Connect with us

Actualitate

Mihai Chirica în PNL: aranjamentele pentru capturarea Iașului – Opinii

Comisarul

Publicat

pe

Una dintre știrile majore discutate începând din ziua de 18 februarie a.c. în politica și mass media românească privește înțelegerea dintre Mihai Chirica, primarul orașului Iași, și conducerea Partidului Național Liberal. Cel dintâi ar urma să fie candidatul partidului la alegerile locale de peste câteva luni.

De marți seară au fost exprimate – public sau tainic – nedumeriri, indignări, s-au încins telefoanele, chaturile, s-au făcut în grabă întâlniri între membrii unor grupuscule politice și/sau de afaceri. Unii oameni sunt în mod real interesați de Iași, de ceea ce se va întâmpla aici în anii următori. Însă îmi este la fel de clar că alții se gândesc doar la propriile beneficii.

Putem cu ușurință observa și în legătură cu acest subiect că scena publică este saturată de informații amestecate, prezentate din perspective diferite de către actori politici sau de către formatori de opinie. Manipularea, suprimarea informațiilor neconvenabile, decontextualizarea sunt vizibile în multe dintre punctele de vedere care ajung la noi. De multe ori într-un mod grosolan, de parcă am fi lipsiți de repere. Și indivizii, și comunitățile au nevoie de memorie, altfel n-am avea busolă pentru a ne orienta în avalanșul informațiilor la care facem referire. Din fericire, în afară de amintirile personale, inerent subiective, avem la dispoziție documente scrise, fotografice, audio și video. Tocmai de aceea, vreau să fac referire la nume, declarații și situații invocate în acest caz. Unele sunt bine cunoscute de public, altele mai puțin sau deloc.

Am în față câteva fotografii, care mă ajută să recompun cadrul. Primele imagini sunt de acum trei ani, când doi politicieni din PNL Iași – Marius Bodea și Costel Alexe –, care își datorau carierele unor aranjamente de culise, se pregăteau să confiște organizația municipală, respectiv organizația județeană. Ambii politicieni veneau din preajma lui Relu Fenechiu, cel care patronase o cooperativă care a ținut organizația locală a partidului într-o lungă captivitate. Niciunul dintre cei doi nu a luat distanță de magistru, nu s-a disociat de acesta în mod public. Dimpotrivă, tot ceea ce învățaseră în materie de acțiune subterantă au pus în practică atunci când li se deschidea drumul spre noi etaje ale puterii.

Marius Bodea câștigase în toamna anului 2015 nominalizarea pentru a candida la Primăria Iași din partea PNL. Toți competitorii – și erau nouă la număr – au fost înlăturați prin promisiuni, presiuni și amenințări. Ordinul venise de la cooperativa locală care lucra îndeaproape cu cea centrală, condusă atunci de Alina Gorghiu&Vasile Blaga. Nu a fost de mirare că mulți membri de partid nu s-au implicat în campania de la locale, în 2016, iar rezultatul obținut de Bodea în municipiu a fost unul catastrofal, sub cel al propriului partid. În același timp, la aceleași alegeri locale din 2016, în județul Iași au existat comune unde PNL a făcut un scor slab ca urmare a unor aranjamente de culise, de care nu era străin Costel Alexe. În alți termeni, a fost vorba de sabotarea propriului partid.

Organizațiile municipală și județeană a PNL Iași au trecut prin alegeri interne în primăvara anului 2017, de când datează câteva dintre pozele la care făceam trimitere mai sus. Și Bodea, și Alexe s-au temut că măcar la municipiu jocurile nu le vor ieși, cu posibile consecințe neplăcute și la județ. Însă erau învățați să lucreze în într-un anume fel și au făcut-o inclusiv atunci, în alegerile interne. Ambii au câștigat, fiecare pe culoarul său. Înțelegerea dintre ei a fost temporară, cum au anticipat mai mulți observatori, fiecare avea propriile interese, propriile aranjamente, propriul grup de sprijin, propria zonă de influență.

Alte fotografii pe care le am în față sunt de la începutul anului trecut, la primirea de către primarul Mihai Chirica, din partea președintelui Klaus Iohannis, pentru municipiul Iași, a titulaturii de „capitală istorică a României”. Era încă o hârtie fără valoare, cum se tot primesc de decenii de la potentații care ajung ocazional la Iași. Autostradă și spital de urgență nu au făcut și poate nici nu vor cu adevărat să facă.

