De la Tudorel Toader la Eugen Tomac si scenariile urii, cu un popas la Lucian Boia

Sigur, este o consecinta ultima a proiectului de lege „pro-romanesc” asumat de mai multi parlamentari PSD, PNL si PMP, daca ii scadem pe cei doi deputati USR care au anuntat ca isi retrag semnatura.

Cum explica, in expunerea de motive, Emil Marius Pascan, Andrei Daniel Gheorghe si Eugen Tomac incriminarea antiromanismului:

„Antiromanismul este o forma de lupta impotriva tuturor expresiilor de afirmare a identitatii romanesti, de contestare a suveranitatii nationale legitime a natiunii romane, cat si de exprimare a unor idei, concepte, doctrine ori politici publice care vizeaza xenofobia in raport cu poporul roman ori discriminarea negativa a acestuia”.

In aceasta logica, a analiza fapta ministrului Justitiei de a propune dezincriminarea partiala a abuzului in serviciu, atat cat sa cada vinovatia lui Liviu Dragnea, in cheia unei intentii malefice ar putea fi lesne catalogata drept antiromanism. In fond, pui la indoiala buna-credinta a unui ministru care se ocupa tocmai de temeinicia dreptatii din societate.

Antiromanesc ar putea deveni mai ales gestul de a pune la indoiala prezumtia de bine a parlamentarilor care, in mod ironic, au dat cateva zile de vacanta de vara pe o sesiune extraordinara la capatul careia sa iasa intariti si nevinovati, la gramada cu primarii si alti functionari publici care, daca au bagat mana in banii publici, nu au luat pentru ei sau pentru rudele imediate (pana la gradul 2).

Ministrul Justitiei si Parlamentul sunt institutii de drept ale statului roman, un stat democratic, membru al Uniunii Europene, in care votul este universal si liber exprimat. Ca atare, deciziile pe care aceste institutii le iau sunt prezumate a fi in interesul general si avand ca miza binele public.

Atunci cand acest lucru nu se intampla, pentru a salva institutia, trebuie ca parghiile de control democratic sa asigure revenirea in matca, functionarea dupa reguli si indepartarea personalizarii cauzate de confiscarea deciziei institutionale in interes de grup sau personal.

Ce te faci insa cand au stiut sa compromita tocmai aceste parghii de control? Pana cand se voteaza proiectul de lege care incrimineaza antiromanismul, poti denunta abuzul, poti critica, poti pune la indoiala buna-credinta a institutiilor-persoana si, pe cale de consecinta, functionarea statului roman ca stat de drept, pentru a folosi o sintagma si ea compromisa de la centru si prin strategii politice.

Daca insa pro-romanismul devine norma, orice institutie de reprezentare va trebui laudata prin lege sau, in orice caz, exceptata de la critici.

Atata vreme cat stai intre peretii acestei tari, nu e loc de ura.

Sigur, e o doza consistenta de ironie aici, dar cata lipsa de auto-ironie sa fi fost in capul lor?

Cine ameninta Romania – de la irendentismul maghiar la peiorativul „tigan”

Expunerea de motive a initiativei legislative care urmareste sa pedepseasca cu inchisoarea antiromanismul este un amestec frust de clisee care isi gasesc locul in orice doctrina nationalista.

Pentru a justifica romanismul normativ pe care isi propun sa il impuna, initiatorii lipesc fragmente din istoria Romaniei asa cum a fost ea mult timp predata in manualele de scoala comunista.

Nu spune nimeni ca istoria romanilor din Transilvania nu a fost, sub Imperiul austro-ungar, una dramatica. Nici ca romanii din Valea Timocului nu au de indurat o biografie deloc usoara, daca vor sa se comporte ca romani si sa fie si recunoscuti ca atare. Nu contrazice nimeni nici impovaratoarea epoca otomana. Sigur, nimeni nu poate legitima folosirea unei denumiri peiorative pentru poporul roman.

