În sfârşit, de astăzi ne vom relaxa puţin

Judecătorii CCR au decis în mai multe rânduri amânarea pronunţării asupra sesizărilor depuse de Opoziţie şi de şeful statului asupra modificării Codului penal şi Codului de procedură penală.

Pe 25 aprilie, PNL şi USR au depus la Curtea Constituţională sesizări în legătură cu proiectul care a modificat Codul penal şi pe cel care a schimbat Codul de procedură penală, iniţiative adoptate de Parlament.

Printre articolele sesizate de opoziţie ca fiind neconstituţionale se numără şi articolul 16 (3) litera a din Codul penal.

„-Art. 16 alin. (3) – lit. a) prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte. Ori de câte ori legea penală prevede că pentru a putea fi infractiune se impune săvârşirea faptei într-un anume scop, infracţiunea trebuie să fie săvârşită cu intenţie directă, care să rezulte în mod neîndoielnic, din circumstanţele concrete ale cauzei-. Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa constată , prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie, a statuat că “orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate – care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist – să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii.”Or, dispoziţia cuprinzând condiţia ca intenţia directă „să rezulte în mod neîndoielnic, din circumstanţele concrete ale cauzei” este neclară, inclusiv prin raportare la obiectul dispoziţiei modificate, în sensul că cerinţa impusă de legiuitor şi-ar găsi rostul mai degrabă în cadrul dispoziţiilor referitoare la probaţiune. Astfel, dispoziţia de modificare a art. 16 alin. (3) lit. a) încalcă principiul securităţii juridice, consacrat la art. 1 alin. (5) din Constituţie”, potrivit textului sesizării.

PNL şi USR transmit, de asemenea, că eliminarea modificprii articolului 35 (1) din Codul penal încalcă prevederile Constituţiei.

„În opinia noastră, considerentele precitate îl obligau pe legiuitor ca, în procedura de punere în acord a legii, să modifice art. 35 alin. (1) C. pen. în sensul eliminării condiţiei unicităţii subiectului pasiv în cazul infracţiunilor continuate. Or, prin eliminarea in corpore a dispoziţiei de modificare a art. 35 alin. (1) C. pen. se revine la forma în vigoare, care, textual, prevede aceeaşi soluţie normativă. De altfel, soluţia legislativă aleasă contravine şi scopului declarat al iniţiatorilor, de punere de acord a prevederilor Codului penal cu deciziile Curţii Constituţionale.Prin urmare, dispoziţia de eliminare a modificării art. 35 alin. (1) C. pen. încalcă art. 147 alin. (2) şi (4) din Constituţie, referitoare la limitere reexaminării şi la efectul general obligatoriul al deciziilor Curţii Constituţionale”, se mai arată în textul sesizării depuse de PNL şi USR.

Şi articolele privind termenele de prescripţie sunt amintite de Opoziţie.

„Diminuarea termenelor de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiuni cu pericol social ridicat, concomitent cu reducerea termenelor speciale de prescripţie a răspunderii penale pune la îndoială aptitudinea sancţiunilor penale de a-şi atinge scopul preventiv. Prin urmare, considerăm că art. 154 alin. (1) lit. b) şi c) şi art. 155 alin. (3) încalcă prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie privind statul de drept, care „impun legiuitorului obligaţia de a lua măsuri în vederea apărării ordinii şi siguranţei publice, prin adoptarea instrumentelor legale necesare în scopul reducerii fenomenului infracţional (…) cu excluderea oricăror reglementări de natură să ducă la încurajarea acestui fenomen.” (Decizia nr. 44/2016) De asemenea, se ignoră cu desăvârşire dreptul victimelor de a avea ele însele parte de o procedură echitabilă, încălcându-se, astfel, art. 124 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi”, precum şi principiul aflării adevărului, „adică dreptul la un proces echitabil al părţii interesate în luarea în considerare a tuturor probelor administrate care contribuie la aflarea adevărului, şi principiul dreptăţii, consacrat de art. 1 alin. (3) din Constituţie ca o valoare supremă a statului de drept” (Decizia nr. 54/2009)”, transmit reprezentanţii PNL şi USR.

