Ministrul de externe britanic Dominic Raab a făcut joi noi presiuni asupra Uniunii Europene pentru a amenda termenii acordului de Brexit, afirmând că Bruxellesul va trebui să-şi asume responsabilitatea pentru o ieşirea fără acord a Marii Britanii dacă nu este pregătit să accepte compromisuri, relatează Reuters.
Premierul britanic Boris Johnson crede că politicienii nu pot alege ce vot să respecte, a afirmat consilierul său Dominic Cummings, miercuri, o remarcă la adresa parlamentarilor care au votat pentru evitarea unui Brexit dur, potrivit Rador care citează Reuters.
Johnson a promis să scoată Marea Britanie din Uniunea Europeană pe 31 octombrie, cu sau fără un acord, punându-se astfel în poziţia să intre într-un conflict major cu parlamentarii care au afirmat că vor încerca să oprească ieşirea în lipsa unui acord.
„Cel mai simplu lucru este că premierul consideră că politicienii nu pot alege ce vot să respecte, aceasta este problema esenţială”, a declarat pentru Sky News Cummings, iniţiatorul votului referitor la ieşirea din UE, în 2016.



