Patologia ”Ceausescu”, cu o tusa de Dinu Paturica

Cei care isi amintesc de dezinvoltura cu care Nicolae Ceausescu muta grupuri intregi de cladiri pe machete uriase, intr-un ritm care ii naucea si pe arhitectii cu bloc-notes-urile deschise pentru televiziune, au probabil, si acum un tremur involuntar al intregului corp.

Scena in care, dupa vreo jumatate de ora de „joaca de-a cubuletele”, in care dispareau si reapareau in alte locuri, blocuri, cladiri istorice sau biserici, piticul hiper-energic ramanea in mana cu vreo doua blocuri de polistiren si, nestiind unde sa le mai vare pe macheta, le baga nonsalant in buzunar, reprezinta esenta nebuniei care ne-a marcat existenta in ultimul deceniu al mandatului Ceausescu.

Ciubucciul iubitor de lingouri de aur si tablouri ascunse prin cavouri, instalat sfidator la curtea unui Andronache Tuzluc, disperat sa si-o afiseze pe Chera Duduca printre pendulele Ulysse Nardin, infaptuieste, cu tenacitatea pe care numai parvenitii o au, un plan maret, menit sa il aseze in istorie alaturi de ilustrii inaintasi de ginta latina Nero si Mussolini.

Si pentru ca acest plan avea nevoie de un nume, s-a numit simplu: Fondul Suveran de Investitii si Dezvoltare (FSDI).

Prin acesta, fanariotii de la carma Romaniei, sfatuiti de vicleanul Dinu Paturica de pe malul Oltului, se vor juca cu marile companii ale tarii precum Nicolae Ceausescu cu cubuletele de polistiren pe machetele arhitectilor; iar daca, la un moment dat, vor ramane cu unele bucati de companii in mana, le vor ascunde strengareste pe sub caftanele Hugo Boss, iar poporul va intoarce sfios ochii sa nu cumva sa vada miscarea cea iute.

Motivatia infiintarii Fondului este declarata a fi „dezvoltarea si finantarea din fonduri proprii si din fonduri atrase, de proiecte de investitii rentabile si sustenabile, in diverse sectoare economice” (sursa aici), dupa modelele din Italia, Franta, Polonia.

Invocarea unor exemple de bune practici in propunerea Fondului nostru este cel putin hazardata. In primul rand pentru ca tarile care detin fonduri suverane, cu mici exceptii, nu prea sunt modele de buna purtare si in al doilea rand, pentru ca fondurile suverane au ca obiect administrarea veniturilor din exploatarea resurselor naturale (petrol si gaze in principal) ale statelor respective.

In tabelul de mai jos se listeaza cele mai mari 15 fonduri suverane din lume:
Se poate observa ca majoritatea au la baza veniturile din exploatarea titeiului, iar restul (zise „non-commodity„) sunt apanajul unor tari pe care, eufemistic vorbind, noi nu le avem ca model (China, Singapore sau Africa de Sud).

Singurele state „europene” care detin astfel de fonduri de dimensiuni mari sunt Rusia si Kazahstan, dar si acestea administreaza veniturile din exploatarea resurselor minerale. Statele occidentale au evitat permanent (cu notabila exceptie a Norvegiei) sa infiinteze astfel de fonduri, din cauza lipsei inerente de transparenta, independenta si a unei contabilitati ferme si au presat, prin FMI, ca fondurile din lumea araba sau din China sa respecte anumite reguli; tocmai de aceea, FMI a impus, in 2008, un set de 24 de reguli, cunoscute sub denumirea de „principiile de la Santiago de Chile”, care sa permita unor astfel de fonduri achizitii in lumea occidentala.

Ia sa vedem acum exemplele enuntate de promotorii fondului nostru:

Italia a infiintat, in 2011, un fond suveran de 4 miliarde Euro (Fondo Strategico Italiano) total detinut de catre Cassa Depositi e Prestiti (CDP, CEC-ul italian) care lua bani de la actionarul sau pentru a investi in companii strategice si profitabile italiene; in 2016, fondul si-a schimbat denumirea in CDP Equity si doreste sa vanda la bursa cel putin jumatate din actiuni (sursa aici).

Franta a infiintat, in 2008, Fonds strategique d’investissement, detinut de catre Caisse des depots et consignations (CDC, CEC-ul francez), functionand la fel ca in Italia: statul a pus banca sa CDC sa infiinteze un fond pentru investitii in companii strategice profitabile frantuzesti. In 2013 fondul s-a transformat in banca de investitii: Banque publique d’investissement- Participations.

Polonia, la randul sau, are un instrument similar, pornit abia in 2016, Polski Fundusz Rozwoju, care este, de fapt, un holding format din banci (un rol central avand banca de dezvoltare Bank Gospodarstwa Krajowego), asiguratori, companii de consultanta si un fond de investitii, care investeste doar in companii strategice, profitabile poloneze (sursa aici).

