În orice stat din Lume, Poliția Judiciară este considerată „crema” poliției acelui stat… mai puțin România. Am putea spune chiar că Poliția Judiciară este esența Legii penale, nucleul acțiunii penale întrucât această instituție (să-i zicem astfel) investighează cauzele cap-coadă iar polițiștii care dețin calitatea de „polițist al Poliției Judiciare”, de regulă, au cunoștințe temeinice de drept (european, civil, penal). Bineânțeles că, la rândul ei, Poliția Judiciară ar avea cu mult diminuate rezultatele/reușitele dacă nu ar fi sprijinită de polițiști specializați: criminaliști, reținere și arest preventiv, evidențe operative și cazier judiciar, patrulare, rutier, analiza informațiilor, pază și protecție, intervenție rapidă ș.a.m.d. (excludem falșii polițiști din structurile suport: juridic, resurse umane, financiar-contabil, administrativ logistic, IT, audit public, control intern ș.a.m.d.).
Pentru a se asigura că „totul e sub control”, „aleșii neamului” au emis în anul 2004 legea poliției judiciare înregistrată sub nr.-ul 364 unde, Poliția Judiciară are 2 subordonări: față de Parchet (pe linie de soluționare a cauzelor penale) și M.A.I. pe linie „administrativă”.
Bineânțeles că Legea nr.364/2004 este o lege foarte proastă, o normă care: „dacă faci, de ce faci” și „dacă nu faci, de ce nu faci” respectiv „faci cum vreau eu, șeful tău” întrucât, deși se statuează că pentru soluționarea dosarelor penale polițiștii care dețin calitatea de Poliție Judiciară se subordonează strict procurorului de caz respectiv unității de parchet teritoriale (art. 8 alin.(1) și art.9), aceeași Lege ne spune că: „lucrători specializaţi din Ministerul Afacerilor Interne anume desemnaţi de ministrul afacerilor interne” respectiv „Şefii ierarhici pot da poliţiştilor care fac parte din poliţia judiciară dispoziţii şi îndrumări în efectuarea activităţilor de constatare a infracţiunilor şi de strângere a datelor în vederea identificării autorilor infracţiunilor şi începerii urmăririi penale”… Păi, cum vine asta? Ministrul de interne îi alege pe viitorii judiciariști „după chipul și asemănarea sa”? Dacă procurorul este cel care gestionează un dosar penal, polițistul din Poliția Judiciară” fiind „mâinile și picioarele” iar criminalistul „ochii și urechile” în cauza penală, de ce procurorului i se impune de către ministrul M.A.I. „echipa”?
Dar, să începem cu începutul:
Potrivit Legii nr.364/2004, poliția judiciară se compune din „ofițeri” și „agenți” care fac aceeași muncă: investighează fapte penale și propun soluții în dosare, urmând ca procurorii să decidă cu privire la „soarta cauzei” prin ordonanță motivată. În M.A.I. și Poliție există, încă, cutuma că „promovarea în poliție se face la Poliția Judiciară” (locul unde cad fișetele pe tine încărcate cu dosare, planuri de măsuri, informații). Așadar, potrivit cutumei, doar polițiștii din alte structuri ale M.A.I., pregătiți profesional, inteligenți pot accede în Poliția Judiciară. Partea „frumoasă” a acestei promovări este că polițistul din poliția judiciară ajunge să aibe venitul lunar mai mic decât al colegului dintr-o altă structură a Poliției (precum: reținere și arest preventiv, patrulare, structuri suport etc.) deși, din lipsa de personal, acesta însumează cele mai multe ore suplimentare.
