Connect with us

Actualitate

Modelul creat de „zona zero” a politicii și de indifernța criminală a unei caste ce greu mai poate fi numită de intelectuali

Comisarul

Publicat

pe

Unei turme de „gură-cască” de profesie, obișnuită să trăiască fără să gândească pentru ce și de ce există, pe care orice șmecheraș, mai răsărit, cu pretenții de leader o „păstorește” pe principiul deja consacrat al specularii ignoranței și obedienței – moștenire turco-fanariotă -, circul iscat de bătălia grupărilor mafiote (partide și alianțe politice), pentru acapararea sau menținerea puterii în Romania, cu „lovituri sub centură” sau „călcat în picioare”, indiferent de nume, poziție sau notorietate, îi oferă turmei doza zilnică necesară de prosteală, suficientă pentru a-i potoli foamea de paranormal și absurd, ce-i ocupă aproape tot timpul ce-ar trebui dedicat gândirii și rațiunii.

Intr-o țară în care intelectualii „pur sânge”, sub presiunea fuduliei mediocrului, au fost substituiți de loazele parașutate pe orbita (in)culturii de sistemul de invațământ falimentar- capabil să metamorfozeze handicapații mintali în doctori și să transforme marile Universități în afaceri de familie -, reperul moral, social și material, a fost grav pervertit. Atât de grav încât realul a fost substituit cu fictiv-ul și valoarea cu diletantismul tip copy-paste, forțate până la absurdul recunoașterii și consacrarii semi-analfabetului – ce nu înțelege nici cea ce-a copiat -, ca fiind produsul evoluției intelectuale corecte și normale și că aceasta este limita etalon (!!??).

Cu cât circoteca generată de loviturile reciproce ce și le administrează deținătorii și urzupatorii puterii ia amploare, cu atât efectul de bumerang – generat de evaporarea treptelor scării cocoțării intelectuale, ce-i lasă suspendati in gol pe cei ce n-au apucat să ajunga la destinație și să-și securizeze ascensiunea -, este mai devastator, iar circul mai mare. Cu cât lăcomia după titluri – a căror anulare îngroapă cariere, vise de preamărire, de control total al puterii -, e mai mare și efectul e pe masură: sparge cupola opaca ce ținea ascunsă vederii mizeria unui sistem impostor, aflat în putrefacție, ce transformase substituția valorii într-o deja consacrată activitate și arată dimensiunea absurdă a pervertirii societății. Rezultatul ? Circ la vedere cu nume și prenume de „titani” transformați în pulbere și percepția că nimic nu mai e credibil !

Astfel, mai târziu (poate chiar prea târziu !) dar sigur, rând pe rând – chiar dacă se zbat și încearcă să se agațe de orice -, după ce treptele imaginare ale culturii și eșafodjul inexistent al educației dispar, „împărații” goi ai prezentului, despuiați de ceea ce n-a existat și n-au deținut real, iși etalează goliciunea intelectuală, spirituală și morală, aterizând forțat, cu zgomot uriaș și consecințe pe măsură, din înaltul „zonei zero” (plagiindu-l pe Dragnea), pe pista obscură de unde s-au lansat aiurea într-un univers străin posibilităților. Numai că „doborârile” sunt și ele selective !

Și dacă privindu-i pe un Oprea (etalon al absurdului intelectual, creat din nimicul cotidian și din absolutismul mediocrității), nimeni nu poate avea pretenții, pentru că oportunismul și lipsa de scrupule sunt instrumente ce fac parte din trăsăturile caracterului lor, e regretabil și de neînțeles faptul că au și contracandidați ce n-ar fi trebuit să se regăsească pe aceste liste – unii chiar promisiuni morale certe, gen Koveși -, care, din vanitate și orgoliu (poate chiar îndreptățite), s-au lăsat seduși de aceasta „fata morgana” a supraevaluării posibilităților intelectuale, mușcând momeala „dulce-amară” a parvenirii intelectuale prin furt. Pentru că indiferent de justificări, verdictul moral e dat și eticheta aplicată !

Ca o cangrenă ce se întinde progresiv, pseudo-educația cocoțată artificial pe piedestalul culturii românești, caracterizată prin diplome (bacalaureate, masterate, doctorate) obținute fraudulos, infestează societatea normală, grăbindu-i sfârșitul. Iar efectul general va fi ceea ce nici comuniștii n-au permis, chiar dacă au prerorat dogmatic: dictatura prostiei șmecherești. O dictatură ce-și face tot mai simțită prezența în toate mediile posibile: artă, cultură, muzică, administrație, politică, unde manelismul, de toate tipurile și formele, tinde să devină unica forma de manifestare posibilă și acceptată. Clanuri familiale, nepotismul, încuscririle politice, obligațiile de toate genurile, traficul de influență, amantlâcul, mita, sunt instrumentele reale ale mangerierii unei societăți bolnave, care nu înțelege că mai există și viitor. Viitor pe care, cinici, cei din „zona zero” a politicii de azi, omițând că sunt efemeri, îl sacrifică de dragul unui prezent în care, inconștienți, consumă sau distrug toate resursele disponibile, inclusiv cele ale regenerării valorilor intelectuale și academice, pe care le condamnă la dispariție.

La fiecare pas (cu excepția corporațiilor unde sistemul de valori este structurat pe „competența” în creșterea profitului și unde pseudo-valorile nici nu îndrăznesc să atingă clanța ușii) ne lovim de incompetență crasă, de creațiile abominabile – făcute parcă să ne țină într-un permanent stres -, a unei societăți bolnave și a unui sistem mega-corupt și virusat de pseudo-valoare, în care impunerea incompetenței se face cu forța politicului și cu apucăturile dictatoriale ale imbecilului ale cărui limite îi creează stres și frustrare în fața inteligenței. Semidoctul, cu masterat sau diploma de doctorat (după ce și-a cumparat bacalaureatul și examenele în facultate) este prototipul veșnicului complexat, produsul unui sistem al cărui faliment e amânat nu de efectele managementului, ci de resursele ce mai trezesc interes și care reprezintă garanția creditării prostiei cronice, dincolo de posibilitatea de rambursare. Modelul creat de „zona zero” a politicii și de indifernța criminală a unei caste ce greu mai poate fi numită de intelectuali.

