Presedintel PNL, Ludovic Orban, a afirmat, miercuri seara, ca in cadrul Comitetului liderilor din Senat, s-a decis, la solicitarea senatorului Serban Nicolae, amanarea pentru data de 9 mai a audierii lui Tudorel Toader, desi ministrul Justitiei a anuntat ca va veni joi la Ora ministrului.
„Luni, 23 aprilie, la solicitarea PNL, Comitetul liderilor din Senat a decis convocarea lui Tudorel Toader, ministrul Justitiei, la Ora Guvernului, pe data de 3 mai, pentru a prezenta modul in care ministerul intentioneaza sa actioneze in urma raportului GRECO. Astazi, la reuniunea aceluiasi Comitet al liderilor, la solicitarea liderului grupului
PSD, Serban Nicolae, care a fost sprijinit de liderul grupului ALDE si de liderul grupului
UDMR, s-a decis amanarea pentru data de 9 mai a audierii lui Tudorel Toader.
Liderul PNL a protestat fata de aceasta tergiversare. A solicitat mentinerea datei initiale de 3 mai si a votat impotriva propunerii PSD-ALDE-UDMR. In urma acestei decizii, presedintele Senatului i-a trimis o scrisoare premierului Dancila in care anunta convocarea ministrului Justitiei la Ora guvernului la Senat in data de 9 mai”, a scris Ludovic Orban pe pagina de Facebook.
Liderul PNL il acuza pe ministrul Justitiei ca dezinformeaza opinia publica cu privire la acest aspect.
„La declaratia de presa de astazi am solicitat demisia ministrului Justitiei pentru o serie de motive, printre care si neprezentarea in fata Parlamentului. Ce credeti ca face ‘viteazul’ ministru al Justitiei? Posteaza pe Facebook, in jurul orei 18:30, ca maine, 3 mai, va fi prezent la Senat, la convocarea PNL. Aici nu sunt posibile decat doua variante. Ori Tudorel Toader a pierdut orice legatura cu liderii majoritatii din Senat, cu presedintele Senatului (sponsorul sau politic) si cu premierul Dancila, care nu au catadicsit sa il informeze ca este convocat in 9 mai (lucru putin probabil).
Ori ministrul Justitiei, ca sa nu apara in postura unui las caruia ii este frica sa se prezinte in fata Parlamentului, afectat fiind de declaratia mea prin care i-am cerut demisia, dezinformeaza in mod intentionat opinia publica, desi el stie foarte bine ca este convocat pentru data de 9 mai. Si intr-un caz si in celalalt, solicitarea mea catre ministrul Justitiei este aceeasi: DEMISIA!”, mai scrie Ludovic Orban.
Luni, 23 aprilie, Comitetul liderilor din Senat a aprobat solicitarea PNL de audiere a Ministrului Justitiei, Tudorel Toader, la Ora Guvernului in data de 3 mai pentru a prezenta raspunsul Guvernului la recomandarile GRECO si MCV in ceea priveste modificarile propuse la Legile Justitiei si ultimele evolutii ale Romaniei in lupta anti-coruptie.
Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a confirmat, intr-o postare miercuri pe Facebook, participarea la plenul de joi al Senatului, la „Ora Ministrului”, dupa o propunere facuta de catre PNL, pentru a da explicatii cu privire la raportul GRECO.
„Maine, 3.05.2018, la orele 12:00, la invitatia PNL, voi participa la Ora Guvernului pentru a raspunde la intrebarile referitoare la Raportul GRECO! In acest sens, pe data de 25.04.2018, la orele 13:01, am primit invitatia, confirmand participarea in aceeasi zi, la orele 17:07!”, a scris ministrul Justitiei pe Facebook.
Citeste si: Guvernul e chemat la raport in Parlament pentru justitie, mutarea ambasadei la Ierusalim si energie
Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.