Connect with us

Actualitate

VIDEO Va deveni Podul peste Dunăre de la Brăila un „muzeu”? „Tocmai a fost emisă autorizația de construire pentru primii kilometri din drumurile de legătură” – Infrastructura_Articole

Comisarul

Publicat

pe

Autorizația de construire pentru primii 7 km din drumurile de legătură ale Podului suspendat peste Dunăre de la Brăila tocmai ce a fost emisă, anunță ministrul Transporturilor. Fără aceste drumuri de legătură, impunătorul pod cu o lungime de aproape 2 km și cu piloni înalți de 186 de metri ar rămâne un „muzeu”, o lucrare ce nu ar putea fi folosită, după cum avertiza la HotNews.ro în urmă cu o lună chiar ministrul Drulă.

„Urmează în curând [n.r. autorizația de construire] și pentru restul acestor drumuri, fără de care Podul nu ar putea fi dat în trafic la finalul anului viitor”, anunță joi ministrul Transporturilor.

„În mod normal, construcția drumurilor trebuia să înceapă simultan cu Podul, dar birocrația (exproprieri, acorduri) nu a fost rezolvată la timp. Am făcut un pas mare astăzi pentru evitarea scenariului negativ în care, la sfârșitul anului 2022, Podul terminat ar rămâne „muzeu”, spune Drulă.

În urmă cu aproape o lună, într-un interviu la HotNews.ro, ministrul Cătălin Drulă anunța că Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila va rămâne un „muzeu” pentru că drumurile noi care trebuie de conexiune cu podul nu vor fi gata la timp.

Sunt acele drumuri de legătură care au fost lăsate de izbeliște”, a spus ministrul Drulă.

„Spun de pe acum, un an va rămâne podul frumos, nou, al treilea pod suspendat ca lungime in Europa… va rămâne un an, 2023 dacă nu mă înșel… va rămâne un muzeu, acel termen pe care l-am popularizat. Asta ca urmare a unor inacțiuni din trecut pe care acum încercăm să le reparăm din mers”, a explicat Drulă.

Ministrul spunea că încearcă să accelereze derularea proiectului.

„De aia și apare acum acea autorizație de construire de 7 km, poate reușim să fie mai puțin de un an de zile. Când spun aceste termene nu înseamnă că sunt resemnat cu ele. Unde se poate încerc să aduc lucrurile în zone mai bune. Dar nici să spun, cum aruncă politicienii, deobicei „Va fi totul bine, gata. Într-o lună terminăm autostrăzile”. Spun lucrurile realist. V-am spus: onestitate, reformă, eficiență și profesionalism, astea sunt coordonatele echipei de la ministerul Transporturilor”, a mai spus ministrul.

„Golden Gate-ul” de peste Dunăre

Podul de la Brăila va avea trei deschideri: o deschidere principala (1120 m) și două deschideri laterale de 489,65 m pe malul Brăila și 364,65 m pe malul Tulcea. De o parte și de alta sunt două viaducte de acces în lungime de câte 110 m fiecare.În total, podul de la Brăila va măsura aproape 2 kilometri, iar pe lângă el se construiesc și alți 23 de kilometri de drum expres.

După ridicarea celor două turnuri, care vor avea fiecare 192,64 metri și vor fi practic cele mai înalte construcții din România (dincolo de coșuri de fum sau antene), va urma operațiunea de ridicare a cablurilor uriașe de oțel care vor susține tablierul podului.

„Aproximativ 81.000 de kilometri de fir de oțel, îndeajuns cât să înconjoare pământul de două ori, se vor împleti și vor forma 16 toroane care vor alcătui două cabluri cu o lungime de doi kilometri fiecare. Greutatea totală a celor două cabluri este de peste 6.700 tone. Garanția oferită de constructorul japonez al cablurilor este de 120 de ani”, potrivit Companiei de Drumuri.

Fiecare cablu are 60 de centimetri în diametru și va susține tablierul metalic cu ajutorul tiranților. Pe fiecare mal, cablurile se vor ancora în câte un bloc de ancoraj.

Fiecare segment al tablierului metalic are o greutate medie de 250 de tone. În total vor fi 86 de segmente ale tablierului metalic care cântăresc în total peste 20.800 tone.

