Noi la EFOR am făcut anul trecut o mini-campanie, Reconnect Moldova, în care susțineam câteva idei concrete, de lucruri posibile fără eforturi substanțiale, fără cine știe ce investiții colosale, mult mai relevante pentru bunăstarea cetățenilor decât declarațiile sforăitoare și realizabile pe termen scurt. Cât de greu o fi să finalizăm un proiect început prin 2014 de conectare la rețeaua noastre de gaze – și pentru care mai și avem cofinanțare europeană? Dar să punem din nou în grila TVR singura emisiune dedicată Moldovei, care a fost desființată anul trecut? De ce nu ne putem lupta ca roamingul european să fie valabil și pentru Moldova? De ce nu folosim președinția României a Strategiei Dunării, anul acesta, pentru a construi legături puternice și schimburi între antreprenori locali, administrații locale, oameni de pe ambele maluri ale Prutului?
Ca să vorbim doar despre energie, acum o săptămână lansam la Chișinău împreună cu colegii Denis Cenușa și Sergiu Tofilat un raport prin care arătam ce trebuie făcut pentru ca Moldova să aibă acces la gaze naturale și din alte surse în afară de Gazprom. Pentru context, Moldova depinde 100% de gazele rusești, care sunt folosite și pentru producția de energie electrică, atât producția internă (la CET-urile din zona Chișinău și Bălți), cât și pentru importurile de energie electrică din Transnistria. În alte cuvinte, dacă, din diverse motive, Gazprom închide robinetul de gaze, Moldova rămâne în frig și beznă. Riscul este cât se poate de real: contractul prin care Moldova se aprovizionează de la Gazprom expiră la sfârșitul lui 2019 și trebuie negociat din nou; iar Gazprom cel mai probabil va ocoli peste 2-3 ani tranzitul prin Ucraina cu conductele noi Nord Stream și TurkStream, ceea ce ar însemna că niciun metru cub de gaze rusești nu ar mai putea ajunge în Moldova pe rutele actuale. Întârzierile în finalizarea interconectării cu România lasă Moldova într-o poziție de negociere cu Gazprom foarte dezavantajoasă lunile acestea: cu totul altfel ar fi arătat lucrurile dacă măcar teoretic Moldova ar fi avut alternativa importurilor prin România. Trebuie menționat și faptul că România este integral responsabilă cu acest proiect de interconectare: Transgaz se ocupă atât cu investițiile de pe teritoriul României (două segmente de conductă și două stații de comprimare), cât și cu cele de pe teritoriul Moldovei (conducta Ungheni-Chișinău).
După părerea mea, dna Dăncilă ar trebui să pună pe masă câteva propuneri concrete, care ar putea ajuta imediat Moldova și ar și convinge că suntem realmente un partener serios de discuții, lăsând în urmă ce s-a întâmplat până acum.
1. Transgaz, responsabil cu întreg proiectul de interconectare, trebuie să fie lăsat în pace să își facă programele de investiții. Asta înseamnă fără presiuni pe Transgaz să cedeze aproape tot profitul ca dividende la bugetul de stat, chestiune care pune dificultăți majore pentru cofinanțarea și atragerea de credite pentru interconectarea cu Moldova. Transgaz are de finalizat în următorii doi ani proiectul Onești-Gherăești-Lețcani (două segmente de conductă și două stații de comprimare), pentru care are bani europeni doar pentru 30%, iar restul de 70% trebuie acoperiți din fonduri proprii și credite; și conducta Ungheni-Chișinău, acoperită tot din credite BEI-BERD care ar fi rambursate din tarife sau (în cel mai rău caz) fonduri proprii. Transgaz trebuie lăsat să se ocupe de aceste investiții, nu să fie presat să intre în proiecte care nu au nicio legătură cu obiectul său de activitate, cum ar fi rețele de distribuție în fiefurile unor baroni locali.
2. Abrogarea de urgență a OUG 114 (plafonarea temporară a prețurilor pentru gaze, fiscalitate excesivă pentru companiile energetice) și a prevederilor restrictive din Legea Offshore (fiscalitatea făcută pe genunchi, restricțiile de tranzacționare) care au determinat investitorii să-și suspende măcar temporar interesul de a extrage gaze din Marea Neagră, ba chiar au redus producția internă de gaze și au stimulat importurile de la Gazprom anul acesta. Fără gazele din Marea Neagră nu vom avea ce exporta către Moldova. Desigur, chiar și în acest caz interconectarea nu ar fi inutilă, deoarece în câțiva ani în regiune vor exista gaze din mai multe surse, inclusiv din Marea Caspică, adică prin descurajarea investițiilor în producția autohtonă de gaze doar vom rata o oportunitate de a face profituri aici și de a avea încasări la bugetul de stat.