A le pune insa pe toate acestea alaturi, ca si cum ar face parte dintr-un narativ unitar si din tesatura biografica a Romaniei, creand si intretinand sentimentul unei natiuni in pericol se inscrie intr-o logica a nationalismului prost alcatuit, dar usor de injectat unei societati polarizate si tinute ostatic de politicieni care vor sa se salveze pe ei, oricat ne-ar costa pe noi, ceilalti.

„Antiromanismul are o istorie veche, el fiind prezent in Transilvania inca din perioada medievala unde majoritatea romaneasca era perceputa drept „tolerata” in raport cu cele trei natiuni asa numite „privilegiate”: unguri, sasi, secui.

In perioada habsburgica, romanii din spatiul intracarpatic au cunoscut o serie de persecutii cu caracter etnico-religios, lucru care, dupa instaurarea regimului austro-ungar la 1867, s-a transformat intr-o politica explicita de maghiarizare a romanilor.

Daca in vestul spatiului romanesc aveam de-a face cu o politica de asimilare maghiara, la est, dupa 1812, in Moldova dintre Prut si Nistru (Basarabia), romanii se confrunta cu o politica de stat prin care regimul tarist de la Petrograd urmareste rusificarea fortata a autohtonilor din Basarabia”, povestesc initiatorii proiectului de lege, in expunerea de motive.

Nu lipseste din tesatura narativa a parlamentarilor nici masacrul de la Fantana Alba, nici experienta crunta a Gulagului, nici experimentul geopolitic al Rusiei in Transnistria.

Si, totusi, ce legatura au toate acestea intre ele? Ce ii uneste pe Stalin, Horthy si caricaturistul de la Charlie Hebdo? Initiatorii au un raspuns clar: antiromanismul.

De aici pornind, dupa ce ne-au desenat harta consecintelor ultime ale urii fata de romani, initiatorii descriu un intreg scenariu de federalizare, care ar avea in centru miscarile secuiesti.

„In interiorul Romaniei, in numeroase judete din Transilvania, se desfasoara consecvent actiuni pretins comemorative secuiesti, care sunt de fapt manifestari antistatale, antiromanesti, segregationiste, sovine, in cadrul acestora scandandu-se lozinci insultatoare si calomnioase la adresa romanilor, a statului roman, precum si a autoritatilor romane.

Mai apoi, relatari asupra respectivelor evenimente, precum si mesaje antiromanesti sunt reverberate prin mass-media, prin Internet si retelele de comunicare si socializare electronice.
(…)

Cu alte cuvinte, sunt promovate, pe cale oficiala, demersuri neconstitutionale pentru un stat in interiorul Romaniei, adica un stat in stat. S-au inmultit organizatiile extremist-revizioniste, deviza acestora fiind combaterea si anularea prevederilor Tratatului de la Trianon si refacerea prin orice mijloace a Ungariei Mari”.

Suficient cat sa induca, in mod paradoxal, nu-i asa?, acelasi sentiment de panica pe care il struneste si liderul Ungariei, Viktor Orban, atunci cand arata cu degetul/pumnul/bagheta dreptatii inspre revizionistii lui Soros.

Frica este indusa, difuz, si printr-o comparatie asumata de initiatori, destul de greu de indurat: o lege a antiromanismului este justificata prin recurs la legea incriminarii antisemitismului.

Comparatia aceasta nu ar sta in picioare in fata rigorilor, nici istorice, si nici morale, ba chiar este pe acelasi taler pe care initiatorii proiectului denunta necinstirea memoriei.

Nu orice suporta comparatie, iar aici se incadreaza una dintre tragediile umanitatii, Holocaustul. Oricat de vitregiti ar fi fost romanii in istorie, pentru a pastra vocabularul de manual, nu au fost niciodata nevoiti sa accepte ca altii ii vor facuti una cu pamantul, in virtutea unor explicatii etnice.

A duce aceasta comparatie pana la limite inseamna sa nu fi inteles nimic din esenta raului care, ritmic, a subrezit umanitatea.

