Connect with us

Actualitate

Cea mai mare ticăloşie a oamenilor „Cartelului de la Teldrum” este să pună semnul egal între Dragnea şi PSD

Publicat

pe

Apariţia OLAF în dosarul „Teldrum” reprezintă în mod clar începutul sfârşitului pentru Liviu Dragnea şi „Cartelul” pe care îl conduce încă din 2001, dar membrii şi liderii PSD care nu au fost încă definitiv corupţi şi compromişi au o mare şansă să elibereze Partidul de sub dominaţia acestui „grup infracţional organizat” înainte de o catastrofă socială şi economică ca în 2009 pe care să o decontăm cu toţii, a scris marţi, pe pagina sa de socializare, fostul premier Victor Ponta.

  1. Implicarea Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) în dosarul „TELDRUM” este esenţială şi schimbă total datele problemei – în cazul lui Pablo Escobar (modelul de viaţă al lui Liviu Dragnea) acesta a controlat ani buni conducerea politică a ţării sale dar şi justiţia prin corupţie, ameninţări şi violenţă / când în scenă a apărut o instituţie externă – DEA (Agenţia Americană Antidrog) Cartelul lui Escobar s-a prăbuşit în mod catastrofal /
  2. În ticăloşia (sau paranoia) sa Liviu Dragnea a afirmat că eu sau alţii l-am denunţat la DNA / acum se dovedeşte că la baza dosarului penal se află sesizarea OLAF cu toate documentele necesare făcută în 2016/ sigur că nu mai aştept scuze de la un şef de „grup infracţional organizat” / dar membrii şi votanţii PSD care mi-au fost alături atâţia ani şi care încă mă mai respecta pot acum să fie liniştiţi – tot ce a spus Dragnea despre mine sunt minciuni ordinare.
  3. Cât timp Dragnea se lupta doar cu fosta lui prietenă “Codruţa” Kovesi bătălia era mai simplă – sunt foarte mulţi oameni de bună credinţă care îi consideră pe amândoi la fel de dictatori, abuzivi şi nocivi pentru societate / OLAF este însă o instituţie mult deasupra bătăliilor „dâmboviţene” şi niciun om normal la cap nu poate susţine în mod serios că OLAF se implică în politică internă a vreunei ţări europene.
  4. La fel ca în cazul lui Pablo Escobar care controla şi era protejat de politicieni, poliţişti şi magistraţi, jurnalişti şi oameni din toate instituţiile naţionale şi la „TelDrum” totul era protejat – acum însă Dragnea se luptă cu o instituţie OLAF pe care nici nu o controlează, nici nu o poate şantaja sau infiltra / din acest motiv reacţia sa miorlăită şi confuză de ieri : Don Livio e mort de frică şi nu ştie ce să facă acum/ protecţia de care s-a bucurat „Cartelul de la Teldrum” timp de aproape 15 ani din partea instituţiilor Statului Român ar trebui să ridice însă mari semne de întrebare celor care susţin din convingere lupta anticorupţie, nu e aşa?
  5. Un om politic european acuzat de OLAF de fraudă este complet mort din punct de vedere politic / Liviu Dragnea va rămâne din această zi doar cu vizitele „costisitoare” făcute în Israel (pozele pe bani grei de prin restaurantele din Washington vor fi şi mai rare şi mai scumpe până vor dispărea de tot) / problema este că PSD a dispărut din politica europeană şi plăteşte preţul pentru faptele lui Dragnea.

Ca să explicăm şi întâlnirea de ieri după DNA cu Ambasadorul Klemm : a avut ca obiect această ultimă monedă de schimb a lui Dragnea – Muzeul Holocaustului din România ( o iniţiativă f bună dar confiscată temporar de Dragnea care spera ca în acest fel să „negocieze cu americanii” – o iluzie pe care o avea şi Escobar, la fel de ignorant în ce priveşte sistemul instituţional din SUA)!

  1. Ieri în faţa DNA au venit puţini pesedişti adevăraţi / dacă vă uitaţi cu atenţia erau chiar oamenii „Cartelului” în frunte cu „vicele” Paul Stănescu / dacă procuroarea i-ar fi poftit înăuntru pe cei de afară şi îi întreba câte contracte cu Teldrum au semnat în ultimii 10 ani trebuia să îi reţină pe loc.
  2. Problema este că „TelDrum” a produs bani pentru Liderii “Cartelului” şi pentru familiile lor – iar nota de plată este achitată de PSD / vedeţi că Dragnea bagă în faţa Partidul cum spunea Escobar că DEA din America vrea răul locuitorilor din Columbia nu să oprească traficul de droguri /

PSD a obţinut în Decembrie 2016 o mare victorie electorală prin sprijinul şi speranţa a milioane de români că va aplica politici sociale şi economice de dezvoltare a ţării la fel ca în 2012-2015 / a primit în schimb în 2017 crize politice, măsuri economice dezastruoase, Euro la cel mai mare nivel istoric, amânări şi minciuni în care salariile cresc şi scad în acelaşi timp.

Milioanele de euro pe care OLAF spune că Dragnea şi Teldrum le-au deturnat au ajuns la el şi acoliţii săi nu la votanţii PSD / la fel şi Lacul Belina care nu a ajuns la locuitorii judeţului Teleorman ci la Dragnea / la fel ca funcţiile din Guvern sau din Curtea de Conturi unde nu pesediştii ci oamenii „Cartelului” au fost promovaţi ca să îl apere pe Dragnea de probleme.

