Connect with us

Actualitate

Financial Times: Răspunsul corect pentru Xi Jinping este o strategie unică privind China – International

Comisarul

Publicat

pe

America are un nou președinte, iar Occidentul are nevoie de o nouă strategie privind China. Relația dintre Washington și Beijing va configura peisajul geopolitic pentru decenii și chiar mai mult. Administrația Biden are șansa de a stabili parametrii.

Întrebarea care se pune cel mai frecvent în privința abordărilor occidentale față de China este dacă ele sunt îndreptate spre un partener economic sau spre o mare putere rivală. Jonglatul deloc elegant cu mercantilismul și competiția strategică a eșuat în a produce un echilibru inteligent. Beijingul, acum de o incisivitate nereținută în strădania sa de a obține primatul, a ieșit învingător.

Învestirea lui Biden este momentul potrivit pentru ca SUA și alte democrații să se unească în jurul unei abordări comune. Actualul curs al Beijingului – reprimarea din Hong Kong, internarea în lagăre a uigurilor din Xinjiang, amenințările militare la adresa Taiwanului, hărțuielile de la frontiera cu India și sancțiunile economice împotriva Australiei – le înmânează inițiativa adepților liniei dure din SUA. Însă o poziție mai fermă în privința Chinei nu poate echivala, de una singură, cu o strategie bună.

Un punct de pornire mai util este consecvența. Lucrul de care este nevoie e un set de politici – economice, de securitate, diplomatice și militare – care să meargă toate în aceeași direcție. Donald Trump s-a lăudat că el a adoptat o linie dură în privința Chinei lui Xi Jinping. În realitate, acea beligeranță a intrat în coliziune cu eforturile fostului președinte american de a-și satisface baza electorală prin creșterea exporturilor agricole. După cum a remarcat și fostul lui consilier de securitate națională John Bolton, politica externă a dlui Trump a ținut seama de un singur considerent: campania lui electorală pentru obținerea unui al doilea mandat.

Împrumutând o expresie referitoare la statutul Taiwanului [„One China”, principiul „o (singură) China” afirmă că Taiwan e parte inalienabilă a Chinei – n.trad.], noua administrație ar trebui să țintească o unică politică privind China – o strategie care să adune la un loc nenumăratele fire ale relației cu Beijingul și cu vecinii săi, în vederea atingerii unui obiectiv clar definit.

Eforturile Chinei de a controla Marea Chinei de Sud nu pot fi separate de competiția pentru preluarea conducerii în domeniul comunicațiilor digitale 5G și al inteligenței artificiale, și nici de campania pornită de Beijing spre vest prin Inițiativa Centură și Drum. Măsurile de control asupra tehnologiei sau asupra companiilor chineze care operează în Occident nu pot fi lăsate să devină ostaticele exporturilor de soia. Iar competiția inevitabilă trebuie să lase loc și cooperării în privința unor chestiuni strategice globale, cum ar fi schimbarea climei sau pandemiile.

Faptul că dl Biden l-a ales pe Kurt Campbell, un diplomat cu experiență, pentru noul post de responsabil al Casei Albe în privința Asiei dă de înțeles că președintele intenționează să abandoneze acea abordare inconsecventă. Dl Campbell, un personaj formidabil cu o vastă experiență în privința Asiei, are temperamentul necesar pentru a interveni ferm și a se asigura că toate instituțiile de la Washington trag în aceeași direcție.

El nu va găsi vreo formulă magică: între rivalitatea strategică și interdependența economică vor exista mereu tensiuni. Decuplarea economică poate părea răspunsul simplu și elegant – până când începi să cercetezi ce ar însemna acest lucru pentru creștere și prosperitate. Însă predictibilitatea ar reduce considerabil riscul unor calcule greșite care uneori pot duce la războaie între marile puteri.