Mihai Chirica are un trecut legat de foștii primari Constantin Simirad și Gheorghe Nichita, ambii trecuți prin mai multe partide, cel din urmă actor în celebre scandaluri de corupție. Cum s-a întâmplat de multe ori în cercurile puterii, căderea unui politician puternic a lăsat drumul deschis pentru un altul. Exact așa s-a întâmplat cu Chirica. Pe locul rămas liber după scoaterea din scenă a lui Nichita, viceprimarul Chirica a devenit primar interimar în 2015 și a fost ales în 2016. Intrat în conflict cu Liviu Dragnea, Chirica s-a poziționat în afara PSD, pentru ca în cele din urmă să fie și oficial exclus. A fost un joc de imagine care i-a păcălit pe mulți. Beiul local lipsit de valori se poziționa ca adversar al sultanului de la București.

Mai important mi se pare că, de-a lungul anilor, primarul Iașului nu s-a evidențiat prin vreun mare proiect edilitar, prin inițiative care să ofere condiții și să atragă investitori strategici în oraș. În schimb, au atras atenția declarațiile inadecvate, ca să fiu eufemistic, la adresa românilor din diaspora și a posibililor imigranți, iar peste toate scandalurile de corupție care au trecut de mult dincolo de hotarele Iașului. În mod clar avem de-a face în Palatul Roznovanu cu lipsă de viziune, proastă administrație, dispreț față de cetățean, dezvoltare haotică și mafie imobiliară transpartinică.

De la începutul anului 2017 se vorbește și la Iași, și în alte locuri din țară despre intrarea lui Chirica în PNL. Pentru a realiza această mutare politică, au depus eforturi mulți, și de la Iași, și de la Suceava, și de prin Ardeal, și de la București, din conducerea de partid și de stat, cum se spunea pe vremuri. Chirica a fost adus în PNL chiar dacă liderii partidului susțineau anul trecut că pesediștii nu au ce căuta acolo. A se vedea în acest sens afirmațiile categorice ale lui Rareș Bogdan.

Nu a fost niciun moment vorba despre valori politice, despre doctrină, despre interesul public, despre interesul Iașului, despre interesul Moldovei, cum tot declară actualul primar și cum lasă și alții să se înțeleagă. Merită să reținem că Chirica nu are valori liberale, cum nu le au nici mulți dintre membrii de vază ai PNL. E vorba de calcul politic cinic, făcut de oligarhii politice locale și centrale. Iașul este cel mai important oraș din Moldova, este unul din marile orașe ale României, așadar ar fi un premiu politic pentru PNL. De altfel unul îndelung râvnit.

Alegerea primarilor într-un singur tur avantajează PNL, inclusiv la Iași. Exercițiile retorice ale liderilor de la București nu mai înșală pe nimeni. Ca în orice înțelegere de acest fel, prin intrarea primarului de Iași în PNL unii vor câștiga, alții vor pierde. Pe plan local, în afară de Mihai Chirica, un mare câștigător va fi Costel Alexe. Visul acestuia este să aibă tot atâta putere cât a avut Fenechiu pe vremuri, care să-i permită un control cât mai mare asupra resurselor, adică asupra oamenilor, teritoriului și banilor. Principalul perdant va fi Marius Bodea. Partidul l-a ridicat, i-a dat poziții și onoruri, partidul îl coboară.

Calculul făcut de Chirica și Alexe este simplu. Cel dintâi va fi reales primar, cu voturile pe care sondajele arată că le-ar avea, în vreme ce ultimul va câștiga președinția Consiliului Județean. Interesele personale – politice și de afaceri – ale celor doi sunt astfel bine servite. Faptul că va avea de suferit comunitatea locală nu contează absolut deloc pentru ei.

Până acum câteva zile, unii și-au pus nădejdea într-o posibilă alianță pe plan local cu Bodea, fie înainte de alegeri, fie după, în eventualitatea că acesta ar fi câștigat Primăria. Se gândeau că vor putea negocia locuri pe listele de consilieri (poate o reluare a celebrelor „concursuri de semnături” de acum patru ani), respectiv posturi de viceprimar sau poziții în aparatul expandat al Primăriei. Aranjamente ca în afacerile din târgurile ocazionale. Bodea – pe care mulți par a-l plânge – nu a fost, nu este și nu va fi o alternativă politică la Iași, din motive diverse.

Nici Chirica nu e viitorul pentru Iași. Însă cooptarea lui de către PNL ne arată cum sunt imaginate la vârful acestui partid perspectivele pentru oraș. După cinci ani în fruntea Primăriei Iași – un an ca interimar, patru ani ca titular – nu cred că greșim când spunem că Chirica este o catastrofă pentru oraș. În ceea ce-l privește pe aliatul lui de moment, Alexe, acesta se anunță un dezastru dacă va ajunge președinte al Consiliului Județean. Cultura lor politică este una de prădători.