Despre Legea de modificare a Codului de procedură penală, Opoziţia precizează că se încalcă principiul bicameralismului.

„Legea încalcă principiul bicameralismului consacrat de art.61 alin. (2) şi art.75 din Constituţia României Referitor la principiul bicameralismului Curtea Constituţională a dezvoltat o jurisprudenţă consistentă, consacrând existenţa acestuia ca element extrinsec de constituţionalitate. Raportat la prezenta cauză, constatăm că legea în forma trimisă la promulgare conţine un aport semnificativ cantitativ dar mai ales calitativ al Camerei decizionale, Camera Deputaţilor, faţă de forma supusă dezbaterii Camerei de reflecţie, Senatul României. Astfel, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 633/2018 au fost declarate neconstituţionale nu mai puţin de 64 de dizpoziţii ale legii supuse controlului de neconstituţionalitate. În procedura de reexaminare, Senatul, în calitate de Cameră de reflecţie, acţionând în limitele reexaminării impuse de decizia Curţii, a formulat amendamente pentru punerea în acord a dispoziţiilor declarate neconstituţionale”, se arată în textul sesizării la CCR.

Camera Deputaţilor a adoptat, pe 24 aprilie, ca for decizional, proiectele pentru modificarea Codului penal şi a celui de procedură penală. Procedura parlamentară a fost reluată după ce lui Tudorel Toader i s-a reproşat că nu iniţiază OUG pentru aceste modificări. Ulterior Toader a demisionat din funcţia de ministru al Justiţiei, în loc fiind numită Ana Birchall.

Ce argumente aduce Klaus Iohannis în sesizarea făcută la CCR pe codurile penale

Preşedintele Klaus Iohannis susţine în sesizarea făcută la CCR că prin modificarea Codului de procedură penală că a fost din nou încălcată Legea fundamentală prin modificările aduse de către Parlament, precum şi principiul bicameralismului.

„Însă, în procedura reexaminării legii – deschisă potrivit art. 147 alin. (2) din Constituţie – Parlamentul a adoptat legea criticată cu încălcarea art. 147 alin. (2) din Constituţie. Astfel, cu ocazia punerii în acord a unora dintre dispoziţiile legii, declarate neconstituţionale, cu Decizia nr. 633/2018, Parlamentul, pe de o parte şi-a ignorat obligaţia constituţională de a pune în acord textele din legea criticată cu decizii anterioare ale Curţii Constituţionale, aspect ce contravine dispoziţiilor art. 147 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 147 alin. (1) şi alin. (4) din Constituţie, iar pe de altă parte, în procedura punerii de acord nu a realizat corelările necesare, adoptând reglementări ce contravin principiului legalităţii, fiind astfel încălcate prevederile art. 147 alin. (2) prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie”, precizează Iohannis în sesizare.

„Totodată, în procedura de punere în acord a legii, legiuitorul a încălcat şi principiul bicameralismului consacrat de art. 61 alin. (2) şi art. 75 din Constituţie, precum şi depăşirea limitelor fixate prin Decizia nr. 633/2018”, completează preşedintele României.

Şeful statului argumentează că Parlamentul a eliminat articole din Codul de procedură penală, însă fără a introduce normele la care făcuse referire CCR, în decizia de neconstituţionalitate.

„În procedura reexaminării, însă, Parlamentul a eliminat în integralitate alin. (41) art. 40 din Codul de procedură penală, deşi critica de neconstituţionalitate viza, dimpotrivă, necesitatea unei norme prin care să se prevadă pe de o parte structura sau formaţiunea de judecată din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care va soluţiona recursul împotriva hotărârilor prin care completurile de 5 judecători resping cererile de sesizare a Curţii Constituţionale, iar pe de altă parte competenţa de a soluţiona recursul împotriva hotărârilor prin care Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie respinge cererile de sesizare a Curţii/competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a judeca recursul împotriva hotărârilor prin care se resping cererile de sesizare a Curţii”, potrivit sursei citate.