3. Întrucât nu suntem în stare să finalizăm interconectarea înainte de expirarea contractului cu Gazprom, România trebuie să ajute negocierea unor soluții alternative de aprovizionare cu gaze pentru Moldova. Este ușor jenant că ucrainenii au făcut deja oferta de a ajuta Moldova cu surse alternative de gaze, subliniind întârzierile în interconectarea cu România, dar poate asta ne ajută să ne trezim. Este și în interesul României ca interconectarea regională România-Ucraina-Moldova în piața unică europeană de energie să se producă. De pildă, există posibilitatea ca și noi să folosim depozitele de înmagazinare a gazelor din Ucraina. E în beneficiul nostru ca interconectorul Iași-Ungheni să fie folosit la capacitate maximă, ceea ce nu s-ar putea întâmpla decât prin folosirea depozitelor de înmagazinare din Ucraina (adică gazele ar circula pe conductă tot timpul anului, importându-se și în timpul verii, înmagazinându-se în Ucraina și transportând înapoi în Moldova iarna când se consumă pentru încălzire).
Tehnic, sistemele energetice ale Ucrainei și Moldovei sunt mult mai bine conectate între ele. Există riscul ca, mai ales pe energie electrică, să se construiască o piață regională Moldova-Ucraina relativ deconectată de piața europeană – un lucru dezavantajos pentru consumatorii din ambele țări, pentru care ar fi mult mai bine dacă ar avea acces la cât mai mulți furnizori, inclusiv din UE și cu reguli de piață transparente, competitive, pe care le-ar aduce conectarea europeană. Insist pe acest aspect: numai integrarea în piața europeană aduce și garanția unei bune guvernări în sector, capturat în ambele țări de oligarhi și grupuri de interese care ar putea fi slăbite doar prin instituții puternice, ca reglementatorii de energie independenți. Numai UE poate susține întărirea instituțiilor, prin directivele europene.
Ca să nu mai spunem că ar fi și în beneficiul companiilor din România (producători de gaze, de energie electrică, privați, de stat, cu capital străin și autohton) să aibă încă două alte piețe în care să își poată vinde energia, dacă au prețuri mai competitive.
4. Între Moldova și Ucraina există mai multe chestiuni spinoase care trebuie negociate într-un pachet cuprinzător energie-mediu, negociere care ar trebui realizată cu mediere UE. UE este foarte credibilă în Ucraina din cauza soluțiilor rapide găsite pentru aprovizionarea cu gaze europene după criza din 2014, dar și în Moldova, fiind cam singura soluție de diversificare a surselor de energie rusești. România trebuie să împingă la UE demararea unei asemenea medieri, ca moștenire pentru următoarea președinție a Consiliului, cea finlandeză. În pachet trebuie negociate:
– aprovizionarea de urgență a Moldovei cu gaze din Ucraina, ceea ce presupune nu doar voința și capacitatea tehnică a Ukrtransgaz, ci și rezolvarea unor probleme de reglementare, cum ar fi reguli de piață diferite și tarifele foarte mari la granița dintre Ucraina și Moldova
– folosirea capacităților de înmagazinare din Ucraina
– sprijin tehnic pentru negocierile cu Gazprom, în condițiile în care Ucraina chiar este un model de succes, iar contractul cu Gazprom trebuie negociat în așa fel încât să nu împiedice în viitor încheierea unor contracte cu noi furnizori (”market foreclosure”), odată ce tehnic acest lucru este posibil.
– rezolvarea problemei de acces pe flux invers pe conducta transbalcanică, cea prin care ajunge acum gazul rusesc în România și Bulgaria, și care ar trebui să fie disponibilă cât de curând posibil și pentru fluxurile în sens contrar. În alte cuvinte, conductele nu trebuie să fie disponibile doar pentru ca Gazprom să vândă înspre sud, ci și pentru România să vândă gaze înspre nord, către Moldova și Ucraina. Acest lucru înseamnă aplicarea în toate cele trei țări a regulilor europene. De remarcat că, deși e stat membru UE, România se pare că nu aplică nici pe teritoriul propriu aceste reguli
– stabilirea unui calendar realist de acces al Ucrainei la sistemul european de energie electrică, deoarece acest lucru va afecta și Moldova (Moldova și Ucraina fie trebuie conectate împreună la sistemul european ENTSO-E, fie rămân împreună la vechiul sistem sovietic, din cauza fluxurilor de energie electrică între cele două țări). Acest calendar trebuie să fie realist, deoarece interconectarea României cu Moldova pe energie electrică și soluțiile tehnice depind de el.
– găsirea unei soluții acceptabile și conforme cu reglementările europene de mediu pentru complexul hidroenergetic ucrainean de pe Nistru, a cărui extindere riscă să lase 70% din populația Moldovei fără apă potabilă. Pentru Ucraina, proiectul este de importanță energetică; pentru Moldova, este o criză uriașă de mediu, deci negociatorii din ambele părți trebuie să privească împreună atât aspectele de securitate energetică, cât și pe cele de mediu, nu poate fi doar o negociere uni-sectorială pe energie. Mai mult, extinderea proiectului ar încălca regulile europene de mediu, pe care Ucraina trebuie să le respecte, deci încă o dată se justifică medierea europeană (susținută și de România) în acest caz.
Citeste intreg articolul si coemnteaza pe Contributors.ro
