Actualitate
Dăncilă a reiterat sprijinul puternic al României pentru consolidarea proiectului european.
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut, marţi, o întrevedere cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, cu ocazia vizitei de lucru a oficialului român la Bruxelles.
Potrivit comunicatului de presă publicat de Guvern, în cadrul întrevederii, premierul Viorica Dăncilă a reiterat sprijinul puternic al României pentru consolidarea proiectului european şi a menţionat interesul ca Programul viitoarei Preşedinţii a Consiliului Uniunii Europene, pe care ţara noastră o va deţine în primul semestru al anului 2019, să răspundă aşteptărilor cetăţenilor europeni. Prim-ministrul a confirmat angajamentul său personal în avansarea procesului de pregătire, arătând că asigurarea condiţiilor necesare exercitării cu profesionalism şi eficienţă a mandatului României la Consiliul UE reprezintă un obiectiv prioritar al Guvernului.
De asemenea, „şeful Executivului a reconfirmat ataşamentul său şi al Guvernului faţă de valorile şi principiile europene. De asemenea, a exprimat deschiderea Guvernului român de a coopera îndeaproape cu preşedintele Consiliului European în gestionarea dosarelor de pe agendă, precum şi pentru organizarea cu succes a Summit-ului European informal de la Sibiu, privind viitorul Europei, care va avea loc la 9 mai 2019”, se arată în comunicat.
La rândul său, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a subliniat deschiderea sa de a lucra îndeaproape cu România, inclusiv în perioada Preşedinţiei României la Consiliul UE, şi a evidenţiat rolul pe care statele central şi est-europene pot să îl joace în consolidarea proiectului european.
„De asemenea, prim-ministrul Viorica Dăncilă a exprimat sprijinul României pentru derularea, de o manieră constructivă, a discuţiilor pe tema viitorului Cadru Financiar Multianual al Uniunii, în beneficiul avansării proiectului european.
Prim-ministrul Dăncilă a subliniat importanţa pe care România o acordă dezvoltării relaţiilor cu ţările din Parteneriatul Estic. În context, a reconfirmat susţinerea fermă a ţării noastre pentru parcursul european al Republicii Moldova şi a pledat pentru continuarea aranjamentului şi sprijinului UE în implementarea procesului de reforme circumscris implementării Acordului de Asociere cu UE.
Totodată, prim-ministrul a făcut referire la vizita pe care intenţionează să o efectueze săptămâna viitoare la Chişinău”, se precizează în comunicat.
Reamintim că vizita Vioricăi Dăncilă la Bruxelles are loc în contextul în care în Parlamentul European a avut loc, de curând, o dezbatere pe tema ameninţărilor la adresa statului de drept provocate de reformarea sistemului juridic românesc. Anterior acestor dezbateri, Donald Tusk i-a transmis în scris Vioricăi Dăncilă că „statul de drept şi progresele ireversibile în lupta împotriva corupţiei, conform înaltelor aşteptări ale societăţii româneşti, rămân cruciale pentru a asigura că toţi cetăţenii României pot beneficia deplin de pe urma tuturor oportunităţilor oferite de apartenenţa la Uniune” iar şefii Comisiei Europene, Juncker şi Timmermans, şi-au exprimat îngrijorarea faţă de modificările legilor Justiţiei, codurilor penale şi legilor privind conflictul de interese.
Referitor la ataşamentul faţă de valorile UE, reamintim că, întâmplător sau nu, din poza de investitură a Guvernului UE lipseşte drapelul UE, omniprezent la investitura cabinetelor precedente. (Neagu Monica).
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 7 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



