Connect with us

Exclusiv

Revoluționarii loviturii de stat – Ziarul Incisiv de Prahova

Comisarul

Publicat

pe

Alăturarea cuvintelor de mai sus este un non-sens. Dacă în decembrie 1989 a fost o lovitură de stat, atunci nu pot exista revoluționari. Ci doar învingători și victime. Dacă, dimpotrivă, a existat o revoluție, atunci emanații ei nu pot fi anchetați, judecați și condamnați pentru genocid. Numai că în România, iată, totul este posibil. Avem o anchetă și vom avea un proces. Pe această temă. Cum procedăm?

Din 1989 și până azi, în mod consecvent, am susținut teza conform căreia în România a avut loc o lovitură de stat, care l-a răsturnat pe Ceaușescu și echipa sa de conducere, aducând la putere o altă garnitură de conducători. Această lovitură de stat s-a derulat până au avut loc primele alegeri și, în primele zile de după fuga cuplului Ceaușescu, a costat viețile a peste 1000 de români.

O bună parte dintre cei care au venit atunci la putere, în frunte chiar cu Ion Iliescu, erau vechi comuniști, mulți dintre ei formați sau chiar recrutați la Moscova. Din această perspectivă, echipa cea mai dură era alcătuită din Ion Iliescu, Alexandru Bârlădeanu, Dan Marțian, Nicolae Militaru, Vasile Ionel și alții. Alți lideri instalați la putere după căderea cuplului Ceaușescu făcuseră anterior, la propriu, naveta între Moscova și Washington, cum erau de exemplu Silviu Brucan sau Petre Roman, al cărui tată avusese stagii îndelungate în URSS și, apoi, o vreme, deținuse funcții de conducere în regimul lui Dej, în timp ce Petre Roman fusese școlit în Franța, dobândind astfel o cultură și o dimensiune occidentală.

Revolta populară declașată mai întâi la Timișoara și apoi la București și alimentată de mai multe servicii secrete din lume, poate că s-ar fi transformat într-o revoluție, dacă echipa care, în final, a preluat puterea, nu ar fi intervenit cu brualitate și în mod abil pentru a ține lucrurile sub control și a-și consolida propriile poziții.

Dovada teoretică că așa stau lucrurile și nu altfel constă în faptul că „emanații” au ascuns opiniei publice faptul că soții Ceaușescu fuseseră capturați la doar două ore după ce părăsiseră Comitetul Central. Nu există vreo altă explicație logică că, din 22 decembrie până în ziua de Crăciun, populația a fost menținută într-o stare de teroare, ascuzându-li-se oamenilor adevărul, decât această strategie nefericită de preluare în forță a controlului. „Teroriștii” s-au născut din această stare de enormă presiune psihologică, transformată în teroare. Teroarea a creat teroriștii, iar nu teroriștii au creat teroarea.

Nu am fost prea mulți cei care am susținut în toți acești ani faptul că, în România, nu a avut loc o revoluție, ci o lovitură de stat. Contraargumentul invocat de cei care ne-au vorbit despre revoluție este faptul că, într-adevăr, treptat, societatea românească s-a democratizat în mod relativ, România ajungând chiar în situația de a se califica pentru aderarea la NATO și la Uniune Europeană. Ion Iliescu chiar a argumentat în acest sens, explicându-ne că a avut loc o revoluție care s-a desfășurat nu instantaneu, ci în timp.

Și iată că acum, la o distanță de peste un sfert de secol, procurorii investigând ani de zile evenimentele de atunci, au ajuns la concluzia, sub aspect istoric, că în decembrie 1989 a avut loc nu o revoluție, ci o lovitură de stat. Și că principalii „emanați” ar fi vinovați pentru crime împotriva umanității, deciziile lor fiind fatale pentru cel puțin 1000 de persoane. Le reamintesc celor care au uitat, că în 2005-2006 am făcut obiectul unei anchete penale și a unui proces penal nu numai pentru că am susținut o dezvăluire conform căreia, în timpul studenției sale la Moscova, Ion Iliescu fusese recrutat de KGB, ci și fiindcă am descoperit și publicat un document de mare însemnătate. Conform acestuia, Ion Iliescu îi dăduse dispoziție unui maior de Securitate pe nume Ciocodei să le împartă arme cetățenilor dintr-un depozit aflat lângă televiziunea publică, pentru ca aceștia să apere acest obiectiv de teroriști, care până la acea oră nu se manifestaseră în niciun fel.