De ce „ofițeri” și „agenți”? Fiindcă, odată cu falsa demilitarizare a Poliției Române survenite în anul 2002 prin adoptarea Legii nr.360 (în al cărui cuprins s-au preluat, adaptat, texte din Legea cadrelor militare nr.80/1995 pentru a se menține „milițienismul” respectiv ierarhia gradelor și a funcțiilor militare dar, cu altă denumire), șefii trebuiau să aibe și ei „slugile lor”… iar aceste „slugi” trebuie să aibe o denumire „europeană” și, bineânțeles: să muncească mai mult și pe o leafă cât mai mică… mai ales că, șefii sunt și ei „ofițeri” și nu pot „lovi” într-unul „de-al lor” (exceptând acei ofițeri integrii pentru care Legea e mai presus de interesele personale ale șefilor/apropiaților). Iar denumirea europeană atribuită „slugii din M.A.I.” este agent de poliție. Această vădită discriminare între polițiștii Poliției Judiciare este preluată și în Legea privind statutul magistratului nr.303/2004 unde, același legiuitor a stabilit la art. 33 alin.(1) și art.86 că doar ofițerii de poliție judiciară absolvenți de drept pot beneficia de înscrierea la un concurs în magistratură… agenții cu studii superioare absolvite în specialitatea drept/științe juridice fiind „eliminați” … În schimb, falșii polițiști din structurile juridice ale M.A.I. (incompatibilitate, lipsa: avizului Ministerului Justiției conform OMJ nr.606C/2010 respectiv a avizului organizației profesionale a consilierilor juridici, UCCJR – Cauza CEDO Colegiul Consilierilor Juridici Argeș contra România) respectiv cei de la control intern se pot înscrie la un concurs pentru ocuparea unui post vacant în magistratură unde, odată fiind admis, își vor continua „munca juridică” de terfelire a drepturilor și libertăților fundamentale, a Constituției și a Legii, protejarea abuzurilor și ilegalităților…
Așadar, polițiștii din Poliția Judiciară muncesc cot-la-cot (indiferent că sunt ofițeri sau agenti), după aceeași Lege și procedură penală fiind discriminați în muncă, recunoașterea drepturilor și a studiilor dar, mai ales, fiind discreditați tocmai pentru că sunt aleși dintre cei mai buni să facă parte din elita poliției. Și, ca să fie siguri „iluminații” din structurile suport ale M.A.I. și șefii: nu toți agenții din poliția judiciară care au absolvit studii juridice de lungă durată beneficiază de recunoașterea studiilor (conform legilor unitare privind salarizarea personalului bugetar) prin acordarea sporului de 25% pentru studii superioare sau (așa cum era legal, potrivit Legii nr.284/2010 și, ulterior Legii nr.153/2017) ci… beneficiază doar cei la care „s-a nimerit”. Este de prisos să menționăm că agenții „polițiști” din structurile suport beneficiază, în marea lor majoritate, de sporul de 25% pentru studii superioare (nu contează în care domeniu), doar, „statul în birou” e „muncă calificată de poliție”…hmmm!
În schimb, statul Român se folosește, cu titlu gratuit, abuziv, de cunoștințele dobândite de agentul din Poliția Judiciară, studii recunoscute de Ministerul Educației prin eliberarea diplomei de absolvire și pe care polițstul judiciarist le utilizează în soluționarea dosarelor ce i-au fost repartizate. Oare cum protejează, motivează, statul român polițiștii din Poliția Judiciară, prin lege, de: nediscriminare, tratament juridic diferențiat între persoane din aceeași categorie profesională? Deloc, zicem noi! Din contră: statul român prin Lege, încalcă art. 14 CEDO (interzicerea dsicriminării de orice fel) și art.15, 41 alin.(1) Constituție .
Așadar, polițiștii din Poliția Judiciară fac aceeași muncă însă, sunt „departajați” discriminatoriu, batjocoritor, în „ofițeri” și „agenți” chiar de către „colegii” din structurile suport și ministrul Afacerilor Interne (prin ordine și instrucțiuni) … Doar, în „România europeană”, elitele oricărei instituții trebuiesc: batjocorite, umilite, nicidecum ajutate să își facă activitățile în cele mai bune condiții, protejate de Lege și, bineânțeles, promovate (din păcate).
Concret: muncă multă, bani puțini (venituri salariale mai mici chiar și față de veniturile „colegilor” din structurile suport – falșii polițiști) și îngrădirea dreptului agentului din Poliția judiciară de a accede în magistratură prin participarea la concursurile organizate de CSM.
