Instrumentul de tortură, spionaj și șantaj

Mecanismul de Cooperare și Verificare instituit de Comisia Europeană și aplicat doar în România și Bulgaria se dovedește a fi cu totul și cu totul altceva. Curg informațiile, în fiecare zi, despre dimensiunea reală a acestui instrument creat la propunerea Monicăi Macovei, atunci când era ministru al Justiției și acceptat în totalitate de marele patriot Traian Băsescu.

Dar și de toți miniștrii Justiției pe care i-am avut ulterior. Ca să nu mai vorbesc de premierii României, care nu aveau cum să nu știe despre ce este vorba. Una peste alta, Justiția a fost nu numai supravegheată ci și controlată, inclusiv în ceea ce privește derularea anchetelor și proceselor politice. Uluitor este că MCV s-a exercitat aproape exclusiv asupra acestei părți a cazuisticii penale și s-a dovedit total neinteresat de restul contextului în care funcționează Justiția în România. Concret, de două ori pe an, ministrului Justiției din România, indiferent cine a fost el, i se solicita, sub forma unei depeșe a Comisiei Europene, să pună la dispoziția acestui organism arhiva penală a cazurilor aflate în derulare fie la marile parchete, fie în Justiție și care vizau de regulă oameni politici, importanți oameni de afaceri și reprezentanți ai presei. Practic, era solicitată o întreagă arhivă. Autoritățile de la București trebuiau să facă pentru fiecare caz în parte copii din dosare, care erau livrate la Bruxelles.

În urma acestor operații, inevitabil, așa cum voi demonstra, procurorii și judecătorii erau influențați din afara țării și impulsionați să rezolve cazurile cât mai repede și cu cât mai multă duritate. Rezultatul doar în urma unei asemenea liste negre cuprinsă în solicitarea Comisiei Europene și cuprinzând nouă ținte și 44 de victime colaterale, a însemnat 241 de ani și patru luni de pușcărie, așa cum a constatat marți un cotidian central. Cazuistica penală acoperă doar sub 1% din totalul dosarelor aflate pe masa judecătorilor din România. Peste 99% sunt cauze civile. Dintre cauzele penale, DNA are de rezolvat un procent foarte mic. Fac aceste precizări pentru a remarca un fapt extrem de șocant. Întrucât de două ori pe an solicitările Comisiei Europene s-au referit exclusiv la această ultimă categorie, rezultă că, implicit, Mecanismul de Cooperare și de Verificare nu vizează întregul. Respectiv modul în care lucrează Justiția în ansamblul ei și măsura în care se adaptează standardelor europene. MCV se dovedește astfel a fi doar un pretext.

Mai mult, din conținutul depeșelor trimise de Comisia European, prin care de două ori pe an se fac diverse solicitări, rezultă că această instituție nu este câtuși de puțin interesată nici măcar în ceea ce privește cazuistica penală de a observa și diagnostica fenomenele care au loc în sistem. Cât privește combaterea corupției, nici măcar aici nu sunt solicitate informații de natură a-i permite Comsiei Europene prin intermediul MCV să observe cum se modifică raportul dintre marea și mica corupție, dacă marea corupție s-a diminuat sau s-a amplificat, care sunt motivele, care împiedică o mai mare eficiență a anchetelor penale, în sensul diminuării numărului de achitări pentru dosare incomplete, rău administrate sau fără probe și așa mai departe. Populația României, atunci când este nemulțumită de Justiție, când are din ce în ce mai puțină încredere în această instituție, care reprezintă și una dintre cele trei puteri în stat, se raportează mai puțin sau aproape deloc la ceea ce se pare că preocupă Comisia, dacă analizăm solicitările ei și într-o mult mai mare măsură la cauzele de drept civil, de dreptul familiei, de drept succesoral, de drept comercial sau de drept administrativ, care se rezolvă în general extrem de greu și nu întotdeauna echitabil.

Spuneam că, din această perspectivă, MCV se dovedește a fi doar un pretext. Un pretext pentru ce? Dacă analizăm cele două adrese care au fost date până în prezent publicității – de adevărat, doar două din zecile de adrese existente – vom observa ceea ce semnalează printre rânduri și Adrian Severin într-un ziar central și anume că monitorizarea României este de fapt un instrument prin care este vizată pur și simplu eliminarea unei părți a clasei politice, a unei părți importante a clasei de afaceri și a unei părți semnificative din conducerea trusturilor de media. Este vorba, prin urmare, eminamente de o operațiune cu caracter politic. Ce ar putea viza ea? O mai mare subordonare a României prin inducerea în mentalul clasei politice a ideii că totul trebuie dirijat de UE prin intermediul nucleului dur al organizației, interesul național și suveranitatea urmând să se reducă din ce în ce mai dramatic. Într-un cuvânt, vorbim despre un statut de colonie modernă.

În al doilea rând, observăm cum o altă țintă predilectă MCV este reprezentată de oamenii de afaceri semnificativi ai acestei țări. Cei care, la un moment dat, și-au extins activitățile asupra unor părți semnificative din economie, din comerț și din piața media. Ei bine, și aceștia trebuiau eliminați, pentru ca în locul lor să vină alții. Reprezentând capitalul european. Și nu cred că sunt deloc paranoic atunci când îmi pun întrebarea dacă nu care cumva copierea și tansmiterea arhivelor reprezentând aceste mari dosare precum și a dosarelor oamenilor politici nu reprezintă într-o formă foarte bine disimulată și parte a unei ample operațiuni de spionaj. Pentru că cine știe în amănunt, ca să dau doar un simplu exemplu, cum era organizată afacerea lui Nicolae în industria autohtonă de îngrășăminte, poate veni pe piața noastră și poate acționa cu succes și poate monopoliza acest domeniu și le poate vinde fermierilor români îngrășăminte produse în Austria, cu același gaz românesc pe care îl utiliza și Nicoale înainte să fie forțat să închidă prăvălia.

Acest Mecanism, care numai de cooperare nu este, trebuie să înceteze instantaneu. Cel puțin în forma în care el s-a desfășurat până în prezent. Iar miniștrii Justiției, toți miniștrii Justiței, care au răspuns solicitărilor de acest fel ale Comisiei Europene, trebuie să știe că au încălcat atât prevederile Constituției cât și independența Justiției. Pentru că atât procurorii cât și judecătorii, cărora de două ori pe an li se cereau date din aceste mari dosare, au fost constrânși nu numai să meargă pe repede înainte, ci și să dea sentințe probabil mai dure decât ar fi dat în mod normal.

Sorin Rosca Stanescu