Connect with us

Actualitate

Colectiv, turnătorii și încălcarea legii – Opinii

Comisarul

Publicat

pe

Într-o țară în care presa lasă deseori de dorit, Colectiv prezintă rolul benefic pe care poate să-l joace aceasta într-o societate democratică, iar includerea în lista scurtă pentru premiile Oscar se datorează, într-o bună măsură, transmiterii unui mesaj puternic, optimist despre diferența pe care o pot aduce câțiva jurnaliști bine intenționați. Documentarul arată, totodată, rolul important pe care-l au anumiți „insideri” în descoperirea fraudelor și tragerea la răspundere a persoanelor care încalcă legea. Vizionând documentarul, nu poți, însă, să nu te întrebi care ar fi fost rezultatele dacă, de exemplu, „insiderii” de la Hexipharma ar fi dezvăluit mai repede, mult înainte de dezastrul de la Colectiv, problemele legate de dezinfectanți sau dacă angajații de la spitalul Malaxa ar fi informat autoritățile din timp cu privire la modul în care se efectuau achizițiile în spitale? Iar, din perspectiva politicilor publice, întrebarea următoare este cum dezvoltăm un cadru instituțional care să determine, să încurajeze „insiderii” să dezvăluie asemenea probleme într-un termen optim, astfel încât rezultatele dăunătoare ale unor astfel de practici să fie limitate?

Răspunsul este dat, la nivel european, de Directiva (UE) 1937/2019 privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii. Scopul directivei este acela de a asigura o protecție adecvată acestor „insideri” (avertizori sau whistleblowers, în sensul directivei) care sunt, cel mai adesea, reticenți în a raporta încălcări de teama unor represalii din partea angajatorilor. Astfel, statele membre sunt obligate să ia măsuri care să interzică orice formă de represalii, inclusiv amenințări și tentative de represalii. Totodată, se instituie obligația operatorilor privați cu cel puțin 50 de angajați de a institui canale interne de raportare a încălcărilor, iar statele membre au obligația de a institui canale externe, prin desemnarea unor autorități competente pentru primirea și procesarea raportărilor de către angajați. Directiva prevede, în detaliu, condițiile pe care trebuie să le îndeplinească atât canalele interne, cât și cele externe.

Adoptarea directivei reprezintă o măsură bună care va determina, cel mai probabil, o creștere a numărului de încălcări raportate, dar un element important lipsește din reglementarea europeană, anume recompensele financiare acordate acestor avertizori de integritate. Includerea unor astfel de prevederi în directivă ar fi fost dificilă, date fiind diferențele culturale și cele de regim juridic dintre statele membre. Cu toate acestea, directiva nu interzice expres acordarea unor astfel de recompense, iar în contextul transpunerii directivei în dreptul național ar fi oportună dezbaterea referitoare la introducerea unor asemenea recompense sau stimulente financiare în anumite domenii limitate, ținând cont de experiența altor state, precum SUA sau Canada.

SUA a dezvoltat o reglementare complexă în acest domeniu, fapt datorat reprezentanților școlii de law and economics. Pornind de la teoria actorului rațional, potrivit căruia un „insider” este stimulat să dezvăluie încălcări doar în cazul în care recompensa compensează costurile personale și profesionale ale raportării, dezbaterile s-au purtat asupra domeniilor în care astfel de recompense ar fi cel mai ușor de implementat și asupra modelului optim care să asigure un număr semnificativ de raportări valoroase, care să ducă la condamnări, dar care să limiteze în același timp numărul de raportări false sau nesusținute de probe, astfel încât eficiența sistemului să nu fie limitată prin supra-încărcarea autorităților care ar trebui să analizeze raportările.[1] În urma acestor dezbateri academice, SUA are astăzi, printre altele, un model funcțional al recompenselor financiare în două domenii cheie: fraudele fiscale și fraudele din domeniul piețelor de capital. Astfel, în urma modificărilor codului fiscal din 2006, s-a implementat un sistem prin care acordarea recompenselor de către IRS este obligatorie, nu discreționară, iar cuantumul recompensei este minimum 15% din suma efectiv colectată în urma raportării. De asemenea, pentru a evita supra-încărcarea sistemului cu raportarea unor încălcări minore, s-a stabilit un prag minim al sancțiunii/prejudiciului de 2 milioane de dolari.[2] În ceea ce privește fraudele din domeniul piețelor de capital, un program complex de remunerare a „whistleblowerilor” de către SEC a fost reglementat prin Dodd-Frank Act, adoptat după criza financiară din 2008 pentru a reglementa piețele financiare. Recompensele prevăzute de această lege sunt între 10-30% din valoarea prejudiciului/sancțiunilor aplicate, determinarea cuantumului realizându-se de SEC pe baza unor criterii clar stabilite. La fel ca în cazul programului IRS, recompensele sunt acordate doar în cazul în care sancțiunile aplicate depășesc un anumit plafon, 1 milion de dolari în acest caz.[3]