Și, ca exemplu că M.A.I.-ul și legiuitorul au creat un cadru legal discriminatoriu, ostil pentru polițiști, Legea prvind organizaea și funcționarea Poliției Române nr.218/2002 respectiv OUG nr.104/2001 expun atribuțiile ce sunt îndeplinite de polițiști, fără a-i diferenția (conform atribuțiilor), în: „agenți”, „ofițeri” „șefi”… la grămadă. Păi, dacă polițistul trebuie să facă „aia”, de ce pentru a „face aia” îl numești în funcții distincte dar cu aceleași atribuții? Unde este logica? Nicăieri! Iar asta se observă cel mai bine când elevii din instituțiile de învățământ sosesc în stagiul de practică respectiv absolvă cursurile și sunt numiți în funcții de „polițist debutant” (agent respectiv ofițer) la structurile operative: debutantul este tutelat, de regulă, de cel mai cu experiență polițist din structura în care a fost repartizat (indifferent că e agent/ofițer). Iar polițistul-tutore îndeplinește aceste atribuții ilegal, spunem noi: fiindcă nu este remunerate pentru activitățile din programul de tutelă (mai multă răspundere pe aceeași leafă)… iar asta se întâmplă fiindcă așa au vrut „colegii” din structurile suport și ex-ministrul Tobă (emitentul OMAI nr.140/2016)
Așadar, munca de poliție este una și aceeași nicidecum „diferențiată” pe criterii militare, așa cum se întâmpla încă de dinainte de decembrie 1989.
Acum, că am evidențiat faptul că legiuitorul a instituit un tratament discriminatoriu între polițiștii din poliția judiciară, un tratament juridic diferențiat fără logică și raționament în CEDO și Constituție (menținerea aceluiași „tratament comunist” de dinainte de decembrie 1989) dar și eliminarea unor posibili candidați „ce pot deranja sistemul”, de la concursurile organizate în magistratură, să vedem și rolul acestor texte de Lege:
În primul rând, un angajat căruia nu îi este recunoscută/apreciată munca (oricât de pasionat ar fi acesta de ceea ce face la locul de muncă) printr-o salarizare corectă, premiere corectă, recuperarea/plata timpului suplimentar și/sau concediilor, devine un angajat nemotiva. Pentru a-și evidenția frustrarea/nemulțumirea angajatul model începe să nu mai fie „productiv”. În cazul polițiștilor din poliția judiciară (dar și celelalte structuri din Poliția Română incidente art. 26 din Legea nr.218/2002 respectiv Poliției de Frontieră Române – cap.IV din OUG nr.104/2001) trebuie remarcat și faptul că această structură este tot mai „goală” de personal tocmai din cauza: salarizării proaste și discriminatorii, nerecunoașterii muncii suplimentare și a studiilor de către M.A.I., dotării precare, condițiilor de muncă improprii (igrasie, mucegai, mobilier vechi, cârpit și rupt, tehnică de calcul uzată ș.a.m.d.) dar, culmea, chiar și a disprețului manifestat de unitățile de Parchet față de lipsurile acute din poliția judiciară (procurorii sunt obligați de ordinal comun nr.56/2014, nepublicat, să se implice active în dotarea polițiștilor din Poliția Judiciară tocmai pentru ca dosarele să nu fie tergiversate/întârziate datorită lipsurilor financiare, materiale, logistice).
Acești angajați ai statului „modern și European” Român sunt demotivați și „cârpiți” atât de „colegii” din structurile suport cât și de unitățile de Parchet (din păcate) tocmai pentru ca munca investigativă să fie de o calitate cât mai slabă… Iar, pentru a fi siguri că actul de justiție se face prost, „aleșii neamului” au introdus în Legea nr. 364/2004 și alin.(2) la articolul 8 că șefii polițiștilor din Poliția judiciară să poată da dispoziții în cauzele penale… iar în Legea nr.360/2002 (tot pentru a fi siguri că „șeful are întotdeauna dreptate”), polițistul din Poliția Judiciară va fi cercetat exclusiv de „colegii” din structurile suport și sancționat de șefii ierarhici.
Pe scurt: șefii din M.A.I. și Poliție sunt numiți (în aceste funcții de conducere – care sutn doar administrative nicidecum „de specialitate”), de regulă, în baza apartenenței lor „mascate” la un partid politic respectiv „moștenesc” scaunul prin bine-cunoscutele concursuri „P.C.R.” (pile-cunoștințe-relații) și, foarte rar, în baza unui concurs în care profesionistul este admis exclusiv pentru că este bine pregătit profesional.
Fiindcă „pilele-cunoștințele-relațiile” costă și, mai ales, trebuiesc întreținute prin „favoruri” șefii trebuuie să aibe acces la toate documentele subordonaților (dacă este nevoie, și să îi intre subordonatului în casă, peste familie).
