Connect with us

Actualitate

Tăriceanu, parat la CSM pentru „afirmaţii de o gravitate extremă”

Comisarul

Publicat

pe

Gravitatea atacurilor lansate de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, sporeşte zi de zi, astfel că se impune intervenţia Consiliului Superior al Magistraturii, a transmis procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să intervină după afirmaţiile preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, făcute la Parlamentul României la adresa DNA, a solicitat miercuri, în cadrul unui comunicat de presă, procurorul-şef al instituţiei, Laura Codruţa Kovesi.

„Deşi Consiliul Superior al Magistraturii, aşa cum rezultă din comunicatul de presă din 7 februarie 2017, a invitat reprezentanţii autorităţilor statului, instituţiile de presă şi societatea civilă, la o abordare echilibrată şi rezonabilă a dezbaterii publice, ca semn de asumare a poziţiei democratice şi a echilibrului între puteri, în concordanţă cu principiile separării puterilor în stat, al cooperării ferme şi loiale între instituţii, al independenţei justiţiei şi cu efectiva respectare a limitelor dreptului la libera exprimare, preşedintele Senatului continuă acelaşi tip de mesaj public şi face afirmaţii de o gravitate extremă la adresa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, parte a sistemului judiciar din România”, se arată în comunicatul citat.

Astfel, potrivit DNA, în cadrul declaraţiei amintite, Tăriceanu a făcut următoarele afirmaţii de „o gravitate extremă”:

„DNA a devenit un jalnic instrument politic. Tot ceea ce face DNA în ultima perioadă devine limpede ca lumina zilei că face justiţie selectivă şi că …Nu mai am niciun fel de îndoială. Din ce în ce mai mulţi români văd lucrul ăsta, această chestiune e foarte gravă, pentru că duce la pierderea încrederii într-o instituţie fundamentală care este justiţia. DNA face extrem de mult rău şi justiţiei şi percepţiei pe care o au românii şi face rău foarte mult şi asupra imaginii pe care noi o proiectăm în străinătate”.

„Gravitatea atacurilor domnului Călin Popescu Tăriceanu sporeşte zi de zi şi, în ciuda faptului că, prin hotărâri ale Consiliului Superior al Magistraturii, s-a statuat cu privire la alte afirmaţii grave făcute de preşedintele Senatului, aceste atacuri în mass media continuă. Afirmaţiile menţionate mai sus sunt de o gravitate extremă de natură să reprezinte un potenţial serios de prejudiciu adus unei instituţii cu statut constituţional, ale cărei atribuţii sunt de investigare a faptelor de corupţie de la nivel înalt, fiind singura autoritate învestită prin lege să cerceteze fapte de corupţie comise, între alţii, de către senatori, deputaţi, membri din România ai Parlamentului European, membri ai Guvernului, secretari de stat ori subsecretari de stat şi asimilaţii acestora, consilieri ai miniştrilor”, a transmis DNA.

Instituţia condusă de Kovesi a subliniat faptul că acesta este încă unul dintre numeroasele atacuri care se succed cu o frecvenţă îngrijorătoare, din care a exemplificat:

– „Fac apel către parlamentarii din ambele Camere să refuze a se mai pronunţa în vreun fel până la finalul legislaturii asupra cererilor venite de la D.N.A. (…) D.N.A. nu mai slujeşte de mult Justiţia”.

– „Sistemul judiciar din România nu este independent, iar DNA nu mai trebuie tolerat”.

– „După 20 de ani, justiţia din România este condusă, din păcate, securistic, controlată de oamenii din vechiul sistem sau şcoliţi de aceştia (…) Eu cred că Justiţia din România trebuie să iasă, o dată pentru totdeauna, de sub controlul unor instituţii de forţă care fac jocurile din umbră, iar justiţia să fie pusă să lucreze în interesul cetăţeanului”.

– „Sistemul judiciar nu este independent, iar unii magistraţi îşi desfăşoară abuziv activitatea, la comandă politică, cu încălcarea cadrului legal şi a libertăţilor civile”.

Sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii trimisă de DNA are în vedere următoarele:

– afirmaţiile calomnioase şi denigratoare sunt făcute de o persoană care ocupă o înaltă demnitate publică în Statul Român şi reprezintă judecăţi de valoare cu potenţial de a submina autoritatea judecătorească şi de a pune în discuţie deontologia profesională a magistraţilor,

– afirmaţiile urmăresc decredibilizarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a activităţii procurorilor anticorupţie, precum şi a sistemului judiciar în general, prin inducerea în opinia publică a ideii că activitatea procurorilor nu se desfăşoară în limitele cadrului legal,

– afirmaţiile au un impact major asupra opiniei publice, fiind de natură să aducă atingere independenţei sistemului judiciar.(Neagu Monica).