Implementarea acestor programe a dus la recuperarea unor prejudicii importante în ultimii ani chiar dacă este dificilă stabilirea unei relații cauzale directe între implementarea noilor măsuri și nivelul general de recuperare a prejudiciilor. De exemplu, în 2015, Bradley Birkenfeld, un fost bancher al UBS, a primit o recompensă în valoare de 104 milioane de dolari pentru oferirea de informații care au condus la recuperarea de către a IRS a 5 miliarde de dolari în taxe neplătite.[4] Mai mult, datele statistice arată că sumele colectate de IRS în urma informațiilor primite de la „insideri” au crescut de la aproximativ 100 de milioane de dolari/an în 2006 la peste 400-500 de milioane de dolari în 2015.[5] Totodată, deși greu de cuantificat, s-a arătat că acordarea unor astfel de recompense are un important efect disuasiv, dat fiind faptul că determină o creștere a gradului de neîncredere între eventualii parteneri infracționali.[6]

Adoptarea unor asemenea programe nu este scutită, bineînțeles, de critici. Printre cele mai frecvente se numără creșterea numărului de raportări îndoielnice care conduc la ineficiență administrativă, îndepărtarea „insiderilor” motivați de considerente de natură morală sau o creștere a numărului de instigări, cauzată de dorința instigatorului de a primi recompensa după producerea prejudiciului.[7] Niciuna dintre acestea nu reprezintă însă obiecții de neînlăturat. În ceea ce privește ineficiența administrativă, aceasta poate fi evitată prin stabilirea unui cuantum adecvat al recompensei, în funcție de domeniu, precum și prin impunerea unor sancțiuni clare pentru raportările care sunt vădit nejustificate sau false. Cu privire la reducerea raportărilor efectuate în baza unor considerente morale, este greu, pe de o parte, de cuantificat un asemenea efect, iar, pe de altă parte, se poate stabili un mecanism transparent, instituțional, prin care „insiderii” motivați de considerente de natură morală să aibă posibilitatea donării sumelor primite drept recompensă în asemenea cazuri.[8] Totodată, se poate discuta despre domeniile în care impactul unor asemenea considerente morale este mai mare, acordarea recompenselor urmând a fi limitată în aceste domenii. În final, riscul ca numărul de instigări să crească poate fi la fel de ușor eliminat, prin neacordarea recompenselor în asemenea cazuri.[9]

