Connect with us

Actualitate

​VIDEO Euronews: UE experimentează acum la scară largă ce se întâmplă în cele trei țări care nu fac parte din Schengen – International

Comisarul

Publicat

pe

A șofa în Europa pe timp de pandemie înseamnă a suporta cozi și controale stricte la frontiere, notează Euronews, citat de Rador, amintind că europarlamentarul român Dacian Cioloș, șeful grupului liberal, a filmat un videoclip, în urmă cu două săptămâni, pentru a denunța situația, în timp ce s-a deplasat cu mașina de la București la Bruxelles.

Comisia Europeană a prezentat, săptămâna trecută, recomandările sale pentru redeschiderea frontierelor și mai multe țări lucrează la acest plan. Însă executivul comunitar susține că trebuie evitată orice măsură discriminatorie. „Când vine vorba de deschiderea zonelor de turism, călătorii și ospitalitate, am fost foarte clari în recomandările noastre – nu există nicio posibilitate de discriminare. Fiecare măsură trebuie să se bazeze pe recomandările noastre și trebuie să fie nediscriminatorie”, a transmis Margaritis Schinas, vicepreședinte al Comisiei Europene.

Dar chiar dacă frontierele interne se redeschid, nimic nu se va schimba pentru România, Bulgaria și Croația, țările care nu aparțin zonei de liberă circulație Schengen.

Voci din Parlamentul European explică faptul că europenii au experimentat pe scară largă acum ceea ce aceste trei țări suportă de obicei și solicită reconsiderarea aderării lor (la Schengen). „Acesta este momentul pentru a transmite un mesaj politic tuturor acestor cetățeni ai UE care încă stau la porțile Schengen. Trebuie să fie tratați la fel ca ceilalți”, a susținut Dragoș Tudorache, europarlamentar liberal român.

Parlamentul European și Comisia Europeană consideră că aceste trei țări sunt pregătite din punct de vedere tehnic (pentru integrare), dar unele state membre, precum Franța și Olanda, au împiedicat acest lucru, mai punctează Euronews.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Actualitate13 minute ago

Care sunt temerile şi noile obiceiuri ale angajaţilor, odată cu întoarcerea la birou – studiu

Menținerea distanțării sociale în timpul programului și colegii care nu iau în serios această măsură sunt unele dintre cele mai...

ActualitateO oră ago

VIDEO Cât de mult s-au schimbat eroii unor generații – Cum arată în prezent vedetele din Friends – Showbiz

​Au încântat generații, actorii din Friends fiind cunoscuți în toate colțurile lumii. Este încă un serial la modă, cu toate...

Actualitate2 ore ago

Cîțu anunță că va motiva acționarii să-și capitalizeze companiile printr-o bonificație pe impozite, dar nu dă mai multe detalii – Finante & Banci

​Autoritățile lucrează la crearea unui sistem de motivare a acționarilor de a-și capitaliza companiile, printr-un program pe 5 ani, a...

Actualitate3 ore ago

Spitalele românești din „topul rușinii”, pentru care nu contează satisfacția pacientului: Spitalul Județean Craiova, Spitalul din Târgu Jiu și Spitalul Floreasca ocupă primele 3 locuri – Sanatate

​​Spitalul Județean de Urgență din Craiova, Spitalul Județean Târgu Jiu și Spitalul Floreasca din București ocupă primele 3 locuri într-un...

Actualitate4 ore ago

Lasă analizele tv și revine în antrenorat după 12 ani – Cine va fi noul secund al lui Laurențiu Reghecampf în Emiratele Arabe unite – Fotbal

​Și-a dat demisia de la Telekom Sport, acolo unde era analist de ani buni, pentru a reveni în antrenorat după...

Actualitate5 ore ago

Merkel, la prima vizită externă după izbucnirea pandemiei. Redresarea economică, principalul subiect – Esential

Cancelarul german Angela Merkel urmează să se întâlnească miercuri, la Bruxelles, cu liderii principalelor trei instituţii ale Uniunii Europene pentru...