Lungimea totală a podului suspendat peste Dunăre este de 1.974,30 metri, iar deschiderea centrală este de 1.120 metri. Comparativ, celebrul pod Golden Gate din San Francisco are o lungime de 1.970 de metri și o deschidere centrală de 1.280 de metri.

„La momentul finalizării va fi al treilea pod din Europa din punct de vedere al deschiderii centrale și al lungimii”, notează Compania de Drumuri.

VIDEO – Cum va arăta Podul de la Brăila de peste Dunăre:

Drumuri expres de legătură de 23 de kilometri
Dincolo de podul propriu-zis, proiectul prevede și realizarea a peste 23 de kilometri de drum expres pentru a conecta podul. Despre aceste drumuri însă avertiza Asociația Pro Infrastructura în toamna trecută că există întârzieri considerabile ce ar putea transforma podul peste Dunăre „în (probabil) cel mai rușinos muzeu din istorie”

Lungimea totală a obiectivului este de 23,413 km și cuprinde două secțiuni: drumul principal Brăila – Jijila, cu o lungime 19,095 km și drumul de legătură cu DN22 Smârdan – Măcin, în lungime de 4,328 km.

Podul suspendat peste Dunăre, structura principală din cadrul Proiectului, va avea o lungime de 1.974,30 de metri și va fi poziționat între km 4+596,10 si km 6+570,52 pe drumul principal Braila-Jijila, respectiv la km 165+800 pe fluviul Dunarea (kilometraj pe Dunare, masurat de la Sulina).

Drumul principal Brăila – Jijila. Va avea o lungime de 19,095 Km si va fi prevăzut cu două benzi de circulație pe sens, benzi de încadrare, acostamente, zona mediană și zona de parapete.

Pe tronsonul cuprins între km 4+486,10 și km 6+680,30, unde drumul traversează fluviul Dunărea, se vor construi doua viaducte de acces în lungime de cate 110,00 metri fiecare.

Traseul include o ramificație pe directia Sud, până la intersecția cu drumul existent Smârdan – Măcin (DN22).

Drumul de legătură cu DN22 Smârdan – Măcin. Cu o lungime de 4,328 km, acest drum va fi prevăzut cu o bandă de circulație pe sens. Drumul de legătură urmează să pornească de la km 7+940 al drumului principal (Brăila- Jijila) si se va intersecta cu DN22 Smârdan-Măcin.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Actualitate8 minute ago

O nouă tranşă de vaccin Pfizer/BioNTech soseşte luni în ţară – Esential

O nouă tranşă de vaccin de la Pfizer/BioNTech, care constă în 511.290 doze, soseşte luni în România, vaccinurile fiind livrate...

Actualitateo oră ago

Elevii din clasele terminale de gimnaziu şi liceu reîncep luni cursurile; activităţile didactice – online – Educatie

Elevii din clasele terminale de gimnaziu şi liceu vor reîncepe luni cursurile online ale semestrului al doilea, notează Agerpres. Pentru...

Actualitate2 ore ago

​Business report: ​Afacerea Seringa. Most wanted de România. Și totuși, cine mai muncește la stat? Restructurarea TAROM: Niciun angajat concediat. Cum să trăiești o zi bună. Și să îți pui întrebările care contează – Finante & Banci

Afacerea Seringa ● Most wanted de România. Urmăriţi internaţional, dar liberi. De ce scapă unii infractori și inculpați ● România...

Actualitate3 ore ago

Digi24: Polemici și tensiuni în Napoli, capitala Camorrei. Se cuvine ca tinerii uciși de poliție să aibă picturi murale?

Ugo Rosso avea 15 ani când a fost ucis de un polițist militar, în centrul elegant al orașului Napoli. Acum...

Actualitate4 ore ago

Gheorghiță: 0,19% din numărul total al celor care s-au vaccinat cu ambele doze s-au infectat / Majoritatea au fost forme asimptomatice sau forme uşoare – Coronavirus

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a declarat că după cea de-a doua doză s-au infectat cu noul coronavirus şi...

Actualitate5 ore ago

Liviu Iolu (PLUS): Doar 30% dintre bătrâni şi bolnavi sunt vaccinaţi! Aştept comitetul de vaccinare şi pe domnul Cîţu să infirme. Premierul a intrat prea repede într-un exerciţiu de PR cu artificii şi zurgălăi – Coronavirus

Fostul purtător de cuvânt în Cabinetul Cioloş şi membru în Consiliul Naţional al PLUS Liviu Iolu a afirmat că doar...