Unilateralismul dezordonat al dlui Trump le-a lăsat mână liberă Europei și aliaților asiatici ai SUA. UE a desemnat China drept competitor strategic, dar s-a abținut de la a face orice lucru care ar fi putut afecta exporturile europene. Japonia și Coreea de Sud, pilonii alianțelor americane din Pacific, s-au apucat să-și zgândăre reciproc propriile cicatrici istorice. Retrăgându-se din tratatul comercial al Parteneriatului Trans-Pacific, dl Trump i-a înmânat conducerea economică regională dlui Xi.

La prima vedere, noua administrație va avea mult de furcă pentru a-i determina pe europeni să adopte a abordare mai robustă. UE n-a transmis un mesaj prea încurajator atunci când s-a pripit să încheie un tratat de investiții cu China înainte de învestirea dlui Biden. Pe de altă parte, cancelarul german Angela Merkel, mercantilul suprem al UE, se va retrage din politică anul acesta.

Într-un articol interesant publicat luna aceasta în revista Foreign Affairs, dl Campbell a descris obiectivul strategic al Americii drept restabilirea unei balanțe durabile a puterii în estul Asiei. China a refuzat rolul de parte interesată responsabilă în sistemul bazat pe reguli, astfel că Washingtonul va avea nevoie de „coaliții puternice atât cu aliați cât și cu parteneri” pentru a îngreuna talerul cu stimulente al balanței de la Beijing.

Interesele pe care le au Tokyo și Seul ar trebui să vorbească de la sine. Iar europenii nu-și mai pot permite luxul de a privi ambițiile Chinei ca pe o problemă a Americii. Rivalitatea de mari puteri dintre SUA și China a devenit inextricabil legată de cursa pentru supremația tehnologică. Europa trebuie să facă o alegere. Strategia Beijingului privitoare la Occident este să dezbine și să conducă. Răspunsul Occidentului ar trebui să fie o strategie unică în privința Chinei.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Actualitate36 de minute ago

Trei tinere din Pitești au restituit o borsetă cu 13.000 de euro găsită pe stradă, după ce imaginile cu ele au devenit virale – Esential

Trei tinere din Piteşti au restituit o borsetă cu 13.000 de euro găsită pe stradă, la câteva ore după ce...

Actualitate2 ore ago

Două luni de la debutul campaniei de vaccinare în România: Au fost vaccinate peste 905.000 de persoane – Coronavirus

Peste 905.000 de persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19, în cele două luni de la debutul campaniei de vaccinare în...

Actualitate3 ore ago

De la rățușca cea urâtă la prințul mai puțin fermecător al vaccinurilor anti-Covid. Cum și-au schimbat liderii statelor UE opinia despre vaccinul AstraZeneca – Coronavirus

După ce s-au luptat cu AstraZeneca în legătură cu întârzierile în livrări și chiar au pus la îndoială eficacitatea vaccinului...

Exclusiv4 ore ago

Ce culori se poarta in acest sezon

Desi Saptamana modei din New York a fost digitala, Pantone Color Institute (cel mai autoritar ghid pentru tendintele modei culorilor)...

Actualitate4 ore ago

Decontarea transportului şcolar, o mare problemă. Orban: Trebuie să se înţeleagă trei ministere – Educatie

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PNL Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, la Focşani, că la prima şedinţă a coaliţiei de guvernare...

Actualitate5 ore ago

Gorbaciov consideră că Putin şi Biden trebuie să se întâlnească pentru a discuta despre dezarmare – International

Ultimul lider al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, a lansat sâmbătă un apel către preşedintele rus, Vladimir Putin, şi cel american,...

Actualitate6 ore ago

Peste 109.000 de persoane programate până la ora 14.00, în prima zi în care s-au reluat programările pentru vaccinarea anti-COVID cu Pfizer – Coronavirus

Programarea pentru vaccinarea cu serul produs de Pfizer/BioNTech s-a reluat sâmbătă, iar până la ora 14.00 s-au programat 109.800 de...

