Connect with us

Actualitate

“Domeniul Autostrăzi a fost și este controlat sută la sută de FIRMELE STRĂINE”

Publicat

pe

“Coana Europa, căreia-i pârțăie curul și a-nceput să-i cadă fardul de pe obrajii scofâlciți, nu vrea nici de’a dreacu’ uite/așa, să lege fostele provincii românești între ele cu autostrăzi.”
Asta scriam ieri, nu pentru prima dată, fără să știu de afirmația lui Darius Vâlcov de la A3.
Pentru că azi am văzut puzderie de securiști mai mult sau mai puțin acoperiți sărind ca arși la afirmațiile lui Vâlcov, cred că e timpul să începem să ne distrăm puțin, adică să spunem pe șleau cum este cu autostrăzile, pentru că Darius Vâlcov a fost elegant, era și firesc.
Cei care mă cunosc, știu că am cunoștință despre subiect.
Să plecăm de la realitatea crudă: Nebăgată și după aceea băgată în UE, timp de aproape treizeci de ani, România nu a putut să construiască autostrăzi; Corupția, o să strige habarniștii! Chiar așa?
O să fiți surprinși, această scuză este chiar un motiv; să explicăm:
Domeniul Autostrăzi a fost și este controlat sută la sută de FIRMELE STRĂINE, multe dintre ele MULTINAȚIONALE, iar banii trebuiau să se dea de la UE. Am mai explicat într-o postare mai veche;
Comisia Europeană dă banii, licitația este câștigată de o firmă străină dictată, profitul enorm se întoarce înapoi în țara respectivă.
De ce nu și de o firmă românească?
Pentru că atunci când au început să crească, au fost băgați în pușcărie, falimentați sau puși pe butuci. Nici măcar atunci nu puteau câștiga singuri, trebuiau să se asocieze cu o firmă străină. Pe cele cinci-șase firme românești capabile să construiască autostrăzi, în frunte cu UMB Spedition, le-au căsăpit. Arătaseră că pot construi autostrăzi și i-au terminat.
Acum, surpriza:
Lupta Anticorupție a fost inventată în mod special pentru a termina firmele de construcții drumuri românești!
Credeți-mă că știu bine ce scriu, iar pe toți care au ceva de spus, le scriu frumușel că-i trimit la Strabag, nu pentru bani de publicitate, cea care trecea cu utilajele furate fără să plătească taxe prin vama Calafat. Le aduc aminte că eu am declanșat scandalul, închis ulterior de Securitate; Suntem deci acasă, pe subiect.
Știți care era profitul unei firme Românești care construia autostrăzi? Maximum 7%, și asta cu mare indulgență, media fiind de cinci la sută.
Știți care este profitul unei firme străine?
27%, din care 20 la sută se duc în Austria, la firma-mamă, de exemplu, și 7% rămân pentru cheltuieli în România. Aoleu, am zis cumva Austria? Cea care are și OMV, și RAIFASEN, HOLZINDUSTRIE SCHWEIGHOFER, aoleu!
Adică Austriecii controlează Petrolul, Sectorul Bancar, Sectorul Construcții Autostrăzi și Drumuri și au ras codrii României? Haida de! Fix acciași unde dădea nazistul azi interviuri în care ataca România? Cu directorul Raifassen, cel care a închiriat casele furate ale lui Iohannis cu chirii astronomice, după care ieșea la manifestațiile # Rezist. Cine? Strabag, care dă publicitate pe pâine la toate televiziunile de știri? Nu vă cred.
Dar ce, suntem Ocupați de Imperiul Austriac?
Da, Suntem!
Suntem o țară ocupată, iar planul este să nu fie legat Ardealul, provincie austriacă, de România. De ce?
Cumva să nu ajungă tancurile rusești la Viena?
Sau cumva ca Transilvania să se transforme în Republica Autonomă Transilvania? Întrebați-l pe Helvigh și pe cei din Triunghiul Morții împreună cu Iohannis.
Să revenim la autostrăzi: Deci UE dă banii, UE( fără România) construiește, UE( prin Corina Crețu) spune că nu avem autostrăzi. Mă’ voi ne luați la mișto? Ați furat banii de autostrăzi, chiar vreți să vâ spun pe nume ce comisioane de 15% practicați între voi, oficialii străini, corupți până-n măduvă? Da’ de Vinci ați auzit? Ăștia se fac că fac autostrăzi de-ai dracu, francezi ca să ne’ ncurce, și au ajuns la 27 milioane euro pe km, huo!!! Nu mă credeți? Ia întrebați pe la S Corporation, uite-așa, de probă, că omul e profesionist, vorbește.
Mai vreți fire-ați ai dracu de hoți care ați furat România? Că nu am vorbit nimic de firma lui Barrosso care mă alerga pe mine cu 15% comision, sau poate de niște englezi cu Ștaif, să nu uităm italienii, se aude la voi Astaldi? Vorbim puțin de găurile de sute de milioane? Unde credeți că trăim, pe sub pământ?
Iar voi Săriți că v-a urechiat un pic Vâlcov, bandiților? Poate află și Argentina de utilajele alea trecute prin Calafat fără acte, drăguților de la Strabag! Puteți să construiți zece catedrale, nici dracu nu vă mai scapă de instanțele internaționale!
Mai vreți, dragi români Ocupați? Vă mai spunem, dar nu toate odată….(Gelu Visan).

