Connect with us

Actualitate

Parlamentul, înaintea Judecății de Apoi/Cum doarme statul de drept?/

Publicat

pe

Predoslovie

Viața de preot este una invidiată de nenumărați muritori. Nu sună ceasul de la fabrică, nu te pune absent, nu îți impută nimeni rebuturile. Salariul, așa mic cum este, vine la timp. Enoriașii mai picură și ei cîte un ban și românii îl privesc cu respect. Ei îl socotesc pe părinte mai aproape de Cel de Sus și se tem să nu-l supere. De cînd țara a devenit creștină, ei au încredere în trimisul Domnului.

Numai că în zilele noastre preacuvioșii noștri părinți s-au încurcat cu banii. Ba au ajuns să plătească pentru a ajunge la o parohie, ba să răspundă ordinelor venite de sus, privitoare la cine știe ce colectă. Ba, în vremurile mai noi, și schimbările din legislație au încurcat statele de plată. Unii au ajuns la lefuri mai mari fără să știe de ce și alții s-au trezit cu ele mai mici, iarăși fără nici o explicație.

Controlul și constatările

De doi ani, Curtea de Conturi a României, și ea destul de cuvioasă și smerită în controalele sale asupra felului în care s-au cheltuit banii publici la Secretariatul de Stat pentru Culte, a constatat că salariile preoților sunt greșite. Ba mai mari față de cît prevedea legea, ba mai mici, pentru cei căzuți din grațiile superiorilor.

Am publicat în ziarul Cotidianul documentele care atestă constatările Curții de Conturi a României, mai ales că inspectorii ei au consemnat aceleași erori și în 2017, inclusiv faptul că erorile constatate nu au fost înlăturate. Am cerut și lămuriri de la Secretariatul de Stat pentru Culte, în speranța că vom fi ajutați să clarificăm felul în care șefii instituției împart și cheltuiesc banii alocați. Pauză totală! Ba, cu o viteză de mare jonglerie, s-au petrecut cîteva lucruri ce merită a fi cunoscute de autorități și de cititori.

Despre un raport în coadă de pește

La sfîrșitul controlului CC la Secretariatul de Stat pentru Culte, Curtea a încheiat un fel de raport în coadă de pește. Nici clar, că a fost creat un prejudiciu, nici că-i bine și corect. Un fel de „hop și-așa“ care să nu-l supere pe omul lui Ion Iliescu, adică pe Victor Opaschi. De unde o așa concluzie? Pentru că încă din timpul controlului, pentru a mermeli situația, secretarul de stat a dispus printr-un ordin (nr. 32) înființarea unei comisii responsabile cu reevaluarea încadrărilor întregului personal clerical. Adică a 18.000 de angajați. În comisie au fost incluși aproape toți funcționarii Secretariatului, chiar și cei care nu aveau pregătire și atribuții în domeniu. Despre asta am scris pe larg într-un articol din 15 martie 2018 . La o zi sau două începe marea operațiune de mermelire a situației de la Culte, iar cel care a făcut publică situația este scos din Comisia de „reparare a salariilor“. Colegii de partid din Parlament declanșează în mare grabă o procedură de emitere a unei legi care să dreagă situația. Este trecut un text de lege prin Comisiile juridice și, cu o rapiditate de science fiction sau de truc în manej, este votat și publicat în Monitorul Oficial (în data de 28 martie). Trei zile mai tîrziu, Legea 78/2018 a intrat în vigoare. Nici decretele CFSN n-au avut o viteză mai mare ca acest proiect de lege care să-l acopere pe Victor Opaschi și aiureala financiară din salariile de la culte.

Comisia lui Opaschi a funcționat și mai funcționează și acum, deși între timp lucrurile s-au rostogolit spectaculos, iar comisia nu-și mai are rostul.

Unde-i lege nu-i dreptate

Ce s-a petrecut între timp? Vîlva salariilor incorecte s-a rostogolit prin parohii și unii membri ai clerului, dintre cei mai sperioși și mai cu frică de lege, au restituit sumele primite în plus. Alții au rămas în așteptare și norocoși au fost. A apărut o lege care i-a făcut scăpați pe cei cu bani în plus, dar nu și pe cei păgubiți.

Dar despre control și Comisia înființată de Victor Opaschi am scris. Nou este faptul că inspectorii CC n-au constatat nici că-i albă, nici că-i neagră. Nici cîte lefuri au fost umflate (prin cadorisire și cu obligația de a recupera banii), nici să-i despăgubească pe cei cu salariile tunse.

