Actualitate
Gesturi incredibile la Palatul Regal
Sâmbătă, fostului suveran al României i s-a adus un ultim omagiu, la Palatul Regal. La intrarea preşedintelui Iohannis, a soţiei sale, a Principesei Margareta şi a soţului său în sala unde era depus sicriul Regelui, oficialii prezenţi la eveniment s-au ridicat respectuos în picioare şi au rămas aşa în timp ce regelui îi era adus un ultim omagiu. Mai puţin, Călin Popescu Tăriceanu şi Liviu Dragnea care s-au aşezat rapid pe scaune, urmaţi de premierul Tudose, în timp ce restul celor prezenţi la eveniment, de la capete încoronate ale Europei, la veterani de război români, au aşteptat, respectuos în picioare, atrage atenţia, pe Facebook, sibianul Laurenţiu Theodoru.
„E trecut de miezul nopţii, aşa că vreau să vă atrag atenţia asupra unui minut din inregistrarea de mai jos din 16.12.2017, ora 10.

La momentul 0:09:17 al înregistrării, Preşedintele Ţării, Klaus Iohannis şi cu soţia sa Carmen apar pe ecran, venind spre Sala Tronului de la Palatul Regal.
La momentul 0:09:29, când intră în sală, toţi cei prezenţi se ridică în picioare.
La momentul 0:09:35, primul care se aşază pe scaun este preşedintele Senatului, CPT. După 3 secunde face acelaşi lucru şi consoarta sa.
La momentul 0:09:45, a treia persoană care se aşază pe scaun este preşedintele Camerei Deputaţilor, LD.
La momentul 0:10:00, după oarece discuţii cu vecinii săi, deja bine înfipţi cu fundul în scaune, se aşază şi premierul MT.
În tot acest timp, restul audienţei aflate la eveniment, de la capete încoronate ale monarhiilor la membri ai Caselor Regale din Europa şi din lume, de la ambasadori şi personalităţi de cultură la veterani de război aşteaptă TOŢI, fără nicio excepţie, respectuos, în picioare.
Gestul făcut de cei 3 demnitari români şi a 5-a nevastă a unuia dintre ei nu este doar o gafă impardonabilă, ci de-a dreptul o mârlănie şi un ţopism fără margini.
Sper ca televiziunile care se respectă să redea cu atenţie aceste secvenţe de un grobianism absolut„, scrie pe Facebook sibianul. (Corina U.).

-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 6 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



