Connect with us

Actualitate

„Vă anunţ că o să mă retrag, dar o să rămân un partener al sportului şi al organizaţiilor de tineret”

Publicat

pe

Ministrul Tineretului şi Sportului, Marius Dunca, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că nu va face parte din viitoarea echipă guvernamentală condusă de Viorica Dăncilă.

„Vă anunţ că o să mă retrag, dar o să rămân un partener al sportului şi al organizaţiilor de tineret”, a declarat Dunca.

El se află în centrul unui scandal legat de întârzierea plăţii premiilor pentru medaliile obţinute la Campionatele Europene de canotaj. În acelaşi timp, Dunca este acuzat de faptul că încearcă să obţină susţinere în lumea sportului alocând sume mari pentru premierea unor rezultate la sporturile neolimpice.

Fosta atletă Gabriela Szabo, în vârstă de 42 de ani, ar putea prelua portofoliul Ministerului Tineretului şi Sportului în Cabinetul Dăncilă, acesta putând fi al doilea mandat al său în fruntea MTS, conform declaraţiilor unor surse politice pentru News.ro.

Contactată de News.ro, Gabriela Szabo a spus că nu ştie că s-ar afla pe lista posibililor miniştri din cabinetul Dăncilă, refuzând alte comentarii.

Vineri, de la ora 11.00, are loc şedinţa Comitetului Executiv Naţional (CExN) al PSD, în care va fi decisă componenţa noului guvern.

Marius-Alexandru Dunca a preluat, la 5 ianuarie 2017, postul de ministru al Tineretului şi Sportului de la Elisabeta Lipă. Dunca a fcăut parte mai înâtâi din Guvernul Sorin Grindeanu şi, după căderea acestuia, în executivul condus de Mihai Tudose, care a demisionat la 16 ianuarie.

Dunca s-a născut la 19 iulie 1980, la Braşov, şi a absolvit Universitatea Transilvania în 2004, fiind de profesie inginer mecanic, scrie news.ro.

Între noiembrie 2006 şi noiembrie 2007, el a fost consilier cabinet parlamentar, iar în perioada decembrie 2007 – decembrie 2008 a fost consilier cabinet europarlamentar. Din iunie 2009 până în noiembrie 2009 a fost director coordonator al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Braşov. Din mai 2012 şi până în noiembrie 2015, Dunca a lucrat la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, îndeplinind funcţiile de vicepreşedinte şi ulterior preşedinte ANPC.

Marius Alexandru Dunca a fost şeful ANPC din februarie 2014 până la 3 noiembrie 2015, când a fost demis de către fostul premier Victor Ponta după tragedia din clubul Colectiv.

După demiterea de la ANPC, Marius Dunca a fost numit secretar general al Centrului Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului (CIADO). El a mai fost director în cadrul societăţii Diamond Cleaning Braşov.

Marius Dunca este preşedintele PSD Braşov şi la 11 decembrie 2016 a fost ales senator de Braşov.(Corina U.).

 

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse6 ore ago

Oriflame România anunță două promovări-cheie: lideri care accelerează viitorul brandului în Europa

Oriflame România marchează un nou capitol important în evoluția sa și anunță promovarea a doi lideri care au contribuit decisiv...

Diverse11 ore ago

De ce românii au preferat mașinile rulate în 2025 – analiza Plus-Auto.ro

Anul 2025 a confirmat o realitate tot mai vizibilă pe piața auto din România: majoritatea cumpărătorilor s-au orientat către autoturisme...

Actualitate18 ore ago

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere...

Actualitate22 de ore ago

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice...

ActualitateO zi ago

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei...

cursuri limba romana pentru staini cursuri limba romana pentru staini
UncategorizedO zi ago

Ai angajați din alte țări? Iată cum să îi integrezi mai bine și să îi ajuți să fie mai productivi 

  Tot mai multe companii angajează oameni din afara României. Fie că vorbim despre muncitori din Asia sau specialiști din...

The Brokers Credit The Brokers Credit
Diverse2 zile ago

Refinanțare credit chiar dacă ai avut întârzieri. Află ce opțiuni ai!

  Ți s-a întâmplat să ai o simplă întârziere la plata unui credit, iar băncile să te refuze la solicitarea...

Ambalaje de unică folosinţă Ambalaje de unică folosinţă
Diverse2 zile ago

Ce alegem în 2026? Ambalaje de unică folosinţă cu “fereastră” sau transparente?

Timp de ani de zile, marketingul din food & beverage a fost construit pe promisiune: „fresh”, „artizanal”, „handmade”, „premium”, „ca...

Sport2 zile ago

De la răsărit la apus: o zi de pescuit sportiv în Delta Dunării

O zi de pescuit sportiv în Delta Dunării începe mult înainte ca soarele să apară deasupra stufului. Aerul este răcoros,...

Social2 zile ago

Grupele de sânge: codul genetic care îți poate salva viața

Deși majoritatea oamenilor cunosc faptul că au o anumită grupă de sânge, puțini înțeleg ce înseamnă aceasta din punct de...

Diverse2 zile ago

Învață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România

Într-un peisaj în care consumatorii, investitorii și angajații cer coerență, transparență și impact real, ESG a devenit un filtru prin...

Diverse3 zile ago

Cadouri de Valentine’s Day care spun mai mult decât „te iubesc”

Ziua Îndrăgostiților nu este despre gesturi grandioase, ci despre atenția la detalii. Despre cadouri care spun „mă gândesc la tine”,...

turisti-europeni turisti-europeni
Uncategorized4 zile ago

Ce pot învăța hotelierii români din comportamentul turiștilor europeni în 2026

În 2026, comportamentul turiștilor europeni continuă să influențeze decisiv strategiile industriei hoteliere la nivel global – și oferă lecții valoroase...

Diverse4 zile ago

Remodelare corporală: procedura BodyTite vs. liposucție

Grăsimea încăpățânată, pielea lăsată după slăbire sau sarcină, conturul nedefinit al abdomenului ori al șoldurilor reprezintă sunt frustrări comune, chiar...

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online
Actualitate5 zile ago

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online

Un magazin online nu inseamna doar vanzari, marketing si logistica, ci si o evidenta financiara corecta, actualizata si adaptata specificului...

Diverse5 zile ago

RateAuto.ro: model de parc auto care mizează pe transparență, aplicare 100% online și rate auto fără avans

Într-o piață auto second hand marcată de diferențe mari de calitate între parcurile auto, RateAuto.ro – parc auto cu operațiuni...

Diverse5 zile ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite...

Diverse5 zile ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată...

UncategorizedO săptămână ago

Allview lansează gama WiPlay6301, primele Smart TV-uri din portofoliu cu webOS integrat

Allview lansează seria WiPlay6301, o gamă de Smart TV-uri cu webOS integrat, rezoluție 4K UHD, tehnologie HDR și Dolby Audio,...

Top Stiri Comisarul