Actualitate
Reexaminarea legii privind Centenarul Marii Uniri
Președintele Klaus Iohannis a transmis, marți, spre reexaminare Parlamentului Legea privind Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului (1916 – 1918) și Centenarul Marii Uniri, potrivit Administrației Prezidențiale.
Șeful statului arată în cererea de reexaminare transmisă președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, că Legea privind Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului (1916 — 1918) și Centenarul Marii Uniri are ca scop instituirea unor distincții naționale comemorative sau aniversare, precum și crearea cadrului necesar pentru organizarea manifestărilor de cinstire a memoriei eroilor din Războiul pentru Întregirea Neamului și de marcare a Centenarului Marii Uniri.
„Considerăm că un asemenea demers legislativ are multiple valențe pozitive pentru societatea românească. Pentru claritate și pentru a înlătura orice echivoc în aplicare, unele dintre dispozițiile acestei legi se impun a fi reanalizate însă de către Parlament”, spune Iohannis în cerere. (Corina U.).
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 6 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