Astfel, a apărut o lege care îi lasă pe toți în plata Domnului. Iată textul Legii 78/2018, cea care încearcă să bage scandalul salariilor de la Culte sub preșul statului român:

Legea nr. 78/2018 privind exonerarea personalului plătit din fonduri publice de la plata unor sume reprezentând venituri de natură salarială

(Text publicat în M.Of. al României. În vigoare de la 31 martie 2018)

Art. 1. –

Prezenta lege se aplică personalului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite în baza actelor normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice aplicabile anterior intrării în vigoare a prezentei legi.

Art. 2. –

(1) Se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială încasate în temeiul unor acte administrative sau clauze ale contractelor/acordurilor colective de muncă în vigoare la data plății acestor drepturi, sume considerate a fi încasate nelegal și pe care personalul prevăzut la art. 1 trebuie să le restituie drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi sau alte structuri/instituții cu atribuții de control a unor prejudicii.

(2) Sumele recuperate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, ca urmare a deciziilor prevăzute la alin. (1), nu se restituie.

(3) Se exonerează de la plată și impozitul pe venit, contribuțiile sociale și obligațiile fiscale accesorii drepturilor de natură salarială prevăzute la alin. (1), consecință a constatării Curții de Conturi sau a altor structuri/instituții cu atribuții de control a unor prejudicii, atât pentru salariați, cât și pentru angajatorii acestora.

Art. 3. –

(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata de către personalul prevăzut la art. 1 a sumelor reprezentând venituri de natură salarială, pentru care Curtea de Conturi sau alte structuri/instituții cu atribuții de control au constatat că au fost acordate cu crearea de prejudicii, precum și orice formă de recuperare a acestora.

(2) Ordonatorii principali de credite au obligația de a recalcula salariul de bază și celelalte elemente ale sistemului de salarizare de care beneficiază personalul prevăzut la art. 1 aferente lunii în care intră în vigoare prezenta lege, prin eliminarea din cuantumul acestora a drepturilor constatate a fi acordate în mod necuvenit de către Curtea de Conturi sau alte structuri/instituții cu atribuții de control.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și art. 76, alin. (2), din Constituția României, republicată.

Semnează Parlamentul Românei prin Florin Iordache (în zi de milă, generozitate și mare credință).

 

Parlamentul, înaintea Judecății de Apoi

Cum o descurcă Parlamentul României cu o lege introdusă printr-un soi de golăneală politică?

Ne aflăm în fața unei legi unice, între cele mai scurte din istoria dreptului românesc. Într-un fel, este o lege unică în lume, menită a rezolva o situație de nelegalitate dintr-o instituție, într-un caz particular, dar și pentru a-l proteja pe conducătorul acesteia.

Cum s-a putut produce acest unicat? Deciziile Curții de Conturi a României sunt obligatorii pentru instituțiile publice. Fiind vorba despre un prejudiciu (după cum se afirmă în titlul Legii 78/2018), nu doar în actele interne ale Secretariatului de Stat pentru Culte, această situație trebuia menționată în raportul întocmit la sfîrșitul controlului. Dacă există o decizie de recuperare a prejudiciului, aceasta este executorie și nu poate fi ștearsă printr-o lege dacă nu este eventual atacată în contencios administrativ de Secretariatul de Stat pentru Culte. De reținut că raportul privind incorectitudinile financiare și prejudiciul este anterior Legii 78. Dacă ne aflăm în fața unei cîrdășii între CC și Departamentul de Stat pentru Culte și nu există decizie de constatare, atunci există o culpă a Curții de Conturi în integralitatea sa sau avem de-a face cu o înțelegere suspectă între inspectori și Victor Opaschi.

 

Cum doarme statul de drept?

Pentru a nu ajunge la spitalul de nebuni, ar trebui ca autoritățile să răspundă la cîteva întrebări:

– Unde există dovada prejudiciilor despre care pomenește legiuitorul chiar în titlul legii? Dacă dovada există, recuperarea era obligatorie.

– Este această lege constituțională? Cînd o lege face discriminări, nu prea este lege. În acest caz, ne aflăm în fața unor discriminări între cei care au de restituit sumele necuvenite și cei care au făcut această restituire înainte de intrarea în vigoare, despre care textul legii zice că nu mai primesc nimic înapoi. Și mai apoi, între cei care ar avea de primit bani de la stat fiind păgubiți în dreptul lor la un salariu echitabil și cei care i-au încasat în plus și nu mai restituie.

