Connect with us

Actualitate

EXPLOZIV/Curtea de Apel București a respins toate cererile Elenei Udrea și ale lui Dan Andronic în dosarul „Hidroelectrica

Publicat

pe

Curtea de Apel București a respins toate cererile Elenei Udrea și ale lui Dan Andronic în dosarul „Hidroelectrica” în care sunt acuzați și au constatat legalitatea probelor, stabilind că poate începe judecata.

„Respinge, ca nefondate, cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii UDREA ELENA GABRIELA și ANDRONIC DAN CĂTĂLIN. Constată legalitatea administrării probelor, a efectuării actelor de urmărire penală şi sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 604/P/2017 din 18.12.2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, prin care au fost trimiși în judecată inculpații Udrea Elena Gabriela și Andronic Dan Cătălin. Dispune începerea judecății cauzei privind pe inculpații Udrea Elena Gabriela și Andronic Dan Cătălin pentru infracșiunile pentru care au fost trimiși în judecată, conform încadrării expuse în rechizitoriul mai sus menționat”, se arată în minuta magistraților Curții de Apel București. Decizia poate fi contestată.

De asemenea, instanța a mai dispus sechestrul asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare ale Elenei Udrea, până la concurența sumei de 4.700.000 de euro, pentru confiscare specială.

În acest dosar, Elena Udrea și jurnalistul Dan Andronic au fost trimiși în judecată în anul 2015, de către DNA. Udrea este acuzată de trafic de influență și spălare de bani, iar Andronic de mărturie mincinoasă.

„În cursul anului 2011, inculpata Udrea Elena Gabriela a acceptat promisiunea făcută de un om de afaceri, prin intermediari, de a primi suma de 5.000.000 USD pentru a-și exercita influența asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei și a celor din cadrul SC Hidroelectrica SA, în vederea menținerii, în condițiile deja negociate (preț și cantitate de energie furnizată), contractele pe care societatea omului de afaceri le încheiase cu SC Hidroelectrica SA. Din suma promisă, inculpata a primit, în noiembrie 2011, în scopul arătat, prin intermediari, 3.800.000 de dolari, dar și o creanță de 900.000 de euro; creanța reprezenta o sumă pe care o firmă a omului de afaceri o împrumutase unui terț și care era garantată cu părți sociale ale unei societăți comerciale care deținea două publicații”, arăta DNA, la momentul trimiterii în judecată a celor doi.

Pentru a ascunde că era beneficiara reală a creanței de 900.000 euro (care i-ar fi conferit pe cale de consecință și puterea de a influența activitatea societății cu activitate media), procurorii DNA susțin că Elena Udrea a preluat creanța de la firma controlată de omul de afaceri, prin interpunerea unei alte firme paravan, aparținând unei cunoștințe.

„Cu ocazia audierii sale ca martor, inculpatul Dan Cătălin Andronic a făcut afirmații mincinoase, cu privire la aspectele esențiale ale cauzei. De exemplu, Dan Cătălin Andronic a declarat mincinos:
– că nu a avut cunoștință de împrejurarea că Elena Gabriela Udrea este beneficiara reală a creanței amintite, care i-ar fi permis acesteia să controleze societatea media, să dobândească părți sociale, să se implice în politica editorială a unui cotidian deținut de această societate;
– că îi comunica Elenei Udrea date privind situația financiară a cotidianului deținut de societatea media și indicatori de performanță, doar pentru a se lăuda, pentru a o încunoștința că publicației îi „merge bine”;
– că nu i-a cerut Elenei Udrea acordul pentru a publica anumite articole, ci doar s-a consultat cu aceasta pentru a „verifica veridicitatea” informațiilor obținute”, mai preciza DNA. (Cutov Ina).

 

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

disbioza disbioza
Diverse3 ore ago

Flora intestinală „distrusă”: ce înseamnă, de fapt, disbioza și care sunt simptomele

„Flora intestinală distrusă” este un termen popular şi din ce în ce mai frecvent în motoarele de căutare și pe...

Diverse9 ore ago

Oriflame România anunță două promovări-cheie: lideri care accelerează viitorul brandului în Europa

Oriflame România marchează un nou capitol important în evoluția sa și anunță promovarea a doi lideri care au contribuit decisiv...

Diverse15 ore ago

De ce românii au preferat mașinile rulate în 2025 – analiza Plus-Auto.ro

Anul 2025 a confirmat o realitate tot mai vizibilă pe piața auto din România: majoritatea cumpărătorilor s-au orientat către autoturisme...

Actualitate22 de ore ago

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere...

ActualitateO zi ago

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice...

ActualitateO zi ago

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei...

cursuri limba romana pentru staini cursuri limba romana pentru staini
UncategorizedO zi ago

Ai angajați din alte țări? Iată cum să îi integrezi mai bine și să îi ajuți să fie mai productivi 

  Tot mai multe companii angajează oameni din afara României. Fie că vorbim despre muncitori din Asia sau specialiști din...

The Brokers Credit The Brokers Credit
Diverse2 zile ago

Refinanțare credit chiar dacă ai avut întârzieri. Află ce opțiuni ai!

  Ți s-a întâmplat să ai o simplă întârziere la plata unui credit, iar băncile să te refuze la solicitarea...

Ambalaje de unică folosinţă Ambalaje de unică folosinţă
Diverse2 zile ago

Ce alegem în 2026? Ambalaje de unică folosinţă cu “fereastră” sau transparente?

Timp de ani de zile, marketingul din food & beverage a fost construit pe promisiune: „fresh”, „artizanal”, „handmade”, „premium”, „ca...

Sport3 zile ago

De la răsărit la apus: o zi de pescuit sportiv în Delta Dunării

O zi de pescuit sportiv în Delta Dunării începe mult înainte ca soarele să apară deasupra stufului. Aerul este răcoros,...

Social3 zile ago

Grupele de sânge: codul genetic care îți poate salva viața

Deși majoritatea oamenilor cunosc faptul că au o anumită grupă de sânge, puțini înțeleg ce înseamnă aceasta din punct de...

Diverse3 zile ago

Învață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România

Într-un peisaj în care consumatorii, investitorii și angajații cer coerență, transparență și impact real, ESG a devenit un filtru prin...

Diverse3 zile ago

Cadouri de Valentine’s Day care spun mai mult decât „te iubesc”

Ziua Îndrăgostiților nu este despre gesturi grandioase, ci despre atenția la detalii. Despre cadouri care spun „mă gândesc la tine”,...

turisti-europeni turisti-europeni
Uncategorized4 zile ago

Ce pot învăța hotelierii români din comportamentul turiștilor europeni în 2026

În 2026, comportamentul turiștilor europeni continuă să influențeze decisiv strategiile industriei hoteliere la nivel global – și oferă lecții valoroase...

Diverse4 zile ago

Remodelare corporală: procedura BodyTite vs. liposucție

Grăsimea încăpățânată, pielea lăsată după slăbire sau sarcină, conturul nedefinit al abdomenului ori al șoldurilor reprezintă sunt frustrări comune, chiar...

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online
Actualitate5 zile ago

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online

Un magazin online nu inseamna doar vanzari, marketing si logistica, ci si o evidenta financiara corecta, actualizata si adaptata specificului...

Diverse5 zile ago

RateAuto.ro: model de parc auto care mizează pe transparență, aplicare 100% online și rate auto fără avans

Într-o piață auto second hand marcată de diferențe mari de calitate între parcurile auto, RateAuto.ro – parc auto cu operațiuni...

Diverse5 zile ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată...

Top Stiri Comisarul