PSD continuă să se ocupe de angajații la stat, în dauna celor din privat. Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat că, începând de joi, salariile tuturor medicilor şi asistentelor vor urca pe grila din 2022, iar un medic primar va ajunge cu salariul de la 6.000 de lei la 15.000 de lei.
Conform Legii salarizării, din martie, salariul de bază al unui medic primar din unităţi clinice va creşte la 12.500 lei, de la 5.638 de lei în ianuarie, al unui medic primar de la serviciul de ambulanţă, primire urgenţe va ajunge 13.338 de lei, de la 6.010 lei, iar al unui medic primar medicină legală la 16.250 lei, de la 9.481 de lei.
Un medic rezident anul I, în unităţi clinice, va avea un salariu de bază de 5.700 lei, faţă de 2.631 de lei în martie, iar un farmacist de 4.475 de lei, faţă de 3.250 de lei.
Un asistent medical principal, cu studii superioare, va primi, începând din martie, un salariu de bază de 4.345 lei (3.450 de lei în ianuarie), în unităţi clinice, iar la serviciul de ambulanţă, primiri urgenţe va fi de 4.636 (3.456 lei în ianuarie), în timp ce un asistent debutant va avea un salariu de bază de 3.950 de lei (2.130 de lei în ianuarie), respectiv de 4.215 lei (2.090 de lei în ianuarie).
În cazul unui asistent medical principal cu studii postliceale, salariul de bază va fi de 3.900 de lei (în ianuarie 2.856 de lei) în unităţi clinice şi de 4.161 de lei (în ianuarie 2.970 de lei) la primiri urgenţe, ambulanţă.
La anatomie patologică şi medicină legală, un medic primar va avea o creştere salarială de la 9.481 de lei la 16.250 de lei, un medic specialist va primi 12.870 de lei, faţă de 7.451 de lei, un rezident an I va avea un salariu de 5.700 de lei, faţă de 4.426, cât are acum, iar un rezident an IV-V, care acum câştigă 5.699 de lei, va avea un salariu lunar brut de 7.300 de lei.
Un autopsier principal va avea, de la 1 martie, un salariu de 4.875 de lei, faţă de 4.105 de lei, în timp ce un autopsier debutant, care acum are un salariu de 2.600 de lei, va avea un salariu brut de 4.693 de lei.
La serviciile de ambulanţă, un medic primar, al cărui salariu este în prezent de 6.010 lei, va câştiga 13.338 lei, iar un rezident an IV-V, al cărui salariu este acum de 3.524 lei, va avea un salariu de 7.300 de lei.
Un biolog din unităţile clinice va avea o creştere salarială de la 3.685 de lei la 4.905 lei, iar un psiholog principal, al cărui salariu este acum de 3.478 de lei, va avea un salariu de 4.905 lei. O infirmieră va avea salariul dublu – de la 1.725 de lei, cât câştigă în prezent, la 3.550 de lei, în timp ce un brancardier sau spălătoreasă, care acum au un salariu brut de 1.700 de lei, vor avea 2.950 de lei. La medicină legală, o spălătoreasă va avea un salariu lunar brut de 3.835 de lei, faţă de 2.594 lei, cât are acum.
Un şofer de autosanitară din unităţi clinice, al cărui salariu este acum 1.738 de lei, va avea un salariu lunar brut de 3.850 de lei, iar un şofer de autosanitară la serviciile de ambulanţă va avea un salariu de 3.900 de lei, faţă de 2.200 de lei, în timp ce un ambulanţier, care acum are un salariu de 2.600 de lei, va avea un salariu de 4.130 de lei.
Salariul unui farmacist primar va fi de 5.528 de lei, iar o soră medicală principală va câştiga 3.750 de lei brut.
De asemenea, din martie, se vor majora salariile şi în învăţământ. Astfel, în învăţământul preuniversitar, pentru un profesor cu studii superioare, gradul I, gradaţia 5, salariul de bază va ajunge până la 5.922 de lei, de la 4.935 de lei în ianuarie, iar pentru un debutant până la 3.680 de lei (3.581 de lei în ianuarie). Un învăţător/educator cu gradul I va ajunge la un salariu de bază de până la 4.736 de lei (peste 40 de ani vechime), de la 3.946 de lei în ianuarie, iar un debutant la 3.197 de lei (de la 2.664 de lei în ianuarie).
În domeniul universitar, un profesor universitar poate ajunge până la un salariu de bază de 11.103 lei (peste 40 de ani vechime), de la 9.252 de lei în ianuarie, iar un conferenţiar la 7.611 lei, de la 6.342 de lei. Salariul de bază al unui asistent va creşte până la 4.673 de lei.
Un rector gradul I va avea un salariu de bază de 12.604 lei, iar unul gradul II de 14.259 lei, în timp ce salariul unui decan va creşte la 10.199 lei pentru gradul I şi 11.892 de lei pentru gradul II.