Connect with us

Actualitate

Pensiile se vor plăti până în data de 15 aprilie. Majorare „spectaculoasă” pentru unele categorii

Publicat

pe








Pensiile aferente lunii aprilie vor începe să fie plătite de luni, iar pentru pensionarii care au lucrat în grupele I şi II de muncă majorarea va fi spectaculoasă, a declarat, duminică, ministrul Muncii, Marius Budăi, citat de Agerpres.  El a dat asigurări că toate pensiile vor fi plătite până la data de 15 aprilie. 

pensionari agerpres_7580528

Pensiile pe aprilie se plătesc până în data de 15. Unele categorii de pensionari ar putea primi până la Paște și diferențe de bani de la recalcularea pensiilor Foto: Agerpres

„Noi, începând de luni, facem plata aferentă lunii aprilie pentru tot ce înseamnă pensii şi, datorită şi Sărbătorilor de Paşte, dar şi a noului calendar de plată a pensiilor, până în data de 15 aprilie orice pensionar din România va avea banii acasă, indiferent de forma de plată. Într-adevăr, sunt creşteri spectaculoase pentru cei care au lucrat în grupa I şi a II-a de muncă şi nu li s-a acordat punctaj. Eu tot timpul am vrut să fiu un om exact şi mă refer la faptul că într-adevăr sunt diferenţe mari de bani, dar diferenţe de care să vorbesc sunt şi cele care sunt incluse de la 1 octombrie până în prezent. Într-adevăr, peste 33.000 de decizii din cele 42.000 pe care le-am promis până în Sărbătorile de Paşte deja sunt expediate către pensionari, majoritatea dintre ele sunt deja puse în plată, iar în jurul Sărbătorilor de Paşte, când se plătesc diferenţele pentru pensii, aceşti români ai noştri vor primi acasă diferenţele de bani. Suntem în dinamica exactă pe care eu mi-am dorit-o (…) Acum suntem în postura să dăm veşti foarte bune acestei categorii de pensionari”, a afirmat Marius Budăi, într-o intervenţie telefonică la Antena 3. 

Ministrul Muncii a explicat că este vorba despre o categorie de pensionari care au ieşit la pensie pe anumite legi speciale, însă nu li s-au acordat sumele aferente grupelor de muncă. 

„A fost o categorie de pensionari care au ieşit la pensie pe anumite legi speciale şi, în momentul ieşirii la pensie, nu li s-au acordat grupe de muncă conform perioadei lucrate în grupe de muncă – fie în grupa I, fie grupa a II-a, fie în condiţii deosebite sau speciale cum se numesc acum. Au asumat când nu era o lege prevăzută în programul de guvernare, dar majoritatea parlamentară şi-a asumat această lege în Parlament. A fost votată, a fost promulgată, iar noi, Guvernul, Ministerul Muncii, prin Casa Naţională de Pensii Publice, nu facem nimic altceva decât să punem în practică această lege”, a precizat el. 

Şeful de la Muncă a dat asigurări din nou că majorarea de pensii prevăzută a fi aplicată de la 1 septembrie, de la 1.100 la 1.265 de lei, nu este în pericol şi sunt banii necesari în buget. 

„Bineînţeles, încă o dată, vreau să menţionez că acea majorare de la 1 septembrie, de la 1.100 la 1.265 de lei, în ciuda tuturor declaraţiilor panicoase ale colegilor din Opoziţie, dacă ne uităm în buget, banii sunt prinşi acolo şi nici acele majorări nu sunt în pericol, cum nu sunt nici aceste majorări conform recalculării, pentru că au fost foarte multe declaraţii şi eu înaintea Sărbătorilor de Paşte vreau să aduc împreună cu colegii mei din Ministerul Muncii şi cu tot Guvernul un zâmbet pe buzele pensionarilor. Au fost tot timpul întrebări că durează, că nu durează, de când începem recalculările. Vreau să fac încă o dată precizarea că avem nevoie de soft, avem nevoie de o perioadă de probe, de o perioadă de calcule în paralel, algoritmi matematici, dar acum suntem în postura în care cu bucurie anunţ că peste 33.000 din deciziile promise pe care le voi recalcula împreună cu colegii mei din casele teritoriale de pensii sunt deja trimise prin factorii poştali către pensionari”, a menţionat ministrul.

