Connect with us

Actualitate

„Nepotului lui Kovesi”, AquaTherme, Coldea, turnătorii la DNA Ploiesti și SRI

Comisarul

Publicat

pe

În anul 2014, Antrepriza Construcții Montaj nr 4 București (ACM 4), la insistențele unui cvasi-necunoscut, Bogdan Adimi, a vândut un teren la Balotești, un teren fără valoare și însemnătate. La doar o lună după vânzarea acestuia pentru o sumă care acum pare neînsemnată, se „descoperă” cu stupoare că acel teren deține ape termale foarte importante, precizeaza Flux 24. Așa se naște celebrul proiectul AquaTherme, așa va apărea și Aedificia Carpați, beneficiara unui contract de zeci de milioane de euro, așa vom afla mai apoi de rolul de „consultant” al lui Florian Coldea în această afacere. Despre legăturile dintre Petre Badea, patronul Aedificia Carpați, și gen. SRI Florian Coldea am mai scris. Nu aveam însă elementul care să lege achiziția terenului, firma constructoare și persoana fostului prim-adjunct al SRI, dezvăluie Dan Andronic joi în Evenimentul Zilei.

Surse din interiorul justiției susțin că după episoadele Murgeanu și Bălășescu, Bogdan Adimi a fost preluat sub aripa protectoare a DNA Ploiești. Procuroarea care l-a înlocuit pe celebrul procuror Negulescu, zis „Portocală”, a intrat în legătură și a început să lucreze cu Bogdan Adimi. De altfel, relatiile lui Adimi cu DNA sunt cu mult mai vechi, acesta lăudându-se apro piaților săi că este nepotul Laurei Codruța Kovesi. De asemenea, relațiile sale cu ex-procuroarea DNA Mihaela Iorga sunt de notorietate în anturajul acestuia, Adimi prezentând poze cu procuroarea Iorga, cu care susținea că a colaborat strâns în cazul lui Răzvan Murgeanu. Din interiorul acestui anturaj am mai aflat și că Bogdan Adimi susține că este denunțător – colaborator al DNA Ploiești și că a făcut mai multe denunțuri care se vor concretiza cu arestări în luna septembrie, mai scrie ziarul.

De asemenea, Bogdan Adimi a început să caute oameni din Romprest cărora să le propună protecția DNA Ploiesti și chiar a DIICOT, cerându-le acestora să se prezinte ca denunțători la aceste structuri de parchet.

Adimi a fost desemnat vicepreședinte al Consiliului de Administrație de la Romprest în mai anul acesta, când a fost aleasă noua conducere a societății. Evoluția acestuia este una foarte interesantă, lăsând impresia unui personaj care răspunde la butoane mult mai mari. Actualul vicepreședinte al Romprest s-a mai „remarcat” ca investigator cu identitate reală (a strâns informații pentru procurori) în dosarul în care procurorii Direcției Naționale Anticorupție au obținut arestarea preventivă a fostului consilier al lui Traian Băsescu, Răzvan Murgeanu.

„Încă de la venirea sa în compania Romprest, Bogdan Adimi a început să cheme angajati la mai multe întâlniri. La unele din întâlniri am participat și eu. Adimi a inceput să ne spună că el este colaborator al DNA și că a lucrat cu SRI și cu DNA. Odată, Adimi și Razvan Duca ne-au arătat că au pe telefon numărul personal al lui Coldea și ne-au zis că pot să îl sune oricând să îi ceară ajutorul. În aceeași întâlnire, Adimi ne-a spus că lucrează cu o procuroare de la DNA Ploiesti care i-a luat locul lui Portocală și că a făcut mai multe denunțuri și că el o să aresteze mai mulți oameni importanți în luna septembrie. Ne-a propus și nouă să mergem la DNA, să facem denunțuri ca să ne ajute după ce o să preia el compania. De mai multe ori, Adimi se lauda că este nepotul lui Kovesi, că are relații la DNA și este foarte periculos.Se lăuda ca el l-a arestat pe Murgeanu și pe Max Bălășescu și că el este colaborator și poartă tot timpul fire pe el”, ne-a declarat o sursă din apropierea lui Bogdan Adimi, mai spune EVZ.

După ce s-a învartit mai mulți ani în jurul intereselor ACM 4 și Romprest, Bogdan Adimi apare ca omul de încredere al lui unui om de afaceri discret, Mihai Andrei Dracea. În Romprest, Bogdan Marian Adimi a intrat în calitate de administrator al societății Europrest Invest SRL, firmă care la rândul ei este acționară la Romprest. Adimi a fost numit administrator la Europrest în februarie anul acesta, decizia fiind apoi publicată în Monitorul Oficial din 14 martie. Societatea unde acesta este administrator este deținută, la rândul ei, de un foarte discret personaj cu afaceri în domeniul sănătății, Mihai Andrei Dracea. Potrivit datelor din Monitorul Oficial acesta este „cetățean român, născut la data de 8 aprilie 1966 în Moscova”.„Ca să fii născut la Moscova înainte de 1989, se prespune că părinții tăi au lucrat fie în diplomație, fie în comerțul exterior, ceea ce arată legături cu Sistemul, ceea ce explică sprijinul puternic pe care îl are Mihai Andrei Dracea”, au explicat surse din zona informațiilor, mai scrie Dan Andronic. (Paul D.).

 

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Social9 ore ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse11 ore ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

PoliticO zi ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse3 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

Actualitate4 zile ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
Diverse5 zile ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

Diverse5 zile ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

Uncategorized5 zile ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

Uncategorized5 zile ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

Uncategorized5 zile ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

Diverse5 zile ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

Uncategorized5 zile ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

Diverse5 zile ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri locale6 zile ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

Uncategorized7 zile ago

Thrillerul MVM în România. Este compania maghiară care vrea să cumpere E.ON Furnizare un „Cal Troian al Rusiei”? Mituri politizate vs. realitate

Tranzacția prin care compania energetică maghiară MVM încearcă să achiziționeze E.ON Furnizare România a fost blocată. Mai mult, cazul „MVM...

Uncategorized7 zile ago

Eficiență, siguranță și profesionalism în fiecare kilometru

Într-o lume în care mobilitatea bunurilor a devenit esențială pentru economie și pentru viața de zi cu zi, firmele de...

DiverseO săptămână ago

Transformă-ți Casa cu Serviciile de Curățenie la Domiciliu Oradea

✨ www.Clean-Spot.Ro Soluția Ta pentru Curățenie Profesională în Oradea Curățenie la Domiciliu Oradea – Răsfață-ți Casa cu Adevăratul Confort! Te-ai...

ActualitateO săptămână ago

Estimarea Costurilor Ascunse De Ce Aveți Nevoie de un Calculator Preț Acoperiș Înainte de a Contacta Montatorii

Procesul de achiziție pentru un acoperiș începe de multe ori cu un telefon către un montator, dar ar trebui să...

UncategorizedO săptămână ago

Tendințele anului 2026 în floristică: buchete de lalele în tonuri pastelate și mixuri naturale

 În fiecare primăvară, florile reușesc să ne surprindă prin frumusețea lor efemeră și prin modul în care inspiră eleganță, prospețime...

Actualitate2 săptămâni ago

Rolul medierii în soluționarea conflictelor de muncă

Conflictele la locul de muncă pot apărea frecvent, fie că este vorba despre neînțelegeri între angajați, probleme cu angajatorul prin...

Top Stiri Comisarul