Actualitate7 ore ago

Scandal Eurovision în Cipru: Piesa ”satanistă” care a câștigat selecția națională a dus la amenințări cu incendierea televiziunii publice VIDEO – International

Piesa aleasă pentru a reprezenta Cipru la Eurovision a stârnit controverse pe insula mediteraneană vineri, după un apel anonim care...

Actualitate8 ore ago

​Liga 2: Dunărea Călărași a urcat pe podium (1-0 vs CSM Reșița) / Rezultatele zilei – Fotbal

Dunărea Călărași a urcat pe locul trei, după ce s-a impus, sâmbătă, cu scorul de 1-0, pe terenul echipei CSM...

Actualitate9 ore ago

WTA Doha: Monica Niculescu, eliminată în primul tur al calificărilor – Tenis

Monica Niculescu (147 WTA) a fost învinsă de Katerina Siniakova (Cehia, 68 WTA), sâmbătă, în primul tur al calificărilor la...

Actualitate10 ore ago

WTA Adelaide: Iga Swiatek a câștigat al doilea titlu al carierei – Tenis

Iga Swiatek (18 ATP) a câștigat al doilea titlu din carieră, după ce s-a impus la Adelaide. Poloneza a învins-o...

Actualitate11 ore ago

Găurile negre supermasive, formate din materie întunecată? / Internauții au decodat mesajul secret al roverului Perseverance / GTA ar putea fi interzis în SUA / – Esential

Internauții au decodat mesajul secret de pe parașuta roverului Perseverance. După o călătorie de mai bine de șase luni cu...

Actualitate12 ore ago

Jorge Sampaoli, noul antrenor al echipei Olympique Marseille – Fotbal

​Tehnicianul Jorge Sampaoli a semnat un contract cu Olympique Marseille până în 2023, a anunţat clubul francez. În vârstă de...

Actualitate13 ore ago

​VIDEO Liga 1: Dinamo București vs FC Viitorul 0-5 / „Câinii”, în cadere liberă – Fotbal

FC Viitorul a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 5-0, echipa Dinamo București, în etapa a 25-a din Liga...

Actualitate14 ore ago

Pașapoartele de vaccinare ar putea deschide societatea, dar inegalitățile cresc. Studiu de caz – Israelul (Associated Press) – Coronavirus

O lumină violetă a umplut scena clubului în timp ce 300 de oameni, cu mască și menținând distanța fizică, au...

Actualitate15 ore ago

Vaccinul anti-Covid Johnson & Johnson ar putea primi undă verde de la Agenția Europeană a Medicamentului pe 11 martie – Coronavirus

Agenția Europeană a Medicamentului ar urma să recomande vaccinul anti-Covid Johnson & Johnson la începutul lunii viitoare, consolidând ritmul de...

Actualitate16 ore ago

Frauda de la Facultatea de Drept a Universității București: Fără precedent – propunere de exmatriculare a 45 de studenți din anul I / Decizie privind desfășurarea examenelor – Educatie

Consiliul Facultății de Drept și decanul Facultății de Drept a Universității din București vor înainta rectorului propunerea de exmatriculare a...

Actualitate17 ore ago

Andreea Moldovan: Încercăm să nuanţăm abordarea COVID, ca accesibilitatea serviciilor medicale să crească – Sanatate

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii (MS) Andreea Moldovan a declarat vineri că reprezentanţii instituţiei vor să crească accesibilitatea serviciilor...

Actualitate18 ore ago

Ministrul japonez al Egalității de gen se opune ca soții să poată avea nume de familie diferite – International

Ministrul japonez pentu emanciparea femeilor și egalitatea de gen s-a alăturat unui grup de parlamentari care se opun schimbării legale...

Actualitate19 ore ago

Cazul Khashoggi: Generalul Asiri, acuzat că ar fi unul dintre cei care ar fi ordonat uciderea jurnalistului, și o unitate specială subordonată prințului bin Salman, țintele sancțiunilor americane – International

Statele Unite au anunţat vineri sancţiuni financiare împotriva unei unităţi de intervenţie specială şi a fostului număr doi al serviciilor...

Top Stiri Comisarul