Dar, ca să ai acces la un dosar penal „mai pe neveu” îți trebuie aviz de poliție judiciară ce se eliberează exclusiv de PLÎCCJ, „la propunerea ministrului M.A.I.”… iar șefii din M.A.I. îl au. Și, ca să „dai dispoziții în cauzele penale aflate pe rolul Parchetelor”, ca șef, trebuie să ai acces la dosarul penal… acces pe care șefii ș.a. „dezinteresați” l-au dobândit prin Ordinul Comun dintre M.A.I. și PLÎCCJ nr.56/2014, nesecret, nepublicat, inexistent juridic: Polițistul din poliția judiciară trimite prin secretariatul secției/structurii de poliție cauza (plângerea) unității de Parchet (cu nr. înregistrare „divers”) → Parchetul îi atribuie număr unic de dosar penal și remite astfel dosarul secției/structurii de poliție pentru continuarea cercetărilor → șeful secției/structurii de poliție „rezoluționează” dosarul către structura de investigații criminale/nominalizează un polițist avizat de PLÎCCJ să soluționeze cauza. Poate vă mai aduceți aminte de fișa postului șefului oficiului juridic din IGPR, Stoica Ionuț (fila 3, lit.C pct.-ul 3) unde, fostul șef IGPR, Despescu Bogdan, cu de la sine putere, l-a însărcinat pe acest Stoica să se deplaseze și la sediul instanțelor pentru „a le îndruma și controla”…
De menționat că, la dosarul cauzei (până la finalizarea cercetărilor de către polițistul din Poliția Judiciară și trimiterea cauzei procurorului de caz referatul cu propunerea de soluționare pentru a dispune: încadrarea faptei și sancțiunea conform Legii Penale, clasare, neînceperea urmăririi penale, trimiterea dosarului către instanța de judecată) se „strâng” probe care se înregistrează cu număr „divers” la secția/structura de poliție. Toate aceste probe trec „prin filtrul șefului” care îi spune polițistului, fără menajamente, ce să facă/nu facă cu ele (o intruziune nejustificată a șefului între procuror și polițistul de caz). Dacă polițistul are alte opinii (dat fiind și schimbul permanent de informații dintre polițist și procuror) decât cele ale șefului, „apar din neant controlorii interni” (falșii judiciariști, apărătorii ilegalităților șefilor din M.A.I., mușamalizatorii și apărărtorii abuzurilor și ilegalităților șefilor) care „iau dosarul cauzei la puricat”… chipurile, „să vadă numerele de înregistrare ale M.A.I. ce au fost îndreptate către dosarul «buclucaș»”. Bineânțeles că se găsesc nereguli grave în dosar (precum: virgule după punct, declarantul nu cunoaște scrierea și procesul-verbal întocmit de polițistul de caz cu privire la susținerile orale ale declarantului are marginea îndoită la 2” nicidecum la 2,5”, probele nu sunt administrate corect fiindcă „așa zic ei” ș.a.m.d.) și polițistul de caz trebuie neapărat cercetat disciplinar și sancționat administrativ.
Iar, la finalul cercetărilor, dosarul cauzei trebuie „musai” să plece cu adresă de înaintare semnată de șeful polițist… Adică, un dosar „buclucaș” trebuie făcut cunoscut „celor interesați” tocmai pentru a se preveni „evenimente nedorite”.
Cam așa se scurg informațiile din dosarele penale: prin imixtiunea unor necompetenți (șefi, controlori interni) între polițistul de caz și procurorul de caz.
Așadar, când „șeful are un interes” într-o cauză penală, acesta are toate pârghiile „legale” să imixtioneze între polițistul din Poliția Judiciară și procuror, exclusiv prin hărțuirea polițistului cu cercetări disciplinare abuzive, amenințări cu sancțiuni (inclusiv mutarea, destituirea)…
În concluzie, nu putem spune decât că însuși legiuitorul român a creat un cadru legislativ defavorabil („cătușe legislative”) polițiștilor din Poliția Judiciară tocmai pentru ca polițiștii judiciariști incomozi să fie cât mai ușor de îndepărtat/eliminat/îndrumat după interese personale ale persoanelor cercetate nicidecum după Lege, iar actul de justiție să devină o utopie…(Alexandru Firicel – șef Departament Investigații Ziarul Incisiv de Prahova).
Fisa_postului_Stoica
Uncategorizedacum 3 săptămâni
Diverseacum 2 săptămâni
Politicacum 2 săptămâni
Diverseacum 2 săptămâni
Actualitateacum 2 săptămâni
Actualitateacum 2 săptămâni
Actualitateacum 2 săptămâni