Actualitate6 ore ago

CCR – aşteptată să se pronunţe pe sesizarea în cazul legii privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive – Finante & Banci

Curtea Constituţională a României (CCR) ar putea pronunţa, miercuri, o soluţie pe sesizarea asupra legii privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor...

Actualitate7 ore ago

​Business report: Cât costă o asigurare contra Covid-19. Discounturi de peste 45% pe litoralul Bulgariei. Chiar dacă se redeschid restaurantele, acestea pierd bani vara. Hotelierii greci nu au mărit tari­fele din cauza pandemiei – Finante & Banci

​În timp ce DNA le audiază oamenii în țară, Cristi Burci și Cătălin Hideg spun din Emirate că vor face...

Actualitate8 ore ago

China a deschis în Hong Kong o agenţie de securitate naţională – International

China a inaugurat miercuri într-un hotel din Hong Kong birouri care vor permite agenţilor săi de securitate să acţioneze deschis...

Actualitate9 ore ago

SUA confirmă că și-au anunțat retragerea din Organizația Mondială a Sănătății / Cum este finanțată OMS – International

Statele Unite au confirmat marți că au notificat oficial Organizația Națiunilor Unite despre retragerea americană de la Organizația Mondială a...

Actualitate10 ore ago

NYT: Cum s-a îndrăgostit din nou Germania de Angela Merkel – International

Cancelarul Angela Merkel este pe cale să se retragă. După aproape 15 ani în funcție, se pare că pandemia este...

Actualitate11 ore ago

The Lincoln Project: Republicanii care se unesc pentru ca Donald Trump să piardă alegerile prezidențiale – International

Pe Twitter, terenul de joc preferat al lui Donald Trump, un grup de Republicani se unește pentru a-l discredita pe...

Actualitate12 ore ago

Trădări, vânzări de avioane şi spionaj, misterele din spatele arestării consilierului Roscosmos, Ivan Safronov – International

Consilierul prezidențial al Roscosmos, Ivan Safronov, a fost arestat marţi dimineață fiind acuzat de înaltă trădare. Ştirea a fost dată...

Actualitate13 ore ago

Caz rejudecat, după o decizie a CEDO, privind un bărbat din Hunedoara care a agresat sexual o fetiţă. Sentinţa definitivă: tot trei ani de închisoare – Esential

Curtea de Apel (CA) Alba Iulia, instanţă care a rejudecat, în urma unei decizii CEDO, dosarul în care un bărbat...

Actualitate14 ore ago

Traian Băsescu, despre candidatura la primăria Capitalei: Nu mă voi da în lături și nu-mi voi lăsa partidul ”Bucureștiul e de stânga, Clujul e de dreapta” – Radio – TV

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat marți seară, la Digi 24, că ia în calcul să candideze la primăria Capitalei...

Actualitate15 ore ago

Bode: Traseul autostrăzii Comarnic trecea prin curtea Palatului Cantacuzino și prin etajul 6 al unor clădiri – Radio – TV

Ministrul Lucian Bodea a declarat marți seară, la Digi 24, că proiectul autostrăzii Comarnic-Brașov este cel mai bun exemplu de...

Actualitate16 ore ago

Româncele din Registrul european al expertelor în securitate cibernetică

Firmele care au nevoie de specialiști în securitate cibernetică pot accesa acum un registru online al femeilor europene care activează...

Actualitate17 ore ago

Franța: Noul ministrul de Interne, puternic contestat de feministe care îl acuză de viol – International

Numit luni seara ministrul francez de Interne, Gérald Darmanin a trăit marți o primă zi plină de evenimente cu mai...

Actualitate19 ore ago

Președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, depistat pozitiv la testul COVID-19 – International

​Președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, a fost depistat pozitiv pentru COVID-19. Anunțul a fost făcut chiar de el într-un mesaj televizat....

Actualitate20 de ore ago

Aproape 100 de români din Linz, infectați cu coronavirus – Coronavirus

Aproape 100 de români din orașul austriac Linz sunt infectați cu coronavirus, anunță Ministerul român de Externe, care precizează că...

Top Stiri Comisarul