Actualitate
Dacă PSD va guverna încă şase ani, învăţământul românesc va fi de nota 10
Principalul punct slab al învăţământului românesc este viteza cu care se schimbă miniştrii Educaţiei, a susţinut luni, ministrul Liviu Pop, aflat într-o vizită la Corbii Mari, judeţul Dâmboviţa. Pop a mai afirmat că învăţământul nostru merită acum nota 7, dar dacă PSD va mai guverna ţara încă 6 ani, educaţia va fi de nota 10.
„Calificativul pe care l-aş da învăţământului românesc e undeva în jur de 7. L-am dat şi îl menţin, iar la finalul mandatului meu sper să fie undeva în jurul notei 8. Dacă ne ajută Dumnezeu să guvernăm şase ani de acum încolo, poate fi 10. Cred că principalul punct slab, cel puţin în ultimii şase ani, este legat de viteza cu care s-au schimbat miniştrii Educaţiei în România. Pe analiza europeană, în România, în ultimii şapte ani, durata medie a mandatului unui ministru a fost de şase luni. Eu cred că de aici trebuie să începem, să avem stabilitate la nivel de minister”, a declarat Liviu Pop, citat de Agerpres.
Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a fost prezent, luni, în localitatea Corbii Mari, judeţul Dâmboviţa, la inaugurarea a trei unităţi de învăţământ, o şcoală nou construită şi două grădiniţe reabilitate, arată sursa citată.
Reamintim că Pop este unul dintre cei mai controversaţi miniştri ai Educaţiei din ultimii ani, cauza fiind frecventele erori de exprimare ale acestuia, precum şi iniţiative de gen Editura Unică de stat, desfiinţarea auxiliarelor, aruncarea vinei pe tehnocraţi pentru întârzierea tipăririi manualelor etc. (Neagu Monica).
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 6 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