Însă există și alte semnificații în spatele acestei înțelegeri. Aducerea lui Chirica în PNL ilustrează perfect capturarea politică a Moldovei prin intermediul unor personaje compromise. E o predare la cheie a principalului oraș al regiunii. Nu încape îndoială că decizia a fost luată la centru, dar interesul de a face această mișcare se împarte între Iași (de unde cred că a pornit impulsul), București, Suceava și Ardeal. Vina nu poate fi aruncată doar în spatele centrului. E vorba și de clicile locale, politice și economice, în special imobiliare.

Lansarea lui Chirica în cursa pentru Primărie pe lista PNL este un cadou otrăvit pentru Iași. Este un compromis care nu se face, dar pe care totuși l-au făcut lideri politici din PNL sau legați de acest partid. Să începem cu Ludovic Orban, președintele partidului, a cărui putere se sprijină pe relația cu președinții organizațiilor județene. Costel Alexe – președintele PNL Iași – este într-o asemenea poziție și face tot ceea ce poate pentru a-și extinde și consolida puterea. Orban știa că va urma această mișcare, după cum a lăsat să se vadă în declarațiile făcute în fața presei la Iași, la 24 ianuarie a.c., în timpul eșuatei băi de mulțime.

Nu aș vrea să ocolesc nici rolul lui Klaus Iohannis în toată această chestiune. Chirica ne spune mereu că merge alături de Iohannis. Nu a existat nicio delimitare a președintelui de acest ins corupt și incompetent. Mai mult, președintele pare să îl garanteze pe primar. Nu degeaba destui dintre ieșeni l-au fluierat pe Iohannis la 24 ianuarie. Oamenii l-au citit pe președinte că sfidează Iașul, că îi sfidează pe moldoveni. L-aș întreba pe președintele Iohannis dacă ar avea curaj să-l lase pe Chirica să exercite funcția de primar timp de un mandat la Sibiu. Noi nu am face asta, cel puțin din respect pentru acel oraș. Pentru că ne temem că s-ar lăsa cu o datorie imobiliară în Piața Mare.

Ajung și la un potentat local, cu un PR agresiv, și pe persoană fizică, și plasat asupra teritoriului pe care îl controlează. Este vorba despre Gheorghe Flutur, principalul lider PNL din Moldova. Face și el parte din specia baronilor teritoriali. Este abil, este în cărți, domină într-un fel sau altul trei județe – Suceava, Botoșani și Iași – , cărora le influențează deciziile. Sunt tot mai vizibile înțelegerile politice făcute ca în codru, acolo unde gaterele nu se odihnesc niciodată, pe seama Iașului și a celorlalte județe amintite. Unii au făcut anticameră la ușa baronului de Suceava inclusiv pentru a-l aduce pe primarul Iașului în PNL. În cele din urmă, Flutur l-a luat pe Chirica într-o reuniune a câtorva primari peneliști din Modova, care maimuțăreau așa-numita Alianță pentru Dezvoltarea Vestului.

Citeste intreg articolul si cometneaza pe contributors.ro

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Actualitate47 de minute ago

VIDEO Cum arată un atac coordonat cu drona: Doi operatori de MQ-9 Reaper povestesc cum au ucis militanți ce au tras cu grenade după un avion Hercules – Defense

Doi operatori de dronă MQ-9 „Reaper” povestesc într-un clip video inedit postat de Forțele americane cum a decurs o operațiune...

Actualitate2 ore ago

Protecția debitorului, o opțiune suspendată: metoda de suspendare a ratelor bancare nu prevede nimic cu privire la ceea ce se întâmplă cu plata primelor de asigurare – Finante & Banci

Metoda de suspendare a ratelor lunare la credit, care prevede că „obligația de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând...

Actualitate3 ore ago

Spitalul Deva, pus și el sub conducere militară. Tătaru: ”Nu pot spune că cineva și-a făcut treaba” – Coronavirus

Spitalul din Deva va avea, ca și la Suceava, o conducere militarizată, a declarat miercuri, ministrul Nelu Tătaru, aflat în...

Actualitate4 ore ago

Coronavirus în România: Numărul deceselor a urcat la 207 – Coronavirus

Numărul deceselor provocate de Covid-19 a urcat la 207, după ce autoritățile au confirmat moartea a două persoane, un bărbat,...

Actualitate5 ore ago

Miniştrii europeni de Finanţe nu au ajuns la un acord privind răspunsul economic la pandemia de coronavirus – Finante & Banci

Miniştrii europeni de Finanţe nu au ajuns miercuri, după o noapte de discuţii, la un acord privind răspunsul economic comun...