Și când mediul academic real, nu se simte frustrat și concurat neloial de academiile „opriste”, nu reacționează la prezența în rândurile lor a impostorilor și acceptă să fie „colegi” cu cei ce practică furtul intelectual, ba chiar îi mai și apără cu înverșunare, problema devine mai mult decât gravă. Pune sub semnul incertitudinii chiar existența întregului mediu academic sau, cel puțin din punct de vedere moral, confirmă virusarea totală a mediului academic de către impostori.

Multiplicarea „academicienei”, Elena Ceaușescu, nu e numai un accident în istoria României și o ofensă impardonabilă adusă mediului academic sau intelectualității române, ci a devenit un brand de țară. Prin imitație, apartența la academie a devenit un fenomen de masă, accesibil oricui își permite material sau prin trafic de influență. Duicu, Oprea și multe alte mii de astfel de pseudo-valori – născute și lansate de conjunctura nefericită a tranziției dintre culturile comuniste si capitaliste -, „strălucind” la capitolul incultură și mediocritate intelectuală, excelând însă în copy-paste, adică în furt intelectual, sunt exemple incontestabile ale declinului intelectual al generației pro-profit. Cocoțați pe scări inexistente, construite din fumul iluzoriu al pseudo-valorii și, stupid, ajunse, prin ironia tragică a unei sorți predestinate, „colegi” cu Neagu Djuvara, Mircea Malița, Nicolae Manolescu, Dumitru Radu-Popescu, Mihai Sora, Gabriel Liceeanu și alți scriitori sau membrii marcanți ai Academiei române, Duicu, Oprea au coborât ștacheta valorii intelectuale dincolo de orice limita acceptabilă. Ba chiar, cu tupeu incomensurabil, unii, precum Oprea, și-au arogat și statutul de formatori de academicieni având impresia că sunt superiori ocupanților de drept a statutului de academician, deci, comportându-se ca atare. Și tot ca o ironie a sorții și o dovada a lipsei limitelor decenței morale, ca și „baroul” lui Bota, Academia de Științe ale Securității Naționale a lui Oprea, un lăcaș al mediocrității prezentat ca și cultură, s-a vrut un substitut al Academiei naționale de Informații și o anexa a Academiei Române. Chiar așa ?

Un circ permanent caracterizat de mega-țigănismul imoral, în care unica certitudine e că nu există scrupule sau limite. Sub ochii unei nații condamnată, prin toate mijocele posibile la incultură și ignoranță, aceleași specimene, ariviste, contaminate de virusul puterii, care au în comun mediocritatea, își joacă, la infinit, rolurile prin care reușesc să prostescă și să obțină – cu largul și inexplicabilul concurs al cetățeanului care nu știe să deosebească teatrul de realitate -, dreptul de a-l fura și minți la infinit. Au monoplizat media, au monoplizat puterea, au monopolizat administrația – adică au drept de veto moral și material absolut asupra oricărui cetățean. Și ce dacă limitele ridicolului nu mai există ? Și ce dacă cenușiul a înlocuit tot spectrul culorilor ? Pentru ignorantul votant e suficient ! (incisivdeprahova.ro).

 

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Social3 ore ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse5 ore ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

PoliticO zi ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse3 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

Actualitate4 zile ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
Diverse4 zile ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

Diverse4 zile ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

Uncategorized5 zile ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

Uncategorized5 zile ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

Uncategorized5 zile ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

Diverse5 zile ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

Uncategorized5 zile ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

Diverse5 zile ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri locale6 zile ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

Uncategorized6 zile ago

Thrillerul MVM în România. Este compania maghiară care vrea să cumpere E.ON Furnizare un „Cal Troian al Rusiei”? Mituri politizate vs. realitate

Tranzacția prin care compania energetică maghiară MVM încearcă să achiziționeze E.ON Furnizare România a fost blocată. Mai mult, cazul „MVM...

Uncategorized7 zile ago

Eficiență, siguranță și profesionalism în fiecare kilometru

Într-o lume în care mobilitatea bunurilor a devenit esențială pentru economie și pentru viața de zi cu zi, firmele de...

DiverseO săptămână ago

Transformă-ți Casa cu Serviciile de Curățenie la Domiciliu Oradea

✨ www.Clean-Spot.Ro Soluția Ta pentru Curățenie Profesională în Oradea Curățenie la Domiciliu Oradea – Răsfață-ți Casa cu Adevăratul Confort! Te-ai...

ActualitateO săptămână ago

Estimarea Costurilor Ascunse De Ce Aveți Nevoie de un Calculator Preț Acoperiș Înainte de a Contacta Montatorii

Procesul de achiziție pentru un acoperiș începe de multe ori cu un telefon către un montator, dar ar trebui să...

UncategorizedO săptămână ago

Tendințele anului 2026 în floristică: buchete de lalele în tonuri pastelate și mixuri naturale

 În fiecare primăvară, florile reușesc să ne surprindă prin frumusețea lor efemeră și prin modul în care inspiră eleganță, prospețime...

Actualitate2 săptămâni ago

Rolul medierii în soluționarea conflictelor de muncă

Conflictele la locul de muncă pot apărea frecvent, fie că este vorba despre neînțelegeri între angajați, probleme cu angajatorul prin...

Top Stiri Comisarul