Cea mai mare ticăloşie a oamenilor „Cartelului de la Teldrum” este să pună semnul egal între Dragnea şi PSD / eu sunt revoltat de această minciună şi voi lupta cu toate puterile contra sa.

  1. Cei care luptă zi de zi la televizor contra „Sistemului” ştiu bine că Dragnea este veriga slabă a acestei lupte şi principala piedică în adoptarea unor legi care să oprească abuzurile şi persecuţiile politice / timp de un an Dragnea a avut toată puterea şi nu a făcut decât să îşi negocieze cu Sistemul propria lui protecţie şi propriile dosare (dacă nu intervenea OLAF şi acum el era foarte bine) / cât timp Dragnea va fi Preşedinte al Camerei Deputaţilor “Legile Justiţiei” nu vor putea fi adoptate iar adversarii au cel mai simplu şi clar argument: „Dragnea schimbă legile nu ca să îndrepte lucrurile ci ca să scape el şi Teldrum”!

„Stimaţi colegi din PSDALDE sau din opinia publică – cât timp Dragnea este şeful Camerei Deputaţilor „Sistemul” cu care voi spuneţi că vă luptaţi va rămâne la fel de puternic şi chiar întărit – poate tocmai din acest motiv trebuie să rămână Dragnea acolo? Poate cel mai bun contracandidat al PSD pentru Iohannis în 2019 este tocmai Dragnea?

Poate dezastrul economic şi bugetar pe care Dragnea îl impune Guvernului are ca scop tocmai ca PSD să fie bătut drastic în următoarele alegeri? Să vă răspundeţi în gând la aceste întrebări şi după aceasta să ne vedem cu bine la vot în Parlament.” (Corina U.).

 

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

disbioza disbioza
Diverse7 ore ago

Flora intestinală „distrusă”: ce înseamnă, de fapt, disbioza și care sunt simptomele

„Flora intestinală distrusă” este un termen popular şi din ce în ce mai frecvent în motoarele de căutare și pe...

Diverse13 ore ago

Oriflame România anunță două promovări-cheie: lideri care accelerează viitorul brandului în Europa

Oriflame România marchează un nou capitol important în evoluția sa și anunță promovarea a doi lideri care au contribuit decisiv...

Diverse18 ore ago

De ce românii au preferat mașinile rulate în 2025 – analiza Plus-Auto.ro

Anul 2025 a confirmat o realitate tot mai vizibilă pe piața auto din România: majoritatea cumpărătorilor s-au orientat către autoturisme...

ActualitateO zi ago

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere...

ActualitateO zi ago

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice...

Actualitate2 zile ago

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei...

cursuri limba romana pentru staini cursuri limba romana pentru staini
Uncategorized2 zile ago

Ai angajați din alte țări? Iată cum să îi integrezi mai bine și să îi ajuți să fie mai productivi 

  Tot mai multe companii angajează oameni din afara României. Fie că vorbim despre muncitori din Asia sau specialiști din...

The Brokers Credit The Brokers Credit
Diverse2 zile ago

Refinanțare credit chiar dacă ai avut întârzieri. Află ce opțiuni ai!

  Ți s-a întâmplat să ai o simplă întârziere la plata unui credit, iar băncile să te refuze la solicitarea...

Ambalaje de unică folosinţă Ambalaje de unică folosinţă
Diverse2 zile ago

Ce alegem în 2026? Ambalaje de unică folosinţă cu “fereastră” sau transparente?

Timp de ani de zile, marketingul din food & beverage a fost construit pe promisiune: „fresh”, „artizanal”, „handmade”, „premium”, „ca...

Sport3 zile ago

De la răsărit la apus: o zi de pescuit sportiv în Delta Dunării

O zi de pescuit sportiv în Delta Dunării începe mult înainte ca soarele să apară deasupra stufului. Aerul este răcoros,...

Social3 zile ago

Grupele de sânge: codul genetic care îți poate salva viața

Deși majoritatea oamenilor cunosc faptul că au o anumită grupă de sânge, puțini înțeleg ce înseamnă aceasta din punct de...

Diverse3 zile ago

Învață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România

Într-un peisaj în care consumatorii, investitorii și angajații cer coerență, transparență și impact real, ESG a devenit un filtru prin...

Diverse4 zile ago

Cadouri de Valentine’s Day care spun mai mult decât „te iubesc”

Ziua Îndrăgostiților nu este despre gesturi grandioase, ci despre atenția la detalii. Despre cadouri care spun „mă gândesc la tine”,...

turisti-europeni turisti-europeni
Uncategorized4 zile ago

Ce pot învăța hotelierii români din comportamentul turiștilor europeni în 2026

În 2026, comportamentul turiștilor europeni continuă să influențeze decisiv strategiile industriei hoteliere la nivel global – și oferă lecții valoroase...

Diverse4 zile ago

Remodelare corporală: procedura BodyTite vs. liposucție

Grăsimea încăpățânată, pielea lăsată după slăbire sau sarcină, conturul nedefinit al abdomenului ori al șoldurilor reprezintă sunt frustrări comune, chiar...

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online
Actualitate5 zile ago

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online

Un magazin online nu inseamna doar vanzari, marketing si logistica, ci si o evidenta financiara corecta, actualizata si adaptata specificului...

Diverse5 zile ago

RateAuto.ro: model de parc auto care mizează pe transparență, aplicare 100% online și rate auto fără avans

Într-o piață auto second hand marcată de diferențe mari de calitate între parcurile auto, RateAuto.ro – parc auto cu operațiuni...

Diverse6 zile ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată...

Top Stiri Comisarul