cumulativ; criteriile generale și specifice.

Criterii generale:

  1. au domiciliul stabil în România;
  2. nu au fost, nu sunt condamnați penal sau în curs de urmărire penală;
  3. Sunt apți din punct de vedere medical;
  4. nu au vârsta de pensionare, conform prevederilor legale în vigoare.

Criterii specifice pentru directorul medical:

  1. sunt absolvenți de învățământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licență sau echivalentă in domeniul medicină;
  2. sunt confirmați cel puțin medic specialist;
  3. au minimum 5 ani vechime în specialitatea respectivă.

Criterii specifice pentru directorul financiar contabil:

  1. sunt absolvenți de învățământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licență sau echivalentă în profil economic;
  2. au cel puțin 2 ani vechime în specialitatea studiilor.

Concursul/examenul cuprinde următoarele probe de evaluare:

  1. test-grilă/lucrare scrisă de verificare a cunoștințelor din legislația specifică postului;
  2. susținerea proiectului/lucrării de specialitate pe o temă din domeniul de activitate al postului;
  3. interviul de selecție.

Termen limită depunere dosar: 23.09.2019.

  • proba scrisă va avea loc în data de 25.09.2019, ora 9.00;
  • susținerea proiectului de specialitate 25.09.2019. ora 13.00;
  • interviul de selecție va avea loc în data de 25.09.2019, ora 14.00.

Relații: Spital Municipal Gheorgheni, tel. 0266.364008. int. 1024, fax 0266.364071, e-mail runos@spitalgh.ro.

Sursa: Ziar Harghita.

Parteneri speciali-probleme juridice

Parteneri

Articole noi

Actualitate29 de minute ago

Bancul zilei: Radio Erevan

La Radio Erevan, o ascultătoare intreabă: – Ce capitală e mai mare, Londra sau Anglia?

ActualitateO oră ago

Faze tari: Şi-au făcut casă în autobuz. Povestea cuplului care călătoreşte tot timpul; Ce a scris o fetiță de 10 ani într-o scrisoare cu dorințe de Crăciun. „Un iPhone 11, o poșetă Chanel și 4.000 de dolari” – Faze Tari

Copilul minune care va absolvi facultatea la vârsta de 9 ani. Un copil-minune din Belgia se pregăteşte să obţină diploma...

Actualitate3 ore ago

Utile: Dermatolog: ”Acneea în cazul adulților a ajuns la nivel de epidemie”. Ce factori o declanșează și cum se poate trata eficient; Ce se întâmplă când ai o aluniță zgâriată sau care îți sângerează – Utile

Ce e bine să ştii despre insuficienţa cardiacă. Această boală cronică este cauzată de pierderea capacităţii inimii de a-şi efectua...

Actualitate4 ore ago

Cosmin Contra a confirmat că nu va continua la națională: „Decizia a fost luată după meciul cu Suedia” – Fotbal

Cosmin Contra a confirmat, după meciul cu Spania, că nu va mai fi selecționerul României. Acesta a precizat că a...

Actualitate5 ore ago

Kylie Jenner a vândut acțiuni în valoare de 600 de milioane de dolari din compania sa cosmetică – Showbiz

Kylie Jenner a vândut un pachet majoritar din acțiunile firmei sale de produse cosmetice pentru suma de 600 de milioane...

Actualitate6 ore ago

Ministerul Sănătății solicită Primăriei Capitalei rezolvarea de urgență a lipsei apei calde și căldurii la spitalele Marie Curie și Robănescu: Gabriela Firea a oferit promisiuni solide că după 15 noiembrie nu vor mai fi probleme – Sanatate

Ministerul Sănătății solicită Primăriei Capitalei rezolvarea de urgență a lipsei apei calde și a căldurii la Spitalul Marie Curie și...

Actualitate7 ore ago

Podul prăbușit în Franța: Bilanțul persoanelor decedate a urcat la două – International

Cauzele accidentului sunt încă necunoscute, a spus guvernul, în timp ce a anunțat lansarea imediată a unei anchete. O posibilă...

