Emotie vs ratiune. Valul de emotie si furie populara asemanator celui de dupa dezastrul de la Colectiv a maturat câtiva oameni din functii importante. Cazul cel mai recent este al Ecaterinei Andronescu, eterna ministra a invatamantului pe care l-a decimat cu metoda, acum demisa dupa o declaratie nefericita. Exista totusi si voci care indeamna la calm si ratiune atragând atentia ca demisiile sau demiterile unor oameni nu rezolva problema de fond. Exemplul ministrului de interne Moga, care a preferat sa se intoarca la viata fara griji de senator, pare sa le dea dreptate. La fel cel al chestorului Buda, intors la postul de sef al politiei de frontiera, de unde fusese avansat in fruntea Politiei. Pe de alta parte, emotia este motorul mobilizarii publice si stim ca fara mobilizare publica nu se va schimba nimic. Emotia populara face diferenta intre cazurile Alexandrei, care a zguduit sistemul si cel al Luizei care nu l-a clintit deloc. Valul de emotie nu trebuie deci frânat defel, ci doar canalizat sa loveasca unde trebuie. Si despre aceasta voi scrie mai jos.
Oamenii sau sistemul ? Discutia despre ce si cum trebuie schimbat esueaza adesea intr-o dezbatere de o inutilitate cosmica : intre cei care spun ca e trebuie impuse noi reguli (pe care le si enunta adesea), nu taiate capete si cei care spun ca degeaba schimbi sistemul caci functionarea lui depinde de aceiasi oameni. Din fericire spre deosebire de dilema intâietatii oului sau a gainii, lucrurile sunt ceva mai simple. Oricât ne-am dori si oricâte idei bune am avea, “sistemul”, adica ansamblul de reguli, nu depinde de noi. Ci in primul rând de guvern, actualmente cel condus de Viorica Vasilica Dancila, si în al doilea rând de esalonul imediat inferior, cel care se ocupa de implementarea regulior decise de guvern. Teoretic compus din experti in domeniul lor respectivii ar trebui sa fie macar consultati la elaborarea regulilor cu pricina. Seful (demisionar) al STS Ionel Sorinel Vasilica este un exemplu de personaj de acest tip. Despre acesti oameni vorbim deci când ne referim la schimbarea “sistemului”. Oamenii din sistem sunt executantii respectivelor reguli, cei cu care interactionam direct in speta domnul politist Vasilica Viorel Florescu de exemplu. Simplificând deci (fiindca desigur sunt mai multe niveluri ierarhice) avem trei rânduri de Vasilici responsabili deopotriva de tragedia de la Caracal. Iar valul de mobilizare populara trebuie sa-l vizeze pe fiecare in parte dupa cum urmeaza :
Vasilica I n-a mai fost de mult sub asemenea presiune si doarme rau noaptea din cauza asta. A demis cativa Vasilici 2 si 3 si spune ca n-ar trebui “politizat’ cazul. Dar chiar asta trebuie facut ! Asa cum spuneam de la esalonul 1 vin regulile si tot de acolo se propaga in jos (in)competenta. Dar dincolo de discutia despre competenta individuala ceea ce constatam in mod repetat este absenta regulilor clare pentru a reactiona la situatii de criza. Impresia este mai degraba de haos institutional. Am vazut cu ocazia tragediei de la Colectiv ca nu avem protocol pentru arsi. Vedem acum ca nu avem reguli pentru persoanele diparute fie ei adulti sau copii, desi sunt foarte multe cazuri. Exista o aplicatie copii disparuti implementata pe bani europeni care nu functioneaza. STS nu reuseste sa localizeze apeluri ceea ce face inutila notiunea de “urgenta”. Pentru a identifica un numar de telefon suspect politia nu are alte metode decât sa intrebe interlopi. Intr-o situatie de urgenta maxima procurori si politisti stau trei ore la poarta unui suspect identificat din motive legale. Iar acum ceva timp un pui de urs a fost urmarit haotic cu masina pe strazile Sibiului de politisti, ocazie cu care am constatat ca nu avem reguli nici pentru aceasta situatie. Si nu vorbim aici de crize majore generate de catastrofe naturale sau atacuri teroriste de are din fericire suntem (deocamdata) feriti.
