Actualitate
Două contestaţii într-o singură zi pentru drumul de viteză Ploieşti-Buzău
“Excesiv formalism” și “nepermisă înfrângere a principiului proporționalității actelor contractante” – astfel caracterizează unul dintre ofertanți decizia Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere de a-i respinge documentația depusă pentru încheierea contractului de elaborare a studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic în vederea construirii drumului de mare viteză Ploiești-Buzău.
Declanșată în urmă cu aproape un an, procedura de achiziție a realizării studiului de fezabilitate și a proiectării primului tronson al drumului de mare viteză care ar trebui – cine știe când?- să unească Bucureștiul de nordul Moldovei a intrat într-un nou impas. Mingea se află în terenul Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, acolo unde au fost depuse plângerile referitoare la declararea drept inacceptabile și, prin urmare, respingerea a două dintre cele nouă oferte deschise în vara acestui an, pe data de 7 iulie.
Două contestații au fost înregistrate la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor într-o singură zi, vinerea trecută, ca urmare a finalizării etapei de evaluare a ofertelor pentru proiectarea drumului de mare viteză Ploiești-Buzău. În prima parte a lunii octombrie, autoritatea contractantă (Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere) a transmis firmelor participante la deschiderea ofertelor informarea privind finalizarea etapei de evaluare a DUAE, documentul unic de achiziție european, prin care se făceau cunoscute ofertele declarate inacceptabile și respinse.
Una dintre cele două asocieri respinse în urma analizării și evaluării documentelor unice de achiziție europene (DUAE), depuse de către cei nouă ofertanți, acuză Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere de “aplicarea unui excesiv formalism” și de “înfrângerea principiului proporționalității actelor autorităților contractante”.

În contestația depusă la CNSC, asocierea respectivă se declară nemulțumită de hotărârea luată de autoritatea contractantă de a-i fi respinsă oferta și solicită anularea rezultatului evaluării și reluarea acestei proceduri. În acest caz, motivul respingerii ofertei l-a constituit, potrivit textului contestației, netransmiterea originalului unui act adițional la scrisoarea de garanție de participare la licitație.
Un al doilea contestatar solicită, de asemenea, anularea rezultatului evaluării, prin care s-a luat tot decizia de respingere ca inacceptabilă a ofertei și reluarea procedurii. Potrivit contestației depuse la CNSC, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a considerat inacceptabilă oferta acestei asocieri pe motiv că nu s-a răspuns concludent la solicitările de clarificare pentru că s-a considerat că, deși a declarat că există un terț susținător, nu a precizat în ce constă susținerea acordată de acesta.
Povestea creării acestui drum de mare viteză care să lege Ploieștiul de Buzău (cu plecare din comuna Dumbrava, printr-un nod de legătură la autostrada București-Ploiești în zona respectivă) a început – scriptic – în noiembrie anul trecut, atunci când a fost lansată procedura de achiziție a serviciilor de elaborare a studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic pentru acest sector de drum care ar urma să facă parte dintr-un obiectiv de infrastructură rutieră mult mai amplu.
Lungimea estimată a tronsonului de la Dumbrava la Buzău – parte a drumului expres care ar trebui să lege sudul de nordul țării – va fi de 65 de kilometri, iar viteza de proiectare va fi de 120 de kilometri pe oră. Așa cum se prevede în cazul construirii oricărui drum de mare viteză, și această arteră de circulație va trebui să țină cont de faptul că ar putea să fie transformată în autostradă, respectiv extinsă stânga-dreapta.
Studiul de prefezabilitate care va sta la baza elaborării documentației ulterioare spune că traseul acestui drum de mare viteză dintre Ploiești (Dumbrava) și Buzău ar trebui să fie la o distanță de minimum 100 de metri de localitățile pe lângă care va trece artera de circulație, respectiv Ciupelnița (sat component al comunei Dumbrava), Trestienii de Jos, Cioceni, Parepa – Rușani, Colceag, Vâlcele, Conduratu, Baba Ana și Cireșanu.
Spre deosebire de autostrada București-Ploiești – care a fost dată în folosință fără dotări suplimentare – pentru drumul de mare viteză Ploiești (Dumbrava)-Buzău au fost prevăzute în studiul de prefezabilitate și parcările și spațiile de servicii. (http://ziarulprahova.ro ).
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 6 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