Actualitate6 ore ago

Liga 1: Remiză între CSU Craiova și CFR Cluj / FCSB termină sezonul regulat pe primul loc – Fotbal

CSU Craiova și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa...

Actualitate7 ore ago

​WTA: Veronika Kudermetova, campioană la Charleston / Maria Camila Osorio Serrano s-a impus la Bogota – Tenis

Veronika Kudermetova (38 WTA) a câştigat, duminică, primul titlu WTA al carierei, după ce s-a impus la Charleston. Tot duminică,...

Actualitate8 ore ago

Victor Gheorghiță: În două-trei zile vor fi disponibili și timpii de așteptare în platforma de vaccinare / Începând de marţi, vom avea circa 80.000 de persoane vaccinate zilnic – Radio – TV

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a explicat că platforma de vaccinare încă nu arată timpul de așteptare pentru...

Actualitate9 ore ago

Liga 2, play-off: Rapid București a urcat pe primul loc (4-1 vs Dunărea Călărași) – Fotbal

Formaţia Rapid București a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 4-1, echipa Dunărea Călăraşi, într-un meci din etapa...

Actualitate10 ore ago

Gabi Szabo, după ce CSM Bucureşti a ratat calificarea în Final Four: „Ai câştigat, continuă, ai pierdut, continuă!” – TeamBall

​Directorul CSM Bucureşti, Gabriela Szabo, a transmis un mesaj după ce echipa de handbal feminin a fost eliminată de CSKA...

Actualitate11 ore ago

O statuie a lui Isus mai înaltă decât cea din Rio de Janeiro este construită în Brazilia VIDEO – International

O nouă statuie a lui Isus este contruită în Brazilia, iar aceasta va avea o înălțime de 43 de metri...

Actualitate12 ore ago

ATP: Pablo Carreno-Busta, campion la Marbella / Lorenzo Sonego a câștigat turneul de la Cagliari – Tenis

Pablo Carreno-Busta (15 ATP) și-a respectat statutul de principal favorit și a câștigat al cincilea titlu al carierei, după ce...

Actualitate13 ore ago

CE Canotaj: România, aur în proba de 8+1 feminin / „Tricolorii”, argint în probele de 8+1 și patru rame – Alte sporturi

România a cucerit medaliile de aur în proba feminină de 8+1, duminică, la Campionatele Europene de canotaj de la Varese...

Actualitate14 ore ago

Cîțu așteaptă demisii după scandalul de la Spitalul Foișor: Să vedem dacă mai există onoare în România – Esential

​​Premierul Florin Cîțu așteaptă demisii după scandalul evacuării Spitalului Foișor, însă nu indică exact demisiile cui. Întrebat duminică dacă cineva...

Actualitate15 ore ago

Science Report: Lecția unui experiment eșuat – o specie invazivă „eradicată” revine și se răzbună – Mediu

Un studiu publicat în revista PNAS descrie eforturile – și eșecul – de eradicare a crabilor verzi europeni care invadaseră...

Actualitate16 ore ago

Ministrul Educației propune extinderea anului școlar din septembrie 2022, revenirea la trimestre și vacanță de vară mai scurtă – Esential

Ministerul Educației propune extinderea anului școlar din septembrie 2022, în condițiile în care predarea online nu a funcționat în mod...

Actualitate17 ore ago

Topul județelor după ultima raportare COVID-19. București – cele mai multe noi cazuri, în Gorj – cele mai puține – Coronavirus

Cele mai multe noi cazuri de COVID-19 raportate în ultimele 24 de ore au fost în București, respectiv 678, Capitala...

Actualitate18 ore ago

Roxana Mărăcineanu răspunde criticilor – Cine a cerut amânarea turneului de la Roland Garros – Tenis

​Ministrul delegat al Sporturilor din Franţa, Roxana Mărăcineanu, spune că nu instituţia pe care o conduce a cerut amânarea turneului...

Actualitate20 de ore ago

Swamp City. De ce au făcut doi băieți din Timișoara, pe banii lor, un documentar despre explozia scenei muzicale din acest oraș imediat după Revoluție – Muzica

​Documentarul autohton o duce bine, dacă ne luăm după premiile câștigate de producții precum „Collective” sau „Acasă, My Home”. Din...

Top Stiri Comisarul