Connect with us

Actualitate

Anthony Fauci mulţumit că nu mai trebuie să îl contrazică pe Trump – International

Comisarul

Publicat

pe

Specialistul în imunologie Anthony Fauci, consilier special al preşedinţiei SUA pentru maladia COVID-19, a afirmat joi că este uşurat că nu mai trebuie să îl contrazică pe Donald Trump, notează AFP.

La o zi după învestirea lui Joe Biden, directorul Institutului Naţional de Alergii şi Boli Infecţioase (NIAID) din SUA a revenit în sala de presă a Casei Albe.

Foarte prezent în faţa jurnaliştilor la începutul pandemiei, el a fost ţinut deoparte în ultimele luni de administraţia republicană. „Am spus întotdeauna totul şi asta mi-a creat uneori probleme”, a recunoscut el.

„Unele afirmaţii m-au făcut să mă simt inconfortabil, deoarece nu erau bazate pe ştiinţă”, a continuat acest expert în vârstă de 80 de ani care se bucură de o imensă popularitate în ţară.

El a precizat că a fost deranjat de sprijinul adus în martie de Donald Trump hidroxiclorochinei, un medicament antimalaric care nu şi-a dovedit eficienţa în faţa coronavirusului, potrivit Agerpres.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Actualitate4 minute ago

FC Barcelona și-a ales noul președinte – Ce spune despre rămânerea lui Messi pe Camp Nou – Fotbal

​FC Barcelona și-a ales, în urma votului de duminică, noul președinte al clubului, victoria lui Joan Laporta fiind una categorică....

Actualitateo oră ago

Meghan Markle dezvăluie că ea și Harry s-au căsătorit în secret, înaintea ceremoniei oficiale / Cuplul așteaptă o fetiță / Unul dintre membrii familiei regale era îngrijorat de culoarea pielii lui Archie VIDEO – International

Prinţul Harry şi fosta actriţă americană Meghan Markle s-au căsătorit în secret cu trei zile înainte de grandioasa ceremonie oficială...

Actualitate2 ore ago

Elveţia adoptă iniţiativa împotriva burqa cu o majoritate restrânsă – International

Elveţienii au votat duminică, cu o majoritate restrânsă, în favoarea interzicerii ascunderii feţei, un semnal împotriva islamului radical, potrivit susţinătorilor...

Actualitate3 ore ago

​Business report ​Dezinfectantul neconform din școli. Dacă taxarea e furt, inflația este furt calificat. Topul afacerilor ciudate dar legale, cu bani de la stat. Pensionar special plasat în conducerea Internelor. Dilemele capitalismului – Finante & Banci

​​Dezinfectantul neconform din școli ● Atât dezvoltarea teoriilor conspiraționiste, cât și copiatul la examene se nasc în același loc: în...

Actualitate4 ore ago

Meghan Markle susţine că nu a făcut-o pe Kate să plângă, contrar zvonurilor – International

Meghan Markle a afirmat duminică seara că nu a făcut-o pe cumnata ei Kate, ducesa de Cambridge, să plângă cu...

Actualitate5 ore ago

Valeriu Gheorghiţă: Centrele mobile care vor vaccina în mediul rural, cel mai probabil din aprilie – Coronavirus

Centrele mobile care vor vaccina în mediul rural vor funcționa, cel mai probabil, din luna aprilie, spune medicul Valeriu Gheorghiţă,...

Actualitate6 ore ago

Celebrul miliardar Olivier Dassault a murit într-un accident de elicopter – International

Politicianul și miliardarul francez Olivier Dassault, unul dintre moştenitorii grupului de aviaţie Dassault – producătorul avioanelor Falcon, Mirage şi Rafale...

Actualitate7 ore ago

​​VIDEO Regina Marii Britanii evocă „devotamentul dezinteresat” și „sentimentul datoriei” înaintea interviului lui Harry şi Meghan – International

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a subliniat duminică importanţa „devotamentului dezinteresat şi a sentimentului datoriei” cu câteva ore...

Actualitate8 ore ago

​ATP: Diego Schwartzman, campion la Buenos Aires după o victorie categorică – Tenis

Argentinianul Diego Schwartzman, locul 9 ATP, a câştigat, duminică, turneul de la Buenos Aires, dotat cu premii totale de 329.550...

Actualitate9 ore ago

Andreea Moldovan, despre orele de sport fără măști: Este păcat să compromiți tot efortul din școală – Radio – TV

Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, spune despre contrele legate de măștile la orele de sport că dacă...

Actualitate10 ore ago

​Liga 1: FCSB vs Gaz Metan Mediaș 1-0 / Florin Tănase, decisiv în prelungiri – Fotbal

FCSB învins, duminică seară, cu scorul de 1-0, echipa Gaz Metan Mediaș, într-un meci din etapa a 26-a din Liga...

Actualitate11 ore ago

​Premier League: Manchester City vs Manchester United 0-2 / „Cetățenii”, învinși după 28 de meciuri – Fotbal

Seria câștigătoare a celor de la Manchester City a luat sfârșit. Formația pregătită de Pep Guardiola a pierdut, duminică, pe...

Actualitate12 ore ago

​ATP Rotterdam: Andrey Rublev a câștigat al optulea titlu al carierei – Tenis

Andrey Rublev, locul 8 mondial, a câştigat, duminică, turneul ATP 500 de la Rotterdam, după ce l-a învins în finală...

Actualitate13 ore ago

Digi24: De ce mâncăm dulce, de ce mâncăm compulsiv, de ce mâncăm noaptea? Cum slăbim în pandemie și cât de bune sunt suplimentele alimentare – Natural

Anca Alungulesei, terapeut de nutriție, explică ce spune „teoria recompensei” și de unde vine insatisfacția noastră zilnică. O operație de...

Actualitate14 ore ago

China transmite SUA care sunt „liniile roşii” ale Beijingului şi încearcă să câştige bunăvoinţa Europei – International

China şi-a trasat duminică „liniile roşii”, pe care SUA nu trebuie să le încalce dacă îşi doresc o îmbunătăţire a...

Actualitate15 ore ago

Clotilde Armand anunță că le ia banii înapoi polițiștilor locali care și-au pontat ore suplimentare „greu de demonstrat” în starea de urgență. Un șef ar fi încasat 40.000 de lei nefăcând nimic – Politic

​Clotilde Armand anunță, pe Facebook, că șefii Poliției Locale de la Sectorul 1 și-au pontat, anul trecut, în perioada stării...

Actualitate16 ore ago

Ce a postat Ianis Hagi imediat după ce a câștigat titlul cu Rangers – Fotbal

După o pauză de 10 ani, Glasgow Rangers este din nou campioană a Scoției. Trupa lui Steven Gerrard a pus...

Actualitate17 ore ago

Horia Tecău și Kevin Krawietz, învinși în finala turneului de la Rotterdam – Tenis

Perechea Horia Tecău/Kevin Krawietz (România/Germania) a pierdut finala de dublu a turneului ATP de la Rotterdam, cei doi fiind învinși...

Actualitate18 ore ago

Vaccinarea contra Covid-19: O nouă tranșă, cu 225.000 de doze Pfizer, vine luni în România – Coronavirus

O nouă tranșă de vaccin de la Pfizer BioNTech, care constă în 224.640 doze, va ajunge luni în țară, pe...

Actualitate19 ore ago

3.288 de cazuri de COVID-19, raportate în ultimele 24 de ore – Coronavirus

3.288 de cazuri de COVID-19 au fost raportate în România în ultimele 24 de ore, bilanțul epidemic ajungând la 828.283,...

Top Stiri Comisarul