În plus față de cele de mai sus, în România orice asemenea măsuri ar părea sortite eșecului, dată fiind experiența dureroasă a „turnătorilor” din perioada comunistă. Există, fără îndoială, încă o reticență crescută cu privirea la denunțarea faptelor de natură penală, reticență izvorâtă și din etichetarea denunțătorului ca „turnător”. Cu toate acestea, există o diferență fundamentală între avertizorii de integritate și „turnătorii” din perioada comunistă. Dacă cei din urmă „turnau” cu privire la orice, inclusiv cu privire la aspecte obișnuite legate de viața privată a vecinilor, prietenilor, etc., sistemul fiind special conceput pentru a determina dezvăluirea unor asemenea informații, scopul sistemului de recompensare al avertizorilor de integritate este acela de a aduce la lumina zilei încălcări clare ale legislației din domeniile afectate de fraude, precum domeniul fiscal sau domeniul achizițiilor publice. Astfel, în timp ce efectul primului sistem este acela de a crea o stare permanentă de neîncredere și frică, efectul celui din urmă este acela de a crea un obstacol în plus în calea comiterii unor infracțiuni clar stabilite de lege, o stare de neîncredere pentru potențialii infractori, dar care nu afectează cu nimic viața obișnuită a oamenilor. Atingerea acestui scop și eliminarea riscului de abuzuri se poate asigura prin impunerea unor sancțiuni dure împotriva plângerilor vădit nejustificate și prin aplicarea corectă a standardului de probă, astfel încât să se înlăture condamnările bazate pe un simplu denunț.

Cele de mai sus nu prezintă o pledoarie pentru instituirea unor asemenea programe în România. Este, însă, important ca o dezbatere reală să existe în acest sens, dezbatere care, din păcate, nu a avut încă loc nici în mediul academic, nici în rândul experților în politici publice. Punctul de pornire al unei asemenea dezbateri trebuie să fie modelele existente, iar criticile ridicate împotriva acestui tip de programe trebuie analizate atent înainte de a elimina din fașă orice discuție despre oportunitatea acestor programe, lucru care pare să se fi întâmplat până acum.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Actualitate1 minut ago

Elevii din clasele terminale de gimnaziu şi liceu reîncep luni cursurile; activităţile didactice – online – Educatie

Elevii din clasele terminale de gimnaziu şi liceu vor reîncepe luni cursurile online ale semestrului al doilea, notează Agerpres. Pentru...

Actualitateo oră ago

​Business report: ​Afacerea Seringa. Most wanted de România. Și totuși, cine mai muncește la stat? Restructurarea TAROM: Niciun angajat concediat. Cum să trăiești o zi bună. Și să îți pui întrebările care contează – Finante & Banci

Afacerea Seringa ● Most wanted de România. Urmăriţi internaţional, dar liberi. De ce scapă unii infractori și inculpați ● România...

Actualitate2 ore ago

Digi24: Polemici și tensiuni în Napoli, capitala Camorrei. Se cuvine ca tinerii uciși de poliție să aibă picturi murale?

Ugo Rosso avea 15 ani când a fost ucis de un polițist militar, în centrul elegant al orașului Napoli. Acum...

Actualitate3 ore ago

Gheorghiță: 0,19% din numărul total al celor care s-au vaccinat cu ambele doze s-au infectat / Majoritatea au fost forme asimptomatice sau forme uşoare – Coronavirus

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a declarat că după cea de-a doua doză s-au infectat cu noul coronavirus şi...

Actualitate4 ore ago

Liviu Iolu (PLUS): Doar 30% dintre bătrâni şi bolnavi sunt vaccinaţi! Aştept comitetul de vaccinare şi pe domnul Cîţu să infirme. Premierul a intrat prea repede într-un exerciţiu de PR cu artificii şi zurgălăi – Coronavirus

Fostul purtător de cuvânt în Cabinetul Cioloş şi membru în Consiliul Naţional al PLUS Liviu Iolu a afirmat că doar...

Actualitate5 ore ago

Liga 1: Remiză între CSU Craiova și CFR Cluj / FCSB termină sezonul regulat pe primul loc – Fotbal

CSU Craiova și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa...

Actualitate6 ore ago

​WTA: Veronika Kudermetova, campioană la Charleston / Maria Camila Osorio Serrano s-a impus la Bogota – Tenis

Veronika Kudermetova (38 WTA) a câştigat, duminică, primul titlu WTA al carierei, după ce s-a impus la Charleston. Tot duminică,...