 

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

ActualitateO zi ago

Izolarea fonică oferită de ferestrele PVC – Un somn liniștit

Zgomotul constant al orașului, claxoanele, motoarele turate sau chiar agitația de zi cu zi din cartierele aglomerate pot deveni factori...

ActualitateO zi ago

Ce sunt riflajele decorative din PVC și de ce au devenit atât de populare

Designul interior a trecut în ultimii ani printr-o adevărată revoluție, în care materialele moderne au început să concureze sau chiar...

Actualitate2 zile ago

Vestiarele metalice cu uși scurte – Definiție și rolul în optimizarea spațiului

Într-o lume în care fiecare metru pătrat contează, mai ales în spațiile de lucru, soluțiile inteligente de depozitare devin tot...

Diverse6 zile ago

Principalele greseli pe care le poti face in alegerea firmei de servicii funerare

Organizarea unei ceremonii funerare este o provocare dificila pentru familiile indurerate care tocmai ce au pierdut pe cineva drag in...

DiverseO săptămână ago

Procedura FaceTite este alternativa inovativă dintre produsele și liftingul chirurgical

Cu timpul, conturul feței începe să-și piardă fermitatea, linia mandibulară devine mai puțin definită, iar pielea din zona gâtului coboară...

DiverseO săptămână ago

De Black Friday, dezvoltatorul lansează o ofertă de preț limitată, de 2.800 de euro/mp, pentru proiectul boutique Maison du Monde. În plus, unele apartamente sunt scutite de plata TVA

Cu ocazia Black Friday, dezvoltatorul proiectului boutique Maison du Monde, din nordul Capitalei, anunță lansarea unei perioade speciale de achiziție, între 21 octombrie...

UncategorizedO săptămână ago

Training de top pentru tehnicieni frigotehniști: DAAS Epta România lansează centrul din Ploiești

Investiție de peste 500.000 de euro în educație și tehnologie: mediul privat preia inițiativa formării tehnicienilor, după modelul centrelor din Germania și...

Cât costă liniștea ta - diferența dintre „mă ocup eu” și „se ocupă o firmă de amenajări” Cât costă liniștea ta - diferența dintre „mă ocup eu” și „se ocupă o firmă de amenajări”
DiverseO săptămână ago

Cât costă liniștea ta – diferența dintre „mă ocup eu” și „se ocupă o firmă de amenajări”

Dacă ești o persoană îndemânatică, este posibil să îți dorești să te ocupi tu de toate sarcinile, chiar și atunci...

Business::Customer ServiceO săptămână ago

Amenda pentru schimbarea acoperișului fără autorizație: ce trebuie să știe proprietarii de locuințe din România

În ultimii ani, tot mai mulți români aleg să își renoveze acoperișurile, fie pentru a îmbunătăți izolația termică, fie pentru...

DiverseO săptămână ago

Poligraful și vârsta – Variațiile răspunsurilor la diferite grupe de vârstă

Poligraful, cunoscut popular și sub denumirea de „detector de minciuni”, este un instrument care măsoară răspunsurile fiziologice ale organismului –...

Social2 săptămâni ago

Legătura dintre intestin și deficitul de fier: Anemia prezentă chiar și cu o dietă adecvată

Deficitul de fier este una dintre cele mai frecvente cauze de oboseală, anemie și scădere a capacității de concentrare, însă...

Diverse2 săptămâni ago

Glowcare.ro – platforma care redefinește frumusețea prin știință, echilibru și grijă autentică

Într-o perioadă în care informațiile despre îngrijire și frumusețe sunt tot mai greu de filtrat, un nou proiect editorial vine...

Diverse2 săptămâni ago

BeautyTrend.ro – noua revistă online care redefinește conceptul de frumusețe și stil de viață în România

O nouă publicație digitală își face apariția în peisajul media românesc: beautytrend.ro, o revistă online dedicată femeilor moderne, interesate de...

Politic2 săptămâni ago

Miza de un miliard de euro a gap-ului de TVA. România a obținut eliminarea din PNRR a unui jalon pentru reducerea deficitului de încasare de TVA

România a obținut eliminarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a jalonului prin care trebuia să reducă deficitul...

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate? Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?
Business::Customer Service2 săptămâni ago

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?

Întrebarea revine ca o undă scurtă într-o conversație între prieteni plecați de ani buni din țară: poți trimite un pachet...

Uncategorized2 săptămâni ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Social2 săptămâni ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse2 săptămâni ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic2 săptămâni ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Actualitate2 săptămâni ago

În urma unui caz aparent fără speranță: povestea unui avocat executare silită și a luptei pentru justiție

Pe o zi ploioasă de toamnă, într-un birou mic din centrul Bucureștiului, un avocat dedicat explora cu atenție dosarele unui...

Top Stiri Comisarul