Connect with us

Actualitate

Super scandal pe referendum

Comisarul

Publicat

pe

La Bruxelles, Viorica Dăncilă este literalmente hăituită de jurnaliști pe tema referendumului. Sunt state în Uniunea Europeană care au legalizat căsătoria între persoane de același sex. Sunt state care nu au legalizat-o. Și, iată, românii sunt chemați la referendum. Pentru a se pronunța. Pentru sau contra. Și nici așa nu e bine. Întreaga opoziție a intrat în călduri. O chestiune simplă de democrație funcțională se transformă într-un război intern. Iar războiul intern se internaționalizează. Și își mai imaginează cineva că în aceste condiții nu suntem supuși unui război hibrid?

Ce poate fi mai democratic decât un referendum? Dreptul elementar al fiecărui cetățean, care a împlinit vârsta majoratului, de a se pronunța. Și de a-și decide astfel viitorul. Nu este un referendum despre familie. Familia este ceva mai complicat și are o altă definiție decât cea a căsătoriei. Este un referendum strict despre căsătorie. Dacă legalizăm sau nu legalizăm prin Constituție căsătoria dintre persoane de același sex. Și, atenție, indiferent de verdictul populației, persoanelor de același sex nu li se interzice în ciuda moralei creștine, să conviețuiască. Și, mai mult decât atât, ei vor avea și posibilitatea de a încheia o înțelegere notarială, prin care să beneficieze reciproc de bunurile dobândite, prin care să le poată împărți dacă se despart sau moșteni, în caz de deces.

Societatea românească nu este habotnică. Dimpotrivă. De-a lungul istoriei s-a dovedit a fi extrem de tolerantă. Românii însă, crescuți și formați în morala creștină într-o proporție covârșitoare, morală creștină care i-a ținut uniți și le-a permis să reziste tuturor furtunilor, au în mod evident dreptul să se pronunțe pe o asemenea temă. Și o vor face peste câteva zile. În 6 și 7 octombrie. Referendumul a fost solicitat de trei milioane de concetățeni, care și-au pus semnătura pe o petiție în acest sens. Pentru a fi validat, este necesar ca la urne să se prezinte cinci milioane. Respectiv 30% din totalul cetățenilor cu drept de vot. Iar dintre aceștia jumătate plus unu să solicite definirea căsătoriei prin Constituție ca fiind o uniune dintre un bărbat și o femeie. Ce poate fi mai democratic decât acest referendum? De ce este boicotat acest referendum?

Răspunsul la întrebarea de mai sus ne trimite din nou la ceea ce numim războiul româno-român. Referendumul este boicotat de organizațiile tip #rezist și de partidele din opoziție, pur și simplu pentru că este inițiat de majoritatea parlamentară. Frontul anti-PSD își strânge și la acest capitol rândurile în jurul președintelui Klaus Iohannis, în încercarea de a înfrânge frontul PSD. Și asta în ciuda faptului că inițiativa referendumului a fost pur cetățenească, făcută literalmente peste capul tuturor partidelor politice. Și ce înseamnă acest boicot? Frontul anti-PSD, întărit și din străinătate de aceleași forțe care își doresc răsturnarea socialiștilor de la putere, îndeamnă populația să boicoteze acest referendum. Să nu se prezinte pur și simplu la urne. Moda boicotului a fost inițiată în România de Traian Băsescu. Atunci când tremura de frică că în urma unui referendum va fi demis. Și când, în realitate, chiar a fost demis. Rămânând la putere doar cu sprijin extern. Transformându-se astfel din președinte în guvernator al României.