Arestat de procurori, chiar în acele zile din decembrie, cu memoria proaspătă, Ciocodei întocmise un raport pe care îl semnase și în care relatase cele întâmplate. Eu pusesem mâna pe o copie a acestei depoziții, făcută de Ciocodei în fața procurorilor. În cursul procesului însă, care a avut loc câțiva ani mai târziu, Ciocodei și-a contestat propriul raport, nu în sensul că ar fi fals, ci în sensul că atunci, în decembrie 1989, era tulburat și a scris lucruri greșite. Ion Iliescu era președintele României, astfel încât am fost condamnat în primă instanță la un an de închisoare cu suspendare, câștigând procesul abia la apel, apel desfășurat după ce Emil Constantinescu devenise președinte al României.

Am deschis paranteza de mai sus pentru a explica un fapt uluitor. Și anume că dacă în cele din urmă Justiția le va da dreptate procurorilor, fie și numai în parte, este limpede că, implict, istoria va fi refăcută pe cale judecătorească. Stabilindu-se că, de fapt, a avut loc o lovitură de stat. Iar unii dintre cei care s-au plasat în fruntea revoluției nu numai că nu au fost în realitate revoluționari, pentru că nu a existat o revoluție, dar, mai mult decât atât, se fac vinovați de crime împotriva umanității.

Evident, până când lucrurile acestea vor fi dovedite și în ciuda poziției mele vizavi de evenimentele de atunci, toate aceste personaje în frunte cu Ion Iiescu beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Ce se va întâmpla însă dacă se va stabili că a avut loc o lovitură de stat combinată cu un genocid? Ce ne vom face atunci cu miile de persoane din toată țara rănite de gloanțe după arestarea cuplului Ceaușescu și ce ne vom face cu familiile celor peste 1000 de decedați? Cei mai mulți dintre aceștia au certificate de revoluționari și, în aceast calitate, au primit și primesc din partea statului român înlesniri și ajutoare de tot felul. Ce vor deveni toate aceste persoane dacă nu vor mai fi revoluționari? Se vor transforma în simple victime ale unei lovituri de stat?

Este în stadiul finalizării o anchetă penală și va urma un proces, care ar putea pune istoria recentă în cu totul și cu totul alți termeni decât cei oficiali și care ar putea schimba toate manulalele de specialitate. Procesul se poate încheia în această generație cu o singură condiție însă: dacă va fi desemnată o instanță dedicată acestei cauze și determinată să judece zi de zi, până când va putea fi dată o sentință. Altfel, în ritmul obișnuit în care lucrează Justiția română, procesul va dura o mie de ani. Iar peste o mie de ani nimeni nu va mai fi prea interesat, dacă în Româia a avut sau nu a avut loc o lovitură de stat.

Sorin Rosca Stanescu

 

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Social5 ore ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse7 ore ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

PoliticO zi ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse3 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

Actualitate4 zile ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
Diverse4 zile ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

Diverse4 zile ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

Uncategorized5 zile ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

Uncategorized5 zile ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

Uncategorized5 zile ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

Diverse5 zile ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

Uncategorized5 zile ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

Diverse5 zile ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri locale6 zile ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

Uncategorized7 zile ago

Thrillerul MVM în România. Este compania maghiară care vrea să cumpere E.ON Furnizare un „Cal Troian al Rusiei”? Mituri politizate vs. realitate

Tranzacția prin care compania energetică maghiară MVM încearcă să achiziționeze E.ON Furnizare România a fost blocată. Mai mult, cazul „MVM...

Uncategorized7 zile ago

Eficiență, siguranță și profesionalism în fiecare kilometru

Într-o lume în care mobilitatea bunurilor a devenit esențială pentru economie și pentru viața de zi cu zi, firmele de...

DiverseO săptămână ago

Transformă-ți Casa cu Serviciile de Curățenie la Domiciliu Oradea

✨ www.Clean-Spot.Ro Soluția Ta pentru Curățenie Profesională în Oradea Curățenie la Domiciliu Oradea – Răsfață-ți Casa cu Adevăratul Confort! Te-ai...

ActualitateO săptămână ago

Estimarea Costurilor Ascunse De Ce Aveți Nevoie de un Calculator Preț Acoperiș Înainte de a Contacta Montatorii

Procesul de achiziție pentru un acoperiș începe de multe ori cu un telefon către un montator, dar ar trebui să...

UncategorizedO săptămână ago

Tendințele anului 2026 în floristică: buchete de lalele în tonuri pastelate și mixuri naturale

 În fiecare primăvară, florile reușesc să ne surprindă prin frumusețea lor efemeră și prin modul în care inspiră eleganță, prospețime...

Actualitate2 săptămâni ago

Rolul medierii în soluționarea conflictelor de muncă

Conflictele la locul de muncă pot apărea frecvent, fie că este vorba despre neînțelegeri între angajați, probleme cu angajatorul prin...

Top Stiri Comisarul