De la esalonul Vasilicii I asteptam deci reguli pentru ca drame ca ale Alexandrei sa nu se mai repete. In plus ele trebuie sa fie cat se poate de simple pentru utilizatori. Aceasta e o alta meteahna autohtona. Procedurile, atunci cand de bine de rau exista sunt extrem de complicate. De la plata obligatiilor fiscale folosind site-ul institutiei (deseori nefunctional) la situatia pacientilor afectati de boli grave care trebuie sa-si obtina medicamentele totul trece prin priceduri complicate. Politistul intr-o situatie de urgenta nu trebuie sa aiba de manipulat cine stie ce aplicatie, ca sa nu mai vorbim de victima. De aceea s-a facut un numar de urgenta european cu trei cifre si nu cu 10 si prefix national, ca sa fie simplu de utilizat.
Tot de la esalonul I asteptam o politiica nationala pentru stoparea retelelor de trafic de persoane. Chiar daca ele nu par implicate in cazul de fata, faptul ca anchetatorii apeleaza la interlopi pentru informatii este cât se poate de relevant. De asemenea legea recursului compensatoriu cea care a eliberat 1500 de criminali si violatori trebuie abrogata de urgenta. La fel trebuie analizata situatia transportului in comun la nivel judetean. Si asa mai departe.
Asadar, presiunea publica pe politicieni trebuie sa fie maxima pâna cand aceste probleme vor fi rezolvate. Ea a avut deja un efect : decizia CCR care dupa 7 amânari a descoperit ca e unanima (!) in decizia de neconstitutionalitate a noilor Coduri Penale, care odata intrate in vigoare i-ar fi garantat ucigasului o pedeapsa blânda. Artizanul lor, Florin Iordache, politician de frunte (tocmai) din Caracal tace mâlc si, cel putin pentru un timp, politica de stat in favoarea infractorilor marca PSD se va opri. Doar mobilizarea populara si “politizarea” pot face ca o astfel de tragedie sa nu se mai repete.
Vasilica numarul 2 nu are ce sa-si reproseze. Institutia sa a respectat intrutotul regulile. El îsi da demisia “de onoare” sau este demis doar ca sa nu-i afecteze prestigiul. Vorbim aici de oameni pusi in functii importante de politicieni : obedienta lor e mult mai apreciata decat spiritul de initiativa in serviciul cetatenilor. La nevoie in caz de mare necaz joaca si rolul lui Motoc pentru a calma multimea furioasa, doar ca nu-si pierd capul, nu, ci doar functia in asteptarea (scurta) alteia de aceiasi anvergura sau a unei pensii speciale enorme. Sa luam bunoara cazul sefului de la STS. La mai bine de 5 ani de la accidentul aviatic din Apuseni si episodul rusinos al localizarii victimelor de atunci, noul esec de-a localiza un apel venit de data acesta dintr-un oras este inadmisibil. Dl. Ionel Sorinel Vasilica trebuia sa-si dea seama ca remedierea problemei de localizare din 2014 era o urgenta de grad zero pentru institutia sa. “S-a localizat in masura posibilului” suna comunicatul institutiei si dl Vasilica are cugetul impacat, “atat s-a putut”. Dar responsabilitatea STS e depasita cu ordine bune de marime de cea a Politiei. Angajatii de acolo au facut toate greselile posibile si au tarat institutia intr-un scandal de unde cu greu va iesi. Cat despre procurori, critica publica si odata cu ea si actiunea disciplinara se concentreaza asupra celui care – in mod legal de altfel – a autorizat perchezitia doar dupa ora 6. Dar vina mare a procurorilor este in cazul Luizei Melencu, care repet, ar fi trebui sa permita salvarea Alexandrei. Acelasi mod de operare al criminalului, aceeasi masina, acelasi apel telefonic caruia nu i s-a putut gasi autorul.
Ceea ce trebuie sa le cerem acestor oameni este sa vina rapid cu solutiile tehnice si organizatorice care sa inlature toate greselile procedurale care s-au facut la Caracal. Si sa le puna in fata politicienilor pentru legalizare. Se pare ca dl. Arafat, expert guvernamental in catastrofe, conduce deja un grup de lucru în acest scop. Sa vedem si finalitatea. Dl. Arafat spune ca o problema este identificarea persoanelor care apeleaza de pe cartele pre-platite. Nu pot decât sa-i dau dreptate. Si în acelasi timp sa denunt ca inadmisibila atitudinea celor care spun sau vor spune ca acest lucru ar afecta libertatile individuale (Mircea Toma, presedintele Active Watch de exemplu). In Franta nu se pot cumpara cartele decat cu buletinul si ele nu sunt valabile decat 30 de zile. La noi exista clanuri care se ocupa cu trafic de persoane si coruptie endemica la nivel înalt, dar cand e vorba de libertatile individuale surclasam Occidentul.
