Actualitate
Apare o nouă sărbătoare națională. Vești proaste pentru angajați / Comisarul de Prahova
Propunerea legislativă privind instituirea Zilei naţionale a gastronomiei şi a vinului româneşti, ce a fost votată în Senat, prevede adăugarea unei noi zile de sărbătoare naţională în lista actuală dedicată acestora.
Proiectul se află pe ordinea de zi a şedinţei în plen a deputaţilor, având propunere de adoptare. Pentru a se putea aplica, propunerea legislativă are nevoie şi de aprobarea Camerei Deputaţilor, de promulgarea prin decret prezidenţial şi de publicarea în Monitorul Oficial.
Mai exact, propunerea legislativă prevede ca, în prima duminică a lunii octombrie, să se sărbătorească Ziua naţională a gastronomiei şi a vinului româneşti. Iniţiatorii doresc instituirea acestei sărbători pentru a celebra bogăţia de gusturi şi tradiţii din ţara noastră şi pentru a aduce un plus imaginii României şi a turismului românesc. “Bucatele şi vinurile româneşti sunt un cumul de tradiţii care încântă simţurile şi cuceresc tot mai mulţi admiratori şi care pot deveni cartea de vizită a ţării noastre”, consideră aceştia.
În această zi, autorităţile publice centrale şi cele locale vor putea organiza diverse manifestări cu caracter social sau ştiinţific destinate promovării acestei sărbători, şi anume pentru a promova obiceiurile şi produsele culinare tradiţionale, dar şi vinul românesc.
Această zi ar putea deveni zi de sărbătoare naţională, dar nu şi zi liberă pentru salariaţi. Zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt stabilite numai prin Codul muncii.
Atenţie! Prevederile proiectului legislativ NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie adoptat de ambele Camere ale Parlamentului, promulgat de către preşedintele României şi publicat în Monitorul Oficial.
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 6 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



