Connect with us

Exclusiv

Angela Merkel îl presează pe Klaus Iohannis

Comisarul

Publicat

pe

Traian Băsescu a tras un semnal de alarmă. Domnia sa a fost informat și informează mai departe că se exercită presiuni asupra președintelui Klaus Iohannis. De către cancelarul Angela Merkel. În scopul recunoașterii de către România a statului Kosovo. Așa cum a rezultat el în urma complexului și sângerosului război din Iugoslavia. Dacă e așa, e extrem de grav. Iar Klaus Iohannis trebuie să dea explicații.

România face parte dintre statele europene, nu puține la număr, care nu au recunoscut Kosvo ca stat. Și sunt și mai multe țări ne-europene, care au reacționat în același mod. Traian Băsescu probabil că știe ce spune. Nu că ar fi cititor în stele. Este de presupus că, în perioada în care a fost președinte al României, acest subiect a mai fost abordat. Sunt chiar convins că și asupra lui s-au exercitat presiuni în același sens. Și că vârful de lance a fost tot doamna Angela Merkel. Bine ar fi, din această perspectivă, ca fostul președinte să meargă cu dezvăluirile până la capăt. Să încerce, măcar o dată, să fie sincer. Și să renunțe la șopârle.

Traian Băsescu nu are de unde să știe ce i-o fi spus în limba germană doamna Angela Merkel, într-o discuție tet-a-tet sau telefonică, președintelui României. Traian Băsescu doar presupune că asta s-a întâmplat, fiindcă i s-a întâmplat și lui și, probabil, din comportamentul lui Klaus Iohannis sau în urma cine știe cărei discuții cu vreun oficial al Ministerului de Externe, a primit semnale cum că istoria se repetă.

Numai că politica externă nu o face Klaus Iohannis. În aceste zile, legat de scandalul intern generat de memorandumul Guvernului, care vizează mutarea Ambasadei noastre la Ierusalim și, prin aceasta, recunoașterea de către România a suveranității Israelului asupra Orașului Sfânt, au fost pe larg dezbătute și prevederile consitituționale, care stabilesc diviziunea muncii între Președinție și Guvern în materie de politică externă. Politica externă o face Guvernul, care duce la îndeplinire programul de guvernare elaborat de coaliția majoritară și validat de către Parlament. Președintele semnează tratate internaționale în numele României și după ce acestea au fost negociate de către Guvern. Și mai poate numi ambasadori, la propunerea Guvernului și cu condiția ca aceștia să fi fost validați în prealabil de Parlament, eliberează din funcție ambasadori, aprobă înființarea de ambasade sau desființarea de ambasade, conform politicii Guvernului și, tot conform politicii Guvernului, crește sau scade gradul de reprezentativitate a unor ambasade. Nici la Consiliul Europei președintele nu este de capul lui. El ia acolo decizii, care în prealabil sunt validate de Guvern și, ulterior, sunt puse în operă tot de Guvern. Și asta se întâmplă fiindcă președintele și instituția prezidențială nu au în spate un aparat, prin care să fie materializate decizii luate la nivel european sau în urma unor tratative bilaterale.

Doamna Angela Merkel a intervenit unde nu trebuie. Și într-un caz și în celălalat caz. Și pe lângă Traian Băsescu, care se credea președinte jucător, și pe lângă Klaus Iohannis, care afirmă în stânga și în dreapta, de câte ori are ocazia, că respectă cu sfințenie litera și spiritul Constituției. Dacă doamna Merkel vrea să bată din picior în chestiunea Kosovo sau cu pumnul în masă, trebuie să ia legătura cu Guvernul României.

Iar dacă va lua legătura cu Guvernul României, va primi un răspuns politicos, dar extrem de ferm. România nu-și poate permite să accepte sub niciun pretext modificarea granițelor în urma unor războiae. Și, la acest capitol, Traian Băsescu are dreptate. Dacă ar accepta statalitatea provinciei Kosovo, România ar trebui să accepte și statalitatea Transnistriei. Sau raptul pe care Federația Rusă l-a făcut în Ucraina, prin preluarea în urma unui război asimetric, a Peninsulei Crimeea și încorporarea acesteia Federației Ruse. Dacă România și alte state ar accepta construcții statale artificiale ca rezultat al unor războaie în bună măsură alimentate tot din afară, iar în cazul dezmembrării Iugoslaviei, Germania a jucat un rol major, atunci România nu ar mai respecta niciun fel de reguli stabilite de națiunile lumii după experiența traumatizantă a celui de-al Doilea Război Mondial.

O intervenție a doamnei Merkel la acest capitol și în această privință, dacă ea a avut loc, este cel puțin scandaloasă. Iar dacă s-a întâmplat acest lucru iar președintele Klaus Iohannis a tăcut și nu a comunicat Guvernului acest fapt, atunci s-a dovedit a fi astfel profund incorect. De aceea spuneam că e dator cu explicații.

Sorin Rosca Stănescu

 

Articolul Angela Merkel îl presează pe Klaus Iohannis apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Politic18 ore ago

Miza de un miliard de euro a gap-ului de TVA. România a obținut eliminarea din PNRR a unui jalon pentru reducerea deficitului de încasare de TVA

România a obținut eliminarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a jalonului prin care trebuia să reducă deficitul...

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate? Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?
Business::Customer Service21 de ore ago

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?

Întrebarea revine ca o undă scurtă într-o conversație între prieteni plecați de ani buni din țară: poți trimite un pachet...

Uncategorized2 zile ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Social3 zile ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse3 zile ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic4 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse5 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

Actualitate7 zile ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
Diverse7 zile ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

Diverse7 zile ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

UncategorizedO săptămână ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

UncategorizedO săptămână ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

DiverseO săptămână ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

UncategorizedO săptămână ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

DiverseO săptămână ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri localeO săptămână ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

UncategorizedO săptămână ago

Thrillerul MVM în România. Este compania maghiară care vrea să cumpere E.ON Furnizare un „Cal Troian al Rusiei”? Mituri politizate vs. realitate

Tranzacția prin care compania energetică maghiară MVM încearcă să achiziționeze E.ON Furnizare România a fost blocată. Mai mult, cazul „MVM...

UncategorizedO săptămână ago

Eficiență, siguranță și profesionalism în fiecare kilometru

Într-o lume în care mobilitatea bunurilor a devenit esențială pentru economie și pentru viața de zi cu zi, firmele de...

DiverseO săptămână ago

Transformă-ți Casa cu Serviciile de Curățenie la Domiciliu Oradea

✨ www.Clean-Spot.Ro Soluția Ta pentru Curățenie Profesională în Oradea Curățenie la Domiciliu Oradea – Răsfață-ți Casa cu Adevăratul Confort! Te-ai...

Top Stiri Comisarul