Connect with us

Actualitate

EXPLOZIV/GRUP INFRACTIONAL ORGANIZAT LA VARFUL JUSTITIEI DIN ARAD/FURTUL BANILOR DIN MINISTERUL JUSTITIEI/ EPISODUL VII

Comisarul

Publicat

pe

Colegii de la Incisiv de Prahova continua cu sirul nelegiuirilor de la Arad în care sunt implicați judecători, fosta conducere a SRI local, oameni cheie din administratie si ofițeri DGA/Episodul VII

In numarul trecut, am prezentat o Ordonanță a procurorului DNA care instrumenteaza cazul furtului banilor Ministerului Justitiei de catre avocați din Baroul Arad cu complicitatea unor judecători aradeni, prejudicierea fondurilor cum zice domn’ procuror. În aceeași Ordonanță domnul procuror reține indicii de fals. Noi va prezentam in acest episod dovada existenței acestor falsuri. Astfel, în februarie 2016, pentru a-si ascunde infracțiunile, decanul Baroului Arad, Alunaru Cristian, emite sub acelaș număr si aceeasi data cu cele atribuite în 2015 delegații pe care le intitulează judiciare (desi nici de data aceasta nu existau cereri de acordare a ajutorului public judiciar încuviințate de către instanta, astfel cum prevede legea). Falsul material este evident si a fost comis în fața instanței de judecată astfel cum rezultă din consemnarea judecătorului, făcută chiar pe delegație. Ei, după cum v-am dezvăluit în episodul anterior, judecătorul care a procedat astfel, dând dovadă nu doar de corectitudine ci si de curaj este Lavinia Cotofana.

Ce au facut mai departe cei vizați de ancheta penală a DNA (intr-un caz de o importanță deosebita – furtul banilor Ministerului Justitiei de avocați în complicitate cu judecatori) depășește orice imaginație. Au început sa-si supravegheze video colega, fără MANDAT, neexistând nici macar acordul acesteia conform Legii nr 671/2001. Noaptea minții. Va prezentam in continuare 3 adrese ale Tribunalului Arad în care, stupoare, chiar împricinatii recunosc inegalitatea comisă si il iau pe NU în brațe, nu mai stiu nimic, nici cine e vinovat. Nici usturoi nu au mâncat, nici gura nu le miroase. Vom reveni. (Cutov Ina).

N.R. – Nu am dezvaluit decât fapte care pot fi probate cu înscrisuri sau inregistrari obtinute de departamentul nostru de investigatii dupa cca o luna de zile de “scormonit” in mizeria mafiota din Arad. Întrucât ne place Agatha Christie… înregistrările, mai ales cele în care unii de se pretind colegi cu noi isi vomita abjectectiile despre alti colegi sau pretinsi colegi jurnalisti, în restul timpului buni prieteni si colegi, le vom lasa mai spre final. Vom publica nu doar înscrisuri ci si inregistrari care surprind comiterea unor infracțiuni comise chiar de magistrați. Si nu numai…..

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse2 ore ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

PoliticO zi ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse3 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

Actualitate4 zile ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
Diverse4 zile ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

Diverse4 zile ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

Uncategorized4 zile ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

Uncategorized4 zile ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

Uncategorized5 zile ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

Diverse5 zile ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

Uncategorized5 zile ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

Diverse5 zile ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri locale5 zile ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

Uncategorized6 zile ago

Thrillerul MVM în România. Este compania maghiară care vrea să cumpere E.ON Furnizare un „Cal Troian al Rusiei”? Mituri politizate vs. realitate

Tranzacția prin care compania energetică maghiară MVM încearcă să achiziționeze E.ON Furnizare România a fost blocată. Mai mult, cazul „MVM...

Uncategorized6 zile ago

Eficiență, siguranță și profesionalism în fiecare kilometru

Într-o lume în care mobilitatea bunurilor a devenit esențială pentru economie și pentru viața de zi cu zi, firmele de...

DiverseO săptămână ago

Transformă-ți Casa cu Serviciile de Curățenie la Domiciliu Oradea

✨ www.Clean-Spot.Ro Soluția Ta pentru Curățenie Profesională în Oradea Curățenie la Domiciliu Oradea – Răsfață-ți Casa cu Adevăratul Confort! Te-ai...

ActualitateO săptămână ago

Estimarea Costurilor Ascunse De Ce Aveți Nevoie de un Calculator Preț Acoperiș Înainte de a Contacta Montatorii

Procesul de achiziție pentru un acoperiș începe de multe ori cu un telefon către un montator, dar ar trebui să...

UncategorizedO săptămână ago

Tendințele anului 2026 în floristică: buchete de lalele în tonuri pastelate și mixuri naturale

 În fiecare primăvară, florile reușesc să ne surprindă prin frumusețea lor efemeră și prin modul în care inspiră eleganță, prospețime...

Actualitate2 săptămâni ago

Rolul medierii în soluționarea conflictelor de muncă

Conflictele la locul de muncă pot apărea frecvent, fie că este vorba despre neînțelegeri între angajați, probleme cu angajatorul prin...

Diverse2 săptămâni ago

La EnVogue Residence – Iuliu Maniu, Black Friday ține trei luni: voucher de 3.000 de euro pentru loc de parcare, oferit la achiziția unui apartament în corpul B

Dezvoltatorul autohton EnVogue Residence anunță lansarea unei noi promoții de Black Friday, ce se va desfășura începând din luna octombrie până la 31...

Top Stiri Comisarul