Actualitate6 ore ago

​SONDAJ Fapta bună de azi – ziua 7. Tu decizi ONG-ul caștigător – O fapta buna pe zi

​Campania BCR-HotNews.ro, care își propune ca în fiecare zi să răsplătească cu 1.000 de euro o organizație sau o asociație...

Actualitate7 ore ago

A învins cancerul, dar a murit de Covid-19: Cântărețul John Prine a pierdut lupta cu virusul la 73 de ani – Muzica

Artistul american John Prine a murit la 73 de ani după ce a fost diagnosticat cu noul coronavirus. Câştigător de...

Actualitate8 ore ago

Coronavirus în România: Numărul deceselor a ajuns la aproape 200 / Guvernul pregătește o nouă ordonanță militară – Esential

Bilanțul cazurilor de coronavirus din România a ajuns marți la 4.417, după raportarea a 360 de noi infecții, iar numărul...

Actualitate9 ore ago

Senat: Proiectul privind pensia urmaşilor cadrelor medicale decedate în urma Covid, pe ordinea de zi a plenului – Politic

Senatul ar putea dezbate şi vota, miercuri, într-o şedinţă de plen care se va desfăşura prin mijloace electronice, propunerea legislativă...

Actualitate10 ore ago

Secretarul forţelor navale americane a demisionat pe fondul scandalului legat de contaminarea cu coronavirus a portavionului nuclear Theodore Roosevelt – Coronavirus

Secretarul american al apărării Mark Esper a anunţat marţi că acceptă demisia secretarului forţelor navale, Thomas Modly, pe fondul scandalului...

Actualitate11 ore ago

Iată de ce se moare şi după două săptămâni de spitalizare cu coronavirus – Il Giornale – Coronavirus

„Să nu cântăm victoria, şi mai ales, să nu începem să vorbim prea curând despre redeschidere”. Massimo Galli, specialist în...

Actualitate12 ore ago

Financial report Cum va reuși Franța să se hrănească: 240.000 de francezi s-au oferit voluntari în agricultură. Anglia admite că are de învățat de la Germania în privința testării în masă. CE va prezenta o strategie de ieșire coordonată – Finante & Banci

Financial Times: Marea Britanie admite că poate lua lecții de la Germania în privința testării în masă, în încercarea de...

Actualitate13 ore ago

Coronavirus SUA: Trump neagă că ar fi fost avertizat în ianuarie cu privire la COVID-19 – Coronavirus

Președintele Donald Trump a spus marți că nu a văzut nicio informare a consilierului Peter Navarro prin care avertiza cu...

Actualitate14 ore ago

Amazon ar putea concedia angajaţii care nu respectă distanţarea socială. Muncitorii se plâng de lipsa de protecţie împotriva coronavirus – Coronavirus

Retailerul online Amazon, care deţine depozite în mai toată lumea, a anunţat că îi va concedia pe angajaţii care încalcă...

Actualitate15 ore ago

Şeful Twitter îşi donează peste un sfert din avere pentru a ajuta la combaterea pandemiei coronaviruslui – IT

​Şeful Twitter, Jack Dorsey, care este şi director al companiei de servicii financiare Square, a anunţat că înfiinţează un fond...

Actualitate16 ore ago

F1: Marele Premiu al Canadei, a noua cursă a sezonului, a fost amânat – Motor

Marele Premiu de Formula 1 al Canadei, programat în perioada 12-14 iunie, a fost amânat din cauza pandemiei de coronavirus,...

Actualitate17 ore ago

Coronavirus: Mai multe orașe din Franța înăspresc măsurile de carantină / Amenzi pentru scuipatul pe străzi în Marcq-en-Baroeul – Coronavirus

Mai multe localități din Franța, țară care a depășit marți pragul de 10.000 de decese provocate de coronavirus și nu...

Exclusiv18 ore ago

Dănuţ POP, preşedinte Partidul Ecologist: „Domnule Alexe, v-au dat plic sau doar ordin pe unitate?”

  Domnule Alexe, v-au dat plic sau doar ordin pe unitate? Costel Alexe tocmai ne-a demostrat că pentru el, copacii...

Actualitate18 ore ago

Primul deces din cauza coronavirusului în rândul personalului medical – un ambulantier de 53 de ani din Suceava

Primul deces din cauza coronavirusului în rândul personalului medical din România a fost anunțat marți seară de către autorități. Este...

Actualitate19 ore ago

​VIDEO Valsul izolării – melodia unui pianist de 7 ani a ajuns virală pe Facebook – Muzica

​Un pianist de doar 7 ani din Grecia a cucerit internetul cu o compoziţie proprie pe care a numit-o „Valsul...

Top Stiri Comisarul