În ce constă golăneala politică? Ne aflăm în fața unei legi care rezolvă doar un caz particular, cu multiple interese personale. Ea nu se referă la nici o stare de drept, fiind mai degrabă o lege de tipul „Domnul a dat“. Și care, după pensionarea domnului Victor Opaschi, va fi abrogată cu siguranță! (Cornel Nistorescu).

 

 

 

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

disbioza disbioza
Diverse11 ore ago

Flora intestinală „distrusă”: ce înseamnă, de fapt, disbioza și care sunt simptomele

„Flora intestinală distrusă” este un termen popular şi din ce în ce mai frecvent în motoarele de căutare și pe...

Diverse17 ore ago

Oriflame România anunță două promovări-cheie: lideri care accelerează viitorul brandului în Europa

Oriflame România marchează un nou capitol important în evoluția sa și anunță promovarea a doi lideri care au contribuit decisiv...

Diverse22 de ore ago

De ce românii au preferat mașinile rulate în 2025 – analiza Plus-Auto.ro

Anul 2025 a confirmat o realitate tot mai vizibilă pe piața auto din România: majoritatea cumpărătorilor s-au orientat către autoturisme...

ActualitateO zi ago

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere...

ActualitateO zi ago

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice...

Actualitate2 zile ago

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei...

cursuri limba romana pentru staini cursuri limba romana pentru staini
Uncategorized2 zile ago

Ai angajați din alte țări? Iată cum să îi integrezi mai bine și să îi ajuți să fie mai productivi 

  Tot mai multe companii angajează oameni din afara României. Fie că vorbim despre muncitori din Asia sau specialiști din...

The Brokers Credit The Brokers Credit
Diverse2 zile ago

Refinanțare credit chiar dacă ai avut întârzieri. Află ce opțiuni ai!

  Ți s-a întâmplat să ai o simplă întârziere la plata unui credit, iar băncile să te refuze la solicitarea...

Ambalaje de unică folosinţă Ambalaje de unică folosinţă
Diverse3 zile ago

Ce alegem în 2026? Ambalaje de unică folosinţă cu “fereastră” sau transparente?

Timp de ani de zile, marketingul din food & beverage a fost construit pe promisiune: „fresh”, „artizanal”, „handmade”, „premium”, „ca...

Sport3 zile ago

De la răsărit la apus: o zi de pescuit sportiv în Delta Dunării

O zi de pescuit sportiv în Delta Dunării începe mult înainte ca soarele să apară deasupra stufului. Aerul este răcoros,...

Social3 zile ago

Grupele de sânge: codul genetic care îți poate salva viața

Deși majoritatea oamenilor cunosc faptul că au o anumită grupă de sânge, puțini înțeleg ce înseamnă aceasta din punct de...

Diverse3 zile ago

Învață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România

Într-un peisaj în care consumatorii, investitorii și angajații cer coerență, transparență și impact real, ESG a devenit un filtru prin...

Diverse4 zile ago

Cadouri de Valentine’s Day care spun mai mult decât „te iubesc”

Ziua Îndrăgostiților nu este despre gesturi grandioase, ci despre atenția la detalii. Despre cadouri care spun „mă gândesc la tine”,...

turisti-europeni turisti-europeni
Uncategorized4 zile ago

Ce pot învăța hotelierii români din comportamentul turiștilor europeni în 2026

În 2026, comportamentul turiștilor europeni continuă să influențeze decisiv strategiile industriei hoteliere la nivel global – și oferă lecții valoroase...

Diverse5 zile ago

Remodelare corporală: procedura BodyTite vs. liposucție

Grăsimea încăpățânată, pielea lăsată după slăbire sau sarcină, conturul nedefinit al abdomenului ori al șoldurilor reprezintă sunt frustrări comune, chiar...

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online
Actualitate6 zile ago

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online

Un magazin online nu inseamna doar vanzari, marketing si logistica, ci si o evidenta financiara corecta, actualizata si adaptata specificului...

Diverse6 zile ago

RateAuto.ro: model de parc auto care mizează pe transparență, aplicare 100% online și rate auto fără avans

Într-o piață auto second hand marcată de diferențe mari de calitate între parcurile auto, RateAuto.ro – parc auto cu operațiuni...

Diverse6 zile ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se...

Diverse7 zile ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată...

Top Stiri Comisarul