Tâmpenie mai mare decât îndemnul de a nu te pronunța nu am mai văzut. În definitiv, dacă cei care doresc o altă definiție a căsătoriei decât cea de uniune dintre un bărbat și o femeie sunt consecvenți cu credința că așa e bine și că dreptatea este de partea lor, ar trebui ca în perioada imediat următoare să iasă la scenă deschisă, să-și prezinte argumentele și să încerce să-i convingă pe cât mai mulți români să spună „nu ” la referendum. Cu atât mai mult cu cât frontul PSD, iată, dă înapoi, cele două partide, PSD plus ALDE, anunțând că nu se implică activ în succesul acestei operațiuni democratice. Că nu-și vor îndemna membrii și simpatizanții să voteze „da”. Este evident un semn de lașitate. Frontul anti-PSD este laș și procedează antidemocratic îndemnându-și simpatizanii la boicot, în timp ce frontul PSD este laș și procedează antidemocratic întrucât anunță că nu se implică într-o chestiune de o importanță cardinală, pentru că inițiativa organizării referendumuui nu a fost politică, ci cetățenească. Și ce dacă a fost cetățenească? Și ce dacă nu a fost politică? Oare PSD și ALDE pentru cine guvernează? Nu pentru cetățeni?

Ca de obicei, eu unul nu voi fugi de răspundere. Eu unul voi folosi acest instrument democratic. Mă voi prezenta încă din prima zi la secția de votare. Și voi spune „da”. Și îi voi arăta cu degetul și înainte și după pe toți cei care îndeamnă la boicot. Cum să boicotezi cea mai democratică formă de manifestare a voinței cetățenilor existentă în toată istoria omenirii?

Sorin Rosca Stanescu

 

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse2 ore ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

PoliticO zi ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse3 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

Actualitate4 zile ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
Diverse4 zile ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

Diverse4 zile ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

Uncategorized4 zile ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

Uncategorized4 zile ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

Uncategorized5 zile ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

Diverse5 zile ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

Uncategorized5 zile ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

Diverse5 zile ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri locale5 zile ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

Uncategorized6 zile ago

Thrillerul MVM în România. Este compania maghiară care vrea să cumpere E.ON Furnizare un „Cal Troian al Rusiei”? Mituri politizate vs. realitate

Tranzacția prin care compania energetică maghiară MVM încearcă să achiziționeze E.ON Furnizare România a fost blocată. Mai mult, cazul „MVM...

Uncategorized6 zile ago

Eficiență, siguranță și profesionalism în fiecare kilometru

Într-o lume în care mobilitatea bunurilor a devenit esențială pentru economie și pentru viața de zi cu zi, firmele de...

DiverseO săptămână ago

Transformă-ți Casa cu Serviciile de Curățenie la Domiciliu Oradea

✨ www.Clean-Spot.Ro Soluția Ta pentru Curățenie Profesională în Oradea Curățenie la Domiciliu Oradea – Răsfață-ți Casa cu Adevăratul Confort! Te-ai...

ActualitateO săptămână ago

Estimarea Costurilor Ascunse De Ce Aveți Nevoie de un Calculator Preț Acoperiș Înainte de a Contacta Montatorii

Procesul de achiziție pentru un acoperiș începe de multe ori cu un telefon către un montator, dar ar trebui să...

UncategorizedO săptămână ago

Tendințele anului 2026 în floristică: buchete de lalele în tonuri pastelate și mixuri naturale

 În fiecare primăvară, florile reușesc să ne surprindă prin frumusețea lor efemeră și prin modul în care inspiră eleganță, prospețime...

Actualitate2 săptămâni ago

Rolul medierii în soluționarea conflictelor de muncă

Conflictele la locul de muncă pot apărea frecvent, fie că este vorba despre neînțelegeri între angajați, probleme cu angajatorul prin...

Diverse2 săptămâni ago

La EnVogue Residence – Iuliu Maniu, Black Friday ține trei luni: voucher de 3.000 de euro pentru loc de parcare, oferit la achiziția unui apartament în corpul B

Dezvoltatorul autohton EnVogue Residence anunță lansarea unei noi promoții de Black Friday, ce se va desfășura începând din luna octombrie până la 31...

Top Stiri Comisarul