Connect with us

Actualitate

​Paris Masters: Rafael Nadal a bifat victoria cu numărul 1.000 din carieră (4-6, 7-6, 6-4 vs Feliciano Lopez) / Rezultatele zilei și programul optimilor – Tenis

Comisarul

Publicat

pe

Primul meci după câștigarea celui de-al 13-lea Roland Garros nu a fost deloc unul ușor pentru Rafael Nadal. Principalul favorit al competiției de la Paris Bercy a pierdut primul set în fața compatriotului său Feliciano Lopez (4-6), însă nu a cedat și a bifat victoria cu numărul 1.000 din carieră, după două ore și jumătate de joc (7-6, 6-4).

În turul următor, Nadal îl va întâlni pe australianul Jordan Thompson, care a produs surpriza zilei și l-a eliminat pe croatul Borna Coric (favorit 15).

Rafael Nadal este doar al patrulea jucător din Era Open care ajunge la 1.000 de victorii. Doar Jimmy Connors, Roger Federer și Ivan Lendl mai fac parte din acest „club select”.

În optimi au mai ajuns Daniil Medvedev (cap de serie nr. 3), Alexander Zverev (4), Andrey Rublev (5), Diego Schwartzman (6) și Milos Raonic (10).

  • Rezultatele înregistrate miercuri:

Rafael Nadal (Spania/favorit 1) vs Feliciano Lopez (Spania) 4-6, 7-6(5), 6-4

Jordan Thompson (Australia) vs Borna Coric (Croația/15) 2-6, 6-4, 6-2

Alexander Zverev (Germania/4) vs Miomir Kecmanovic (Serbia) 6-2, 6-2​

Adrian Mannarino (Franța) vs Yoshihito Nishioka (Japonia) 6-3, (5)6-7, 6-3

Stan Wawrinka (Elveția/12) vs Tommy Paul (SUA) se actualizează.

Andrey Rublev (Rusia/5) vs Radu Albot (Moldova) 6-1, 6-2

Diego Schwartzman (Argentina/6) vs Richard Gasquet (Franța) 7-5, 6-3

Alejandro Davidovich (Spania) vs Benjamin Bonzi (Franța) 6-4, 6-4

Alex De Minaur (Australia/16) vs Lorenzo Sonego (Italia) 6-3, 7-5

Daniil Medvedev (Rusia/3) vs Kevin Anderson (Africa de Sud) 6-6 (abandon Anderson)

Milos Raonic (Canada/10) vs Pierre-Hugues Herbert (Franța) 6-4, 6-4

R. Nadal (1) vs J. Thompson
A. Zverev (4) vs A. Mannarino
S.Wawrinka (12)/T. Paul vs A. Rublev (5)
D. Schwartzman (6) vs A. Davidovich
A. De Minaur (16) vs D. Medvedev (3)
M. Giron vs M. Raonic (10)
M. Cilic vs U. Humbert

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Actualitate51 de minute ago

​Cupa României: Gaz Metan Mediaș a surclasat echipa FC Voluntari (6-0) și s-a calificat în optimi – Fotbal

Gaz Metan Mediaş s-a calificat, duminică, în optimile de finală ale Cupei României, după ce a învins în 16-imi, în...

Actualitate2 ore ago

​Freedom Pass și măsurile „fasciste” ale guvernului lui Boris Johnson de a asigura libertatea de mișcare celor testați sau vaccinați contra Covid-19 – International

Guvernul britanic a propus săptămâna trecută un „pașaport de libertate” (Freedom Pass). Acesta ar putea fi acordat persoanelor care sunt...

Actualitate3 ore ago

​Cupa României: Surpriza serii – CFR Cluj, eliminată de Poli Iași / Moldovenii merg în optimi – Fotbal

​​Poli Iași a reușit să oprească seria rezultatelor negative (venea după o remiză și cinci înfrângeri consecutive) și a produs...

Actualitate4 ore ago

​​VIDEO Belarus: Noi manifestaţii ale opoziţiei, care schimbă tactica – International

Opoziţia din Belarus a ieşit din nou în stradă duminică pentru a cere plecarea preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, însă acum apelează...

Actualitate5 ore ago

VIDEO Romain Grosjean, după incidentul din MP al Bahrainului: „Fără halo nu v-aş fi putut vorbi astăzi” – Motor

​Echipa de Formula 1 Haas a anunţat că pilotul Romain Grosjean, care a fost implicat într-un incident grav în primul...

Actualitate6 ore ago

Financial Times: Planul iliberal al lui Emmanuel Macron de a proteja poliția franceză (editorial) – International

Președintele cedează în fața dreptei printr-o nouă lege de securitate.Săptămâna aceasta, când poliția franceză a desființat prin forță o tabără...