Citiți și:  Alocațiile pentru copii se majorează de la 1 aprilie. Plata lor se va face în mai

Etichete:

ministrul muncii
,
pensii
,
pensionari
,
paste
,
marius budai
,
data pensii
,
paste 2019
,
pensii marite 2019

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

disbioza disbioza
Diverse10 ore ago

Flora intestinală „distrusă”: ce înseamnă, de fapt, disbioza și care sunt simptomele

„Flora intestinală distrusă” este un termen popular şi din ce în ce mai frecvent în motoarele de căutare și pe...

Diverse17 ore ago

Oriflame România anunță două promovări-cheie: lideri care accelerează viitorul brandului în Europa

Oriflame România marchează un nou capitol important în evoluția sa și anunță promovarea a doi lideri care au contribuit decisiv...

Diverse22 de ore ago

De ce românii au preferat mașinile rulate în 2025 – analiza Plus-Auto.ro

Anul 2025 a confirmat o realitate tot mai vizibilă pe piața auto din România: majoritatea cumpărătorilor s-au orientat către autoturisme...

ActualitateO zi ago

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere...

ActualitateO zi ago

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice...

Actualitate2 zile ago

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei...

cursuri limba romana pentru staini cursuri limba romana pentru staini
Uncategorized2 zile ago

Ai angajați din alte țări? Iată cum să îi integrezi mai bine și să îi ajuți să fie mai productivi 

  Tot mai multe companii angajează oameni din afara României. Fie că vorbim despre muncitori din Asia sau specialiști din...

The Brokers Credit The Brokers Credit
Diverse2 zile ago

Refinanțare credit chiar dacă ai avut întârzieri. Află ce opțiuni ai!

  Ți s-a întâmplat să ai o simplă întârziere la plata unui credit, iar băncile să te refuze la solicitarea...

Ambalaje de unică folosinţă Ambalaje de unică folosinţă
Diverse3 zile ago

Ce alegem în 2026? Ambalaje de unică folosinţă cu “fereastră” sau transparente?

Timp de ani de zile, marketingul din food & beverage a fost construit pe promisiune: „fresh”, „artizanal”, „handmade”, „premium”, „ca...

Sport3 zile ago

De la răsărit la apus: o zi de pescuit sportiv în Delta Dunării

O zi de pescuit sportiv în Delta Dunării începe mult înainte ca soarele să apară deasupra stufului. Aerul este răcoros,...

Social3 zile ago

Grupele de sânge: codul genetic care îți poate salva viața

Deși majoritatea oamenilor cunosc faptul că au o anumită grupă de sânge, puțini înțeleg ce înseamnă aceasta din punct de...

Diverse3 zile ago

Învață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România

Într-un peisaj în care consumatorii, investitorii și angajații cer coerență, transparență și impact real, ESG a devenit un filtru prin...

Diverse4 zile ago

Cadouri de Valentine’s Day care spun mai mult decât „te iubesc”

Ziua Îndrăgostiților nu este despre gesturi grandioase, ci despre atenția la detalii. Despre cadouri care spun „mă gândesc la tine”,...

turisti-europeni turisti-europeni
Uncategorized4 zile ago

Ce pot învăța hotelierii români din comportamentul turiștilor europeni în 2026

În 2026, comportamentul turiștilor europeni continuă să influențeze decisiv strategiile industriei hoteliere la nivel global – și oferă lecții valoroase...

Diverse4 zile ago

Remodelare corporală: procedura BodyTite vs. liposucție

Grăsimea încăpățânată, pielea lăsată după slăbire sau sarcină, conturul nedefinit al abdomenului ori al șoldurilor reprezintă sunt frustrări comune, chiar...

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online
Actualitate5 zile ago

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online

Un magazin online nu inseamna doar vanzari, marketing si logistica, ci si o evidenta financiara corecta, actualizata si adaptata specificului...

Diverse6 zile ago

RateAuto.ro: model de parc auto care mizează pe transparență, aplicare 100% online și rate auto fără avans

Într-o piață auto second hand marcată de diferențe mari de calitate între parcurile auto, RateAuto.ro – parc auto cu operațiuni...

Diverse6 zile ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se...

Diverse7 zile ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată...

Top Stiri Comisarul