Actualitate
Angajat al Serviciului de Ambulanță, muscat de cainele unei paciente din Ploiesti
Un angajat al Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ) Prahova a fost mușcat, marți, de un câine ciobănesc în timpul intervenției la o solicitare a unei persoane bolnave din Ploiești, conducerea instituției anunțând că în cauză va fi făcută o plângere penală împotriva proprietarei animalului.
Potrivit purtătorului de cuvânt al SAJ Prahova, George Duță, o femeie de 65 de ani din Ploiești care suferă de diabet zaharat a solicitat intervenția ambulanței, un membru al echipajului care s-a prezentat la adresa indicată fiind mușcat de câinele ciobănesc al familiei.
Bărbatul a fost dus la Spitalul Județean de Urgență Ploiești cu traumatism cranian minor, escoriații la nivelul feței și multiple plăgi mușcate la nivelul picioarelor și al unei mâini.
Din primele cercetări a reieșit că animalul nu este vaccinat și nici nu era legat, a precizat Duță.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, Raluca Brezeanu, a declarat, pentru AGERPRES, că în cauză este vorba despre un accident de muncă și a fost deschis un dosar penal pentru nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.
Șeful SAJ Prahova, Daniel Nicolae, a menționat că împotriva proprietarei animalului va fi depusă o plângere penală.( http://ph-online.ro ).
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 6 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