Astfel, preşedintele consideră că Parlamentul avea deschisă calea reexaminării doar în ceea ce priveşte introducerea unor astfel de norme, care să acopere situaţiile nereglementate şi identificate ca fiind necesare de Curtea Constituţională şi, în consecinţă nu putea elimina cu totul intervenţia asupra acestui text.

„Mai mult, completarea iniţială adusă Codului de procedură penală prin art. I pct. 24 a fost realizată pentru punerea acestui act normativ în acord cu Decizia nr. 321/2017. Potrivit acestei decizii intervenţia asupra prevederilor art. 40 Cod procedură penală era necesară pentru introducerea recursului împotriva respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale privind hotărârile pronunţate de ultima instanţă în ierarhia instanţelor judecătoreşti în materie penală. Or, eliminarea dispoziţiilor introduse prin art. I pct. 24 echivalează cu încălcarea obligaţiei Parlamentului de a pune în acord acest text cu Decizia nr. 321/2017, iar punerea în acord a legislaţiei penale cu deciziile instanţei constituţionale a reprezentat un aspect asumat public, atât pe plan intern, cât şi european, şi a constituit, aşa cum am arătat anterior, una dintre raţiunile iniţiativei legislative”, arată şeful statului, în textul sesizării.

Iohannis mai spune că Parlamentul a eliminat complet şi articolul 220 din Codul de procedură penală, contrar unei decizii anterioare a CCR, în care a constatat că soluţia legislativă care permite luarea măsurii arestului la domiciliu, în condiţiile în care anterior inculpatul a fost arestat (preventiv sau la domiciliu) în aceeaşi cauză, în lipsa unor temeiuri noi care fac necesară privarea sa de libertate.

„În procedura reexaminării, însă, Parlamentul nu numai că nu a suplinit omisiunea legislativă, ci a eliminat în integralitate modificarea operată la art. 220 alin. (1) din Codul de procedură penală. Acest text fusese aşadar, anterior declarat neconstituţional prin Decizia nr. 22/2017, prin care Curtea a reţinut că „dispunerea unei noi măsuri preventive privative de libertate, după ce anterior faţă de persoana respectivă a mai fost dispusă o măsură preventivă privativă de libertate, nu se poate baza pe aceleaşi temeiuri care au fundamentat dispunerea primei măsuri preventive privative de libertate. În mod contrar, s-ar ajunge la situaţia în care temeiurile care stau la baza dispunerii unei măsuri preventive privative de libertate să nu fie suficiente pentru a motiva luarea acestei măsuri, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 23 din Constituţie şi celor ale art. 5 din Convenţie”, potrivit sursei menţionate.

Totodată, şeful statului precizează că unele modificări au fost efectuate de Legislativ deşi nu au făcut obiectul controlului de constituţionalitate.

Este vorba despre un articol din Codul de procedură penală care în forma anterioară controlului de constituţionalitate prevedea: „(3) Cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), g) şi h) pot fi invocate ca motive de revizuire în favoarea persoanei condamnate, a celei faţă de care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei. Cazul prevăzut la alin. (1) lit. f) poate fi invocat ca motiv de revizuire în favoarea persoanei condamnate ori a celei faţă de care s-a aplicat o măsură educativă, a celei faţă de care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei.”

Acest text nu a făcut obiectul controlului de constituţionalitate. Cu toate acestea, Parlamentul în procedura punerii de acord a legii cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 633/2018 a eliminat această intervenţie legislativă, aspect ce contravine dispoziţiilor art. 147 alin. (2) din Constituţie.

De asemenea, preşedintele Iohannis face referire la articolul III din Codul de procedură penală care prevede că „În toate situaţiile în care Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală se referă la judecătorul de cameră preliminară se înţelege că referirea se face la instanţa de judecată competentă potrivit legii”.

Şeful statului spune că prevederile art. III din legea criticată nu corespund nici regulilor expres instituite prin Legea nr. 24/2000 şi nu sunt realizate nici în acord cu practica legislativă mai sus descrisă, întrucât „operaţiunea de renunţare la o sintagmă/noţiune/instituţie şi înlocuirea înţelesului acestora cu un altul se realizează printr-un procedeu impropriu, generator prin el însuşi de neclaritate şi imprecizie”.