De asemenea, tragedia de la Caracal ne indreptateste sa le cerem informatii periodice si conferinte de presa cu cifre si date statistice despre situatia persoanelor disparute (in particular cele minore) si despre stadiul diferitelor anchete (la nivel local pentru ultimele); La fel si despre lupta impotriva traficului de persoane si rezultatele acesteia, despre statistica violurilor, omuciderilor, violentei domestice etc. Iar cand cadrul legal nu este suficient pentru condamnarea acestor infractiuni grave, acest lucru trebuie denuntat. Doar în acest caz o demisie la presiunea politicului s-ar putea numi “de onoare”.
Vasilica al III-lea e si el afectat de criticile care s-au abatut asupra lui si nu le prea intelege. Sigur ca “a cam repezit-o” la telefon pe o fata în pericol de moarte dar avea un alt apel de preluat. Ca asa-i viata de politist mai dura mai ales cu cei din jur. Sunt aici doua aspecte care trebuie neaparat subliniate :
1. Tonul cu care reprezentantii statului (politistii, operatoarea STS) i se adreseaza fetei : “Ma” “Hai ce vrei ?” “cum crezi ca te gasim ?”
El este mai mult decat revoltator în aceste circumstante, dar este oare neobisnuit ? Nu cumva daca am face abstractie de contextul tragic am descoperi o conversatie “normala” intre un functionar al statului si o copila de 15 ani ? Nu-l intâlnim si in spitale la adresa celor suferinzi ca tot am vorbit de malpraxis ? Nu va socheaza faptul ca adresarea politicoasa cu “dumneavoastra” dispare foarte adesea din vocabularul reprezentantilor statului mai ales cand interlocutorul e foarte tânar, sau batran si suferind ?
Daca va socheaza atunci drama Alexandrei trebuie sa ajute pentru ca lucrul acesta sa inceteze. Unul dintre criteriile de evaluare ale angajatilor statului care lucreaza cu publicul trebuie sa fie cel al clientilor, fie ca vorbim despre spitale, despre administratia fiscala si
in ultima si grava instanta despre serviciile de urgenta.
2. Victima e vinovata “Pai ce dracu sa-i fac ca e în Caracal si nu stie unde” o auzim pe operatoarea STS vorbind cu vreun coleg în timpul apelului la 112. Iata un fragment cât se poate de revelator pentru obiceiul autohton de-a invinovati victima care trebuie denuntat cu voce tare. “N-avea instalata aplicatia 112″ s-a spus intr-o prima faza despre Alexandra. Si mai grav este insa cazul Luizei unde fiindca “o fi plecat cu vreunul” anchetatorii i-au testat rudele cu detectorul de minciuni. Ceea ce îi face complici la ambele crime : Apelurile telefonice al ucigasului catre cele doua familii erau de fapt adresat anchetatorilor : nici un parinte sanatos la cap si preocupat macar un pic de soarta copilului sau nu poate sa creada ca acesta dupa ce a disparut fara urma si nu poate fi contactat la telefon ar putea sa dea informatii linistitoare printr-un telefon al unui tert anonim. In schimb pentru niste autoritati care pleaca de la premiza vinovatiei presupuse victime este un indiciu suficient. Si în mai toate relatarile de disparitii, sau cazuri de viol care au aparut în ultimele zile în contextul dramei de la Caracal elementul învinovatirii victimei este prezent.
Vorbesc de o cultura a invinovatirii victimei fiindca obiceiul nu se limiteaza la cazurile de disparitii sau viol. Dupa incendiul de la Colectiv prima reactie din partea unui preot a fost sa dea vina pe victimele pacatoase. Exista si cazuri de malpraxis ad literam . Recent o tânara din Sibiu s-a internat pentru o operatie de piatra la rinichi. Medicii au asigurat-o ca e ceva lipsit de gravitate si ca analizele sunt foarte bune. Nu a mai iesit vie de acolo. O saptamana mai târziu, dupa complicatii survenite în urma operatiei (nu e clar de ce), plus o hemoragie pe care personalul spitalicesc a detectat-o cu intarzaiere femeia a murit. Am citit stupefiat declaratia directorului spitalului care spunea ca victima venise sa se trateze prea târziu. Si nici macar in spitale nu e o exceptie, pacientul român este adesea gasit vinovat pentru bolile pe care le are. Aceasta daca nu suna direct la urgenta unde dimpotriva e adesea gasit vinovat ca ocupa linia pentru fleacuri. 40% dintre apelurile la 112 sunt false se scuza noul sef al STS-ului dând vina pe cetateni, ba chiar 70% supraliciteaza Raed Arafat. Femeile batute sa astepte dimineata pentru a suna la 112, spunea de curând seful Politiei Bacau, ramas în functie si astazi.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro
