Actualitate
Inca nu stapaneste pozitia de pres la picioarele stapanului/ Opoziția trece, sticlele rămân
Lui Orban i-a bagat cineva in cap ca este liberal. Nu pot sa-mi dau seama de unde i se trage si nici cine l-a luat la misto in halul asta. N-o fi el academic termenul „misto”, dar lumea il intelege fara probleme. De asemenea, nu pot sa imi dau seama cand a capatat simptomele astea. Cand a dat mana cu Radu Campeanu si i s-a parut ca se pupa pe obraji cu Revolutia Franceza sau cand regretatul regizor Misu Mora i-a spus ca liberalismul o fi el ca o licoare, dar nu trebuie baut? De la cantatul pe strune cert nu i se trage, caci balade cu „Liberal la oi m-as duce” sau „Am iubit un liberal” nu exista.

Opoziția trece, sticlele rămân
A, si sa nu uit! Cine i-a spus ca ar fi prim-ministrul opozitiei l-a luat si mai rau peste picior. In primul rand ca nici el nu stie ce e aia opozitie si, chiar daca ar sti, pe Iohannis nu-l intereseaza formula cu Orban premier.
Opozitie, nu gluma
Are ilustrul Ludovic legatura cu liberalismul adevarat? Nu intotdeauna, ci numai daca prinde legatura de la si 23 de minute din Jegalia Gara cu Intercity ala care-l plimba prin libertate si egalitate in drepturi sau prin drepturile omului. Si, cum el merge numai cu masina, nu prinde nicio legatura. Iar cand isi expune liberalismul acordat in gama Chivas Regal, 25 de ani vechime, iti dai imediat seama cata gheata a avut in pahar. A naibii incalzire globala, ca nu mai gasesti un cub de gheata! Ludovice, fii rezonabil si accepta ideea ca erai pe cale sa te prabusesti bahic sub ideologia Bratienilor. Atat de jos, incat stateai intins pe podea fara sa te sprijini de nimic. E mai bine decat sa emiti principii liberale personale, in care Dragnea si Tariceanu sunt doi candidati la puscaria patriei, niste ticalosi care trag spuza pe turta lor. Un fel de neica nimeni care, speriati de perspectiva unui lung sejur dupa gratii, arunca fumigene peste natiune, lasand impresia ca se lupta pentru drepturile ei.
Ametit de conjunctura politica
Nu stiu cum de tu ii vezi pe amandoi vinovati fara ca cineva sa se fi pronuntat. Nu stiu nici cum faci de ii gasesti cu pacatele ipocriziei in spate, zicand ca, de fapt, pe ei ii intereseaza sa-si aduca procurorii si judecatorii la ordin si sa scape de aia, de altele si de aialalta. Sa ma ierti, dar asta nu mai e liberalism, asa cum crezi tu, ci slibovita. Facuta din maneca de la pufoaica sau din cacareze de oaie. Dupa cum, si sa ma ierti din nou, liberalism nu inseamna nici sa-ti decimezi partidul pentru ca cei mai multi nu sunt de acord cu tine. Ori ai curajul sa te uiti atent in ochii lor cand le vorbesti, ori te uiti in fundul sticle de Smirnoff. Una cu alta nu se pupa, cum nu se pupa nici lozincile tale sleite despre programul partidului cu dorinta ta de a fi premier. Sunt doar incercari timide de a te tine pe picioare in amalgamul asta de conjuncturi politice care, sincer, te depasesc.
Cate grade are opozitia?
Altimteri, imi place cum le sucesti din condei. „Alti mari luptatori pentru “dreptate” au fost atat de viteji incat astazi se gasesc in destinatii exotice. Elena in Costa Rica, Sebi in Serbia, Mazare in Madagascar. Oare ce destinatie va fi trecuta pe biletele de avion pe care si le vor cumpara intr- un viitor nu foarte indepartat Calin si Liviu? Ca mai sunt tari cu care nu avem tratat de extradare”. E chiar gandirea ta sau e Ballantine’s? Inclin sa cred ca principiile tale liberale despre democratie, despre libertate si despre egalitate se rezuma la dreptul de a pocni cu caramida in cap pe aia de nu-i plac lui Iohannis. Nu ca o sluga, caci inca nu stapanesti pozitia de pres la picioarele stapanului. Abia te descurci sa intelegi daca a face opozitie inseamna sa te pui de-a „curmizdrisilea” in orice fel sau a opune gandurile tale pudorii si inteligentei nationale. Era sa uit esentialul. Cand mai ai idei din astea, scrie-le naibii pe eticheta unei sticle de Grant’s, nu pe Facebook. Le vad copiii si intreaba ce e aia Ludovic Orban. (Valentin Boeru).
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 7 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