In cateva dialoguri recente, am vorbit cu istoricul Lucian Boia tocmai despre folosirea (inconstienta sau nu) a acestei teme a pericolului federalizarii Romaniei:

„E o teama care are origini ceva mai indepartate, din momentul cand s-a facut Romania, mai ales Romania mare. Noi vorbim despre vechimea romanilor, despre daci, despre Dacia care prefigureaza deja spatiul romanesc, viitoarea Romanie mare, dar realitatea istorica este ca Romania este un stat destul de nou, creat la 1859, iar Romania mare, intre frontiere apropiate cu cele de astazi, abia la 1918.

Tara asta, asa cum exista ea, nu are decat un secol vechime si a adunat atunci intr-adevar regiuni in majoritate locuite de romani, dar nu chiar in foarte mare majoritate, contineau si minoritati destul de numeroase.

De aici teama ca aceasta constructie e fragila, ca ar putea sa cada victima si unor disensiuni interne, dar mai ales unor presiuni sau agresiuni din afara. Temerea asta a existat si ea explica faptul, inca de la inceput, de la 1859, ca solutia aleasa nu a fost o solutie federalista.

Romanii, cand aud despre federalizare, parca aud despre ceva cumplit ori, totusi, Statele Unite, Germania sunt state federale, nu? Nu cred ca e ceva cumplit sa te gandesti la o solutie federala, insa Romania a adoptat modelul francez, care este un model foarte centralizator si asta inca de la 1859.

S-au temut de o solutie federala, care ar fi putut sa slabeasca coeziunea unui stat, inca o data, abia creat. Or, odata cu infaptuirea Romaniei mari, teama aceasta a devenit si mai prezenta si chiar justificat, pentru ca am vazut ce s-a petrecut 20 de ani mai tarziu, la 1940, cand Romania mare a fost in buna parte dezmembrata.

E o mostenire istorica aceasta respingere a federalismului, a autonomiilor regionale, toate decurgand din teama ca nu vor rezista. Cred ca astazi sunt declaratii de conjuctura, tinand de campania electorala. Sper.

Sper, pentru cei care fac asemenea declaratii, pentru ca altminteri e de-a dreptul inconstient sa spui ca Romania se va dezmembra maine, poimaine. Asta este o minciuna, asa ceva nu pregateste nimeni si asa ceva nu se va intampla„.

„Natiunea romana este consolidata. Romania s-a tot romanizat, ca e bine, ca e rau, asta e situatia dovedita de mersul real al evenimentelor. Primejdii poti gasi intotdeauna, viata e primejdioasa, dar comparand cu Romania de dinainte si cu celelalte tari din zona, putem spune ca Romania, din punct de vedere national, se afla in cea mai buna faza din istoria ei”, spune tot Lucian Boia, intr-un interviu din luna februarie.

Citind expunerea de motive semnata de cei trei parlamentari, sentimentul cu care ramai este unul al urgentei: suntem in pericol, ungurii si rusii nu doar ca ne urasc profund, dar masacrele de la Fantana Alba si Ip s-ar putea chiar repeta, fie si sub forma unei caricaturi in Charlie Hebdo, asa ca fie luptam, fie ne predam, nu exista compromis.

Citind notita trimisa in plic de ministrul Justitiei, prin care, din jumatate de definitie, ii asigura lui Liviu Dragnea nevinovatia pentru abuzul in serviciu cel putin in dosarul Angajarilor fictive, ai acelasi sentiment al urgentei: suntem neputinciosi, mecanismele democratice prin care abuzul de putere este sanctionat sunt compromise, asa ca fie luptam, fie ne predam, nu exista compromis.

Oricare dintre lupte are insa o doza buna, dar salvatoare, de antiromanism, fara de care e drept ca am fi opusul sobolanilor etichetati de Liviu Dragnea (potrivit tratatului lui Konrad Lorenz), si anume gastele iremediabil indragostite si incapabile sa se desparta de insotitorii de drum, transformati in vanatori.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.