Connect with us

Actualitate

​FOTO Un câine care s-ar fi speriat de petarde și a căzut într-o prăpastie la Odorheiu Secuiesc, salvat de salvamontişti şi poliţişti după aproape o săptămână – Esential

Comisarul

Publicat

pe

​Un câine căzut într-o prăpastie de mai multe zile, probabil speriat de petardele folosite în preajma Revelionului, a fost salvat, miercuri, de salvamontişti şi de poliţiştii locali din Odorheiu Secuiesc. Şeful Serviciului Salvamont Salvaspeo al Consiliului Judeţean Harghita, Fekete Örs, a declarat, pentru Agerpres, că scâncetele câinelui se auzeau de mai multe zile, iar o persoană care deţine o dronă a mers în zonă şi a reuşit să vadă animalul şi locul exact în care se află.

Persoana în cauză a anunţat dispeceratul Poliţiei Locale a municipiului Odorheiu Secuiesc că patrupedul este blocat pe dealul Budvar, într-un loc greu accesibil şi periculos şi a furnizat imaginile cu ajutorul cărora s-a aflat locul precis al câinelui.

O echipă de salvamontişti, din care a făcut parte şi un poliţist local, membru al Serviciului Salvamont Harghita, s-a deplasat la faţa locului şi cu ajutorul echipamentelor de căţărare a reuşit să ajungă la animalul captiv şi să-l salveze în siguranţă.

Conducerea Poliţiei Locale din Odorheiu Secuiesc a precizat, într-o postare pe Facebook, că, din informaţiile obţinute, câinele a ajuns în respectivul loc în urmă cu o săptămână, în preajma Revelionului şi s-ar fi ascuns din cauza zgomotelor puternice produse de petarde.

Sursa citată a mai arătat că animalul a fost transportat la un medic veterinar, care a constatat că nu deţine microcip de identificare, motiv pentru care se solicită ajutorul tuturor cetăţenilor pentru a-i putea găsi stăpânul.

Şeful Serviciului Salvamont Salvaspeo al Consiliului Judeţean Harghita, Fekete Örs, a menţionat că nu este prima intervenţie de acest fel a salvatorilor montani, aceştia venind şi în ajutorul altor animale aflate în dificultate, cum ar fi o pisică sau o barză.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Actualitate15 minute ago

Business report: Hărțile fracturii regionale a infrastructurii României de gaze, electricitate și autostrăzi; Guvernul se împrumută iar în euro; La ce s-au mai ”gândit” aleșii: Să noteze localitățile, în funcție de dotările sportive, cu roșu, galben sau verde… – Business

La ce s-au mai ”gândit” aleșii: Să noteze localitățile, în funcție de dotările sportive, cu roșu, galben sau verde. Parlamentari...

ActualitateO oră ago

WP: Trump numește un loialist necalificat în fruntea serviciilor de informații – International

Campania președintelui Trump de a epura guvernul de oricine nu are o loialitate oarbă față de el a continuat miercuri...

Actualitate2 ore ago

Cercetători chinezi: Coronavirusul nu își are originea în piața de fructe de mare din Wuhan – International

Cercetătorii chinezi au analizat datelor genomurile a 93 de probe din noul coronavirus, iar rezultatele arată că acesta a ajuns...

Actualitate3 ore ago

Mărturia unui jurnalist român întors cu avionul din Lombardia pe Otopeni: ”Carantină strictă?! O minciuna! În afară de polițiștii de Frontieră, depășiți oricum de situație, nu ne-a întâmpinat nimeni” – Esential

”Am fost în primul avion care a aterizat la București, direct din patria coronavirusului italian (provincia Lombardia)❗ Adică zborul de...

Actualitate4 ore ago

Berlinul îngheață prețul chiriilor pentru peste un milion de locuințe, de frica exodului – International

​​Berlin îngheață prețul a aproximativ 1,5 milioane de locuințe date în chirie pentru a nu fi părtașa unui exod. Măsura...

Actualitate5 ore ago

Protest la Bechet: Oamenii, nemulțumiți că persoane care vin din Italia vor fi duse în campusul școlar – Esential

Mai mulți localnici protestează, duminică seara, la Bechet, după ce autorităţile au anunţat că toate persoanele care vin din zonele...

