Connect with us

Actualitate

Academia de Studii Economice din București – coordonate universitare internaționale – Esential

Publicat

pe

​Academia de Studii Economice din București scoate la concurs pentru admiterea 2019, peste 7 200 de locuri la programele universitare de licență, cca 4 400 de locuri la programele universitare de masterat și aproximativ 380 la doctorat. Informații complete despre admitere se găsesc pe pagina special dedicată Admitere ASE 2019.

ASE este liderul învățământului superior economic și de administrație publică din România și Europa de Sud-Est, cu o bună reputație internațională, concretizată în numeroase contracte de colaborare și parteneriate în întreaga lume și în situarea pe poziții notabile în clasamentele internaționale de prestigiu.

În Top Shanghai, clasamentul cu cea mai mare autoritate din lume, ASE este cea mai bine poziţionată universitate românească pentru domeniile Economie, Administraţie publică, Administrarea afacerilor şi Management. ASE ocupă locul 201-300 în domeniul Științe economice, în care sunt incluse 500 de instituţii de învăţământ superior din întreaga lume.

În anul 2018, ASE a intrat în Top Shanghai cu încă trei domenii: Administrație publică (locul 151-200), Administrarea afacerilor (locul 201-300) și, respectiv, Management (locul 401-500).

Din clasamentul Shanghai Ranking’s Global Ranking of Academic Subjects 2018 fac parte peste 4000 de universităţi şi 54 de subdomenii din cadrul următoarelor domenii fundamentale: ştiinţele naturii, inginerie, ştiinţele vieţii, ştiinţe medicale şi ştiinţe sociale. Criteriile luate în considerare sunt: numărul de publicaţii în domeniul de specialitate, impactul citărilor în baza de date InCites ale publicaţiilor din domeniul de specialitate, ponderea publicaţiilor scrise în colaborare cu autori internaţionali, numărul articolelor publicate în jurnale de top din domeniul de specialitate, numărul cadrelor didactice câştigătoare ale unui premiu de prestigiu în domeniul respectiv.

Diploma de absolvent al ASE constituie garanția unui viitor sigur și a celei mai bune inserții pe piața muncii, conform prestigiosului clasament QS World University Rankings 2018. Academia de Studii Economice din Bucureşti este universitatea cu cea mai bună reputaţie în rândul angajatorilor din România, statut confirmat şi de studiile proprii efectuate în rândul absolvenţilor, care arată că 81,35% dintre aceştia se angajează în mai puţin de 3 luni de la terminarea facultăţii. Clasamentul arată că ASE își păstrează poziția în top 301-350 din lume în subdomeniul Economie și Econometrie, fiind pe locul întâi între universitățile românești prezente în această categorie.

În acelaşi clasament, ASE este a doua universitate din România la două criterii: numărul de cadre didactice internaționale și impactul în mediul online. Acest din urmă indicator reflectă anvergura prezenței universităţii în mediul virtual, calitatea și eficiența comunicării instituționale online. QS World University Rankings este un clasament anual, care ia în calcul următoarele criterii de clasificare: reputația academică, reputația în rândul angajatorilor, numărul de cadre didactice raportat la numărul de studenți, cadrele didactice cu doctorat, citările internaționale ale publicațiilor membrilor comunității universitare, numărul de lucrări raportat la numărul de cadre didactice, numărul de cadre didactice internaționale, numărul de studenți internaționali, impactul instituției în mediul online.

ASE ocupă locul 1 în România în domeniul Ştiinţelor sociale, precum şi locul 501+ în lume în domeniul Administrarea afacerilor şi economie, în clasamentul Times Higher Education World University Rankings 2019 by Subject. Clasamentul analizează cele mai bune universităţi de cercetare şi predare din lume pe baza unui set de indicatori, care evaluează calitatea predării şi a mediului de învăţare, calitatea, volumul şi impactul cercetării ştiinţifice, gradul de internaţionalizare a universităţii şi relaţia cu mediul de afaceri.

ASE este poziționată pe locul 101-200 în clasamentul Times Higher Education University Impact Rankings 2019. Acest clasament reflectă impactul universităţii în societate, conform obiectivelor de dezvoltare durabilă ale ONU.

ASE se află pe următoarele poziţii onorante:

  • locul 101-200 în clasamentul general;
  • locul 201-300 în clasamentul privind calitatea educaţiei;
  • locul 38 în clasamentul privind egalitatea de gen;
  • locul 9 în clasamentul privind condiţii de muncă decente şi creştere economică;
  • locul 79 în clasamentul privind impactul în industrie, inovare şi infrastructură;
  • locul 101-200 în clasamentul privind reducerea inegalităţilor;
  • locul 201-300 în clasamentul privind angajamentul în realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă.

Clasamentul ierarhizează peste 450 de universități din 76 de țări, evaluate pe baza obiectivelor de dezvoltare durabilă ale ONU: Sănătate şi bunăstare, Educaţie de calitate, Egalitate de gen, Condiţii de muncă decente şi creştere economică, Industrie, inovaţie şi infrastructură, Reducerea inegalităţilor, Oraşe şi comunităţi durabile, Consum şi producţie responsabile, Acţiune climatică, Pace, justiţie şi instituţii eficiente, Parteneriate pentru realizarea obiectivelor.