Actualitate7 ore ago

Victor Gheorghiță: În două-trei zile vor fi disponibili și timpii de așteptare în platforma de vaccinare / Începând de marţi, vom avea circa 80.000 de persoane vaccinate zilnic – Radio – TV

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a explicat că platforma de vaccinare încă nu arată timpul de așteptare pentru...

Actualitate8 ore ago

Liga 2, play-off: Rapid București a urcat pe primul loc (4-1 vs Dunărea Călărași) – Fotbal

Formaţia Rapid București a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 4-1, echipa Dunărea Călăraşi, într-un meci din etapa...

Actualitate9 ore ago

Gabi Szabo, după ce CSM Bucureşti a ratat calificarea în Final Four: „Ai câştigat, continuă, ai pierdut, continuă!” – TeamBall

​Directorul CSM Bucureşti, Gabriela Szabo, a transmis un mesaj după ce echipa de handbal feminin a fost eliminată de CSKA...

Actualitate10 ore ago

O statuie a lui Isus mai înaltă decât cea din Rio de Janeiro este construită în Brazilia VIDEO – International

O nouă statuie a lui Isus este contruită în Brazilia, iar aceasta va avea o înălțime de 43 de metri...

Actualitate11 ore ago

ATP: Pablo Carreno-Busta, campion la Marbella / Lorenzo Sonego a câștigat turneul de la Cagliari – Tenis

Pablo Carreno-Busta (15 ATP) și-a respectat statutul de principal favorit și a câștigat al cincilea titlu al carierei, după ce...

Actualitate12 ore ago

CE Canotaj: România, aur în proba de 8+1 feminin / „Tricolorii”, argint în probele de 8+1 și patru rame – Alte sporturi

România a cucerit medaliile de aur în proba feminină de 8+1, duminică, la Campionatele Europene de canotaj de la Varese...

Actualitate13 ore ago

Cîțu așteaptă demisii după scandalul de la Spitalul Foișor: Să vedem dacă mai există onoare în România – Esential

​​Premierul Florin Cîțu așteaptă demisii după scandalul evacuării Spitalului Foișor, însă nu indică exact demisiile cui. Întrebat duminică dacă cineva...

Actualitate14 ore ago

Science Report: Lecția unui experiment eșuat – o specie invazivă „eradicată” revine și se răzbună – Mediu

Un studiu publicat în revista PNAS descrie eforturile – și eșecul – de eradicare a crabilor verzi europeni care invadaseră...

Actualitate15 ore ago

Ministrul Educației propune extinderea anului școlar din septembrie 2022, revenirea la trimestre și vacanță de vară mai scurtă – Esential

Ministerul Educației propune extinderea anului școlar din septembrie 2022, în condițiile în care predarea online nu a funcționat în mod...

Actualitate16 ore ago

Topul județelor după ultima raportare COVID-19. București – cele mai multe noi cazuri, în Gorj – cele mai puține – Coronavirus

Cele mai multe noi cazuri de COVID-19 raportate în ultimele 24 de ore au fost în București, respectiv 678, Capitala...

Actualitate17 ore ago

Roxana Mărăcineanu răspunde criticilor – Cine a cerut amânarea turneului de la Roland Garros – Tenis

​Ministrul delegat al Sporturilor din Franţa, Roxana Mărăcineanu, spune că nu instituţia pe care o conduce a cerut amânarea turneului...

Actualitate18 ore ago

Swamp City. De ce au făcut doi băieți din Timișoara, pe banii lor, un documentar despre explozia scenei muzicale din acest oraș imediat după Revoluție – Muzica

​Documentarul autohton o duce bine, dacă ne luăm după premiile câștigate de producții precum „Collective” sau „Acasă, My Home”. Din...

Actualitate19 ore ago

Incidența bolii Parkinson explodează, iar o substanță chimică obișnuită poate fi de vină – Sanatate

​​Lumea se află în pragul unei epidemii de Parkinson, tulburarea neurologică cu cea mai rapidă creștere, susțin medicii. Ray Dorsey,...

Top Stiri Comisarul