Actualitate
Veolia Energie ameninţă că pleacă din Ploieşti, din cauza gigacaloriei ieftine. Cum au răspuns autorităţile
Autorităţile ploieştene iau măsuri, după ce directorul general Veolia România, Mădălin Mihailovici, anunţase, acum câteva zile, că doreşte să renunţe, din primăvară, la contractul de termoficare a municipiului dacă nu va fi majorat. Autorităţile i-au chemat pe reprezentanţii operatorului la discuţii, în această săptămână, în cadrul unei comisii întrunite în baza unei hotărâri mai vechi a Consiliului Local. Autorităţile spun că actualul contract permite ajustarea tarifului, dar nu până la valoarea solicitată de fosta Dalkia, recunoscând, cu jumătate de gură, că riscul de a rămâne fără un operator, din 2018, cu mai bine de un an înainte de termenul final al contractului, este real.
Mădălin Mihailovici, directorul general Veolia România, a vorbit în premieră despre situația contractelor pe care grupul de firme le are cu Primăria Ploiești, prin Apa Nova, pentru serviciul de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, respectiv prin Veolia Energie Prahova, fosta Dalkia, pentru termoficare. „Ploieștenii și toată lumea trebuie să știe că practic la Ploiești este cea mai ieftină gigacalorie din țară, aceasta fiind de 182 lei/gigacaloria. Dacă prețul gigacaloriei reglementat de ANRE (n.r. Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei) este 284 lei/gigacalorie, asta înseamnă că nu avem cum să fim sub prețul reglementat de ANRE. Pot să vă spun foarte clar că lucrăm de ani de zile în pierdere. Dorim și vor începe negocierile cu Primăria Ploiești pentru a ajunge la un preț astfel încât să putem să facem această afacere să fie una profitabilă, pentru că gândiți-vă că avem o pierdere de 100 lei între prețul minim recunoscut și ceea ce avem noi la ora actuală”, a afirmat Mădălin Mihailovici, citat de ziarulincomod.ro.
Acesta a avertizat că, dacă nu se va ajunge la un preţ „corect”, compania va renunţa, la finalul sezonului de încălzire 2017-2018, la contractul cu Primăria Ploieşti.
Consiliul Local, forul legislativ al municipiului, stabilise de mai multă vreme o comisie care să se ocupe de verificarea şi renegocierea acestui contract. În urma declaraţiilor făcute în presă, reprezentanţii Veolia au fost invitaţi la discuţii şi, spun autorităţile locale, au fost mai puţin vehemenţi decât în declaraţiile din presă. Norma naţională invocată, calculată de autorităţile de reglementare în domeniul energiei, a apărut de scurtă vreme, contractul cu Veolia Energie fiind deja în derulare la acel moment, spun reprezentanţii Primăriei Ploieşti, care explică faptul că în acest contract există o caluză care permite ajustarea tarifului, însă toate calculele arată că nu se poate ajunge la valoarea cerută de operator.
Autorităţile ploieştene dau de înţeles că vor propune o variantă de mijloc, care să prevadă o majorare a tarifului, conform clauzelor contractuale, dar spun, mai cu jumătate de gură, şi că se vor pregăti şi pentru eventualitatea în care vor fi nevoite, din 2018, să caute alt operator. În egală măsură, dincolo de valoarea tarifului, comisia Consiliului Local va verifica şi modul în care fosta Dalkia şi-a respectat propriile obligaţii contractuale, în special în privinţa investiţiilor asumate. (http://www.telegrama.ro/ ).
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 6 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



