Actualitate
„Nu pot să cred că sunt adevărate aceste acuzaţii de tentativă de omor”
Actorul Alexandru Arşinel, care fost supus unei operaţii de transplant de către medicul Mihai Lucan, spune că nu crede acuzaţiile de tentativă de omor ce i se aduc acestuia şi consideră că e „oribil” ce i se întâmplă unui „om care s-a luptat o viaţă întreagă să salveze oameni”, transmite Mediafax.
„Nu pot să cred că sunt adevărate aceste acuzaţii de tentativă de omor. Să acuzi un om că încearcă să-şi saboteze un coleg prin tentativă de omor este ceva oribil. Se pot întâmpla accidente, dar să le pui sub imperiul unei rele voinţe, nu se poate aşa ceva. Nu pot să cred că un om care s-a luptat o viaţă întreagă să salveze oameni poate face un astfel de gest. În ceea ce priveşte banii găsiţi la domnul doctor, nu comentez”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Alexandru Arşinel.
Actorul a fost acuzat că ar fi primit tratament preferenţial din partea medicului Mihai Lucan, în 2013, când a suferit o operaţie de transplant renal. Un scandal uriaş a fost declanşat atunci, iar urologul clujean a considerat că starea de sănătate a actorului era mai gravă decât a altora. A
Procurorii DIICOT au început urmărirea penală „in rem” pentru tentativă de omor calificat cu premeditare, după ce medicul Mihai Lucan ar fi încercat să secţioneze intenţionat artera unui pacient, pentru a-i face rău unui coleg.
În referatul cu propunerea de arestare preventivă apar informaţii potrivit cărora, în 2016, medicul ar fi luat legătura cu mai multe persoane influente din instituţii ale statului, în contextul unor verificări ale Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii efectuate la ICUR.
Una dintre persoanele contactate este fostul şef al Agenţiei Naţionale de Transplant, Victor Zota.
Mihai Lucan a fost reţinut în 21 decembrie, iar o zi mai târziu judecătorii Tribunalul Bucureşti au respins cererea de arestare preventivă şi au optat pentru cercetare sub control judiciar. (Dana B.).
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 6 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