Actualitate8 ore ago

Antrenor al unei echipe italiene, dat afară după ce a câştigat un meci cu 27-0: „Este contrar valorilor tinerei noastre formaţii” – Fotbal

​Un antrenor italian al unei echipe de amatori a fost dat afară de conducerea clubului după ce a câştigat un...

Actualitate9 ore ago

DigiSport: Imaginea care a uimit lumea fotbalului vine din Olanda! Cine este ”gigantul” care joacă la Ajax U15 – Fotbal

Un jucător de la Ajax face furori pe internet – nu pentru vreun gol antologic sau un dribling de senzaţie....

Actualitate10 ore ago

Ucraina: Fostul președinte Poroșenko, citat într-o anchetă privind abuzurile de putere – International

Numele fostului preşedinte ucrainean Petro Poroşenko apare într-o anchetă asupra abuzurilor de putere din timpul mandatului său, au anunţat luni...

Actualitate11 ore ago

CTP a explicat de ce Digi24 nu se află pe lista participanților la dezbaterea organizată de Klaus Iohannis – Esential

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a explicat, într-o intervenție telefonică, de ce Digi24 nu se află, momentan, pe lista participanților la...

Actualitate12 ore ago

Demiterea președintelui: Trump anunță că îi surâde ideea de a depune mărturie în fața Congresului – Esential

​Președintele Donlad Trump, împotriva căruia a fost declanșată procedura de punere sub acuzare pentru Scandalul Ucraina, a anunțat că îi...

Actualitate13 ore ago

webPR: Emilia Cremeria devine GIOELIA Cremeria Italiana și își stabilește sediul central în România – Consumator

​​Emilia Cremeria, lanțul de magazine de înghețată artizanală, anunță un proces de rebranding în urma căruia devine GIOELIA Cremeria Italiana....

Actualitate14 ore ago

Orban, mesaj prin care vrea să liniștească pensionarii: Le spun bunicilor și părinților că avem ca obiectiv creșterea pensiilor – Politic

Premierul Ludovic Orban le-a transmis, luni, la finalul reuniunii Biroului Executiv al Partidului Național Liberal, bunicilor și părinților că guvernul...

Actualitate15 ore ago

Dan Barna, replică pentru Cioloș: Trebuie să construim cu loialitate între parteneri / Nu o să ne împiedicăm în gesturi precum o întrerupere la o conferință sau scrisori transmise prin presă – Esential

Dan Barna reacționează acid după scrisoarea transmisă de PLUS, partidul lui Dacian Cioloș, în care sunt propuse un organism comun...

Actualitate16 ore ago

Elveția extinde la nivelul întregii țări tehnologia care le permite pasagerilor să se urce în tren fără bilet. Taxarea se face automat la finalul călătoriei, chiar dacă pasagerul merge și cu autobuzul sau tramvaiul – Industrie Feroviara

Elveția extinde în toată rețeaua sa feroviară una dintre cele mai moderne sisteme de taxare din lume, bazat pe o...

Actualitate17 ore ago

Cazul Caracal – Avocatul familiei Melencu: Nu există probe la dosar, doar că a existat o tânără pe nume Luiza. Cum răspunde DIICOT – Esential

Noul avocat al familiei Melencu, Carmen Obârșanu, a declarat, luni, la sediul DIICOT, că în dosar nu sunt probe despre...

Actualitate18 ore ago

Ce salarii sunt în industria de servicii de business și ce abilități se caută – Finante & Banci

Salariul de debut industria de servicii de business este de 3.055 lei, respectiv 1803 lei, în mână, peste salariul minim,...

Actualitate19 ore ago

​​FOTO Cum va arăta Parcul Unirii din Capitală după modernizare – Administratie Locala

Primăria Capitalei va reamenaja Parcul Unirii, valoarea lucrărilor fiind estimată la 8,5 milioane lei, potrivit unui proiect aprobat recent de...

Actualitate20 de ore ago

Încă 500 milioane dolari pentru startup-uri europene, printr-un nou fond, lansat de un investitor al Spotify

Startup-urile IT europene vor putea obține finanțări de capital de risc printr-un nou fond, în valoare totală de 500 de...

Top Stiri Comisarul