Academia de Studii Economice din Bucureşti este prezentă în clasamentul „U-Multirank 2019”, dat publicității pe 5 iunie 2019 şi realizat cu finanțare de la Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+.

Facultățile ASE sunt excelent poziționate la nivel internațional în domeniile economie, afaceri, sociologie și științe politice. ASE a obținut calificativul maxim la următorii indicatori: ponderea ridicată a programelor de licenţă în limbi străine (criteriul Orientare internațională), ponderea ridicată a absolvenţilor de licenţă și masterat angajaţi în regiune, internship-uri pentru studenţi în regiune, publicaţii în colaborare în regiune (criteriul Implicare regională), ponderea ridicată a oportunităților de cercetare postdoctorală (criteriul Cercetare).

În clasament sunt incluse peste 1600 de universități din 95 de țări, evaluate din perspectiva următoarelor criterii: Educaţie (Predare şi învăţare), Cercetare, Transfer de cunoaştere, Orientare internaţională şi Implicare regională.

Poziționarea de succes în clasamentele internaționale este o recunoaștere a calității proceselor de educație și cercetare științifică derulate în Academia de Studii Economice din București.

Alege un Lider și vei deveni un Lider!

ASE urează succes candidaților săi la admiterea la programele universitare de licență, masterat și doctorat!

Accesați permanent pagina oficială ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI pentru a afla informații complete, actualizate permanent despre admiterea la ASE.

Film de prezentare al Academiei de Studii Economice din București

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

disbioza disbioza
Diverse10 ore ago

Flora intestinală „distrusă”: ce înseamnă, de fapt, disbioza și care sunt simptomele

„Flora intestinală distrusă” este un termen popular şi din ce în ce mai frecvent în motoarele de căutare și pe...

Diverse17 ore ago

Oriflame România anunță două promovări-cheie: lideri care accelerează viitorul brandului în Europa

Oriflame România marchează un nou capitol important în evoluția sa și anunță promovarea a doi lideri care au contribuit decisiv...

Diverse22 de ore ago

De ce românii au preferat mașinile rulate în 2025 – analiza Plus-Auto.ro

Anul 2025 a confirmat o realitate tot mai vizibilă pe piața auto din România: majoritatea cumpărătorilor s-au orientat către autoturisme...

ActualitateO zi ago

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere...

ActualitateO zi ago

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice...

Actualitate2 zile ago

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei...

cursuri limba romana pentru staini cursuri limba romana pentru staini
Uncategorized2 zile ago

Ai angajați din alte țări? Iată cum să îi integrezi mai bine și să îi ajuți să fie mai productivi 

  Tot mai multe companii angajează oameni din afara României. Fie că vorbim despre muncitori din Asia sau specialiști din...

The Brokers Credit The Brokers Credit
Diverse2 zile ago

Refinanțare credit chiar dacă ai avut întârzieri. Află ce opțiuni ai!

  Ți s-a întâmplat să ai o simplă întârziere la plata unui credit, iar băncile să te refuze la solicitarea...

Ambalaje de unică folosinţă Ambalaje de unică folosinţă
Diverse3 zile ago

Ce alegem în 2026? Ambalaje de unică folosinţă cu “fereastră” sau transparente?

Timp de ani de zile, marketingul din food & beverage a fost construit pe promisiune: „fresh”, „artizanal”, „handmade”, „premium”, „ca...

Sport3 zile ago

De la răsărit la apus: o zi de pescuit sportiv în Delta Dunării

O zi de pescuit sportiv în Delta Dunării începe mult înainte ca soarele să apară deasupra stufului. Aerul este răcoros,...

Social3 zile ago

Grupele de sânge: codul genetic care îți poate salva viața

Deși majoritatea oamenilor cunosc faptul că au o anumită grupă de sânge, puțini înțeleg ce înseamnă aceasta din punct de...

Diverse3 zile ago

Învață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România

Într-un peisaj în care consumatorii, investitorii și angajații cer coerență, transparență și impact real, ESG a devenit un filtru prin...

Diverse4 zile ago

Cadouri de Valentine’s Day care spun mai mult decât „te iubesc”

Ziua Îndrăgostiților nu este despre gesturi grandioase, ci despre atenția la detalii. Despre cadouri care spun „mă gândesc la tine”,...

turisti-europeni turisti-europeni
Uncategorized4 zile ago

Ce pot învăța hotelierii români din comportamentul turiștilor europeni în 2026

În 2026, comportamentul turiștilor europeni continuă să influențeze decisiv strategiile industriei hoteliere la nivel global – și oferă lecții valoroase...

Diverse4 zile ago

Remodelare corporală: procedura BodyTite vs. liposucție

Grăsimea încăpățânată, pielea lăsată după slăbire sau sarcină, conturul nedefinit al abdomenului ori al șoldurilor reprezintă sunt frustrări comune, chiar...

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online
Actualitate5 zile ago

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online

Un magazin online nu inseamna doar vanzari, marketing si logistica, ci si o evidenta financiara corecta, actualizata si adaptata specificului...

Diverse6 zile ago

RateAuto.ro: model de parc auto care mizează pe transparență, aplicare 100% online și rate auto fără avans

Într-o piață auto second hand marcată de diferențe mari de calitate între parcurile auto, RateAuto.ro – parc auto cu operațiuni...

Diverse6 zile ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se...

Diverse7 zile ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată...

Top Stiri Comisarul