Adica, pentru a fi clar: Atat in Italia, cat si in Franta sau Polonia, fondurile de investitii respective sunt niste fonduri specializate ale bancilor de economii detinute de statele respective, care investesc in companiile strategice nationale. La noi, FSDI are, ca scop, dimpotriva, sa ia banii din dividende sau vanzari de active/actiuni ale companiilor strategice si sa mute acei bani spre proiecte de infrastructura sau agricultura sau chiar alte proiecte discretionar alese de catre fanariotii de la conducerea statului.

Se mai spune ca FSDI va contribui la dezvoltarea Romaniei. Nimic mai fals: prin constituirea FSDI se vor extrage din circuitul bugetar normal sumele provenite din dividendele cuvenite statului de la cele 33 de companii inrolate fortat in acest fond si se vor cheltui prin voia discretionara a politicienilor care ne conduc, fara a mai respecta rigorile cheltuielilor bugetare (in primul rand transparenta).

Adica se scot din bugetul aprobat prin lege in Parlament 3,59 miliarde lei (780 milioane Euro) si nu se mai aloca unor cheltuieli anume prin legea bugetului ci se vor aloca unor proiecte decise de maresalii palatului. Cu alte cuvinte, tocmai a fost crescut deficitul bugetar cu 780 milioane Euro, adica cu 0,31% din PIB! Colac peste pupaza, bugetul statului va mai acorda si o zestre de 2 miliarde Euro cash nou-nascutului Fond, sa aiba si gura lui ce manca. Adica inca vreo 0,2 % deficit bugetar suplimentar pe fiecare din urmatorii 5 ani.

Colectia de participatii ale statului care vor fi inglobate acestui fond este absolut comica: de la participatii minoritare la companii precum Telekom sau fostele Distrigaz-uri pana la Compania de Aeroprturi Bucuresti sau chiar CFR si Compania Energetica Oltenia.

Acest conglomerat hibrid ne indica cu precizie doua lucruri:

• Pe de o parte se doreste ca administratorii acestui Fond sa numeasca reprezentantii sai in conducerea celor 33 de companii intr-un mod netransparent si ocolind orice forma de guvernanta corporatista;
• Pe de alta parte apare suspiciunea intemeiata ca se instituie un mecanism de subventionare a unor companii de stat cu banii altor companii la care statul este actionar, ocolind procedurile europene ale ajutorului de stat.

Nu stiu ce va zice Comisarul pentru Concurenta bruxellez despre acest ghem incalcit de a administra firmele de stat, dar sigur OECD va mai astepta mult si bine sa ne mai primeasca printre cei 35 de membri ai sai. Lipsa unui aviz (obligatoriu, de altfel) de la Eurostat nu a impiedicat nicio zi Parlamentul Romaniei sa aprobe „pe nemestecate” un proiect absolut controversat.

Nu se poate trece prea usor nici peste remarca dr. Ponta despre „cel mai mare furt din averea statului roman din istoria sa, peste 10 miliarde de euro”, „o idee impusa lui Liviu Dragnea de catre un grup de afaceri din Israel- Rusia) tot ceea ce mai detine Statul Roman in companiile publice va trece in mod netransparent in maini private din afara tarii”.

Pana la urma dr. Ponta este cel care a descoperit geniul financiar al ginecologului care a supravegheat nasterea acestui fond. Sa fie oare fanariotii si ciubuccii asa curajosi sa daruiasca din activele/actiunile de la Romgaz sau Hidroelectrica in stanga si-n dreapta, de pa scara avionului de San Jose? Pacat ca nu mai pot participa la marea imparteala si clasicii Sebastian Ghita si Sorin Ovidiu Vantu…

Deprimarea nationala este cu atat mai mare cu cat simtim ca niciunul din boierii pamanteni nu se va da de ceasul mortii sa impiedice asa ceva. Unii doar se vor face ca protesteaza, eventual cei marginalizati deja pe la Editura Tehnica, asa ca in anii 80.

Oare s-or gasi macar sase opozanti sa scrie o scrisoare catre Europa Libera? Oare Voda va zabovi peste aceasta stire sau se va intoarce plictisit la pagina 88 din captivantul roman „Die Leiden des jungen Werthers„? Noroc cu firea optimista a romanului, care in tot raul asta vede si un bine: pana la urma, fiecare primar din Slatina are in ranita bastonul de laureat Nobel pentru economie!

Petrisor Gabriel Peiu este doctor al Universitatii Politehnica din Bucuresti (1996), a fost consilier al premierului Radu Vasile (1998-1999) si al premierului Adrian Nastase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) si vicepresedinte al Agentiei pentru Investitii Straine (2003-2004). Este coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundatiei Universitare a Marii Negre (FUMN).

Despre ce vrei sa scriem?

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.