„Astfel, nu este clar dacă noul înţeles al sintagmei „judecătorul de cameră preliminară” are în vedere înlocuirea din tot cuprinsul legii a sintagmei menţionate cu cea de „instanţă de judecată competentă potrivit legii”. De asemenea, nu este clar dacă înţelesul normelor în vigoare în care se mai regăseşte sintagma „ judecătorul de cameră preliminară”, în procesul de republicare sau chiar de aplicare a acestora, urmează să fie adaptat, instanţa de judecată competentă potrivit legii urmând să fie stabilită de la caz la caz. În mod evident, această lipsă de predictibilitate a normei face aproape inaplicabile prevederile art. IV din lege ce vizează necesitatea republicării legii, dar în egală măsură şi procedura nou introdusă la art. I pct. 188 din legea criticată”.

Parlamentul şi-a depăşit limitele fixate de Curtea Constituţională şi în modificarea Codului penal

Iohannis a transmis la CCR şi o sesizare cu privire la neconstituţionalitate Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

„Parlamentul a adoptat legea criticată cu depăşirea limitelor fixate prin Decizia nr. 650/2018. Astfel, cu ocazia punerii în acord a unora dintre dispoziţiile legii, declarate neconstituţionale, cu Decizia nr. 650/2018, Parlamentul, pe de o parte şi-a ignorat obligaţia constituţională de a pune în acord textele din legea criticată cu decizii anterioare ale Curţii Constituţionale, aspect ce contravine dispoziţiilor art. 147 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 147 alin. (1) şi alin. (4) din Constituţie, iar pe de altă parte, în procedura punerii de acord nu a realizat corelările necesare, adoptând reglementări ce contravin principiului legalităţii, fiind astfel încălcate prevederile art. 147 alin. (2) prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie”, arată preşedintele României, în sesizarea formulată cu privire la modificările din Codul penal.

Preşedintele vorbeşte şi despre modificările aduse articolului 297 din Codul penal referitor la infracţiunea de abuz în serviciu.

„Faţă de cele de mai sus, având în vedere – pe de o parte raportul de complementaritate fixat de Curtea Constituţională între art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 297 din Codul penal referitor la infracţiunea de abuz în serviciu (pct. 213 din Decizia nr. 650/2018), iar – pe de altă parte necesitatea asigurării unei protecţii sporite a valorilor sociale şi necesitatea existenţei unor pârghii legale de natură a descuraja încălcarea unor asemenea valori [ansamblul considerentelor de la par. 621-626 ale Deciziei nr. 650/2018 enumerate la pct. I.3.lit. a) din prezenta sesizare], soluţia abrogării art. 132 din Legea nr. 78/2000 contravine art. 147 alin. (2) prin raportare la alin. (1) şi (4) ale aceluiaşi articol din Constituţie”, arată textul sesizării.

De asemenea, şeful statului menţionează că abrogarea unui articol din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie a eliminat din actul normativ orice prevedere care are legătură şi efect asupra articolului 297 din Codul penal. Iohannis spune că o astfel de abrogare este nejustificată.

„În plus, dacă din raţiuni de corelare legislativă, în măsura în care se aducea vreo modificare art. 297 din Codul penal, aflat în legătură directă cu o normă de incriminare dintr-o altă lege cu dispoziţii penale – art. 132 din Legea nr. 78/2000 – s-ar fi putut găsi vreo justificare pentru soluţia abrogării art. 132 din Legea nr. 78/2000, în condiţiile eliminării oricărei intervenţii asupra art. 297 Cod penal, soluţia abrogării nu numai că nu îşi mai găseşte vreo justificare, însă lipseşte statul de o pârghie legală importantă care să descurajeze încălcarea îndatoririlor de serviciu atunci când funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, ceea ce, prin amploarea sa, poate reprezenta chiar o ameninţare la adresa statului de drept”, arată preşedintele.