Actualitate6 ore ago

​Liga 1: CSU Craiova vs CFR Cluj 0-2 / Ardelenii termină sezonul regulat pe primul loc – Fotbal

​Formaţia CFR Cluj a învins, duminică seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa CSU Craiova, în etapa a 26-a,...

Actualitate7 ore ago

Victor Ponta profită de coronavirus – „o situație de o gravitate fără precedent” – pentru a-l propune pe Raed Arafat premier – Politic

Victor Ponta a invocat duminică seara „o situație la fel de dificilă” ca la cutremurul din 1977, având în vedere...

Actualitate8 ore ago

Știrile ProTV: Imagini cutremurătoare făcute din satelit. Ce s-a văzut pe Pământ din spațiu, în decurs de 11 zile, în această lună – International

Imagini cutremurătoare au fost surprinse de un satelit al Agenţiei Spaţiale Americane. NASA a prezentat fotografii care dovedesc efectele devastatoare...

Exclusiv9 ore ago

Camera video auto – tot ce trebuie sa stii despre aceasta

Pentru a intelege cat de important este sa detii o camera video auto, poti intra pe YouTube si cauta inregistrari...

Actualitate9 ore ago

VIDEO Un american a murit încercând să demonstreze că Pământul este plat – International

Un american în vârstă de 64 de ani care voia să demonstreze că Pământul este plat a murit sâmbătă în...

Actualitate10 ore ago

​G20: Coronavirusul pune în pericol relansarea economiei mondiale (șefa FMI) – Finante

Epidemia noului coronavirus riscă să „pună în pericol” relansarea economiei mondiale, deja „fragilă”, a declarat duminică șefa Fondului Monetar Internațional,...

Actualitate11 ore ago

Coronavirus: Pakistanul și Afganistanul închid granițele cu Iranul – International

Pakistanul a închis granița cu Iranul iar Kabulul a „interzis temporar” călătoriile între Afganistan și Iran pentru a împiedica propagarea...

Actualitate12 ore ago

Inventatorul figurinei Lego a murit la 78 de ani – International

Danezul Jens Nygaard Knudsen, inventatorul faimoasei figurine Lego, a murit miercuri la vârsta de 78 de ani, la Hvide Sande,...

Actualitate13 ore ago

Xi Jinping: Coronavirusul, cea mai gravă urgență sanitară în China din 1949 – International

Coronavirusul constituie „cea mai gravă urgență medicală” care afectează China de la crearea regimului comunist, în 1949, a declarat duminică...

Actualitate14 ore ago

Alertă pe Aeroportul Timișoara, după ce într-un avion s-ar fi aflat persoane venite din Lombardia – Esential

Reprezentanții DSP Timiș au mers, duminică, la Aeroportul din Timișoara, după ce au apărut informații că în avionul care ateriza...

Actualitate16 ore ago

Mai mulți rugbyști din naționalele României și Spaniei s-au bătut într-un club după meciul de la Botoșani – Esential

Mai mulți jucători de rugby ai naționalelor României și Spaniei s-au luat la bătaie, în noaptea de sâmbătă spre duminică,...

Actualitate17 ore ago

Dan Petrescu, nemulțumit de formatul Ligii 1: „Noi ieșim din Europa” – Fotbal

​Dan Petrescu, antrenorul echipei CFR Cluj, a declarat, în cadrul unei conferinței de presă, că ar dori ca regula U21...

Actualitate18 ore ago

Toți românii din cele două regiuni din Italia unde este carantină din cauza coronavirusului vor fi băgați automat în carantină în România, dacă revin în țară – Sanatate

​Toți românii din cele două regiuni din Italia unde este carantină din cauza coronavirusului – Lombardia și Veneto – vor...

Actualitate19 ore ago

VIDEO Doi tineri au murit după ce au intrat cu mașina în gardul unității militare din Bârlad – Esential

Doi tineri de 19 și 21 de ani din Galați au murit, duminică dimineață, după ce au intrat cu mașina...

Top Stiri Comisarul