Actualitate
Asfaltări de 1 milion de euro la Băneşti. Au început lucrările
Au început lucrările de asfaltare a străzilor din comuna Băneşti. Administraţia locală a comunei Băneşti, condusă de către primarul George Stoica duce la îndeplinire un proiect foarte important, atât prin prisma valorii sale – de circa 1 milion de euro, cât şi prin numărul mare de străzi cuprinse în program: peste 20 de străzi asfaltate.
George Stoica, primarul comunei Băneşti: „Este un proiect la care am lucrat împreună cu echipa din cadrul Primăriei Băneşti şi mă bucur că am reuşit să îl ducem la îndeplinire. Am reuşit să atragem suma de 1 milion de euro din fonduri europene, bani cu care vor fi asfaltate complet multe străzi din ambele sate ale comunei, Băneşti şi Urleta. Proiectul este unul de amploare iar lucrările se vor finaliza, potrivit contractului, în luna septembrie a anului viitor.”
După cum se vede în imaginile alăturate, lucrările se află în plină desfăşurare, atât în Băneşti cât şi în Urleta. La momentul documentării noastre se lucra pe strada Pădurii din Băneşti şi pe strada Bisericii din Urleta urmând a se intra şi pe alte străzi, în funcţie de predarea de amplasament care se face în colaborare cu Hidro Prahova. Se intervine etapizat, pe acele străzi unde s-a făcut recepţia lucrărilor de canalizare.
Proiectul este unul complex, intervenindu-se inclusiv la fundaţia drumului, proiectul trebuind respectat întocmai, inclusiv decopertarea şi ulterior turnarea straturilor de balast, compactarea lor şi apoi aşternerea asfaltului.
Primăria Băneşti roagă toţi cetăţenii de pe străzile pe care se lucrează să îşi toaleteze copacii aflaţi la stradă astfel încât să nu fie împiedicat accesul utilajelor.(gazetaph.ro).
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 6 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