Actualitate7 ore ago

Leopoldo Luque, medicul lui Maradona: „Sunt sigur că am făcut tot ce se putea face pentru Diego” – Fotbal

Medicul personal al lui Diego Maradona, Leopoldo Luque, a declarat că nu îşi reproşează nimic în ceea ce priveşte felul...

Actualitate8 ore ago

Bărbatul care a lovit intenţionat cu maşina un poliţist în zona Gării de Nord din Capitală, urmărit penal pentru ultraj / Sindicatul Europol: Schimbare firească de situaţie. A fost dus la audieri – Esential

Bărbatul care a lovit intenţionat cu maşina un poliţist în zona Gării de Nord din Capitală este urmărit penal pentru...

Actualitate9 ore ago

Răzvan Lucescu, după ce a scăpat de simptomele de coronavirus: „Au fost zile de chin mare” – Fotbal

Răzvan Lucescu, tehnicianul echipei Al Hilal, testat pozitiv cu coronavirus la 16 noiembrie, a declarat, duminică, la DigiSport, că pentru...

Actualitate10 ore ago

Orban, despre instituirea unui lockdown după alegeri: O minciună gogonată. Economia nu ne permite, oamenii au nevoie de locuri de muncă – Radio – TV

Premierul Ludovic Orban cataloghează drept „o minciună gogonată” afirmaţiile celor care spun că va urma o carantină dură după alegerile...

Actualitate11 ore ago

Parlamentare 2020. Grindeanu (PSD): „Avem cel mai eficient sistem de numărătoare paralelă a voturilor. PNL și USR, nu aveţi nicio şansă să mai deturnaţi votul românilor” – Politic

PSD a pus la punct cel mai eficient sistem de numărătoare paralelă a voturilor la nivel naţional pentru alegerile parlamentare,...

Actualitate12 ore ago

F1: Lewis Hamilton, învingător în Bahrain într-o cursă marcată de incidentul grav în care a fost implicat Romain Grosjean – Motor

Câștigătorii curselor disputate până acum: 1. Marele Premiu al Austriei – Valtteri Bottas2. Marele Premiu al Stiriei – Lewis Hamilton3....

Actualitate13 ore ago

Digi24: Posibilele motivații din spatele asasinării șefului programului nuclear iranian – International

Presa din Iran a încercat, anterior asasinării sale, să minimalizeze importanța lui Fakhrizadeh, prezentându-l drept un savant și cercetător implicat...

Actualitate14 ore ago

VIDEO FOTO Incident grav în Formula 1: Romain Grosjean scapă miraculos după ce a stat secunde bune într-un monopost cuprins de flăcări – Motor

Un incident grav a avut loc duminică pe circuitul de la Sakhir: monopostul lui Romain Grosjean s-a rupt în două...

Actualitate15 ore ago

Parlamentare 2020. A treia săptămână de campanie. Show electoral cu pensiile speciale, plângeri la CNA și planuri mărețe pentru fonduri bonus de la UE – Politic

Cea de-a treia săptămână electorală debutat cu scandalul pensiilor speciale pentru parlamentari. De ani de zile tema pensiilor speciale este...

Actualitate16 ore ago

Misteriosul monolit din Utah a dispărut. Autoritățile spun că nu ele au îndepărtat structura – International

Misteriosul monolit argintiu, din metal, descoperit săptămâna aceasta în deșertul din sud-estul statului american Utah, și care a provocat tot...

Actualitate17 ore ago

Topul județelor după noua raportare de cazuri COVID-19: București are peste 880 de cazuri în ultima zi / Prahova și Brașov, circa 350 – Coronavirus

Nu mai puțin de 10 județe, aproape un sfert din total, au raportat peste 200 de cazuri de îmbolnăviri cu...

Actualitate18 ore ago

Prin „Queen’s Gambit” Netflix ne arată că geniile sunt banale până când ajung subiecte de serial – Film

Șahul e un joc milenar, dar în vremea internetului pare depășit și, la o adică, plictisitor. Sau părea, până când...

Actualitate19 ore ago

Iohannis: Sperăm să avem primele tranșe de vaccin anti-coronavirus la începutul anului viitor. Toată populația ar putea fi vaccinată până în primăvară – Coronavirus

Președintele Klaus Iohannis a declarat duminică, după o vizită la un call-center al DSP, că România speră să aibă primele...

Actualitate20 de ore ago

VIDEO Incident în Rusia: Un elicopter al autorităților vamale lovește puternic cu elicea un paratrasnet pe un aeroport din Volgograd – International

Un elicopter MI-8 al autorităților vamale din Rusia a fost serios avariat după ce a acroșat un stâlp-paratrăsnet în timpul...

Top Stiri Comisarul