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

disbioza disbioza
Diverse57 de minute ago

Flora intestinală „distrusă”: ce înseamnă, de fapt, disbioza și care sunt simptomele

„Flora intestinală distrusă” este un termen popular şi din ce în ce mai frecvent în motoarele de căutare și pe...

Diverse7 ore ago

Oriflame România anunță două promovări-cheie: lideri care accelerează viitorul brandului în Europa

Oriflame România marchează un nou capitol important în evoluția sa și anunță promovarea a doi lideri care au contribuit decisiv...

Diverse13 ore ago

De ce românii au preferat mașinile rulate în 2025 – analiza Plus-Auto.ro

Anul 2025 a confirmat o realitate tot mai vizibilă pe piața auto din România: majoritatea cumpărătorilor s-au orientat către autoturisme...

Actualitate20 de ore ago

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere...

Actualitate23 de ore ago

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice...

ActualitateO zi ago

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei...

cursuri limba romana pentru staini cursuri limba romana pentru staini
UncategorizedO zi ago

Ai angajați din alte țări? Iată cum să îi integrezi mai bine și să îi ajuți să fie mai productivi 

  Tot mai multe companii angajează oameni din afara României. Fie că vorbim despre muncitori din Asia sau specialiști din...

The Brokers Credit The Brokers Credit
Diverse2 zile ago

Refinanțare credit chiar dacă ai avut întârzieri. Află ce opțiuni ai!

  Ți s-a întâmplat să ai o simplă întârziere la plata unui credit, iar băncile să te refuze la solicitarea...

Ambalaje de unică folosinţă Ambalaje de unică folosinţă
Diverse2 zile ago

Ce alegem în 2026? Ambalaje de unică folosinţă cu “fereastră” sau transparente?

Timp de ani de zile, marketingul din food & beverage a fost construit pe promisiune: „fresh”, „artizanal”, „handmade”, „premium”, „ca...

Sport2 zile ago

De la răsărit la apus: o zi de pescuit sportiv în Delta Dunării

O zi de pescuit sportiv în Delta Dunării începe mult înainte ca soarele să apară deasupra stufului. Aerul este răcoros,...

Social2 zile ago

Grupele de sânge: codul genetic care îți poate salva viața

Deși majoritatea oamenilor cunosc faptul că au o anumită grupă de sânge, puțini înțeleg ce înseamnă aceasta din punct de...

Diverse3 zile ago

Învață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România

Într-un peisaj în care consumatorii, investitorii și angajații cer coerență, transparență și impact real, ESG a devenit un filtru prin...

Diverse3 zile ago

Cadouri de Valentine’s Day care spun mai mult decât „te iubesc”

Ziua Îndrăgostiților nu este despre gesturi grandioase, ci despre atenția la detalii. Despre cadouri care spun „mă gândesc la tine”,...

turisti-europeni turisti-europeni
Uncategorized4 zile ago

Ce pot învăța hotelierii români din comportamentul turiștilor europeni în 2026

În 2026, comportamentul turiștilor europeni continuă să influențeze decisiv strategiile industriei hoteliere la nivel global – și oferă lecții valoroase...

Diverse4 zile ago

Remodelare corporală: procedura BodyTite vs. liposucție

Grăsimea încăpățânată, pielea lăsată după slăbire sau sarcină, conturul nedefinit al abdomenului ori al șoldurilor reprezintă sunt frustrări comune, chiar...

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online
Actualitate5 zile ago

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online

Un magazin online nu inseamna doar vanzari, marketing si logistica, ci si o evidenta financiara corecta, actualizata si adaptata specificului...

Diverse5 zile ago

RateAuto.ro: model de parc auto care mizează pe transparență, aplicare 100% online și rate auto fără avans

Într-o piață auto second hand marcată de diferențe mari de calitate între parcurile auto, RateAuto.ro – parc auto cu operațiuni...

Diverse5 zile ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite...

Diverse5 zile ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată...

Top Stiri Comisarul